De la rock pân la imnuri si rugi

Te salut tineret in adidasi

Te salut generatie-n blugi”

_

– De data asta mergem impreuna.

Eram licean, aveam si eu socotelile mele, grupul meu cu care voiam sa ma duc la Cenaclul Flacara…mi-era teama ca tata, director adjunct la liceul la care invatam si eu, cunoscut ca un tip foarte dur, imi va speria prietenii.

Oricâta “munca de lamurire” am depus impreuna cu fratele meu, n-am reusit sa-i clintim convingerea. Mai ales ca biletele le procuram prin el. Asa ca…am fost nevoiti sa mergem impreuna, dar ni s-a dat “dispensa” sa stam cu prietenii, cu conditia ca la 12.00 noaptea sa venim la locurile unde erau parintii, ca sa plecam impreuna. Eram ingroziti. 12.00? Pai Cenaclul dura pâna la 5.00 dimineata… Si abia partea de dupa douasprezece noaptea era cea mai interesanta, ca abia atunci cântau Iris, Totusi, Gabi Cotabita, Seicaru, Hrusca, Poesis…Incepea pe la 18.00.

Parintii nu mai fusesera niciodata la Cenaclu. Ne-au lasat de câteva ori insa, pentru ca primisera asigurari de la oamenii de ordine ca nu are ce rau sa se intâmple.  Despre Paunescu aveau pareri amestecate. Erau retinuti mai ales in legatura cu metoda aleasa de poet de a-si scoate “marfa la taraba”, dupa cum ziceau. Sau de modul in care isi subordonase miscarea folk. Dar eram abonati la revista “Flacara”, pe atunci recunoscuta ca fiind cea mai buna revista de pe piata noastra amarâta. Si cu siguranta a fost creatia lui Adrian Paunescu. Pe urma….câte eforturi n-au facut sa intre in posesia cartilor lui! Pentru ca, e bine sa se stie, cartile lui Paunescu erau pur si simplu vânate. Dispareau in maximum o ora de la punerea in vânzare, nu exista nicio librarie care sa aiba ceva scris de el. Mama era bibliotecara si nici macar functia asta nu-i garanta vreun succes in “lupta” dusa pentru procurarea cartilor.

Ne-am “cazat” parintii intr-un loc pe bancile fostului stadion “Republicii” si noi am intins-o catre cuiburile noastre. “Bai, la 12.00 sa fiti aici!”. “Da, da…”.

Si incepe.  Bardul intârzie, Ducu Bertzi fiind un fel de “maestru de ceremonii”. Sunt prezenti cam 20.000 de oameni.

“Reinfloreste lemnul portii

Pe unde pleci, pe unde vii

In fata dragostei si-a mortii

Noi toti redevenim copii”

Marian, unul din colegii de clasa, prieten cu mine, ma ia deoparte:

– Vezi ca ti-am adus-o pe Claudia, sper ca de data asta sa fii in stare sa o saruti.

Ma uit la Claudia. E imbracata in jeansi, pe deasupra si-a tras jambiere alb-albastre, iar in ochii ei albastri si tristi ma pierd cu totul. Poarta un tricou mulat, are ce sa arate si pare ca stie asta. Si o bentita in jurul parului cârliontat si rebel. Nu pot s-o fixez mai mult de 3 secunde, ca ma ia cu ameteli. Ea nu e de la liceul nostru, asa ca nu-i pasa ca eu sunt fiul profesorului de biologie, “ala care a facut box”.

– Marian, am o problema, nu pot sa stau mai mult de 12.00, sunt cu tata.

Marian se albeste.

– Ce l-a apucat?

– Nu stiu mai, cica sa vada si el unde ne pierdem noi vremea. Ti-am zis ca s-ar putea sa vina.

Marian ma impinge spre Claudia.

– Nu-i spune ca stai pâna la 12.00, du-te si aseaza-te lânga ea.

Ma indrept cam sovaielnic spre Claudia. Nu ma invredniceste cu nicio privire, dar imi spune  “buna”. E si asta o mica victorie, macar m-a observat. Sta si susoteste ceva cu prietena ei, Eliza, “tipa” lui Marian…

“Pa-u-nes-cu, Pa-u-nes-cu”. Publicul nu mai are rabdare, unde e poetul ala? Ducu simte nevoia sa faca un pic de ordine, sa mai astâmpere setea auditoriului.

– O sa vina cam in jumatate de ora. O sa vina, va asigur! Cântati impreuna cu noi!

Lânga grupul nostru fumeaza linistiti câtiva militieni, impreuna cu niste barbati cam burtosi, in costum. “Oamenii de ordine”!

Pe scena apare Dinu Olarasu, cu ale lui “Regasitele sensuri”.

“Rând pe rând copiii vor sa plânga parca

Mamele s-au dus tatii sa-i intoarca

Drumul pân’ acasa e mai mult de-o mila

Tu arati durere, el arata sila”

Imi fac un pic de curaj si o iau pe Claudia de mâna, ea nu se opune, iar mie imi face impresia ca transpir prin toti porii. Sunt foarte incântat de mica mea cucerire! Pentru prima data Claudia se uita la mine. Eu cobor privirea, fixând cu maxima atentie imbinarea dintre adidasii si jambierele ei. Eu am jambiere alb-rosii….

– Hai sa dansam!

“Focul vânat e gonit de vânt

Zarile-au uitat sa ma mai doara

De iubire-ntâia oara cânt

La scandal renunt intâia oara”

Ducu Bertzi isi plânge dezamagirile pe versurile lui Esenin.

– Bai, coborâti de pe banca!

Interpelarea apartine unui om de ordine care ne-a vazut fâtâindu-ne acolo.  Am preferat sa dansam pe banca pentru ca alaturi nu aveam loc. Eu ramân incremenit. Bebe, 17 ani, 150 de kilograme, jucator de rugby, care face parte din grupul nostru, se simte dator sa intervina:

– Ai vreo problema bai mustaciosule?

Omul de ordine se uita cu luare-aminte la Bebe si decide s-o lase mai moale. Nu inteleg ce spune, ca in momentul ala apare Paunescu, nimeni nu mai are chef de cearta, toata lumea urla “Pa-u-nes-cu! Pa-u-nes-cu!”

Bardul, enervat, smulge microfonul de la Ducu si vrea sa puna lucrurile la punct:

– In loc sa scandati in prostie un nume propriu mai bine ati cânta pentru tara!

Parca ar fi fost un semn. Din toate piepturile rasuna “Roooomâniaaaa!”

Pe scena apare Vasile Seicaru. “Treceti batalioane române Carpatii” electrizeaza multimea. Simt ca sunt in delir. Daca Paunescu ar zice ceva…orice…sunt in stare sa-l urmez! Vine insa “Traiasca Ceausescu / Si-n liniste poporul…”. Mi se taie pofta de cântat. Claudia isi apropie obrazul de al meu, iar eu ma simt ca Alexandru cel Mare când a intrat in Egipt!

– N-ai vrea sa mergem mai in spate?

In spate e intuneric. Mi-e cam frica.

Taman atunci Paunescu se apuca sa recite “Repetabila povara”. Claudia are ochii umezi. Ma indepartez un pic sa-l consult pe Marian. “Si-a pierdut tatal acum un an intr-un accident de masina. Du-te si imbratiseaz-o, prostule! Si stii ceva?, n-ai putea sa te descurci si singur?”. Il inteleg.  Eliza e incolcita in jurul lui. Ah!, parintii…fir-ar sa fie, e 12.00! O iau pe Claudia in brate, ea isi lasa capul  pe umarul meu, lacrimile ei imi inunda gâtul si se strecoara pervers pe sub tricou, dar e 12.00, poezia asta nu e cam lunga? Incepe sa cânte Ecoul.

“Iubire de taina si moarte

Ce pot sa-ti mai spun despre noi

Acum când a venit despartirea

Ia lumea, ia lumea si-o-mparte la doi”.

Ma duc la Horia, aflat la câtiva metri mai departe. E inconjurat de o gramada de fete.

– Horia, ar trebui sa mergem…e 12.00.

Horia, cam fara chef, nu se lasa convins. Eu sunt fratele mai mare, ar trebui sa asculte de mine, dar nu se prea sinchiseste.

– Unde te duci?

Interpelarea apartine Claudiei.

– Pai….mi-a zis tata ca la 12.00 sa fiu la el, e asezat pe banca mai incolo.

– Vin cu tine, zice ea.

Horia se uita la mine intrebator. Eu sunt mândru, nu se astepta la asta! Claudia e una din cele mai frumoase fete din grup. Iar pentru mine…cu siguranta e cea mai frumoasa.

– Uite ce e, ii spun lui Horia. Ma duc  eu, poate ii conving sa ne mai lase.

O iau catinel catre parinti si, pe masura ce ma apropii, merg din ce in ce mai incet.

“Nu incap in zi marile iubiri

Trebuie si nopti spre-a le ocroti

Si zari argintii si amurguri gri

Marile iubiri tot vor dainui”

Trupa “Totusi”, coagulata in jurul lui Andrei Paunescu, cânta un rock devastator, având ca dansatoare o fetita de 9 ani. Ma uit incântat, pustoaica danseaza admirabil si pare total necomplexata.

Ajung la parinti, care se scalambaie in draci pe banca, nici nu inteleg cum de rezista (banca adica).

– Tata…e 12.00..(oricum era douaspe jumate)

In extaz, tata imi face semn sa plec.

– Du-te ba unde ai treaba, ne intâlnim acasa!Hai, valea!

Nu-mi vine sa cred ca am auzit asa ceva, sunt in stare de soc, norocul meu e Claudia, care ma trage spre ea.

– Ala era taica-tu?

_ Da, zic eu, inca sub impresia evenimentului.

– Hmmm…fain barbat, imi spune ea si eu nu stiu cum sa interpretez remarca, dar oricum nu ma intereseaza, simt ca plutesc.

Paunescu primeste vestea ca oamenii de ordine au “arestat” pe cineva cam reactiv. Zbiara in microfon sa-i dea drumul. Ducu Bertzi negociaza termenii predarii “retinutului” si, in huiduielile generale, oamenii de ordine capituleaza. Il lasa pe baiat in pace. Toata lumea aplauda.

Paunescu ii cheama pe scena pe Gabi Cotabita si Cristi Minculescu. Impreuna cânta “M-a facut mama oltean”.

Claudia urla din toti rarunchii. Nu e olteanca, dar tine cu Universitatea Craiova. Se cânta dupa aia “Oltenia eterna Terra Nova”. Deja incep sa nu ma mai simt bine, imi face impresia ca toti se uita la jambierele mele alb-rosii, norocul meu ca urmeaza “Trenul fara nas”. Apoi “Pe ape”, iar din grupul din care fac parte sar scântei. Si, mai ales, “Noaptea”. Claudia se ridica si se indreapta spre spatele tribunei, facându-mi semn s-o urmez. Ma supun.

“Si daca ploaia imi va bate iar in geam…

Voi incerca sa fug, sa ma despart de ea

Privesc acum si-n amintire eu te am

As vrea ca sa te uit, de-ai sti ce mult as vrea”.

Ii simt sânii pe pieptul meu si nimic nu mai conteaza. Jalea cu care cânta Cristi e in avantajul meu. Claudia se lipeste toata de mine, se ridica un pic pe vârfuri si ma saruta. Ma uit spre cerul fara niciun nor, vreau sa-l tin bine minte. Pentru ca, de atunci, “noaptea” va reprezenta intotdeauna altceva. Vad artificii peste tot si toata lumea e a mea.

Ca prin vis, observ cum unul din oamenii de ordine incearca sa se apropie de noi, dar e retinut de Bebe. Omul asta nu va sti niciodata cât ii datorez…..

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=AYZiL8l_IJ4]

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

O lepsuta primita (tot) de la Ada:

Raspunsuri Dragos

1. I: Cat de mult ai dormit ?

R: A fost o perioada in care am dormit timp de vreo 4 zile…cu mici intreruperi.

2. I: Cat de mult ai stat afara fara sa ajungi acasa ?

Cred ca in timpul manifestatiilor din Piata Universitatii, aprilie-mai 1990. De la facultate ma duceam in Piata si acasa ajungeam a doua zi la ore nu prea mici. Având in vedere ca nu a fost o singura zi…..

3. I: Cat de mult ai stat treaz ?

R: Asta as putea spune cu certitudine. Inaintea examenului de stat am dormit in total 6 ore. In ultimele 7 zile premergatoare examenului.

4.I: Cat de multe absente ai avut la scoala ?

R: Mediu. Nimic iesit din comun.

5. I: Care a fost cea mai placuta vacanta a ta ?

R: 2008, Bulgaria. Am fost cu niste prieteni, a fost vreme frumoasa, ne-am distrat si, mai ales, m-am odihnit.

6. I: Inca mai tii legatura cu prietenii din copilarie ?

R: Nu prea.

7. I: In personalitatea ta de acum, mai pastrezi ceva din copilul de altadata ?

R: Oho…..in general lumea care ma cunoaste ma intreaba când am de gând sa ma maturizez.

8. I: A existat o persoana anume care ti-a influentat viitorul ?

R: Da

9. I: Fiecare copil isi dorea sa aiba o anumita meserie, iti amintesti ce doreai sa devii ? Dar ce ai devenit ?

R: Daaaa…..voiam sa devin vânator de munte. Si am devenit functionar.

10. I: Care e cea mai frumoasa amintire din copilarie ?

Hmmmm…..cred ca cea de la 5 ani, când am baut prima data doua guri de bere. Tin minte si acum, era bere Azuga bauta la Busteni.

Raspunsuri Nice:

1. I: Cat de mult ai dormit ?

R: Doua saptamani. Se intampla in vara anului 2005, cand m-am intors din Grecia. Impactul cu arhitectura Greciei, orasele sale, monumentele, ruinele, insulele, tarmul, soarele, istoria si legendele ei a fost coplesitor. Totul era  mult mai frumos si mai gradios decat imi imaginasem vreodata. Ajunsesem sa vad pe viu taramul fermecat al zeilor ce-mi fascinasera copilaria si am simtit in fiecare clipa ca viata e doar ambrozie si nectar, am fost cu adevarat in al noulea cer. Un cer la 2917 m… Apoi, ceva m-a adus cu picioarele pe pamant: revenirea in tara. Si atat de dureros a fost sentimentul, atat de cruda si inoportuna realitatea, atat de dificila adaptarea la  vechea mea lume, incat nu am fost in stare sa accept umila conditie de muritor bucurestean. Si am dormit fix doua saptamani, am refuzat sa ma dau jos din pat sau sa ies afara si sa infrunt situatia. Nu am vrut sa ma trezesc din cel mai fumos vis, am vrut sa-l pastrez cat mai mult timp cu mine. Apoi m-am intors la serviciu. Se putea mai rau de atat?

2. I: Cat de mult ai stat afara fara sa ajungi acasa ?

R: In Costinesti, o  noapte si o zi, noaptea am petrecut-o in Ring, dimineata am mers sa joc tenis cu un tip in fata caruia ma laudasem ca ma pricep teribil de bine si-o sa-l bat mar(evident ca muream de somn si nu am fost in stare sa-i iau nici macar un ghem!), la pranz  am mers la un club sa bem ceva, dupa amiaza la plaja, iar seara inapoi in discoteca.  Deci o zi jumate…

3. I: Cat de mult ai stat treaz ?

R: Am dat raspunsul mai sus.

4.I: Cat de multe absente ai avut la scoala ?

R: Maxim 10, ma incadram cu sfintenie sa nu cumva sa-mi scada nota la purtare. Oricum nu chiuleam, doar la gramatica mai fugeam de la ore, stiind ca proful nu o sa-mi observe absenta… Pe cat de mult am iubit literatura, pe atat de mult am detestat gramatica.

5. I: Care a fost cea mai placuta vacanta a ta ?

R: aprilie-mai 2010. Spania, Costa Maresme. Spania va ramane cel mai drag vis al meu. Un vis implinit. Si chiar daca initial trebuia sa ajung pe Costa del Sol, sa-mi vad Andaluzia cea mult iubita si adorata, cu ale ei orase muzeu: Cordoba, Granda, Sevilla, nu regret o clipa ca am ajuns in schimb in Catalunia si m-am plimbat prin Barcelona, Girona, Figueres, Callela, Malgrat del Mar, Santa Susana si Andorra la Vella. Pana la urmatoarea destinatie de vacanta, miresmele catalane imi vor parfuma existenta si imi vor purta mereu gandurile spre meleagurile unde au trait si creat Salvador Dali si Antonio Gaudi.

6. I: Inca mai tii legatura cu prietenii din copilarie ?

R: Din pacate nu se intampla acest lucru. E unul din marile mele regrete.

7. I: In personalitatea ta de acum, mai pastrezi ceva din copilul de altadata ?

R: Naivitatea? Mereu pornesc de la premisa ca toti oamenii sunt buni. Si chiar daca nu sunt, eu ma incapatanez sa-i vad asa.

8. I: A existat o persoana anume care ti-a influentat viitorul ?

R: Probabil ca da.

9. I: Fiecare copil isi dorea sa aiba o anumita meserie, iti amintesti ce doreai sa devii ? Dar ce ai devenit ?

R: Detectiv particular . Glumesc, da, imi amintesc, da, am devenit intocmai visului.

10. I: Care e cea mai frumoasa amintire din copilarie ?

R: Amintirile frumoase sunt legate de vacantele la mare si la munte. Intotdeauna mergeam insotita de foarte multi copii si, uneori, ne mai si distram.

Leapsa copilariei merge mai departe la Diana, Nora, Andreea, Lusio, Miscellaneous11, Lilly, Vacitim, Ana Cazacu, Black Angel, Klausen, Zuzu, Marrynusha, Silvia, Umograf, Teo, Napocel, QED, Chocolatfollie.

Rataceste absent printr-un parc  fermecat

Dorul mistuindu-l cu fiecare pas pe care-l face pe aleile lui pustii

Degetele-i danseaza in ritmul strengar al vantului

Asteptand nerabdatoare atingerea ei

Imaginandu-si silueta diafana a fetei

Aude fosnetul frunzelor vestede; Se intoarce brusc asteptand s-o vada aparand

Se opreste in acel loc special, creat parca doar pentru ei doi

Sprijinandu-se de trunchiul unui copac batran

Se trezeste cateva momente mai tarziu

In soapte suave

Senzatia il face sa zambeasca

Acum stie ca ea nu-l va parasi niciodata.

Toamna este anotimpul visarii si al nostalgiei.  El viseaza la o ea care sa-i fie mereu alaturi. Eu, toamna, aud glasul fraged al primaverii, ma infior de amintirea fierbinte a verii, ma resemnez in asteptarea iernii  si imi imaginez ca pot transforma vremelnicia in eternitate, intunericul in lumina, tristetea in bucurie, batranetea in tinerete,  inconstanta in statornicie, nepasarea in solicitudine, adversitatea in simpatie, uratul in frumos, raul in bine, esecul in succes,visele in realitate,  ura ta in…indiferenta, dragostea mea intr-o dulce-amara amintire.

Care este visul vostru de toamna?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=7SWxTatqMcU]

Doi scotieni in compartimentul unui tren: -Stiti, sunt in voiaj de nunta, fac o calatorie in Italia, spune unul. – Dar sotia dv. unde este? intreaba celalalt. – A, pe sotie am lasat-o acasa, ea a mai fost maritata si a mai vazut Italia!

“O vacanta este asemeni dragostei : anticipata cu placere , traita cu disconfort si amintita cu nostalgie.”

“Vacanta trebuie sa fie indeajuns de lunga ca seful tau sa iti simta lipsa , si indeajuns de scurta ca el sa nu observe ca se poate descurca si fara tine.”

“Nimeni nu are mai mare nevoie de o vacanta precum acela care abia si-a terminat-o.” Elbert Hubbard

“Zilele ploioase harazite fiecarui om sosesc de obicei atunci cand este in vacanta.”

Indiferent ce se intampla, o calatorie iti ofera intotdeauna o poveste de spus. Proverb ebraic.

Un grup de turisti italieni viziteaza cascada Niagara. Ghidul ii face atenti:
– Signiori e signorine daca ati dori sa intrerupeti pentru un moment conversatia, ati putea auzi sunetul colosal ce il fac masele de apa ce se pravalesc langa noi!…

Cum si unde va imaginati voi vacanta perfecta? Exista un loc anume pe care-l indragiti atat de mult incat sa reveniti an de an la el sau optati pentru  o noua destinatie de fiecare data?

iar asta e partea fresh si delicioasa(pentru barbati):

iar pentru fete am ceva special(din partea casei):

si un bonus de despartire(capsuni “indragostite”):

Premiul este pentru toti cei care au trecut pragul acestui blog, pentru cei care au lasat sau nu un mic semn al prezentei lor, pentru cei care au fost alaturi de mine cu o vorba sau un sfat bun, pentru cei care m-au criticat sau m-au incurajat. Le multumesc tuturor deopotriva.

Si nu uitati, adevaratul prieten e acela care nu trece nimic cu vederea, dar iti iarta totul.