Cat ne costa sa spunem o vorba buna? De ce a devenit dintr-o data atat de greu sa le zambim celorlalti? Suntem prea grabiti, prea obosititi, prea suparati pe viata in general?
Si a trecut si prima zi la noul loc de munca. Impresii (sper din toata inima sa le schimb pe parcurs): cladire cu aspect dezolant, oameni reci, indiferenti, conditii de munca vitrege. Va puteti imagina ca in secolul 21 nu avem internet, toner pentru imprimanta, coli de scris si nici macar sapun la toaleta? Mi s-a spus ca trebuie sa venim cu ele de acasa sau sa le cumparam noi. Institutia nu-ti pune la dispozitie nimic.
Mi se pare mie sau cei din jur au uitat sa fie draguti, amabili, politicosi? Sa fie umani in definitiv… Am realizat ca pe unde merg, desi incerc sa fiu cat mai prietenoasa posibil, ma lovesc sistematic de un zid de nepasare din partea celorlalti. In ciuda eforturilor mele aproape disperate, nu reusesc sa le smulg nici macar un zambet timid, artificial, de complezenta. Mai toti imi raspund cu voce de gheata, ton neutru si ma privesc cu ochi straini si goi. :alien: La telefon, cand sun, sunt rapid expediata, mai ca mi se inchide telefonul in nas. Nimeni nu are chef si timp de mine.
Acum, eu am incercat sa gasesc cateva explicatii pentru tratamentul la care sunt supusa:
1. Oamenii sunt prea ocupati, ingandurati, solicitati si nu au timp de amabilitati.
2. Pe de o parte, eu sunt o persoana mult prea neinteresanta, stearsa, insignifianta, iar pe de alta, ei sunt adevarate personalitati, oameni importanti si nu au timp de pierdut cu oricine.
3. Sunt paranoica. Cei din jur sunt oameni bine intentionati doar ca eu, din diverse motive, nu reusesc sa vad asta. Si am si prea multe pretentii. Ar trebui sa-mi vad lungul nasului!
Va invit sa alegeti varianta corecta. Pe voi v-ar deranja o astfel de atitudine? Cum sunt oamenii din jurul vostru, oamenii cu care intrati in contact zilnic, in magazine, pe strada, in mijloacele de transport in comun, la job, la scoala? Calzi, afabili, binevoitori, zambitori sau dimpotriva pasivi, indiferenti, uneori chiar ostili?
pai tu nu stii bancurile cu mistretul neprietenos?? :biggrin:
Mistretul neprietenos?
:unsure: Nu am auzit de el… :ermm: Trebuia? :tongue:
Buna, draga Nice! Sunt sigur ca incetul cu incetul te vei integra la noul servici. Daca as incerca sa iti raspund la intrebare, primele doua variante sunte aplicabile: prima a reala; a doua partial: nu esti stearsa, nici insignifianta, unii doar pot considera asa.
Am intalnit oameni si oameni, unii draguti, altii care iti raspund de nu iti vine sa crezi urechilor. Este adevarat ca atunci iti piere tot cheful. Fiecare dintre noi este coplesit de probleme, dar daca am incerca sa fim mai buni unii cu altii, sa vorbim frumos si sa zambim, cred ca si problemele s-ar rezolva mai usor :)
Neata, Marin. :cheerful: Sincera sa fiu am intrat rapid in depresie cand am vazut cum sta treaba la noul job. Nu ca la celelalte fusese mai bine, dar m-am cam saturat sa vad mutre acre, oameni deloc cooperanti, care nici nu te baga in seama. Da, incetul cu incetul…ai nimerit-o, eu ma adaptez extrem de greu intr-un loc nou. Uneori nu ma pot adapta deloc. Am mai fost cazuri. :biggrin:
:ermm:
Esti un norocos ca in jurul tau exista si oameni nice, spune-mi te rog, in ce mediu i-ai intalnit? La job, pe strada, prin cartier, in magazine?
Sa ai curaj si sa iti spui mereu ca totul e in regula cu tine.
Eu am lucrat cu foarte multi oameni in ultimul timp, datorita actiunilor de voluntariat, din toate sferele: institutii ale statului, firme private, oameni simpli de pe strada. Am gasit de toate printre ei. Sunt intovarasit ca sa zic asa, doar de oameni minunati. Pe ei ii tin aproape de sufletul meu :) Ca sa pot supravietui. La ei ma intorc de cate ori nu ma inteleg cu restul. Poate e cazul sa faci la fel.
Pai sa stii ca deja am inceput sa ma gandesc ca-i ceva in neregula cu mine de tot am parte de asemenea tratament. In ultimul timp pana si vocea mamei la telefon mi se pare rece si indiferenta.
Marin, nu ma refer aici la prietenii nostri de zi cu zi, ci la oamenii noi cu care intram in contact. Evident ca prietenii tai te vor face mereu sa te simti bine, minunat, dar ei nu te pot insoti peste tot, nu?
Asa este, ai dreptate. Prietenii nu pot fi chiar peste tot.Sincer, a ajuns sa nu ma intereseze ceilalti oameni. Daca ei vor sa fie obtuzi, morocanosi, rautaciosi, agresivi, dominatori… e treaba lor. Eu stiu cine si cum sunt si nu ma las intimidat de nimeni. Not anymore :D
Asa ar trebui sa faci si tu si sa incalzesti receptorul cand te suna mama ta ;)
Mama ma suna din Franta, expeditiv, pe fuga, e ocupata cu vizitatul, ca de aia s-a dus acolo, nu sa stea ore intregi la taclale cu mine la telefon. De fapt eu o sun pe ea, nu ea pe mine…nu avem timp de amabilitati si dragalasenii. Ultima data se indrepta spre ferryboat…
Suna frumos….:) ei, amabilitatile si dragalaseniile pot fi spuse si in 2 minute :)
Neata :)
Neata, Marin. :cheerful: Asa e, dar nu e stilul nostru, nici nu a fost vreodata.
Nu stiam ca ti-ai schimbat locul de munca.
Uite, asta e tocmai o frica de-a mea, care ma opreste sa-mi caut un alt loc de munca: mi-e frica de atitudinea noilor colegi fata de mine, care-s noua. Sunt unii care nu au chef sa socializeze cu cineva nou, prefera sa-l ignore, facandu-l astfel sa se simta foarte prost.
In alta ordine de idei, sunt sigura ca pana la urma colegii tai o sa devina mai prietenosi cu tine. Trebuie sa se obisnuiasca cu prezenta ta.
Exact Mihaela, pur si simplu ma ignora. Parca nici nu as fi in aceeasi incapere cu ei. Parca as fi invizibila… :alien: Ma fac sa ma simt mica, neimportanta, si cred ca fac asta special, altfel nu-mi pot imagina, peste tot mi s-a intamplat la fel. Am ajuns sa cred ca sunt mai prost imbarcata si de aia nimeni nu ma baga in seama. Categoric ca ei incearca sa ma fac sa ma simt prost, insa deja sunt obisnuita cu tratamentul aplicat si ii ignor si eu la randul meu, nici macar nu mai pun la suflet. Dar ce te costa un zambet sau un cuvant bun, putin amabilitate cu un nou venit intr-un colectiv?
Eu eram curioasa daca si voi patiti la fel, daca cei din jurul vostru, si nu ma refer doar la cei de la job sunt altfel. Poate doar in Bucuresti e lumea asa rea! :dizzy:
Din fericire am langa mine prieteni energici,zambitori care nu ma lasa un minut sa fiu trist :happy: :heart:
Cat despre varianta corecta, 1 …ei sunt problema…prea grabiti,nu stiu sa aprecieze o persoana.. :getlost:
Da, Paul, dar nu mereu esti inconjurat de prietenii tai energici si zambitori. Eu la noul job nu am cum sa am prieteni, nu cunosc pe nimeni. :cwy: :ermm: :alien: Eu ziceam de momentele cand esti singur la cumparaturi, pe strada, prin tramvai, masina, intr-un loc nou, o situatie noua…
Hmm…de cele mai multe ori sunt prea grabiti…Totusi,cei mai in varsta sunt mai tristi decat cei tineri…bine,au si motive,dar totusi nu e chiar atat de rea viata. Si nu trebuie sa o faci mai rea. Sau daca esti intr-o stare mai nepotrivita…nu o transmite si celorlanti… :dizzy: :ermm:
Cred ca s-a ascutit lupta pentru supravietuire…altfel nu-mi explic de unde incrancenarea asta.
Asta mă întreb şi eu de fiecare dată când oamenii cu care iau contact parcă au fost proiectaţi să nu poată zâmbi sau să răspundă cât de cât amabil, vorba ta, măcar de complezenţă. Încerc să-mi păstrez calmul, eu încă salut şi lcând intru şi când ies dintr-un magazin sau birou sau mai ştiu eu ce, zâmbesc, spun mulţumesc, ofer o informaţie fără să mă port de parcă ar fi trebuit să mut un munte pentru asta, dar de multe ori mă lovesc numai de feţe care nu exprimă nimic. Nici măcar nervi, să ştiu că am trezit ceva în ei
, ci numai indiferenţă şi răceală.
Deci varianta trei sigur nu-i, nu eşti paranoică în niciun caz.
În altă ordine de idei, mult succes la noul loc de muncă! Sper să te simţi mai bine pe parcurs că trebuie să fie tare neplăcut să lucrezi într-un mediu “ostil”, să zicem. :kissing:
A, iar varianta doi poate fi reală numa-n capul lor, al celor cărora li se pare că-s buricul pământului, nu doar al târgului şi cei din jur sunt nişte fiinţe atât de mici, că nu se merită să-şi utilizeze muşchii faciali sau vocea pentru a întreţine relaţii interumane normale :getlost:
Sunt convinsa, altfel nu i-ar privi pe ceilalti de sus, nu i-ar desconsidera ca si cand nu ar face nici cat o ceapa degerata…
Merci mult, Ioana, m-am mai linistit acum.
Exact, fete care nu exprima nimic, uneori ma intreb, mai, oamenii astia nu au suflet, nu au sentimente? Mai ales ca eu le zambesc, le vorbesc frumos…ma astept oarecum la ceva reciprocitate…cand colo primesc doar raceala unui iceberg solitar. :face:
Sa stii ca in acest caz tare mi-as fi dorit sa fiu paranoica… :ermm:
Multumesc pentru incurajari :heart: , pentru gandurile bune, sper sa rezist pe baricade. Eroic, ca de obicei.
Prma variantă! Absolut și indubitabil!
Napocel, cum sunt oamenii din jurul tau, cum sunt clujenii tai cu care intri in contact pe strada, prin magazine, mijloace de transport in comun, calzi, umani, zambitori sau reci si indiferenti?
În general mai liniștiți față de alte regiuni dar sunt și ca cei din prima variantă. La general cei de la nivelul străzii, clujenii sunt liniștiți, amabili.
Aha, deci cam ca peste tot. :biggrin:
Putin mai calmi, mai molcomi, mai lenti, asa ca ardelenii. Bucurestenii sunt mai agresivi.
:biggrin:
Eu zic ca oamenii au devenit mai insensibili, mai obositi, mai saraci, si de aici incep problemele pe care nu reusesc sa le lase acasa cand sunt la locul de munca sau pe strada. Ei sunt tot cufundati in grijile zilnice.
Eu am parte de multe zambete, pe strada, in autobuz, peste tot, dar vin de la oameni in varsta care au trecut prin viata si sunt mult mai relaxati decat noi.
Eu zic ca nu tu esti de vina, ci societatea, sistemul, care ne-a adus aici :(((
Ai dreptate, Aliceee, doar ca vezi tu, saracia nu e o scuza pentru badaranie. Si nu doar cei saraci se comporta asa, ci si cei mai instariti. Ori sunt indiferenti, ori te trateaza de sus. Vorbe frumoase si zambete…cam rar spre niciodata.
Eu vad zilnic batrani in autobuze, maxi taxi-uri, unii par de-a dreptul agresivi, unii-s certareti, pretentiosi. Sunt in stare sa te loveasca pentru un loc in masina de exemplu.
Am vazut si eu atitutinea asta cand am fost la Bucuresti, dar nu e asa peste tot!Am observat ca acolo oamenii sunt mai agitati, mai certareti, mai agitati, la noi in Ardeal e altfel, stii tu noi suntem mai calmi si molcomi, unii ar zice mai inceti :)))
Saracia nu e o scuza dar te urateste, odata ce devii frustrat e greu sa fii un om bun!
Cei avut si-o iau in cap, dar e bine sa ii ignori si sa iti vezi de viata ta fara sa iti bati capul cu ei :)
Asta si fac, ne ignoram reciproc. :ermm:
Boala grea saracia asta, Aliceee. Si da, suntem tot mai frustrati, asta cred ca e explicatia comportamentului nostru din ultimul timp…
Nicey: e clar varianta 1. Tu n-ai nimic, doamne-ajuta.
Am trecut porintr-o astfel de experienta acum aproape 2 ani. Am schimbat tot, am intrat intr-un domeniu care-mi aparea precum limba chineza si asta dupa 20 de ani in care m-am dedicat unui cu totul alt sector. Nu cunosteam pe nimeni, toti mi se pareau super-specialisti, de pe alta planeta. Dar mi-am spus daca ei pot voi putea si eu. Si am strans din dinti, am plans noaptea cand nu ma vedea nimeni si am zambit frumos ziua. Si m-am luptat. Si incet incet am ajuns sa constat ca acum mi-e foarte bine, ca au inceput sa ma aprecieze si respecte si ca in definitiv toti suntem … oameni. Ca sa-mi spuna zilele trecute cineva: nu stiu cum a fost aici cand nu erai tu, nu-mi mai amintesc.
Ar trebuie sa nici nu-ti pese cum sunt ceilalti. Focalizeaza-te pe ce ai tu de facut, fa-o cat poti de bine si ai sa vezi ca odata cu trecerea timpului te vor privi cu alti ochi. Da tu intai, eu mereu am incredere ca daca dau, primesc inzecit.
Neata, Diana, stiu ca in timp lucrurile se schimba si oamenii incep sa te priveasca cu ochii ingaduintei, poate chiar incep sa te respecte si pretuiasca, doar ca… daca dupa 2-3 ani intr-un loc te vezi nevoit s-o iei de la cap in alta parte, cel putin asa a fost la mine, lucrurile se complica putin. :dizzy: :ermm:
Stii cum se intampla, nu apuc sa cunosc mai bine si chiar sa ma imprietenesc cu lumea, ca trebuie sa plec. Asta la job, dar discutia era generalizata in pentru toate domeniile vietii noastre.
Ma bucur sa aud ca esti fericita si linistita la locul de munca, conteaza foarte mult. Din pacate uneori viata ne obliga la schimbari radicale, eu te admir pe tine ca ai avut curaj sa mergi intr-un sector de activitate complet nou. Esti o persoana foarte curajoasa si rabdatoare.
Nicey: in “insulita” n-a fost asa mult curaj cum pare, dar in primul rand viata m-a obligat si putinii oameni dragi m-au sprijinit. Nu e placut sa nu apuci sa te acomodezi, dar ia si tu partea buna: nu te poti plictisi sau plange de rutina. Si inca cred ca , deorece meriti, va veni si clipa in care va trebui sa deschizi bratele ca sa primesti fericirea. Se va intampla cand nu te vei astepta, Sper sa pot citi ce vei scrie atunci :biggrin:
Sper sa intelegi mesajul, ca azi nu-s prea explicita. Mi-a furat Nole somnul de azi noapte. Din fericire cu folos.
Receptionat, frumos mesajul, ai fost chiar foarte explicita, Diana. :heart: Si da, ai dreptate, habar nu am ce inseamna rutina, plictiseala…
:biggrin: :ermm: Ah, nu stiam ca esti sustinatoarea lui Nole. :cheerful:
Draga mea nu am eu experienta dar din putina pe care o detin iti zic asa : oamenii sunt reci, nu e nimic cu tine, probabil un pic un pic de paranoia, asta doar pt.ca esti sensibila esti amabila si te porti frumos cu oamenii.
Chiar ieri vorbeam cu un amic si-i ziceam ca nu inteleg de ce oamenii trebuie sa fie rai si sa te intepe cum pot si oriunde. Eu nu ma bag in treaba nimanui… :angry: Apoi mai stiu una, si mie imi e teribil de greu sa ma acomodez cu oamenii, atunci cand nu vine vorba de relatii de prietenie. Ma refer la scoala, lucru…in general in medii care necesita un grad diferit de relationare.
Si nu in ultimul rand succes cu noul job, nu stiam ca ti-ai schimbat postul. Vezi ca anul asta prezicea bine la capricorni o schimbare a locului de munca :biggrin: . Numai la mine e pe dos
Si da, e si vina mea ca sunt hipersensibila…asta e, am incercat sa lucrez la punctul meu nevralgic, fara prea mare succes. :wassat: :ermm:
Nu neaparat aici, peste tot cand vine vorba de job… Aici sunt mai placuti oamenii sa stii :tongue: ma inteleg bine cu banatenii si ardelenii si cu oltenii si cu moldovenii. :biggrin: Oameni sa fie!
Si cu muntenii nu? :ermm: :dizzy:
Of Nice, atat de mult mi-ar fi placut sa te cunosc ! As avea atat de multe sa iti povestesc….
Oamenii sunt intradevar rai,sau prosti, dar tu nu trebuie sa bagi in seama lucrurile astea. Se comporta astfel, te comporti la fel.
Am fost inconjurata in liceu de tot fel de marlani. Colegii 24 Si 7 fete: 3 r&b-iste, doua maneliste, o tocilara si eu. Nu pot spune ca mi-am gasit locul vreodata acolo. Eram poate prea linistita. Nu ieseam aproape niciodata in pauza, stateam in banca mea. …motiv de pretext sa fiu “bagata in seama”. La inceput eram amabila (pe cat puteam),putin timida. Ulterior am observat ca nu mergea asa. Apoi am invatat sa fiu dura. sa fiu mai dura. sa dau replici taioase, sau sa ignor. Nu mi-am pierdut niciodata credinta ca in lumea asta exista si altfel de oameni. Iar timpul a confirmat asta. Am intalnit oameni …oameni in adevaratul sens al cuvantului… la care ceilalti nu ar fi avut acces, iar eu da. Deci exista si astfel de oameni, doar ca nu i-ai intalnit, inca!
Esti o persoana extraordinara. Nu te indoi vreodata de lucrul asta. Si cred ce-ti spun (nu stiu daca era nevoie de repetarea aceasta, dar am vrut sa-mi subliniez parerea/opinia). Fruntea sus!
:blush:
Ce cuvinte frumoase, Otilia, cum stii tu sa ridici moralul unui om speriat si descurajat. :heart: Sunt convinsa ca exista si oameni cu suflet bun, ii intalnesc zilnic chiar aici pe blog, ne citim cu regularitate 
:cheerful: , ce ne facem insa cu aceia de care, vrand nevrand, ne lovim pe strada, in hypermarket, la job…care nu mai sunt deloc atat de amabili si draguti? Tu propui sa-i ignor, ei bine, in general asa fac, insa la job imi doresc relatii cel putin cordiale cu colegii, daca mai mult nu se poate. In rest sa stii ca m-am obisnuit cu lipsa de civilizatie, cu badarania. Face parte din peisajul romanesc actual, impreuna cu alte tare.
Nu te-am mai vazut de ceva timp pe blog… :ermm:
Tu ce mai faci, gata vacanta?
Daca nu te poti adapta cu nici un chip anturajului de la locul de munca, cel mai bine ai face sa iti schimbi jobul. Nu te tine nimeni impietrita sa ramai acolo.
Eu sunt bine, multumesc de intrebare. Abia acum au ajuns cei de la RDS pe la mine pe acasa.
Cu siguranta nu as sta intr-un loc unde nu ma pot adapta, unde nu-mi face placere sa merg.
Sa nu-mi spui ca nu ai avut internet? :dizzy: :unsure:
Nope. :biggrin: :blush:
:shocked: Tare neplacut…
pai zii mamica sefei… ca vii cu ele de acasa si vii si cu bonurile pentru decontat pe statul de plata :whistle:, adica ce nu-ti pune la dispozitie conditii normale de munca te uiti pe pereti si te rogi sa treaca ziua … sper sa nu devii ca ei NICE. Apropo sper sa nu fac vreo gafa, poate mi-ai mai spus dar am uitat, in ce domeniu lucrezi? Esti inginer…
Nu, Pato, nu merge sa zic asa ceva, nu ma baga nimeni in seama…mi s-a spus ca trebuie sa ne descurcam cum putem si sa nu avem atatea pretentii. :cwy:
Pato, tu stii ca oamenii nu prea se schimba, evident ca o sa raman…always nice. :biggrin: :unsure:
si la intrebarea mea :D vrei sa raspunzi?
Pot decat sa-ti spun ca nu sunt inginer. Si ca lucrez cu oamenii.
Restul pastrez pentru mine.
ok… e decizia ta, inseamna ca gafam oricum eu cred ca o sa avem sansa sa ne cunoastem si aflu eu mai multe :biggrin:
M-ai confundat cu Dragos, nu-i nimic.
Imi place optimismul tau, Pato. :biggrin:
adica sunt doar optimist ? :dizzy:
Nu te necaji, Pato, o fi si el bun la ceva. :dizzy:
Toate astea sunt din cauza individualismului care pune stapanire pe toti
Cred ca ai dreptate, shylock. Bun venit pe blog.
1. Oamenii sunt prea ocupati, ingandurati, solicitati si nu au timp de amabilitati? E si lucrul asta adevarat. Si daca imi dai voie, pe langa asta… sunt egoisti si dobitoci. In plus, daca lucrezi intr-un loc ca ala, unde n-ai net, n-ai toner, n-ai nici macar cu ce sa te speli pe maini dupa ce ai fost la buda… e normal sa nu ai chef de viata sau de relationat cu altii.
Neinteresanta, stearsa, insignifianta? Tu? Nu. Esti doar noua acolo. Acum… nu stiu cat de “bine intentionati” sunt cei de la noul loc de munca. Ce stiu insa… e ca de regula oamenii nu sunt bine intentionati, ci isi urmaresc interesele. Si… (era sa-mi cer scuze, dar respectivii nu merita)… cei care conduc institutia aia sunt niste cretini. Sa vii cu sapunul de acasa? WTF??? :angry:
Normal ca m-ar deranja o atitudine de genul. Si nu cred ca as lucra mult timp acolo.
Oameni am vazut de tot felul. Si buni, calzi, si reci, indiferenti, poate chiar ostili. Pe cei care sunt mai calzi, si zambesc ii tratez normal. Asta daca mi se pare ca zambetele si caldura sunt reale. Restul… dupa cum imi tuna.
In relatiile cu oamenii incerc sa fiu ok. Cand intru intr-un magazin sunt politicos, chiar zambesc atunci cand am chef. Cu toate astea pastrez un fel de distanta, ca sa nu creada cineva ca isi poate permite prea multe cu mine. Chiar si asa, sunt oameni si oameni…
Aleg mijloacele de transport mai goale, si de regula prefer sa stau singur, de asta si aleg banchetele pentru o singura persoana.
Ca idee, de regula ma situez undeva intre indiferenta/raceala… si caldura. Depinde de oamenii din jur, situatii, si toanele mele.
Ei bine, daca ar fi toti ca tine, sa se straduiasca sa fie cat de cat ok, lumea ar fi un loc mai placut.
Din pacate, pentru majoritatea, asta deja e un efort mult prea mare… Cel putin in orasul meu, poate prin alte parti situatia se prezinta diferit. Tocmai in ideea asta am scris articolul.
“Aleg mijloacele de transport mai goale, si de regula prefer sa stau singur, de asta si aleg banchetele pentru o singura persoana.”
Cred ca multi ne regasim in marturisirea asta. :biggrin:
Sa stii ca nu am vrut sa fiu atat de dura in descrierea oamenilor, dar nu pot sa nu-ti dau dreptate. :cwy: :alien:
… asa cum ii spuneam unei prietene, timpul aduce pentru cei dispusi… o deschidere mai mare catre lucruri, o capacitate mai mare de intelegere, o alta… deschidere a bratelor
Daca mai multi oameni ar da atentie unor lucruri de genul, si ar avea curajul sa le puna in practica… da, ar fi mai frumos prin iadul asta. Iarta-mi te rog descrierea & cuvintele de mai sus, unele lucruri nu le pot spune altfel.
Nu trebuie sa-ti ceri deloc iertare, ai perfecta dreptate, eu cred ca aici e si putina reavointa…
eu lucrez de mult timp (prea mult, chiar) in acelasi loc … in jurul meu au plecat multi si , din pacate, s-au decantat nu valorile ci invers …tipul de indivizi care au ridicat vaicareala la standard de calitate … ma exaspereaza genul asta de oameni si ii evit cat pot de mult . asta ma face arogant, evident.
ca sa raspund intrebarii tale : sunt un arogant inconjurat de oameni senzationali . nu stiu cum de rezist intre ei :sick:
:)) punct ochit, punct lovit!
Da, klausen, problema e ca nu-i putem evita tot timpul pe acesti oameni senzationali…
Nu stiu cum e acolo dar aici, in micutul meu orasel, toata lumea saluta pe toata lumea, cu gura pana la urechi, cu o glumita, cu un compliment, in fiecare zi
Eu, mereu salut pe toata lumea zambind si primesc cu aceeasi moneda salutul inapoi. :wink:
Macar acolo oamenii sunt veseli si politicosi. Bravo lor.
Te’ai mai gandit la o micuta vacanta aici? :whistle:
Offff, Ana, tu stii ca visez mereu la Spania :wub: , lipsa banilor ce ma mai trezeste la realitate… :cwy: :ermm: Foarte, foarte grele conditiile de trai din Romania de azi, criza asta ne-a adus in pragul saraciei. :face: Din pacate vara asta nu mi-am permis un concediu.
Ceea ce ma deranjeaza este falsitatea unei foarte mari mase de oameni. Multi sa para ceea ce nu sunt, si ceea ce nu vor fi niciodata.
Asta constituie tema unui alt articol. Din pacate, eu nu mai pot smulge oamenilor nici macar acel zambet fals, de fatada… Parca au obosit toti si au dat mastile jos. Se arata exact cum sunt ei, goi, manati de un singur sentiment: egoismul. Sau rautatea. Dupa caz.
Poate cel mai potrivit cuvant ar fi: blazarea.
Si asta, Szabi. Te aprob din toata inima, la ce sa mai speri pe criza asta? :cwy:
pot sa nu aleg nici una din variantele tale???
este pur si simplu chestie de cultura… asa au fost obisnuiti… si nu stiu sa se schimbe…
in alta ordine de idei… iti doresc serviciu benefic… sa se schimbe atitudinea si sa te simti bine acolo… asa iti doresc… ba chiar si mai mult…
cu drag,
ovi
PS: cel mai frumos compliment pe care l-am primit la intorcerea din ro… unul dintre clienti… o femeie… mi-a povestit ca… atunci cand seful i-a zis ca eu am plecat de urgenta in ro… si ca… pana ma intorc, el va fi acolo mai mult, si ca va face si treaba mea… ea, i-a zis… “sa vedem daca si tu poti sa mentii zilinic oamenii zambind, asa cum facea el…”
Oh, ce compliment superb, Ovi, de astfel de oameni e nevoie si pe aici, pe meleaguri mitoritice, se pare ca au ales sa-si indreptate pasii spre alte zone ale Globului. Cum sunt oamenii in NY? Stiu sa zambeasca? Stiu sa fie amabili si draguti sau sunt si acolo reci, infatuati si indiferenti?
Merci mult pentru urari.
da…
oamenii aici zambesc… e adevarat ca, de cele mai multe ori… zambet profesional… ca al vanzatoarei care stie ca nu vei cumpara nimic din magazin… dar ea iti zambeste, pentru ca asa ii este serviciul…
dar… sunt oameni care… pe strada, te privesc in ochi, iti zambesc si iti spun “buna” in mod natral, deschis… frumos… dezinteresat… cand se intampla asa, imi amintesc de romanai… viata la tara… unde se saluta oamenii chiar daca nu se cunosc…
aici iti zambeste politaiul cand te amendeaza, iti zambeste seful cand te concediaza, zambetul fiind parte constanta a vietii…
Suna a zambete false, de complezenta, decat nimic…bune si alea.
:dizzy:
sigur, asa sunt multe din ele… dar.. cum ziceam… sunt si din cele sincere…
Știi, în ultimul an m-am lovit atât de mult de ostilitatea și răutatea oamenilor, chiar și a prietenilor, ca să zic așa, încât am început să mă obișnuiesc cu ideea și să mă transform în omul ăla care pe stradă nu vede și nu aude nimic, pentru că e în lumea lui, are căștile cu muzica lui în urechi.
Și nu, nu e bine așa. Cică ar fi bine să ai tupeul să le dai peste nas, să le zici: I am over here and I am wonderful! Your attitude is incorrect! Acum, nu știu, eu nu aș putea să aplic asta asupra mea pentru că nu sunt genul de om, dar, mă gândesc că pentru alții, genul ăsta de purtare, e benefică.
Privind din alt punct de vedere, dacă mie mi se întoarce spatele… de un prieten, sau de unul pe care abia îl cunosc, cu siguranță nu voi întoarce și celălalt obraz. Involuntar voi răspunde cu aceași monedă. Iată un cerc ce nu se va închide… :)
Lăsând filosofelile de-o parte… Niciodadă nu e ușor să fii nou pe undeva. Ask me, mi-am schimbat locuința în copilărie de 5 ori :) 3 școli, niciun set real de prieteni.
Uite, îți zâmbesc! :)
Sa stii ca si eu am incercat abordarea respectiva, am continuat sa ma port frumos si sa fiu vesela, dar cum nu am obtinut niciun rezultat, intr-un final am renuntat. Normal ca pana la urma raspundem cu aceeasi moneda, dragoste cu sila nu se poate. Si nici teatru ieftin nu vreau sa joc de dragul aparentelor. Asa am schimbat si eu locurile de munca si cu acelasi rezultat, prieteni de conjunctura, care s-au evaporat de indata ce drumurile ni s-au despartit din punct de vedere profesional.
Merci pentru zambet.
Îmi place tema taaaaa, Nice :D N-am timp acum să răspund articolului, că plec la meci, dar vroiam să-mi manifest iubirea față de noua temă :P :heart:
:)) Esti haioasa, cica sa-ti manifesti iubirea. :biggrin:
Cred ca stiu de ce iti place, seamna putin cu a ta. :unsure: :cheerful: La ce meci?
Nu știu dacă seamănă cu a ta sau nu, dar me gusta. :D
Păi meci de baschet, BC Timișoara cu Novisad.
Have fun, dear, stiu cat de mult iti place baschetul. :wink:
I had fun :D
Te-ai si intors? :))
Păi am plecat când ți-am scris primul comentariu, și apoi m-am întors când am scris pe cel de-al doilea. :)) Uită-te la timp. :P
Ah, scuze, ai dreptate, nu observasem esentialul, timpul postarii comentariilor tale. :biggrin:
Eu le zambesc oamenilor. Si primesc zam,betele inapoi. La serviciu imi plac. Sunt multi oameni draguti, veseli, ambitiosi, care mereu ofera o mana de ajutor. Si eu sunt vesela de fel, moaca mea cere din priviri zambete. Cat despre cei posomorati tot timpul, eu zic sa-i lasi in lumea lor. Problema nu e la tine.
Ruxandra, de cat timp esti la respectivul loc de munca?
De 1 an de zile.
Hm, se pare ca problema e cu fatza mea atunci. Eu nu atrag zambete asa ca tine. :dizzy: :ermm:
Nu, problema e la ei. Grijile probabil nu ii lasa sa fie mai degajati si prietenosi. Sau probabil sunt mai reticenti acum, la inceput. Tu continua sa fi prietenoasa. Isi vor da seama ca au nevoie de un om cald si zambaret langa ei,
Da, e posibil si asta, sa fie reticenti, merci de sfat, Ruxandra, o sa continui sa fiu…o perioada. :wink:
Nu ştiu cum sunt oamenii din viaţa ta, dar pe mine mai, mai că m-ai atras în ea ( măcar virtuală, aşa :P ) cu titlul postului.
chiar aveam chef în seara asta de something nice şi e plăcut să vezi că şi alţi oameni îţi împărtăşesc gândurile.
mă uit adesea în jurul meu şi parcă suntem nişte fugari prin propria viaţă. exact ca la mataron, doar că la linia de finish cine ne aşteaptă ? absolut nimeni, nici măcar noi înşine.
nu, dom’le, noi n-avem timp, suntem stresaţi, mereu zoriţi. dar până când, până unde ? nimeni nu ştie.
iar dacă încerci să aduci o mică schimbare, să mai arunci din când în când câte un zâmbet până şi necunoscuţilor, ei devin cei mai suspicioşi detectivi posibili. de foarte multe ori mi s-au interpretat greşit iniţiative copilăroase de prietenie ajungându-se la ” ce vrei de la mine ? ce urmăreşti ? de ce eşti aşa drăguţă ? de ce-i zâmbeşti lui X? îţi ălace sigur de el, lasă că ştiu eu . . .”
zicea cineva că atunci când ai doar feţe timorate prin preajmă recurgi la acele puţine persoane care reuşesc să te binedispună mereu. aşa e , iar dacă nici la aceştia nu vei putea ajunge, remember one thing : you’ll always have yourself. şi da, chiar aşa e , deşi sună puţin cam . . . tras de păr. nici eu nu credeam până ce m-am văzut nevoiră să fac faţă situaţiilor de genul că diar nu mă puteam lăsa şi eu trasă-n vâltoarea feţelor acre :silly:
Bun venit in luma mea virtuala, Alexandra
, sper sa poposesti cat mai mult timp in ea, esti mereu binevenita. :heart: Mai ales acum, cand am aflat ca-mi impartasesti gandurile si temerile. :biggrin: 
:cheerful:
Ai mare dreptate, am devenit extrem de paranoici si dezvoltam cu mare placere teorii ale conspiratiei, chiar si mie mi se mai intampla sa privesc cu suspiciune orice dovada de amabilitate, gandind instant, “oare ce vrea asta de la mine”? Sau imi spun…”neah, nu poate fi asa bun cum pare, sigur ascunde ceva sau urmareste ceva”. Am devenit cumplit de neincrezatori, ne e teama si de propria umbra…si asta pentru ca, ne-am obisnuit cu mutrele acre, cu indiferenta proverbiala de acum a celorlalti. Aceasta este normalitatea noastra. :pouty:
In mod sigur e vorba de prima varianta. Problema asta mi-am pus-o si eu si nu o data. M-am gandit ca poate greutatile zilnice ii fac pe unii oameni sa fie mai morocanosi, mai putin comunicativi, mai indispusi, nu le mai vine sa zambeasca. De aceea cand prind oameni cu o atitudine prietenoasa, cu atat mai mare mi-e bucuria.
Eu unul incerc sa fiu amabil cu persoanele pe care le intalnesc, iar daca acestia nu raspund la fel, sa nu “pun la suflet”. Stiu, suna grozav in teorie, dar am invatat, in timp, ca nu le pot schimba pe acele persoane.
In rest, succes cu noul tau loc de munca! :blink:
Danny, cu totii avem probleme, nimeni nu traieste in paradis, dar cat de greu e sa raspunzi cu zambet la zambet? De ce noi putem si ei nu? Bine, problema mea e ca sunt total ignorata, nici la un amarat de buna ziua nu mi se raspunde, nu am pretenii la cuvinte amabile sau zambete… Aici e mare mea mirare, de asta banuiesc ca problema e la mine. Nu pun la suflet, sunt cam stupefiata si atat.
:tongue:
Am mare nevoie… :ermm:
Merci mult, sa fie!
In primul rand, felicitari pentru noul job, Nice, sper sa se remedieze unele aspecte si sa te acomodezi treptat. Desi nu e tocmai dezirabil sa ne obisnuim, sa ne resemnam in medii ostile noua. Sper sa fie doar o perioada trecatoare, cine stie… :ermm:
Hmm, cu siguranta nu au vreo problema personala cu tine (deci varianta 2 cade), ci pur si simplu nu se deranjeaza sa iti faca o primire amabila, fiind o nou-venita. Tind sa cred si eu ca e vorba de prima varianta, suntem uneori mult prea ingandurati, indiferenti, pentru a depune vreun efort si a zambi persoanelor cu care intram in contact. Conteaza foarte mult si mediul, atmosfera in care te afli (probabil nemultumirile colegilor tai legate de locul de munca se revarsa indirect asupra ta, ei te trateaza cu indiferenta si nepasare). Si cum mai spunea cineva, oamenii tind sa isi urmareasca propriile interese. Ia gandeste-te, ce ar avea ei de castigat daca ti-ar zambi ? (ca doar nu le dai tu salariul). E trist ca e asa, dar gandirea de genul ,,ce am de castigat din asta?” pare a fi tot mai inradacinata.
Pe strada, in Cluj, vad oameni ingandurati si grabiti, dar vad si oameni senini, linistiti. Partea buna e ca dintre cei aparent reci si ostili, multi sunt dispusi sa iti intoarca un zambet, daca il oferi. Am obiceiul sa zambesc vanzatoarelor, functionarilor din diverse institutii, banci. Intr-adevar, uneori ma lovesc de acelasi zid de nepasare si ostilitate de care aminteai si tu, dar in aceeasi masura mi se intoarce zambetul inapoi, saaau, cel putin, omul din fata mea pare sa se detensioneze, fruntea nu mai e asa incruntata. Si nu zambesc de complezanta sau din amabilitate, le zambesc pentru ca ma simt eu mai bine, in primul rand. E treaba lor daca vor sa se scalde in nervi si agitatie, dar eu stiu ca zambetul meu ma ajuta in primul rand pe mine, cat de putin – nu conteaza.
Nu te lasa doborata de nepasarea si ostilitatea lor, Nice! Important e ca tu sa te simti bine, in primul rand si poti primi asta de la tine insuti. Treptat, poate, vei primi si atentia si amabilitatea lor, macar din cand in cand. Cine stie, poate chiar veti relationa frumos
Off, Iulia, nu stiu ce s-a intamplat, iti raspunsesem intr-un comentariu foarte lung, dar am apasat pe ceva si s-a sters. Adica m-a trimis pe alta pagina.
:cwy:
Iti multumesc foarte mult, de fapt am folosit jobul drept pretext pentru a-mi exprima public nemultumirea fata de atitudinea oamenilor(a bucurestenilor mai precis) si de a afla si pareri din tara, ma intereseaza foarte tare daca e o situatie singulara sau generalizata.
Da, am observat si eu ca toti functionam dupa principiul “si mie ce-mi iese la afacerea asta”, daca realizezi ca raspunsul e nimic, nici macar nu te mai sinchisesti sa-i arunci celuilalt o privire, daramite un zambet sau sa il ajuti in vreun fel. Egoisti si individualisti…sunt de acord, dar mie mi-e teama sa nu devenim rai si nepasatori, lipsiti de sentimente, dezumanizati. Asta mi se pare mai grav.
Sa stii ca am incercat sa nu ma las doborata de ostilitatea celor din jur, cu greu am acceptat-o, mai ales la inceputurile carierei mele, cu timpul m-am obisnuit si nu mai pun asa la suflet.
Ma bucur ca suntem la fel, si eu zambesc tuturor pe unde merg, chiar mai mult de atat, am o atitudine calda si prietenoasa. Prin magazine, banci, angajatii raspund la fel de amabil, la job insa e problematic. E de rau. :ermm:
Ce tragic e cand se intampla asa
Si eu mai patesc, dar din cauza conexiunii slabe, asa ca m-am obisnuit sa copiez (ctrl+c) comentariul inainte sa apas pe uneori nefastul buton de trimitere :tongue: , caci ma demoralizam cand pierdeam comentarii luuuungi si nu mai aveam energie sa reiau tot ce am gandit si spus :blush:
Cred ca in Bucuresti e mai pregnanta atitudinea asta rece si indiferenta a oamenilor, si nu pentru ca e ceva in neregula cu bucurestenii, ci pentru ca e un oras mai mare, traficul e mai intens, iti ia poate mai mult sa ajungi la o anume destinatie, e o agitatie continua. E capitala, pana la urma. In unicul meu popas in Bucuresti, iti spun sincer ca m-au uimit fetzele reci si goale pe care le vedeam pe strada. Noi eram foarte veseli, radeam, vorbeam, insa oamenii de pe strada, intr-o majoritate covarsitoare, pareau atat de robotizati oarecum, de prinsi in problemele lor, parca nici nu vedeau pe unde merg.. E unul dintre lucrurile care mi-au ramas intiparite in minte despre Bucuresti, acum nu stiu daca e chiar asa sau am prins eu cateva zile mai mohorate ale lui :tongue:
Nice, asa a fost si la vechiul job ? La fel de problematic, aceeasi atitudine… ? Eu inca sunt habarnista cand vine vorba de un astfel de mediu, cu colegi la servici. S-ar putea sa fie doar o faza trecatoare, sau poate asa e mediul si atmosfera acolo. Ramane de vazut…
Pai nu il terminasem inca, era in plin proces de concepere, sa zic asa…
Nu, asa e mereu in Bucuresti. Mai grav e ca oamenii au ajuns nici sa nu se uite pe unde merg, daca nu esti tu atent si nu te feresti din calea lor, intra direct in tine, iar contactul poate fi dureros. Asta deja e marlanie. Plus ca sunt multi complet aerieni si iar trebuie sa fii foarte atent si la ei.
Iulia, daca asa am patit eu, nu inseamna ca peste tot e la fel sau ca tuturor li se intampla sa fie tratati rau. Banuiec ca atii au mai mult noroc, relationeaza mai bine cu ceilalti, sunt mai simpatici etc.
Și acuma e timpul să-ți răspund la articol, căci mari prostii ai scris pe-acolo. :P CUM ADICĂ SĂ FII ȘTEARSĂ ? Cum să fii paranoică ?! Of of.
E clar că oamenilor nu le pasă, sunt stresați și chiar nu mai au chef. Poate au și probleme personale, mna. Uite, Nice … eu vin dintr-un mediu ( e adevărat, al voluntariatului, dar crede-mă, înseamnă enorm ) în care munca în echipă și bunăstarea echipei contează maxim. Și noi cu asta plecăm și mai departe, la locurile noastre de muncă sau chiar în companiile pe care le vom înființa. Românii nu sunt obișnuiți cu asemenea concepte … ”team-building” și alte cele.
Nu vreau să spun că mă bucur că te-ai dus la un job nou decât dacă crezi tu că e mai bun decât ce-ai avut înainte .. sau poate e doar începutul dificil ? Cine știe. Dar mi se pare inuman să nu ai Internet, adică hellău … voi nu folosiți internetul acolo, nu vă trebuie ?
Oamenii cu care lucrez eu, chiar și profesorii la facultate, sunt amabili, să știi. Rareori dau peste acrituri. La fel și pe stradă, eu zâmbesc tâmp, că-s mai mereu fericită. Și când dau peste secretare și asistente sau vânzătoare amabile, mă fericesc și mai mult, căci asta e un lucru rar.
Nu pot să-ți dau o explicație stas pentru toate ce se întâmplă, dar eu cred că oamenii cam uită.
:)) Misce, esti o figura. Mi-ai inveselit seara. :cheerful:
Ma angajezi si pe mine la compania ta? 
:tongue:
Da, asa e, ai intuit tu bine, inceputul la un loc de munca e intotdeauna dificil. Poate sunt si eu prea sensibila, poate am asteptari prea mari, poate gresesc si eu undeva. :unsure: Dar sa mi se spuna ca nu primim nimic, ca totul trebuie platit din buzunarul meu, ca nu am decat indatoriri si drepturi deloc, mi se pare un pic prea mult. Eu inteleg ca e criza, dar nici sa-i umilim pe oameni nu e o solutie.
Aha, deci si tu ai observat ca secretarele nu au ca punct forte amabilitatea…
Eu cred ca ne… sobolanim, si nu suntem in stare sa vedem mai departe de urmatoarea gaura din svaiterul asta de univers gaunos… Si e pacat :(
Teo, ramai un maestru al metaforelor… :biggrin:
Îmi place noua temă, să înțeleg că ai găsit-o pe cea mult căutată :)?
Am gasit-o, da, dar nu e asta. :wink: :tongue:
orice inceput e greu Nice!
cu siguranta ca o sa va adaptati unul cu celallat si o sa fie bine :)
cred ca asa suntem toti la inceput, mai sceptici :D apoi ne revenim :)
bafta multa!
Sa fie! Merci de cuvintele de incurajare.
Am avut parte de oameni buni… Iar pe cei „ne”buni i-am tratat în consecință. Deși e greu, mai ales dacă e la locul de muncă… Încearcă să fii tu și să speri că își vor reveni. E vorba de grupulețele alea, de ideea de „nou”. Preconcepții…
Spor la noul loc de muncă! O să fie bine! Încep să cred că o gândire pozitivă îți aduce întâmplări „pozitive”. :kissing: Și, apropos, undeva între varianta unu si varianta doi, desi ambele suna atat de superficial…
Multumesc mult, Ada.
Exista o teama de nou, toata lumea il respinge…
Sa fii sensibil este extraordinar,Nice!Bucura-te de asta.Si,in rest,zambeste.Zambeste chiar daca ti-e greu,chiar daca nu ai niciun motiv sa o faci.Poate si cei de la noul tau loc de munca sunt influentati de lipsurile acestuia,cine stie?Da,oamenii sunt din ce in ce mai distanti,mai reci si,desigur,te pot descuraja usor.Dar treci peste.Tu esti un om extraordinar,nu uita asta nicio clipa.
Sigur lucrurile vor sta mai bine in viitor. :heart:
Multumesc din suflet, Andreea. :heart: Exact, ma descurajez foarte repede cand simt indiferenta sau chiar ostilitate, cu greu imi recapat increderea sau zambetul. :dizzy: :ermm:
Categoric 1 e corectă. Ce vină ai tu dacă sunt ei gri? :)) Dacă erai insignifiantă și neinteresantă nu mai călcam pe aici :))) Și la caazul 3 la fel. Dacă erai paranoică nu stăteam pe aici :))
Creve, cuvintele tale imi mai alina putin din tristetea provocata de oamenii rai. :biggrin: :silly:
Așa și trebuie :P Capul sus fată dragă. Lasă statuile alea să existe :)
Imi spunea o prietena aseara : “Nobody cares anymore …” => in ziua de azi fiecare e pentru el. Eu am invatat sa nu mai bag in seama parerile/comportamentele altora. Daca eu ii tratez frumos si ei se poarta aiurea imi vad mai departe de drum.
as zice ca…traim in Romania…etccc…dar e cliseu…nu baga in seama …fi tu altfel…oamenii mai uita sa zambesca ! :heart:
Chiar ieri am vazut pentru prima data filmuletul ce ruleaza pe youtube ” Say something nice ” si ma gandeam ca e o grozava initiativa … Revenind, pe mine nu ma costa sa spun nimanui lucruri frumoase, de fapt o fac destul de des pentru ca stiu ce impact au, partea proasta e ca mie in schimb mi se zic destul de rar. :))
Si da, pe mine m-ar deranja si daca nu m-as simti bine mi-as lua talpasita spre … altceva. Conteaza e enorm sa mergi la “scarbici” entuziasmat!
Stii cum e: ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa se indeplineasca! Eu m-am angajat ca agent call center la Romtelecom tocmai pentru ocazia de a invata sa comunic cat mai eficient cu oamenii ( crezand ca imi va prinde pe viitor ), si am primit numai clienti nemultumiti, pusi pe scandal si pe insulte. Dupa 4 ore pe zi de vorbit la telefon cu persoane care iti raspund in sila sau nu pot raspunde pentru ca sunt pe fuga, e inevitabil sa nu te intorci acasa ca durere de cap si cu pofta de a nu mai socializa ore bune! :angry:
mergi mai departe, fara aprecieri de orice fel ar fi. important e jobul, fireste si tu mai ales e f important cum te simti acolo! de aceea spun ca putin timp lasat sa treaca si tu sa incerci sa cadrezi cu peisajul din interiorul zidurilor, poate aduce adaptarea! succes! :)