Buna dimineata, dragi prieteni. La Multi Ani!, intai de toate. Buna dimineata si tie, tinere 2011. Azi noapte, la 12 fix, ai intrat navalnic in viata mea, m-ai luat pe nepregatite (imi cautam paharul de sampanie) si pana sa ma dezmeticesc, te-ai instalat comod la masa, ca un adevarat oaspete de onoare, cel mai asteptat, cel mai invocat, cel caruia toata lumea ii avea numele de buze, cel in care ne puneam cu totii sperantele si caruia ii incredintam visurile noastre cele mai tainice. Sa fii bun cu noi, auzi? Sa nu ne dezamagesti, sa ne oferi zile senine, pline de zambete si culoare, de iubire si frumos. Sa alungi iarna din suflete si s-o inlocuiesti cu o dulce si eterna vara. Sa fii darnic cu cei singuri, sa le aduci prieteni buni si calzi alaturi, iar celor saraci sa le dai o mana de ajutor, sa fii milos si sa-i vindeci pe cei bolnavi, sa ai grija de copiii de pretutindeni, sa ne dai tuturor sanatate, energie, vitalitate, rabdare si incredere intr-o viata mai usoara si mai buna. Pe mine vreau sa ma plimbi in Franta, vreau sa vad in sfarsit Parisul, sa-mi aduci mai repede primavara, ieri au fost -10 grade si m-am cam saturat de ger, te rog sa-mi dai o iubire frumoasa, sincera, adevarata numai si numai pentru mine, intelegere si armonie la serviciu, colegi simpatici si amuzanti, o casuta mica, mica intr-o padure de brazi pentru Dragos, iar pentru prietenii acestui blog, iti cer 2011, sa fii cel mai bun an din viata lor de pana acum.
Voi cum va simtiti in nou an? Veseli, optimisti, fericiti sau dimpotriva, tristi si meditativi? Cu ce ganduri ati intrat in 2011? Ce va doriti mai mult si mai mult de la el?

Ada mi-a cerut un cuvant. Unul prin care sa rezum un intreg an. Si l-am gasit: eliberare. Un suflet chinuit, prins in capcana unui iubiri devastatoare, incercand zadarnic sa se strecoare printre coloanele  de marmura alba ale durerii. O nefericire cronica care-ti paralizeaza simturile si  ratiunea, iti distruge increderea in tine, iti submineaza pofta de viata, entuziasmul. O dragoste mistuitoare care te arunca fara mila in abisul disperarii.  Dupa doi ani imensi cat o eternitate, in care am experimentat forta distructiva a unei  iubiri fara limite si fara sens, mi-am dat seama ca trebuie sa lupt. Si am fost ajutata sa inving. Obiectivul era clar, fara echivoc, iar pentru atingerea lui eram in stare sa trec si prin foc. Si am trecut… Si am comis greseli pentru a indrepta o alta greseala. Dar este prima oara in viata cand nu regret nimic.

2010 a insemnat mai mult decat atat. A fost un an complex cu multe evenimente cruciale, a reprezentat desprinderea de un  trecut traumatizant, emotia si avantul specific unui nou inceput, constientizarea unei pasiuni ardente, implinirea unui vis, o mare reusita profesionala, abordarea unui stil de viata diferit, regasirea unei mari iubiri. Dar mai presus de eliberare, 2010 a insemnat gratitudine. Recunostinta care pare a fi  mai puternica decat orice alt sentiment incercat pana in prezent si care pare a se fi transformat intr-o iubire neconditionata.

Pentru Dragos, colegul meu de blog, anul 2010 a insemnat acceptare.

Dar 2010 e pe cale sa ne paraseasca. Eu ii multumesc pentru toate lucrurile bune pe care le-a adus cu el, pentru toate clipele de fericire daruite, pentru  toti prietenii dragi cunoscuti, pentru momentul de vis din aprilie-mai, Catalunya-Andorra, pentru toate sperantele sadite intr-un suflet indragostit de viata, frumos, vara si soare. Nu-mi ramane decat sa-l astept pe 2011 cel plin de surprize si rasturnari de situatie, sa ma gandesc la el cu bucurie si credinta, sa va urez  tuturor implinirea dorintei de maine de la ora 12 noaptea, un sincer si calduros LA MULTI ANI  cu sanatate si cu un strop de fericire sau  poate unul de iubire, poate unul de noroc, poate toate la un loc!

Goodbye 2010, Welcome 2011!

Fiecare dintre noi are o maniera proprie de a incheia un capitol din viata sa. Marturisesc ca toate gandurile mele de final de an se indreapta spre iubire si autocunoastere. Nici nu as putea sa visez  sau sa-mi doresc altceva, cum ar fi bunuri materiale, calatorii sau reusite in cariera, pentru ca mai important decat orice este sufletul. De el trebuie sa avem grija, sa-l protejam si sa-l rasfatam. Sfaturile initiale, de la inceputul lui 2010, sunau cam asa: “arata cine esti cu adevarat, intelege-te mai bine pe tine insati, descopera de ce esti in stare, prezinta-te lumii, reformuleaza-ti personalitatea, afirma-te, fii curajos, fa un pas înainte, incepe ceva nou!” Imi place sa cred ca am realizat cate putin din fiecare. Dar am si descoperit cu mare durere in suflet ca sunt o persoana slaba, ca nu stiu si nu pot sa iert, pentru ca, nu-i asa, iertarea este apanajul celor puternici. Ca nu sunt nici suficient de buna, generoasa si intelegatoare, ca  sunt mai mult trista decat fericita, ca inima nu-mi mai zambeste ca altadata, ca nu mai stiu sa ma bucur de realizari, de prezent, de o floare, o mana intinsa, un gest de prietenie. As vrea sa ma schimb, dar constientizez cat de greu este, vreau sa rad, dar sufletul mai mult imi plange. As vrea sa fiu senina ca o zi de vara si cand colo, tot ce reusesc e sa fiu nelinistita si macinata de indoieli, nehotarata, nechibzuita.

Pentru mine, cele mai frumoase momente din 2010 au fost:

– realizarea acestui blog impreuna cu Dragos incepand din luna martie.

– indeplinirea marelui meu vis, vizitarea Spaniei, in aprilie-mai.

– intoarcerea la serviciu din luna septembrie

– regasirea armoniei si a dragostei in octombrie.

In ansamblu, 2010 a fost un an bun, presarat cu mici satisfactii, bucurii, clipe de neuitat, dorinte realizate, visuri implinite. Un an al desprinderii de trecut, al uitarii si al iertarii. Un an al regasirii. 2010 a fost anul inceputurilor, oare voi reusi  sa continui totul in 2011? Regret trebuie sa ma despart de el si  il astept cu emotie pe urmatorul, pe controversatul 2011.

Ce sentimente va incearca la sfarsit de an? Care a fost cea mai mare realizare a voastra in 2010?

Emotia primului fulg de nea asezat sfios pe pamantul sterp, pe ramura unui copac batran si desfrunzit sau in palma fierbinte de copil. In timp ce isi asteapta nerabdator fratiorii jucausi, prinsi in hora magica a celei dintai  ninsori, mediteaza la soarta sa efemera si la bucuria  oamenilor pentru care a coborat din cer.

De cateva zile iarna s-a instalat confortabil in jiltul sau incrustat in diamante si se pregateste sa ne indeplineasca cea mai arzatoare dorinta: prima zapada din an. Asadar, la noapte va ninge. Intre timp, frigul mi-a patruns in fiecare ungher al sufletului, iarna mi-a invadat intreaga fiinta, inghetandu-mi dragostea si sperantele. Soarele a disparut definitiv de pe cer si a luat cu el si pofta mea de viata, bucuria de a trai. Cum voi reusi sa supravietuiesc pana la primavara?

Sunt atatea motive pentru care nu iubesc iarna…

1. E prea frig.

Detest gerul, temperaturile negative si nu ma imbrac niciodata gros. Nu port pulover de lana, bocanci, geaca, caciula,  desi sunt extrem de friguroasa.

2. L-am pierdut si mi-e greu sa redescopar spiritul sarbatorilor de iarna.

Sarbatorile de iarna si-au pierdut farmecul de altadata. Petrecerile cu prietenii sunt lipsite de emotii veritabile , goana dupa cadouri si algomeratia acestei perioade e aproape stresanta si obositoare,  multa forfota pentru nimic. Nu mai simt nici mirosul de brad sau de portocale, nu mai ascult nici povesti la gura sobei. Toate apartin copilariei care e pierduta undeva in negura timpului Macinati de nesiguranta, saracie, griji si nevoi am intrat intr-o rutina a sfarsitului de an, iar  daca exista pe undeva o senzatie de placere, cu siguranta a disparut bucuria deplina simtita odinioara. Traditiile si obiceiurile sunt curpinse parca de o perdea de ceata care odata cu trecerea timpului devine tot mai deasa.

3. Sunt dependenta de vreme insorita, caldura, vara

Lipsa soarelui de pe cer timp de 3 luni imi provoaca angoase, anxietati si o tristete greu de suportat. Devin brusc meditativa, lucida, pesimista. Am nevoie de caldura soarelui pentru a simti ca traiesc cu adevarat.

4. Nu suport mocirla care se formeaza imediat dupa topirea zapezii.

Nu-mi mai place zapada. Erau vremuri cand o adoram, dar acum nu mai e un motiv de bucurie, ci de ingrijorare. E feerica in imagini, la munte, pe net, in povestile copilariei, dar nu si cand locuiesti intr-un oras precum Bucurestiul.

Peisajul se schimba peste noapte, din alb in nuante de gri, cenusiu si chiar  maro. Aici, frumusetea iernii nu e decat o iluzie,  printre betoane, bulevarde aglomerate si trafic infernal, entuziasmul iti  trece rapid cand vezi ca  strazile sunt pline de balti si mormane de zapada , iar picioarele te  dor  de la inotatul  prin nameti. Iar daca ai nefericita inspiratie sa porti cizme cu toc sau din piele intoarsa risti sa ajungi acasa cu ele pline de apa, inghetat bocna si epuizat.

5.Trecerea ireversibila a timpului, in fiecare iarna imbatranesc cu un an.

M-am nascut iarna, in curand va fi ziua mea. Acesta este principalul motiv pentru care imi doresc…o vara eterna.

Va place iarna? De ce?