De cate ori vi s-a intamplat sa va treziti speriat, pe o straduta laturalnica, cu o masina aparuta ca din senin in fata voastra? Sau ca va suna un prieten, si va reproseaza indignat ca ati trecut pe langa el fara sa-l salutati? De cate ori vi s-a intamplat sa fiti abordat de un trecator, care va roaga sa-l ghidati spre o anumita destinatie, iar voi sa ii raspundeti, dupa vreo cinci minute de gandire, dupa ce va reveniti din uluiala, ca va pare rau, ca regretati amarnic, dar nu-l puteti ajuta cu informatia ceruta?

Mie mi se intampla aproape tot timpul. Merg pe strada atat de concentrata la problemele care ma framanta, atat de preocupata, ganditoare si visatoare, incat de cele mai multe ori sunt prinsa pe picior gresit de diferite evenimente mai mult sau mai putin placute. Uneori sunt atat de desprinsa de realitate incat imi este greu sa realizez pe ce planeta sunt. Ca de exemplu azi, la metrou, cand o tanara a venit zglobie catre mine si m-a intrebat, convinsa ca a gasit persoana potrivita, in ce parte trebuie s-o ia catre Costin Georgian (o statie foarte cunoscuta mie, aflata aproape de cartierul unde locuiesc si unde am coborat de zeci de ori pana acum). M-am uitat buimaca in jur, ca picata de pe Luna, m-am gandit indelung, am incercat sa stabilesc cam pe unde in Bucuresti ar putea veni Costin asta si, apoi, cand am priceput ca mi-e imposibil sa-mi amintesc, am balmajit ceva drept raspuns, si m-am indepartat rusinata, in graba.

Ciudat este faptul ca atunci cand aud din intamplare ca cineva de langa mine este rugat sa ofere anumite informatii, ma trezesc ca raspund eu in locul omului, cu o rapiditate si o prezenta de spirit cum rar poti sa vezi.

Cert e ca atunci cand sunt luata pe nepregatite, ma pierd atat de tare, incat imi uit pana si numele. Nu stiu cum cum se numeste boala asta si, mai ales, cum sa ma vindec de ea. Dar sunt constienta ca am o “mica” problema. Abia acum ii inteleg mai bine pe acei indivizi, care in momentul cand se trezeau pe strada cu microfonul in fata, incercau sa se eschiveze, pretinzand ca nu sunt din orasul respectiv.

Cand mergeti pe strada, la plimbare, catre scoala sau serviciu, cu probleme de rezolvat, sunteti atenti la peisaj, la tot ce se intampla in jurul vostru, sunteti ancorati in realitate sau sunteti aerieni ca si mine, ignorati trecatorii, masinile, sunteti doar voi cu gandurile si framantarile voastre, incercand sa gasiti raspunsuri la diferite dileme?