Am observat ca se practica in blogosfera sarbatorirea articolului cu numarul 300. Ce-o avea cifra asta special, nu m-am dumirit inca, dar cum nu as vrea sa fiu tocmai eu exceptia de la regula, m-am gandit ca e frumos sa-i dedic un material festiv. Din pacate este o aniversare trista, cea de-a 300-a postare coincide cu un moment mai putin fast pentru autoarea sa, care traieste o primavara amara, o primavara ce i-a furat iubirea, zambetul si pofta de viata. O primavara ce i-a adus iarna in suflet, dorul chinuitor, tristetea eterna si mii de lacrimi arzatoare. Si cat a asteptat primavara asta… Si-o dorea nespus, mai mult ca orice altceva. A visat la ea intreaga toamna si iarna, in ea si-a depozitat toate visele si dorintele secrete. Desi e pe cer aproape zilnic, soarele ii refuza zambetul sau strengar, razele lui nu o mai alinta ca altadata, nu-i mai simte caldura binefacatoare, iar poezia naturii renascute n-o mai emotioneaza, nu mai trezeste in ea fiorii unui nou inceput. Primavara asta i-a rapit cel mai pretios lucru, cel fara de care viata e doar o povara, o calatorie in pustiu printre dunele deznadejdii, o nefericire cronica, o noapte fara zi, o cafea fara aroma. Primavara asta i-a ucis speranta. Ah, si nici macar nu e o pacaleala de 1 aprilie…e doar cruda realitate.

Dar propun ca macar azi sa facem abstractie de “miracolul” primaverii, asa ca va invit pe toti la un pahar de sangria, bautura verii si a casei, asa cum recent a fost desemnata.

Le multumesc celor care au fost alaturi de mine, celor care m-au sprijinit si m-au incurajat in permanenta, celor care si-au lasat aici gandurile, ideile, povestile de viata.

Datorita voua sarbatorim azi momentul 300.

“Viata nu inseamna sa astepti ca furtunile sa treaca. Ci sa inveti sa dansezi in ploaie.”

sursa foto