Vineri, la serviciu, discutam cu un coleg despre temele abordate pe bloguri, sensibilitate, dragoste, femei si barbati. Despre cat de diferiti suntem atat in ceea ce priveste aspiratiile, dorintele, conceptiile de viata, felul de a vedea lumea, cat mai ales prin felul in care alegem sa ne aratam sentimentele. Ii povesteam ca in timp ce femeile scriu mai mult despre iubire, barbatii evita cu obstinatie subiectul. Fie pentru ca dragostea ii lasa reci, fie pentru ca nu doresc sa fie considerati slabi. Si tot conversand noi doi, brusc am fost cuprinsa de o infinita tristete. Care cu timpul s-a accentuat… Cum nu reusesc sa-mi revin nici acum din depresie, am decis sa apelez iar la ajutorul vostru. O sa intelegeti imediat motivul.
Colegul respectiv mi-a adresat o intrebare neasteptata: “si cu ce ma ajuta pe mine dragostea, ce sa fac cu ea”? In fata unei asemenea demonstratii de pragmatism si lipsa totala de sensibilitate, am ramas fara cuvinte. E o problema cu care ma confrunt din ce in ce mai des, de cate ori aud enormitati ma blochez si nu stiu ce raspuns sa dau. Cu greu imi revin din starea de stupefactie si incerc sa intrug cateva cuvinte de duh pentru a nu da satisfactie oponentului care crede ca a castigat deja razboiul…
Asadar, voi ce ati fi raspuns in locul meu, de ce aveti nevoie de dragoste, la ce va ajuta ea in viata?  Va considerati o persoana pragmatica sau una  idealista?