Lacuri celebre (IV)

Biwa

Japonia

Suprafata: 690 kmp; Ad. max 96 m

Originea depresiunii: tectonica

Cel mai mare lac ca suprafata din Japonia este situat in Insula Honshu, in portiunea cea mai ingusta, intre golful Wakasa, in Marea Japoniei, si Ise, in Oceanul Pacific. Lacul este legat printr-un canal cu raul Joda si, mai departe, cu Golful Osaka, in partea sudica.  Lacul Biwa si lanturile muntoase de inaltimi mijlocii(varfurile Ibuki, Hiei, Shimedaki) alcatuiesc una dintre cele mai pitoresti regiuni din cea mai mare insula japoneza. In apele lacului de dezvolta cca 490 de specii de plante si peste 600 de specii de animale, fauna piscicola fiind deosebit de bogata(reprezentata in principal de pastrav si crap-numai in aces lac se gasesc cca. 50 de specii si subspecii).  Productia anuala de peste este de cca. 3320 tone. Nu departe de malul lacului se afla orasul Kyoto,  care a fost capitala Japoniei intre anii 794-1868.  Pastrator al multor monumente de arhitectura japoneza, al gradinilor decorate de artisti vestiti ( Palatul Imperial, palatele si gradinile curtii Katsura, gradinile Ginkakuji, Shisenkaku, numeroase manastiri si temple budiste si shintoiste), orasul Kyoto ( supranumit si „capitala linistei si pacii” ), impreuna cu lacul Biwa, reprezinta una dintre cele mai vizitate regiuni din Japonia, alaturi de cea a muntelui sacru Fuji-san.

Lacul Biwa este cunoscut  si pentru culturile de perle. Numele lacului trimite la lăuta biwa a cărei formă este asemănătoare cu aceea a lacului.  Biwa este unul dintre cele 10 cele mai vechi lacuri confirmate din lume. Este o sursa de apa potabila pentru 14 milioane de persoane. 37 milioane de oameni viziteaza anual acest lac.

 

Bolsena

Italia

Suprafata: 114,5 km; Ad. max: 146 m

Originea depresiunii: vulcanica

Este situat in partea centrala a Italiei, in regiunea Lazio, si ocupa o depresiune de tip caldeira. Peretii acestei caldeire au inaltimi mici(300 m fata de nivelul lacului) si sunt fragmentati de eroziunea apelor curgatoare. In prezent, lacul Bolsena este drenat de raul Marta catre Marea Tireniana. Apa lacului este dulce, permitand dezvoltarea ihtiofaunei. Pe tarmul nordic al lacului este orasul cu acelasi nume, Bolsena, bogat in vestigii arheologice si istorice. Orasul este dominat de un castel datand din sec. al 13-lea, de biserica St. Christine, renumita prin “miracolul” Bolsena; legenda spune ca, in 1263, “o picatura de sange ar fi aparut pe ostie”. Tot aici, s-au descoperit urmele orasului etrusc Volsinies, de unde vine si cel de-al doilea nume al lacului, precum si o asezare din perioada bronzului si o necropola villanoviana, datand din sec. al 7-lea i. Hr.

 

Sevan

Armenia

Suprafata: 1416 kmp; Ad. max: 98,7 m

Originea depresiunii: tectonica

” Magnifica oglinda albastra a lacului este aidoma unei bucati de cer coborat si cuibarit intre munti”. Asa descrie Maxim Gorki lacul Sevan, situat intre culmile Caucazului Mic, la 1916 m altitudine. Intr-adevar, apele lacului, cu o mare transparenta(peste 22 de m), impreuna cu reflectarea imaginii culmilor muntoase inalte si golase din jur(vf. Azdaak – 3597 m, vf.  Sachdag – 2901 m) capata culoarea descrisa de marele scriitor. Tarmul lacului este constituit din lava si travertin, iar fundul lui, din nisipuri si maluri; pe o mica portiune, sub 50 de m adancime, substratul contine cristale de carbonat de calciu. Fundul cu “zona cristalelor” constituie o trasatura distincta  a lacului Sevan. Climatul lacului si al imprejurimilor are o nuanta subtropicala, cu toate ca se gaseste la 1916 m altitudine. Datorita climatului bland, rareori ingheata toata suprafata lacului. Din 1833 se mentioneaza numai de 8 ori inghet generalizat pe lac si aceasta, curios, nu se produce in ianuarie, cand temperatura este mai scazuta, ci in martie, atunci cand se epuizeaza rezerva de caldura din apa.

Fauna si flora lacului sunt constituite din 360 de specii de plante si 165 de specii de animale, multe dintre ele fiind endemice. Aici au fost aclimatizate specii de peste alb, din lacurile Ladoga si Ciud, in perioada  1924-1927. Productia de peste este mare, dar, in mod deosebit, Sevanul este renumit prin pastravul Iskhan, din care anumite exemplare ajungeau, inainte de coborarea nivelului, la 10-16 kg. Productia anuala de pastravi Iskhan este de 1000 de t.

Lacul Sevan a devenit unul dintre cele mai renumite lacuri de recreere din Armenia, datorita peisajului, aerului proaspat de munte, abundentei zilelor calde si insorite, excelentelor plaje si apelor minerale. Prezentul se imbina cu trecutul intr-un mod firesc, arheologii descoperind pe Peninsula Artanis(initial insula), dupa  coborarea nivelului lacului, numeroase cimitire si obiecte ale unei culturi materiale vechi, printe care si cea Cyclopeana, ceea ce indica faptul ca, in trecut, nivelul lacului era mai coborat. Tot pe peninsula se afla doua biserici si monumente din sec al 9-lea. Lacul Sevan, impreuna cu zona inconjuratoare, a fost declarat rezervatie naturala in 1978, avand o suprafata de 1700 kmp.

 

 

Share

Lacuri celebre (III)

 

 

 

Marea Moarta

Israel, Iordania

Surprafata:1020 kmp; Ad. max 398 m(433 m?)

Originea depresiunii: tectonica

Aflata la cea mai mica altitudine de pe Terra, suprafata neteda de apa a Marii Moarte – de fapt un lac interior – este strapunsa ici-colo de coloane de sare. Pe alocuri , bucati mari de sare plutesc asemenea unor aisberbuguri ce se faramiteaza. Acest tarm aproape lipsit de viata este scena pe care s-a petrecut istoria biblica a sotiei lui Lot. Privind inapoi, spre prapadul ce lovise Sodoma si Gomora cu foc si pucioasa , femeia a fost pe loc transformata in stanca de sare. Unii arheologi considera ca cele 2 cetati zac si astazi sub apele putin adanci din zona de sud a marii.
Aflat la 398 m sub nivelul marii, lacul este situat la extremitatea vaii Iordanului, la nord de Marele Rift African. Pe alocuri, apele Marii Moarte au o adancime de 400 m, acolo fundul ei aflandu-se la 0,8 km sub nivelul marii. Marea Moarta are o lungime de aproximativ 80 km, masurand 18 km in cel mai lat punct al sau.

Lacul este impartit in doua de peninsula El Lisan : partea din nord este mai mare si mai adanca, iar in cea sudica – adanca in medie de numai 6 m – se afla coloanele de sare. Acestea reprezinta de fapt partea superioara a uni strat de sedimente a caror depunere a inceput cu peste 2 milioane de ani in urma. Apa Iordanului si a altor rauri mai mici s-a evaporat rapid in arsita zilelor de vara, in care temperatura trecea de 50 de grade, lasand pe fundul lacului resturi de argila , nisip, sare si ghips. In iernile foarte umede in Marea Moarta zilnic se varsa 6 milioane tone de apa. In lipsa evaporarii, nivelul lacului ar fi crescut cu circa 3 m in fiecare an. De la inceputul secolului XX insa, nivelul apei a scazut, in parte ca urmare a climei in schimbare, dar si din cauza ca Israelul si Iordania scot apa pentru irigatii din Iordan si din celelalte rauri care se varsa in lac. Plantele si animalele sunt rare aici. Doar cateva organisme unicelulare supravietuiesc in apa Marii Moarte, al carei continut de sare este de 6 ori mai mare decat cel al oceanelor.  Regina Cleopatra a Egiptului a obtinut exclusivitate pentru producerea cosmeticelor si produselor farmaceutice din extractele de la Marea Moarta, dupa ce Marc Antoniu a cucerit zona de dragul ei. Caravanele sale de camile  strabateau desertul Sinai pentru a aduce extractele minerale si mal din Marea Moarta.

Nabateenii au descoperit valoarea bitumului folosit de egipteni la imbalsamarea mumiilor.

Aristotel a scris despre valoarea terapeutica a apei sarate din mare. Romanii isi tratau anumite boli de piele in apele sarate ale Marii Moarte(ei au denumit intinderea de apa Lacus Asphaltites – Lacul de Asfalt – deoarece plajele din jur si fundul sau este tapisat cu o crusta de saruri de culoarea asfaltului).

Regiunea inconjuratoare este, in general, dezolanta. Versantii grabenului, constituiti din roci tari, apartin muntilor Iudeii – in vest, Moabit – , in est si sunt lipsiti de vegetatie. Nu departe de tarmul Marii Moarte, la 2 km vest, in pestera de la Qumran s-au descoperit in 1947 documente, vase de lut, resturi ale unei culturi materiale care totalizeaza in jur de 40.000 de fragmente de suluri de piele cu o vechime de peste 2000 de ani. Tot pe versantul vestic al lacului se gasesc ruinele cetatii Masada, renumita prin rezistenta “zelotilor” la asediul armatei romane(anii 66-73 d.Hr.).

Izvoarele calde si temperatura ridicata a lacului tot timpul anului au determinat valorificarea balneoterapeutica a acestuia.  Dintre statiuni se evidentiaza En Gedi, o adevarata oaza.

Este socotit cel mai mare loc de tratament natural. Are 330 de zile insorite pe an. Este apa cea mai sarata si bogata in minerale de pe planeta.

 

Akan

Japonia

Suprafata: 13 Kmp; Ad. max: 45 m

Originea depresiunii: vulcanica

In partea nord-estica a insulei Hokkaido, intr-un crater vulcanic de tipul caldeirei, strajuit de doua varfuri vulcanice, Oaka-dake(1371m) si Meakan-dake(1503m), se gaseste lacul Akan, cel mai cunoscut din Japonia. Popularitatea lui se datoreaza unei alge numita de japonezi “marino”, care are dimensiuni cuprinse intre 20 si 30 cm si care este cunoscuta in botanica sub numele de Cladophora sauteri. Guvernul japonez a declarat alga ” Natural Treasure” in 1921. In 1950 s-a organizat prima editie a Festivalului Marino, iar de atunci manifestarea se desfasoara anual, pe durata a trei zile, in luna octombrie.

Dezvoltandu-se pe fundul lacului, ea apare la suprafata numai atunci cand apa este perfect linistita si luminata de razele soarelui.  Dupa cum era de asteptat, planta, impreuna cu lacul Akan, are o legenda. Se spune ca, intr-un sat aflat aproape de lac, locuit pe timpuri de populatia ainu, traia o fata, Marino, care iubea un baiat sarac ca si ea. Cand totul era pregatit pentru nunta tinerilor, apare un samurai din castelul de pe malul lacului Akan si o rapeste. Marino, in disperarea ei, s-a aruncat in lac, transformandu-se in floare.

Atunci cand timpul este frumos, iar apa linistita si calda, marino se ridica la suprafata sa-si revada iubitul. Acesta planta, cu ecologia ei deosebita, dar invaluita in leganda, a reusit sa atraga foarte multi vizitatori, oamenii calatorind sute si mii de kilomentrii din intreaga puzderie de insule nipone ca sa o vada pe Marino. Cei care au aceasta sansa se intorc acasa fericiti si cu credinta ca totul le va merge bine. De aici si denumirea de “Lacul fericirii” sub care mai este cunoscut in Japonia. Mirajul lacului, bogatia floristica(padurile vesnic verzi, rhododendronii, azaleele), faunistica(ursii, cainii enot, iepurii albi) si relieful vulcanic au dus la delimitatarea in aceasta regiunie, inca din 1934, a Parcului National Akan cu o suprafata de 87.500 ha.

 

Ness(Loch Ness)

Marea Britanie

Suprafata: 56,4 kmp; Ad. max: 230 m

Originea depresiunii: tectono-glaciara

Acest lac ocupa partea nord-estica a santului tectonic scotian Glen Mor. Este al doilea lac ca adancime din Scotia, dupa Loch Morar, cu 310m, dar cu cel mai mare volum de apa dulce dintre toate lacurile din Marea Britanie(7,2 km3). Loch Ness face parte integranta din renumitul Canal Caledonian, axat pe falia Glen Mor, care leaga Marea Nordului de Oceanul Atlantic, mai precis Moray Firth cu Firth of Lorne.

Tarmurile lacului nu sunt prea ospitaliere. Tarmul nord-vestic este impadurit si, tot aici, este amplasata o sosea moderna ce leaga localitatile Fort Augustus-din capatul sud-vestic al lacului – si Iverness, din partea nord-estica, la iesirea din Canalul Caledonian in Moray Firth. La poalele padurii si pe tarmul lacului se gasesc ruinele castelului Urquhart.

Loch Ness isi leaga renumele de “existenta” in lac a unui animal iesit din comun, ca forma si marime, care a fost numit Loch Ness Monster sau prescurtat Nessie.  Cu toate ca prima data a fost mentionat intr-o cronica aproximativ din anul 565, valva cea mai mare s-a produs in secolul 20, incepand din anul 1933, ca urmare a relatarilor facute de mai multe persoane – exploratori, amatori si chiar oameni de stiinta. Prima descriere mai detailata dateaza din 1934 si apartine lui Alex Campbell, inspector din industria pestelui si “martor ocular” al aparitiei acestui monstru: “un cap turtit de reptila pe un gat de lebada se inalta la 2 m deasupra apei, trunchiul negru, curbat, avea o lungime de cel putin 9 m”. De atunci, numerosi curiosi si exploratori de diferite pregatiri au intreprins investigatii pe Loch Ness pentru surprinderea monstrului. Rezultatele sunt extrem de controversate, unele confirmand, altele infirmand total existenta unui asemenea animal. S-a incercat sa se explice si “baza materiala” a acestor aparitii ale monstrului, punandu-se accentul pe particularitatile lacului, cu seisele si mirajul produs in timpul iernii si al primaverii.

In legatura cu acest monstru, profesorul de biologie Roy Mackal de la Universitatea din Chicago crede ca este vorba de o molusca gigantica, un hibrid intre o specie de animal necunoscut si un melc supradimensionat. In ultimii ani, Loch Ness a fost supus unor cercetari intensive cu aparatura moderna fara sa se ajunga la un rezultat promitator. In vara anului 1973, o expeditie americana a obtinut 5 fotografii subacvatice in culori, in care s-ar putea observa cu indulgenta , o coada de peste. Aceste fotografii, puse la un calculator, au dat posibilitatea unor zoologi sa apecieze ca este vorba de coada unui animal submarin de mari proportii.

Din toata valva produsa asupra monstrului din Loch Ness a castigat turismul. Dintr-o regiune mai putin cunoscuta si cercetata, astazi, in sezonul estival, lacul a devenit un adevarat loc de pelerinaj.  Alti frati ai lui Nessie: in Japonia s-a creat un Kussie, in lacul Kutcharo, iar in Columbia Britanica “a aparut” un Ogopogo, in lacul Okanagan(hilar este ca lacul Okanagan a fost contruit recent de catre om pentru hidroenergie si evident ca un animal preistoric nu avea cum sa-l locuiasca).

Share

Lacuri celebre(II)

 

 

 

Districtul Lacurilor Fierbinti(The Hot Lakes District)

Noua Zeelanda

Originea depresiunilor: vulcanica

In Insula de Nord, nu departe de tarmul golfului Plenty, un grup de lacuri, dintre care sapte sunt mai mari – Rotorua(83 kmp), Rotoiti, Rotoehu, Rotoma, Rerewhakaitu, Okataina si Tarawera – ocupa depresiuni vulcanice formate prin explozie – tip caldeira si maare.  Lacurile sunt alimentate de numeroase izvoare termale, fapt ce explica si denumirea acestora(Lacurile fierbinti).

Cand europenii au descins aici, mai precis odata cu expeditia lui J. Cook(1770), au vazut cum bastinasii introduceau cosurile cu legume si zarzavaturi in izvoarele termale pentru a le fierbe, iar pe pamantul din jurul acestora frigeau carnea si pestele. Nu intamplator, Cook a numit Noua Zeelanda – Tara Minunilor.

O dovada a permanentei activitati vulcanice din acesta regiune o constituie formarea, in 1889, a unuia dintre lacuri – Rotoma – situat sub muntele Tarawera(1111 m ).

Como

Italia

Suprafata: 146 m; Ad. max:410 m

Originea depresiunii: glaciara

Lacul Como este al treilea lac ca marime si primul in ceea ce priveste adancimea din Italia. Are o configuratie mai aparte fata de alte lacuri nord-italiene, fiind sub forma unui Y rasturnat. Acesta este drenat de raul Adda, unul dintre principalii afluenti ai fluviului Po(Pad). Lacul este strajuit, pe ambele parti de culmi muntoase, care ajung pana la 2610m, in vf Legnone. Ca si in cazul celorlalte lacuri subalpine, masele de aer cald mediteranean patrund in lungul lacului determinand un climat mai bland.

Poate ca l-ati vazut in Star Wars sau Ocean’s Twelve, sau l-ati descoperit din scrierile lui Byron, Stendhal sau Shelly. Nu este doar unul din cele mai adanci lacuri glaciare din Europa, ci locul in care frumusetea unui lac de munte a fost implinita de ceea ce a construit omul: vile clasice inconjurate de cele mai minunate gradini.

Tinerii iubesc zona pentru peisaje si pentru varietatea de sporturi practicabile aici (trekking, bicicleta, wind-surfing, caiac, ski nautic), iar batranii pentru linistea pe care o gasesc. Unii spun ca nimic nu este mai frumos decat sa bei un pahar de vin pe malul lacului, in Bellagio – iar Shelly confirma: Lacul depaseste orice inchipuire a mea despre frumusete.

Funduzi

Rep. Africa de Sud

Originea depresiunii: de baraj prin surpare

In Muntii Soutpansberg din nordul proviciei Transvaal, pe dreapta fluviului Limpopo, se gaseste lacul Funduzi. In jurul acestui lac nu se dezvolata nici vegetatia, nici vietuitoarele specifice regiunii, iar bastinasii tribului bavenda nu se apropie de el, deoarece se spune ca oamenii care s-au aventurat cu barca au fost pur si simplu inghititi cu barca cu tot. De asemenea se mentioneaza ca cei care au baut apa din lac au murit. Cand au auzit oamenii de stiinta de aceste puteri “ucigatoare” ale apei, au venit sa-l cerceteze. Dar s-au intamplat unele fapte care i-au uimit cu adevarat. Astfel, apa colectata pentru a fi analizata a disparut peste noapte, in chipa misterios, din recipientele respective.

Raspunsurile la aceste enigme ale lacului Funduzi sunt oarecum relative. Astfel, compozitia chimica a apei, cu particularitati improprii dezvoltarii vietii si otravitoare pentru om, se datoreaza prezentei microelementelor de bor si crom, a sarurilor acidului cromic(care sunt toxice) si provin de la zacamintele de crom din regiune. Disparitia apei din recipiente s-ar explica prin diferenta de temperatura la recoltare(ziua – ridicata) si cea din timpul noptilor(scazuta – in semipustiu), care, in conditiile solutiilor concentrate, se cristalizeaza pe pereti. “Inghitirea” oamenilor cu ambarcatiuni cu tot a fost explicata prin existenta unor vartejuri puternice, determinate de o circulatie carstica subterana.

Eyre

Australia

Suprafata: 0-9690kmp

Adancimea: 0-1 m

Originea depresiunii: tectonica

Cel mai mare lac din Australia, atunci cand are apa, deoarece, adeseori seaca, lasand locul unei suprafete acoperite cu o crusta de sare. Datorita acestor particularitati, lacului Eyre i se mai spune si ghost lake, adica “umbra lacului”. I se mai spune si salinas(saratura), din cauza faptului ca reprezinta o reala salina. C.T. Madigan a facut  in 1929 investigatii asupra crustei de sare si a constatat ca atingea cca. 45 cm grosime, suportand, astfel, greutatea unei locomotive.  Aceasta intinsa crusta de sare a constituit si mai constiutie o fata morgana pentru calatorii insetati care o confunda cu o imensa suprafata de apa.

Primul calator care a ajuns la acest lac a fost Edward Eyre in septembire 1840, iar in 1860, G.W. Goyder cartografiaza lacul si ii da numele dupa primul descoperitor. Potrivit cercetarilor geologice, se apreciaza ca in perioada cretacica exista aici o mare interioara cu o suprafata de aproximativ 1.300.000 kmp, care a fost drenata ulterior spre Marele Golf Australian din sud.

Depresiunea lacului Eyre, situata la 15 m sub nivelul marii, se compune din doua parti, separate de Goyder Channel: cea de nord, mai mare(8430 kmp) si cea de sud(1260kmp) – in total 9690 kmp. Cand are apa, adancimea maxima poate ajunge la 5,7 m in partea nordica.  In perioadele cand lacul este secat, fundul depresiunii, neted si acoperit cu o crusta de sare, constituie o veritabila pista pentru curse auto.

 

Saimaa

Finlanda

Suprafata: 4400kmp sistemul lacustru; 1760 lacul propriu-zis

Ad. max: 82m

Originea depresiunii: glaciar-tectonica

Ţara celor 1000 de lacuri?
Minciună sfruntată! Finlanda are exact 187.888 de lacuri peste 500 m2. Densitatea maximă este atinsă în regiunea Lampi–Suomi (lampi = baltă, Suomi = Finlanda), unde sunt peste 100 de lacuri pe kilometrul pătrat. În vestul Finlandei găseşti „doar” 40 pe kilometrul pătrat! În general, sunt lacuri mici şi puţin adânci – numai trei dintre ele depăşesc 1000 km, totusi rămân 56.000 cu o suprafaţă mai mare de un hectar. Cel mai mare lac, Saimaa, este cu o treime mai mare decât întregul complex Razelm-Sinoe. Lungimea malurilor însumează 130.000 km, adică de trei ori circumferinţa Globului la Ecuator! Ca şi cum nu ar fi de ajuns, la asta se adaugă 20.000 km de râuri. Şi Baltica, desigur, cu cele aproape 180.000 de insule finlandeze.

Acestea formeaza un adevarat labirint, cu numeroase insule, golfuri, fiind legate de lacuri si canale care ofera nu doar imagini frumoase, dar si ocazii pentru drumetii de neuitat.  Intre iunie si august, in perioada calda, se poate  inota in unele lacuri sau se practica plimbarile cu barca. In timpul iernii aceste lacuri inghetate sunt perfecte pentru patinaj.

Complexul lacustru Saimaa se sprijina, in partea estica, pe flancul marei morene Salpausselka, din care cauza aceasta limita este destul de clara. Numeroasele lacuri si mlastini din acest complex lacustru sunt stans legate de o retea foarte deasa de canale, cu pante mari, cascade, prin care se poate circula din partea sudica – de exemplu, din Lappeenranta si Lauritsala – pana in partea centrala, la Kuopio. In interiorul acestui sistem lacustru se gaseste o gama variata si tipica a reliefului glaciar de acumulare, cum ar fi creasta nisipoasa Punkaharju, in partea sudica, coloanele de granit Koli, care au fost folosite ca puncte strategice in Evul Mediu, din Cetatea Savonlina. In afara de transportul de persoane, complexul lacustru este folosit intens pentru transportul lemnului, sub forma plutelor.

Share

Lacuri celebre(I)

 

 
 
 
 
 Lake District

Marea Britanie

Originea depresiunilor: glaciara

Situat in partea nordica a Marii Britanii si centrat pe Masivul Cumbrian(978m), Districtul Lacurilor este renumit prin varietatea si frumusetea peisajului. Caracteristica hidrografica a acestui complex lacustru o constituie distributia celor 14 lacuri de vale glaciara, sub forma radiara, divergente ca spitele unei roti. Cel mai lung lac este Windermere, cu 17 km lungime, iar cel mai adanc – Wastwater, cu 77,4. Dintre cele 14 lacuri, numai unuia i s-a atribuit numele de lac(Lake Bassenthwaite), celelalte purtand sufixul waters(ape) sau meres(lac, helesteu – intr-un limbaj poetic).

Districtul Lacurilor reprezinta un spatiu de recreere si destindere pentru locuitorii din orasele Liverpool, Manchester, Blackburn, Blackpool, Preston, etc. Parcul National “Lake District”(2292kmp) este unul dintre cele 12 parcuri nationale din Marea Britanie. Districtul Lacurilor a constituit, de asemenea, un loc de inspiratie si creatie pentru multi artisti, incepand cu Thomas Gray(1716-1771), poet preromantic, si continuand cu artistii din zilele noastre. Regiunea este mult cantata in poemele lui William Wordsworth(1770-1850), care a petrecut o parte din tinerete la Grasmere si care a publicat in anul 1810 lucrarea a Guide through the District of the Lakes.

Leman(Geneva)

Franta, Elvetia

Suprafata: 581,5 km; Ad. max: 309m

Originea depresiunii: glaciara

In formă de corn (sau ca o virgula), lacul are malurile nordice, vestice şi estice în Elvetia si malurile sudice în Franta. Frontiera dintre cele doua ţări trece prin mijlocul lacului. I se poate spune “Marea din Alpi”. Lung de aproape 73 de kilometri si lat de aproape 14, este al doilea lac al Europei, dupa Balaton, si cel mai mare dintre lacurile alpine.  Capatul vestic se afla la Geneva, cel mai cosmopolit dintre orasele elvetiene, locul de unde Rhonul iese din lac si porneste cu o viteza ametitoare spre Burgundia si apoi spre Mediterana. Capatul de est se afla la Montreux, cu festivalurile si cu nu mai putin celebrul sau cazinou. Intre acestea, pe malul nordic elvetian si pe cel sudic francez se aliniaza orase si sate pline de farmec, castele  si plaje.
Lacul Leman este cunoscut prin cateva particularitati ale apei si anume: are culoarea cea mai albastra dintre lacurile alpine; datorita diferentelor de presiune care se inregistreaza pe suprafata lui se produc seise, care ajung la cca 1 m intaltime; desi  este intr-o zona  temperata si flancat de munti inalti, cu zapezi vesnice, lacul ingheata numai la margini, aceasta datorita rezervei  mari de caldura inmagazinata. Aceasta rezerva mare de caldura acumulta in apa lacului creeaza si un topoclimat mai bland in jur, ceea ce a dus la dezvoltarea unor statiuni balneoclimaterice ca: Vevey si Montreux, in Elvetia, Evian-les-Bains si Thonon-les-Bains, in Franta.

Dar lacul nu este renumit numai prin peisaj, ci si printr-o serie de evenimente istorice legate de orasul Geneva. Aici, Calvin a elaborat doctrina protestanta care-i poarta numele(calvinism) si a fost dictatorul republicii teocratice(Geneva,1541). Tot aici, Henry Dunant, in 1864, a fondat Crucea Rosie Internationala; de asemenea , Liga Natiunilor, Organizatia Internationala a Muncii, Organizatia Mondiala a Sanatatii, etc.

Eleganta Elvetiei, savoarea Frantei, castele, munti si… cateva mici secrete. Sa inoti linistit intr-o apa de cristal, in care se oglindesc silueta unui castel elvetian si masivul Mont Blanc acoperit cu zapada imaculata.  Nu este scenariul unui clip de promovare a unui teritoriu din lumea iluziilor. Este doar una dintre senzatiile cu care ramai dupa o vacanta pe malul lacului Leman.

Boden(Konstanz)

Germania, Elvetia, Austria

Surpafata: 540 km ; Ad. max: 252 m

Originea depresiunii: glaciara

Lacul Bodensee este al treilea ca marime din Europa, iar malul sau care masoara 237 km este impartit de 3 tari: Germania, Elvetia si Austria. Se aseamana in multe privinte cu lacul Leman(adancime, suprafata, geneza). Cea mai frapanta trasatura comuna este aceea ca, atat prin Boden, cat si prin Leman, sunt vehiculate apele a doua mari fluvii din Europa Vestica-Rhon si Rhein. Desi ambele au izvoare foarte apropiate unul de altul(masivul St. Gothard, in Alpii Centrali) ele se indreapta in sensuri diferite – Ron, trecand prin lacul Leman, se varsa in Marea mediterana, iar Rinul, dupa ce isi limpezeste apele in lacul Boden, se varsa in Marea Nordului.

Orase istorice de o frumusete uimitoare precum Konstanz, Uberlingen, Lindau sau St. Gallen, alaturi de comori precum Meersburg, Stein am Rhein, Wasserburg, Insula Reichenau si frumoasa insula a florilor Mainau sunt atractiile culturale de pe malul lacului. Cel mai important eveniment cultural este festivalul din Bregenz cu opera reprezentata pe scena plutitoare. Cea mai populara metoda de a te bucura de lac este calatoria cu vaporul sau poti face plaja pe malul sau si te poti racori in apa excelenta a lacului. Pentru iubitorii sportului exista nenumarate posibilitati de la ciclism pe numeroasele piste la toata gama de sporturi acvatice, iar iarna schiul.

Malaren(Malar)

Suedia

Suprafata: 1140 kmp; Ad. max: 64 m

Originea depresiunii: tectono-glaciara

Reprezinta unul dintre principalele “drumuri” de apa, prin care se patrunde, din Marea Baltica in interiorul Suediei, pe mai bine de o treime din latimea taritoriului tarii, in acea parte. Poarta de intrare in acest lac, dinspre mare, este strajuita de orasul Stockholm, denumit si “Venetia Nordului”.

In interiorul lacului se gasesc mai mult de 1000 de insule. Cu cca. 700 de ani in urma, lacul era un golf al Marii Baltice prin care corabiile comerciale si ale piratilor patrundeau in interiorul peninsulei scandinavice.  Astazi, suprafata lacului este cu cativa metri deasurpa nivelului Marii Baltice. Peisajul deosebit de pitoresc, constituit din tarmuri stancoase(granitul roz de Rapakivi), padurile de conifere, puzderia insulelor, toate acestea au facut din acest lac si din imprejurimile sale cea mai importanta regiune de recreere pentru locuitorii orasului Stockholm si ai altor localitati apropiate.

Share

Topuri

Top 10 orase preferate:

1. Fira(Gr)/ Monterosso al Mare(It)
2. Nisa(Fr)/Biarritz(Fr)
3. Amsterdam(OL)/Brugge(Be)/Bergen(Nor)
4.Cancun/Acapulco(Mex)
5. Granada/Toledo/Cordoba(Sp)
6. Dubai City(Dubai, EAU)
7.Bruxelles(Be)
8. Dubrovnik(Cr)
9.Chamonix(Fr)/Innsbruck(Aus)
10.Roma/Florenta/Siena(It)

Top 10 tari preferate

1.  Elvetia 2. Spania 3.  Belgia  4. Italia 5. Franta 6. Tunisia 7. Grecia 8.  Rep. Dominicana 9. Mexic 10. Regatul Unit

Top obiective turistice(naturale si antropice)

1. Cascada Iguazu; 2. Palatul si Gradinile Alhambra; 3 Machu Pichu; 4. Chichen Itza;  5. Chott El-Jarid; 6. Navagio Cove ; 7.  Grand Place; 8. Ayers Rock; 9. Palatul Versailles; 10. Pamukkale


Share

Ratacit prin evul mediu

 

Siena is the city of the blessed Virgins and “Balzana”; black and white; decesive, just as heraldic symbols, passionate and contemplative; always climbing and descending; clear and at the same time obscure; steep and narrow streets; the red of the Piazza del Campo appearing blinding and suddenly. In the alleys, in the oratories of the Contrada, the spiritual songs of the Palio evoke very ancient rituals and modern allegories, while during the evening the shuffling of soles on the deserted pavement is in contrast with the peacefulness of the green valleys providentially enclosed within the wall, wich ancient administrators has erected hundreds of years before it became common practice.Siena is olso the Cathedral and the extraordinary panorama from the Facciatore, the Sala del Pellegrinaio in Santa Maria della Scala, the  Libreria Piccolomini and the prestigious Academia Chigiana; the enormous Medicean fortress that on the inside, at the Enoteca Italiana, harbors the most precious wines of Siena, Tuscany and the peninsula; sweet-smelling Trattorias, sweet spices, the sounds of the artisans and spouting fountains; Fontebrande and the mystery of the Diana, a famous river underneath Siena; the alchemy geometry of the Piazza, suggestively neo-Ghotic and cathartic.And these are the reasons why “Siena opens up its heart more than any other place”, as the famous inscription  reads on the Porta di Camollia.

 

 Toscana, leaganul limbii si culturii italiene, este situata in centrul tarii, având graniţă cu Lazio la sud, Umbria la est, Emilia-Romagna  şi Liguria  la nord, şi cu Marea Tireniana la vest. Considerata una dintre cele mai frumoase regiuni ale tarii, este locul unde Renasterea  italiana a produs cele mai bune rezultate. Aici au trait si au scris Dante, Boccacio si Machiavelli. Aici se afla orasul Florenta-capitala regiunii-si Pisa, cu renumitul ei turn inclinat. Inconjurat de plantatiile de maslini si vita de vie,  orasul Siena este unul dintre cele mai frumoase din Toscana. Potrivit legendei, fondatorii orasului ar fi fost Senio si Ascanio, fiii lui Remus, unul dintre intemeietorii Romei, iar celebra statuie a lupoaicei care ii alapteaza pe Romulus si Remus poate fi vazuta in mai multe copii prin oras, desi fara nici o legatura istorica. De fapt, potrivit izvoarelor istorice, romanii au infiintat in anul 30 al erei noastre un avanpost militar, numit Siena, care in scurt timp avea sa devina un centru de comert mereu vizitat de negustorii vremii. Orasul, raspandit pe trei dealuri, este o aglomeratie de strazi inguste si intortocheate si trepte roase de vreme, Piazza del Campo fiind centrul sau, iar Duomo si St Maria della Scala doua obiective culturale importante, greu de uitat de catre cei care le-au vazut. Siena este un oras faimos si pentru Palio, cursele de cai ce au loc in fiecare an intre 2 iulie – 16 august, o veche traditie a locului, dar si ca orasul care are una dintre cele mai vechi universitati din Europa. Orasul este remarcabil prin arhitectura sa medievala, foarte bine pastrata, care este pe masura asteptarilor oricarui iubitor de arta si arhitectura din lume. De la micile piete romantice, pline de porumbei la cladirile construite in secolele XIV – XV, mereu este ceva de admirat in Siena. Cum in centrul orasului traficul este drastic limitat, fiind aproape o zona pietonala, o plimbare te va aduce inapoi in timp intr-o lume medievala. Chiar in centrul orasului se gaseste Piazza del Campo, celebra pentru forma sa neobisnuita de scoica, si astazi punctul in care se petrece totul. In piata se afla Fonte Gaia, o fantana de o forma deosebita, cu ghizdurile impodobite de statui si girui. Tot in Siena, marginind Piazza del Campo, descoperi uimit faimoasele Torre del Mangia si  Palazzo Pubblico. Turnul construit in 1848 si avand o inaltime de 102 metri ofera o priveliste superba a orasului si imprejurimilor. Palazzo Pubblico a fost construit intre 1297 – 1342, fiind un exemplu clasic de arhitectura gotica in Toscana, fiind decorat in interior cu fresce realizate de artisti ca Vecchietta sau Simone Martini.  Dintre numeroasele biserici cea mai importanta este Duomo de Siena – amestec de arhitectura gotica si romantica, avand fatada decorata cu marmura alba si verde. In interiorul acestei superbe catedrale se gaseste o adevarata colectie de lucrari ale unor artisti celebri, precum Donatello, Pisano si Arnolfo di Cambio.  Siena surprinde prin numarul sau  impresionant de galerii si muzee, cu colectii de arta deosebite, multe dintre piese fiind extrem de rare. De-a lungul timpului, aici au fost adunate lucrari de arta romana, gotica si din perioada pre-renascentista, dar nu numai. In afara de muzee, sunt numeroase cladiri in stil gotic, ce impresioneaza prin rigoare, frumusete si specificul local. Printre cele mai importante se numara Accademia dei Fisiocritici Museo di Storia Naturale (cu sectiuni de geologie, zoologie, anatomie si botanica), Archivio di Stato (vechi manuscrise, carti rare, documente despre istoria orasului), Battistero sau Museo dell’Opera del Duomo, cu numeroase lucrari de arta religioasa din perioada 1300 – 1500. Foarte putine locuri din lume au un relief atat de variat ca Siena. In partea de nord a orasului ochiul se bucura de bogatia vie a peisajului din Chianti, cu plantatiile de maslini si vita de vie care acopera dealurile. La nord de Siena se gasesc si alte vechi orase, preucm San Gimignano sau Monteriggioni, prea putin  schimbate de scurgerea vremii, cu ziduri vechi, case fermecatoare, strazi inguste ce urca si coboara ametitor, peisaje superbe. La sud de Siena se gaseste valea Arbia, ce duce la orasul Montalcino, celebru printre pasionati pentru vinurile Brunello produse aici. Nici La Crete nu este cu nimic mai prejos, un loc salbatic, pietros si unic in Italia. In partea de vest a orasului veti ajunge in zona de coasta, cu orase precum Castiglione della Pescaia sau rezervatii naturale, intre care si Maremma. Frumusetea naturala a locurilor este greu de descris si imposibil de ignorat sau uitat, iar Toscana se dovedeste o regiune splendida, in care Siena este unul dintre cele mai interesante orase.

 

 

 

Share

Chestionarul lui Proust

 

 
 

 

 

1.Principala mea trasatura

Sensibilitatea. Apropos, am numai defecte, va las sa le descoperiti singuri. :P

 

2.Calitatea pe care doresc sa o intalnesc la un barbat

Sa fie opusul meu, adica sa aiba doar calitati. :D

 

3.Calitatea pe care o prefer la o femeie

Simtul umorului. Eu sunt mereu trista… :P

 

4.Ce pretuiesc mai mult la prietenii mei

Capacitatea de a ma asculta si a ma intelege, de a ma ajuta(cand le cer ajutorul) si a nu ma judeca. Si nu vreau sa primesc  sfaturi decat atunci cand le cer eu! :P  Si asa nu tin cont de ele si fac doar ce vreau eu si cum consider eu ca e mai bine.  De obicei iese prost. :(

 

5.Principalul meu defect

Lipsa calitatilor.

 

6.Indeletnicirea mea preferata

Sa fiu fericita. Din pacate,  celelalte hobby-uri imi ocupa tot timpul.  :D

 

7.Fericirea pe care mi-o visez

Honeymoon in Bora-Bora. E insula mea preferata, cu siguranta, raiul pe pamant. Daca nu sunteti convinsi, aveti dovada mai jos, la commnet-urile 2 si 3.  Sa incercam un exercitiu de imaginatie…cum ar fi sa va relaxati intr-un hamac, la umbra palmierilor, pe o superba plaja exotica, cu nisip fin si apa turcoaz, cu cer senin si vegetatie de smarald… That’s happiness.

 

8.Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire

Sa pierd pe cineva drag.

 

9.Locul unde as vrea sa traiesc

Un orasel viu colorat dintr-o tara civilizata, vestica.  La comment-ul nr 1 aveti cateva imagini din Brugge, un orasel pe placul meu.

 

10.Culoarea mea preferata

Culoarea picaturilor de roua , a curcubeului si a petalelor de trandafir.

 

11.Floarea care-mi place

Frezia. Imi seamana perfect.

 

12.Pasarea mea preferata

Pasarea Phoenix…

 

13.Prozatorii mei preferati

Roman: G. Calinescu

Straini: Amelie Nothomb, Jane Austin

 

14. Poetii mei preferati:

 I. Minulescu

 

15. Eroii mei preferati din literatura

Zmeul Zmeilor, Spanul, Balaurul cu 7 capete, etc  :P

 

16.Eroinele mele preferate din literatura

 Fata babei, muma padurii, ghionoaia, Cruella de Vil, etc. :P

 

17.Compozitorul preferat

Vivaldi, Verdi

 

18.Pictorul meu preferat

Nasul meu, Emil Vajianu.

 

19.Eroii mei preferati din viata

Nu am.

 

20.Ce urasc cel mai mult

Rautatile, minciunile…gratuite.

 

21.Calitatea pe care as vrea sa o am din nastere

Sa traiesc vesnic.

 

22.Cum as vrea sa mor

In nici un fel, nu vreau sa mor.

 

23.Greselile ce-mi inspira cea mai mare indulgenta

Cele care nu produc un rau iremediabil,  cele facute in primii ani de viata.

 

24. Deviza mea

Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face.

Cam atat despre mine, raspunsurile sunt mai in gluma, mai in serios, va las (tot) pe voi sa descoperiti care din ele ma reprezinta.

Puteti completa si voi acest chestionar intr-un mod cat mai original.

Share