Motto: “Din durere vin cele mai mari binecuvântari”

Titlu:     Grace

Autor:  Richard Paul Evans

Editura Reader’s Digest, 2010

In 1993 Richard a scris o poveste induiosatoare, care aducea pe undeva cu “Fetita cu chibrituri”, si s-a hotarât s-o dea in dar de Craciun unor persoane apropiate. Ce n-a intuit in acel moment a fost impactul povestirii sale extraordinare. Rudele si prietenii  care au primit cadoul au fost atât de impresionati incât cele 20 de exemplare ale povestii, scoase la imprimanta de acasa, au circulat din mâna in mâna ca un manifest, pâna când autorul s-a pomenit cu un telefon de la o librarie, care voia sa-i comande “cartea”….

Actiunea se intâmpla la inceputul anilor ’60, când, amanunt important, amenintarea razboiului nuclear parea extrem de serioasa. URSS voia sa plaseze rachete cu focoase nucleare in Cuba, iar SUA raspundea printr-o blocada curajoasa. Un licean isi ascunde o colega de scoala intr-un adapost construit de el, in spatele curtii casei lui. Fata plecase de acasa de frica abuzurilor tatalui vitreg. Relatia dintre cei doi n-a durat mai mult de doua luni si a fost platonica. O teribila greseala de sistem (intrucât societatea a considerat ca fetei ii este mai bine lânga tatal vitreg, betiv si abuziv decât lânga colegul care i-a oferit adapost, hrana si intelegere) duce la moartea fetei, ucisa de tatal vitreg.

Aici se termina partea importanta a povestii. Dar extrem de interesant e ce s-a intâmplat mai departe. Eric, baiatul care a avut grija de Grace, nu s-a prabusit. Ar fi fost comod. Nu.  Mesajul  intrat in viata lui odata cu Grace l-a contaminat pentru intreaga existenta. Din baiatul plapând si batjocorit la scoala de baietii mai smecheri a devenit un luptator. Ma rog…la scoala n-a avut nevoie decât de o singura demonstratie de forta, dupa care nu s-a mai legat nimeni de el, niciodata.  A facut Dreptul. A devenit procuror. Si, din aceasta postura, a luptat pe viata si pe moarte contra adultilor care abuzeaza minorii. A luat fiecare caz in parte extrem de personal si l-a dus pâna in pânzele albe. Nu s-a lasat pâna nu i-a vazut pe vinovati dupa gratii.

Moartea lui Grace n-a fost in zadar. A reusit, in doar doua luni, sa influenteze atât de mult un om incât, datorita lui, multi alti minori au scapat de chinuri fizice si psihice. Si, ce e cu adevarat important, potentialii adulti violenti i-au luat frica. S-au linistit nu din proprie initiativa, ci pentru ca le era teama de confruntarea cu el.

Nu e deloc de neglijat efectul terapeutic al groazei.

Nu se stie ce s-ar fi intâmplat cu cei doi daca lucrurile ar fi stat altfel. Fara o durere care sa-l motiveze in asemenea hal, probabil ca Eric ar fi devenit un cetatean mediocru dintr-un oras mediocru. “Ar fi trait fericiti pâna la adânci batrâneti”.

Poate ca undeva, adânc ascuns in subconstientul nostru, exista ceva care se activeaza doar in cazul unei jertfe umane, mostenire ancestrala. Altfel nu-mi explic de ce, de exemplu, au trebuit sa moara Romeo si Julieta ca cele doua roze sa se impace. Sau de ce a trebuit sa moara Paunescu pentru ca un imn al unei echipe sa fie aplaudat de galeria adversa, pe terenul acesteia. Ca sa dau un exemplu din realitatea imediata.

Exista persoane straine care, chiar daca le-ati pierdut (si nu neaparat in sensul ca ar fi murit), v-au influentat cumva decisiv?

Walk of life. Sa terminam intr-o nota optimista.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kd9TlGDZGkI]

Motto: Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oamenii – Heinrich Heine, Almansor

Ideea acestui articol mi-a fost data, in afara de vizionarea filmelor cam in aceeasi perioada de timp, de gâlceava iscata in jurul unui alt articol recent. M-a frapat faptul ca intre filmele cu pricina exista trei asemanari fundamentale si o deosebire flagranta. Deosebirea e data de faptul ca Ioana a inceput de la umilinta incolo, in familia unui preot bigot, pe când Hypatia, matematician, astronom si filozof, a inceput de la glorie incolo, fiind beneficiara conceptelor grecesti de „libertate” si „democratie”. Dar asemanarile sunt de fapt mult mai importante.

In primul rând ambele filme trateaza subiecte extrem de sensibile pentru crestinism. „Agora” se refera la modul brutal si samavolnic in care a fost impus crestinismul in Alexandria, cu o intreaga succesiune de fapte abominabile comandate de episcopul Chiril: arderea Bibliotecii din Alexandria, convertirea prin forta la crestinism si executarea neascultatorilor (reprezentati in primul rând de Hypatia), pentru delict de gândire. Ce s-a intâmplat mai departe cu Chiril? Nu, n-a dat niciodata socoteala pentru ce a facut. Pentru faptul ca a distrus sute de mii de manuscrise, pentru modul in care a inteles sa puna asasinatul in numele religiei si pentru intreaga sa râvna de a arunca in bezna umanitatea, ei bine, posteritatea n-a gasit altceva de cuviinta decât sa-l canonizeze.

„Papesa Ioana”  (Ion Anglicus) descrie modul in care a ajuns sa urce pe tronul papal o femeie (chestiune nerecunoscuta, evident, de Biserica). Legenda, scrisa la mai bine de doua secole de la presupusele evenimente, are la baza conceptul de Mater Eclesia, introdus si mimat in cadrul slujbei de alegerea papei folosind doua impunatoare scaune specifice pentru femeile care nasc (ceremonialul s-a desfasurat cam de la inceputul celui de-al X-lea secol pâna la 1566).

In al doilea rând rând niciunul din filme nu respecta cu scrupulozitate adevarul istoric. In cazul filmului „Agora” e de inteles. Prezentarea amanuntita a faptelor care au avut loc in 391-415 l-ar fi facut recomandabil in exclusivitate numai criminalior sadici. Pentru a-l face totusi vizionabil de catre un public mai larg, autorii au trebuit sa eludeze modul teribil in care a fost ucisa Hypatia. De neinteles este insa de ce oare n-o fi fost respectata istoria in cazul Papesei Ioana (desi, trebuie sa subliniez, acest lucru nu afecteaza calitatea filmului si nu altereaza mesajul spiritual transmis). In afara de faptul ca autorii lasa sa se inteleaga ca faptele descrise in film sunt certe (ceea ce e departe de adevar), plaseaza povestea cu pricina in timpul Papei Sergiu al II-lea (844-847), când de fapt intâmplarile din  legenda au loc in timpul Papei Leon al IV-lea (847-855). Si s-a stabilit deja cu certitudine ca vacanta pontificala dintre Leon al IV-lea si Benedict al III-lea n-a putut fi mai mare de doua saptamâni. E posibil insa ca, in setea lor de cunoastere, sa fi existat femei in rândul preotilor sau ordinelor calugaresti masculine din acea perioada, in mod conspirativ.

In al treilea rând libertatea spiritului este reprezentata, in ambele cazuri, de femei. Sa fie vorba de un razboi al sexelor? Foarte posibil. Sa nu uitam totusi ca aceste femei au avut lânga ele barbati care le-au inteles, le-au apreciat, le-au respectat, le-au tratat in mod egal si au incercat, pe cât posibil, sa le protejeze.

Dar…

Bineinteles ca in toate prezentarile de marketing ale religiei se specifica faptul ca „femeia detine un rol foarte important”. Despre expedierea femeilor in ginecee, haremuri sau „la cratita” nu se prea vorbeste. Asa erau vremurile! Rol foarte important? Ca un reflex al vechilor mituri misogine mesopotamiene (din care urmasii lui Abraham au copiat cam fara sa citeze sursa), in Biblie femeia este mai degraba ispita. Rol foarte important? Daca e supusa, daca-si „vede de treaba” (robot casnic, obiect de distractie, marfa, aparat reproducator) si nu indrazneste sa gândeasca are, desigur, un rol foarte important. Iacob (viitorul Israel) a avut 12 fii, din care au rezultat cele douasprezece triburi ulterioare. Dar de faptul ca a avut si o fiica, pe Dina, nu ni se spune decât atât: ca a existat (a!, si ca a fost obiect de disputa cu Sihem; uitasem). Pe Fecioara Maria au pus-o in rama, pe post de tablou decorativ. Iar pe Maria Magdalena au „executat-o sumar”, fiindu-i atribuit rolul de curva. Caci astea sunt normele cu care s-a operat: femeia e ori animal docil, ori târfa.

Cu o singura exceptie majora. Dar despre „Cartea Esterei” (si, eventual, filmul „One night with the king”) vom vorbi, poate, altadata.

Suntem norocosi. Azi se incearca o impacare cu trecutul pentru a cladi un prezent si un viitor armonios macar din acest punct de vedere, dar trebuie sa fim constienti ca fortele intunericului nu vor fi niciodata gonite cu adevarat. Rautatea, egoismul, abuzul salasuiesc in noi in stare embrionara si nu e nevoie decât de o schimbare subtila de mediu ca sa se dezvolte fulgerator. Traim intr-o epoca in care femeile sunt lideri, sefi de state sau guverne. In 1893 Noua Zeelanda e primul stat din lume care acorda drept de vot femeilor. In 1979 Margaret Thatcher (Regatul Unit) e prima femeie din Europa aleasa sef de guvern. Pe 29.06.1980 Vigidis Finnbogadottir (Islanda) este prima femeie sef de stat aleasa intr-o tara europeana. Imi fac o datorie de onoare de a o aminti aici si pe Benazir Bhutto, prima femeie sef de guvern intr-un stat musulman (Pakistan, 1988). Poate se va face si despre ea un film (daca nu s-o fi facut). A platit cu viata incercarea ei de reconciliere a islamului cu democratia si Occidentul.

Sunt doar câteva exemple.

„Agora” si „Papesa Ioana” sunt importante pentru ca trecutul trebuie cunoscut. Pentru invataminte. Pentru a nu fi nevoiti sa-i repetam gravele erori. Acele fapte s-au intâmplat in trecut – si in trecut trebuie sa ramâna.

Acum e criza? Nu. Criza este atunci când dialogul e inlocuit cu intoleranta, ratiunea cu dogma si libertatea spirituala cu rugul. Când cartile ard.

Agora

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=RbuEhwselE0]

Pope Joan

http://www.metacafe.com/watch/4387875/pope_joan/

Autor: Dragos