Cu multi ani in urma, intr-o dimineata de toamna tarzie, ma aflam in fata ambasadei Finlandei(tara pentru care de mica facusem o usoara fixatie, banuiesc ca datorita numelui sau romantic,  de acum va este arhicunoscuta pasiunea mea pentru lacuri, golfuri, insule, canale, peisaje lacustre, iar faptul ca am ajuns la un moment dat sa lucrez in sediul reprezentantei diplomatice a  acesteia in Romania, mi s-a parut  o coincidenta mult prea stranie) si ma uitam usor circumspecta, cum trei indivizi cel putin dubiosi din punctul meu de vedere, incercau sa intre in cladire. Unul dintre ei,  un batranel desprins parca din povestirile cu profeti sau vindecatori celebri, insotit fiind de doua (mult) prea tinere fete, a intrat in vorba cu mine, dorind anumite informatii despre programul institutiei. Din vorba in vorba am inteles ca are anumite puteri si l-am rugat sa ma descrie in cateva cuvinte,  sa-mi spuna cum ma vede el, ce ma asteapta in viitor, ce parere are depre mine. Oricum imi parea ireal totul, dar curiozitatea m-a facut sa astept cu interes analiza lui. Dupa ce m-a masurat din cap pana-n picioare, mi-a spus doar atat: sa nu lasi sa treaca o zi fara sa scrii ceva, nu conteaza cat de putin, dar sa scrii. Evident, nu am inteles nimic, nu i-am urmat sfatul, nici nu avea cum, nu tineam un jurnal intim, scriitoare nu eram, internetul nu aparuse inca la noi, la facultate nu mergeam, unde si de ce sa scriu?

Fara sa vreau, peste timp, am indeplinit profetia acelui batran. Sau mai degraba, am materializat acel sfat al lui, intr-o maniera putin diferita, evident, pentru ca scriu pe o pagina virtuala. Dar tot scris se numeste, nu?

Nu prea reusesesc sa inteleg, cum a fost posibil ca in mai putin de 7 luni de zile sa  trec  de la un blog aprope impersonal, cu articole scrise niciodata la persoana I singular la un jurnal intim online? Probabil ca ati remarcat ca toate articolele sunt despre mine, despre viata mea(inclusiv cea intima), despre gandurile si framatarile mele de acum si dintotdeauna.

Despre trecut si prezent, despre amintiri si visuri, despre iubire si ura, despre barbatii pe care i-am iubit, si pe care-i mai iubesc inca, despre jobul  meu si despre pasiunile mele. Niciun articol nu e scris la intamplare, fiecare este o frantura din viata mea, o secventa, o mica poveste, o intampare sau o intrebare careia nu i-am gasit inca raspuns. Nu scriu nimic doar de dragul de a mai scrie ceva, ci pur si simplu simt nevoia de a-mi transpune gandurile in cuvinte si mai ales de a discuta cu voi.  De unde si cum s-a nascut nevoia mea aproape incontrolabila de a impartasi cu voi tot ce mi se intampla in viata, bun sau rau, frumos sau urat? Cum e posibil sa se schimbe cineva atat de mult intr-o perioada atat de scurta de timp?  Si daca nu ma credeti, iata ce scriam pe 12 aprilie 2010 in acest articol:

Un blog presupune insa dorinta de a impartasi cu ceilalti gandurile, ideile, framantarile tale. Presupune comunicare, deschidere, talent si pasiune pentru scris, viata ta devenind in timp o carte deschisa in mainile celorlalti. Ori toate astea-mi sunt straine mie, eu fiind o introvertita prin excelenta, o persoana case-si apara cu dintii intimitatea.

Interesant cum viata ne surprinde facand exact acele lucruri pe care sustineam sus si tare ca nu le vom face niciodata, ca nu ne sunt caracteristice si nici nu vrem sa auzim de ele. Interesant cum se produc transformarile in interiorul fiintei noastre, cum din cel mai introvertit si ambiguu dintre muritori devii dintr-o data sociabil, deschis,  afectuos, cum din malitios si orgolios devii modest si generos.

Am apelat pana acum la diverse forme de terapie, iar voi mi-ati fost martori activi: meloterapie, cromoterapie, dar cea mai draga dintre ele si mai apropiata sufletului meu ramane blogoterapia. Sa luam cel mai recent exemplu,  plangeam  de mama focului zilele trecute  ca ma parasise( iar!) iubirea vietii mele, ma aflam in pragul unei depresii totale, cand, in 10 minute, psihologii de serviciu, Lusio si Vacitim, au rezolvat spinoasa problema  de aproape ca nici nu mai stiam cum il cheama pe respectivul individ. Cu doua fraze mestesugite au reusit sa-mi stearga si sa-mi faca uitate lacrimile amare, sa-mi curme chinul apasator. Ce as putea sa-mi doresc mai mult de la…blogging?

Pe cat de multa intelegere gasesc aici pe blog din partea voastra, pe atat de putina gasesc la cei din offline, care nu pricep in ruptul capului utilitatea blogului si a bloggingului, toti considerand activitatea o uriasa pierdere de timp. Ei bine, da, e timpul meu si il pierd cum gasesc eu de cuviinta, nu-mi place ca stramba din nas si ma privesc ca pe o ciudatenie, nu-mi place cand sunt intrebata daca imi aduce vreun profit, nu-mi place cand imi spun pur si simplu ca nu ma inteleg.

Blogging?? Dar cu ce se mananca? Ce reprezinta? Ce e ala? Eu nu pot sa inteleg, e pierdere de timp… Adica asa sta treaba, daca tu nu-l practici, inseamna automat ca e ceva detestabil?! Daca nu-l intelegi inseamna ca e o prostie, e ceva condamnabil, ceva eminamente rau si periculos? Mai sa fie, dar voi ce hobby-uri aveti? Sunt curioasa…

Iar celor care ma intreaba daca “afacerea” e profitabila le spun ca da, dar e profitabila pentru suflet, pentru ca pe el sunt interesata sa-l tratez. Si iar se uita la mine ca la un obiect zburator neidentificat…

Vedeti de ce va iubesc eu pe voi atat de mult? Sunteti singurii oameni capabili sa ma inteleaga. :)

Ati privit vreodata bloggingul ca pe o forma de terapie? Credeti in coincidente?

De ce a trebuit sa faca ea asta? O detest!  A venit pe furis, mi-a patruns in suflet si,  pe deasupra, mi-a furat si ce aveam mai de pret: libertatea. Mi-a daruit in schimb o ploaie de responsabilitati, un vant al schimbarilor si o bruma de speranta. Interminabila mea  vacanta a plecat pe un norisor diafan spre zari mai senine si am ramas  incremenita, bulversata, incapabila sa fac un  gest  cat de mic, s-o impiedic cumva sa nu ma paraseasca, privind cum adorata vara imi spune nemilos si indecent de nepasator un scurt adio. Nici macar anotimpurile nu mai sunt ce erau odata…si in acest moment nimic nu ma mai poate consola.  Inevitabilul s-a produs si nu-mi ramane decat sa incerc sa accept ca nu e cale de intoarcere. Imi este greu, imi va fi greu, sunt sigura  de asta, pur si simplu o simt. Incerc sa nu ma mai gandesc, dar imi este imposibil si o stare de nervozitate si neliniste pune stapanire pe intraga-mi fiinta.  As apela la meloterapie, dar asta ar insemna sa abuzez, ar mai fi talasoterapia, care mereu da rezultatele scontate, cel putin in cazul meu, dar marea, nisipul, soarele, namolul, algele sunt mai departe ca niciodata in aceste momente. Asa ca nu-mi ramane decat sa recurg la cromoterapie. Dar si aici e o problema.  Una destul de mare. O sa intelegeti la sfarsit de ce.

Se spune ca daca esti nervos sau nelinistit trebuie sa apelezi cu incredere la portocaliu sau ruginiu. Este o nuanta care sugereaza siguranta si linistea. Ei da, dupa ele am tanjit eu intreaga viata. La care as putea adauga stabilitatea.  Mai ales in astfel de momente dificile.

Daca sunteti bantuit de ganduri negative – galbenul este culoarea predilecta pentru a fi mai destins si pentru a gandi pozitiv, avand un efect calmant asupra mentalului. Galbenul este cea mai vesela culoare din tot spectrul si semnifica perseverenta, curaj, atentie si generozitate. Deci e clar, pentru a alunga gandurile negative ce nu ma lasa sa ma relaxez nici macar o clipa am nevoie de asa ceva:

Sau poate mai degraba de asa ceva?!!!

Fuge micuta asta cu viteza luminii, cand sa mai ai timp sa te mai si gandesti la ceva, la orice? 8O Si chiar reprezinta toate atuurile insirate mai sus, curaj si perseverenta daca apartine domnilor, atentie si generoziatate daca acestia o ofera doamnelor.

Daca esti surmenat(ma inscriu si la aceasta categorie), sunt indicate turcoazul si albastrul. Sunt culori care ne ajuta sa ne destindem. Nu exista elixir mai bun pentru suflet decat ridicarea privirii catre albastrul cerului. Este culoarea aspiratiilor inalte( asa cum  aspir spre o vacanta permanenta), a libertatii launtrice, a calmului, a iubirii altruiste, lipsite de gelozie si posesivitate(exista asa ceva?). Ador albastrul, mai ales cel al oceanului. Pacific de preferat. :P

Culoarea verde destinde  considerabil  atat fizicul, cat si psihicul. Ea ne permite sa  echilibram structura somatica cu cea psihica si face posibila o rapida diminuare a stresului. Cu alte cuvinte avem nevoie de verde ca de aer, stiind ca stresul este boala secolelor 20, 21, 22..

Daca ne lipseste energia suntem sfatuiti sa apelam cu mare incredere la rosu. Pentru a ne armoniza chi-ul care circula in corpul nostru avem nevoie sa fim stimulati printr-o culoare excitanta, asa cum este rosul.

Si special pentru Delia:

Personal as inclina spre asa ceva(si prim planul si ce se observa in fundal)

Sunteti suparat si stresat? Simtiti nevoia sa vedeti “viata in roz”? Rozul, folosit impreuna cu o alta culoare, cum ar fi albul, ajuta la indepartarea stresului.

Albul este simbolul tineretii si al frumusetii eterne. Albul florilor de primavara este un adevarat izvor de pace, liniste si puritate spirituala.

Culoarea indigo este un foarte bun eliberator mental si un factor extraordinar de rafinare, care permite un control profund la nivel psihic si subtil.

Si special pentru Dragos, mult discutata si controversata flacara violet:

La o scurta trecere in revista a tuturor indicatiilor pe care le au culorile, se desprinde o concluzie unica, totala, de necontestat, fiind si suparata si nelinistita, si lipsita de energie si bantuita de ganduri negative, am nevoie urgent de o terapie. Iar  medicul mi-a prescris reteta ideala: o noua vacanta. :P :)

Care este starea sufleteasca pe care o incercati in acest moment(cand cititi acest material) si care credeti ca este culoarea care  se potriveste cel mai bine personalitatii voastre?

Aveti voi una mai buna?

Ce altceva ar putea fi? Inainte, genul asta de muzica ma plictisea teribil, erau suficiente doua acorduri  de vioara ca sa-mi pierd interesul pentru orice piesa oricat de celebra si frumoasa ar fi fost considerata.  De un intreg concert nici nu se punea problema- ar fi constituit un adevarat calvar.

Nu, nu simt nevoia sa ascult muzica clasica, dar cand o fac nu ma mai deranjeaza ca inainte. Trebuie sa recunosc insa ca am gasit si cateva melodii frumoase, pe care le-as asculta de mai multe ori pe zi. Ca de exemplu asta:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9DxbKCEZOKg&feature=related]

care este insotita intamplator si de un mesaj inspirat parca din adancul sufletului meu si dintr-o dorinta mai veche, dar mereu la fel de actuala.

Nu stiu cum veti petrece voi acest weekend, dar eu cu siguranta voi incerca ceva inedit, ceva ce nu credeam ca voi ajunge sa fac vreodata. Nu, nu sunt nici deprimata, nici stresata. Nu incerc sa-mi controlez agresivitatile ascunse,  nu sufar nici de tulburari mentale sau afective,  de anumite blocari sau de  boli psihosomatice(cum ar fi astmul sau problemele de alimentatie).

Cu toate astea voi incerca meloterapia. De ce? Simplu, din curiozitate.Am gasit aici si un mic ghid de meloterapie.

Astfel, pentru relaxare sunt recomandate :

Claude Debussy – Sonata pentru pian si harpa

Nicolo Paganini – Concert nr. 4 in Re Minor

Piotr Ilici Ceaikovsky – Uvertura operei “Frumoasa din padurea adormita”

Pentru linistea interioara:

Ludwig van Beethoven – Concertul imperial nr. 5 (Adagio din sonata pentru violoncel si orchestra in sol minor)
Franz Schubert – “Rosamunda”‘ “Ave Maria”
Piotr Ilici Ceaikovsky – “Lacul lebedelor”
Robert Schumann – “Reverie”
Wolfgang Amadeus Mozart – “Concert nr. 21 pentru pian si orchestra”

Pentru reglarea nivelului tensiunii arteriale:

Wolfgang Amadeus Mozart – “Don Juan”
Franz Lizst – “Rapsodie maghiara”

Pentru surmenaj intelectual:

Johann Sebastian Bach – “Fugile”

Pentru ameliorearea unor dureri fizice

Ludwig van Beethoven – “Pastorala”

Maurice Ravel – “Bolero”

Frederick Chopin – Concert nr. 1 in Mi Minor

Pentru stimularea si energizarea organismului

Giuseppe Verdi – Marsul din opera “Aida”
Johann Sebastian Bach – Brandenburgicele

Voi ati apelat vrodata la meloterapie? Si daca da, a avut efectul scontat?

Pentru ca e sfarsit de saptamana, pentru ca dupa o saptamana de munca banuiesc ca va simtiti usor obositi si fara vlaga, va propun ceva super energizant:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bMnl1URCH3w&feature=related]

Va doresc un weekend cat mai placut si bogat in evenimente(insotit de muzica stropilor de ploaie pentru cine nu pleaca la mare sau la munte). :) :P