Autor: Amanda Ripley

Editura House of Guides, 2008

Partea a doua. Cum reactionam sau „Fii mai serios, ca mie n-are cum sa mi se intâmple asa ceva”.

Motto: „Chemati-l in ajutor pe Dumnezeu, dar fugiti din calea avalansei”

Doua atitudini generale ne fac sa ne estompam teama de a intâmpina un dezastru. Prima e „mie n-are cum sa mi se intâmple”, iar a doua: si, daca se intâmpla, asta e! Cocotati pe aceasta axa pozitivo-fatalista incercam sa trecem prin viata. De aceea nici nu prea ne intereseaza masurile de prevenire sau protectie. Desigur, suntem (sau ar trebui sa fim) suficient de constienti incât sa nu lasam aragazul aprins atunci când plecam de acasa sau sa nu trecem pe rosu când ne aflam pe strada (desi s-au mai vazut cazuri), dar câti din noi am fost cu adevarat atenti la ce ne zice stewardesa, inainte de decolarea avionului, sau am citit pliantele cu instructiuni in legatura cu modul in care trebuie sa actionam in caz de…ceva? Câti din noi, si ma refer aici la cei care sunt angajati in primul rând, am facut urechea pâlnie când ni s-a vorbit de paza contra incendiilor sau de protectia muncii, daca ni s-a vorbit? Câti din noi stim sa folosim trusa de prim-ajutor din automobil, asta in caz ca o avem si se afla in buna stare? Cu exceptia câtorva cazuri putine si specifice, si e vorba aici de cei care lucreaza in medii cu adevarat periculoase (unde, daca nu esti atent, mori in secunda 2) sau care, prin natura meseriei, trebuie sa fie pregatiti pentru prevenirea concreta a vreunei calamitati, pe restul lumii n-o prea  intereseaza. I se rupe! Pietoni care dorm mergând, soferi care dorm conducând, asta e realitatea care ne inconjoara. La intrarea in banci dam de paznici buimaci, somnorosi si burtosi, care sunt mai degraba baieti de serviciu ai functionarelor bancii decât paznici. „Fa-mi si mie o copie dupa buletinul asta” sau „du-te si ia-mi si mie niste tigari, te rog”, cam asta stiu sa faca cel mai bine protectorii bancii. La urma urmei…cine ar putea prada o banca in ziua de azi, la noi, ca n-are nici macar unde sa parcheze masina? Meseria de paznic e una extrem de dificila, pentru ca trebuie sa fii tot timpul in alerta, si e foarte grav ca in aceste posturi sunt angajati niste târâie brâie cu o atitudine gen „je m’en fiche”. O plictiseala si un sictir generale se lasa peste simturile noastre, care ar trebui sa fie cele mai ascutite, sau peste cei care ar trebui sa reactioneze primii daca se intâmpla ceva.  Ne agitam o perioada atunci când mai explodeaza câte un camion cu azotat de amoniu, la vreo inundatie sau când ia foc vreo maternitate, atunci când apar la televizor indivizi desprinsi parca din „comediile sexy” ale anilor `70-`80, tipi mustaciosi, falcosi si neingrijiti, cu denumiri ciudate, cum ar fi „inspector-sef protectia muncii Bucuresti” sau alte asemenea, dupa care…ne trece si ne culcam la loc.

Cu câteva exceptii laudabile (Israel si Japonia printre altele, unde reactia natiunii la pericolul iminent a fost sadita si ingrijita cu nadejde timp de generatii), lucrurile nu stau mai bine nici prin alte parti. Asta pentru ca supravietuirea si interventia in caz de dezastre se considera a fi in mod exclusiv apanajul câtorva initiati, care trebuie sa ajute dupa ce problema a trecut, sa poata salva ce mai e de salvat. Nimeni nu pare interesat cu adevarat in a educa modul de comportament al primelor victime potentiale, si anume oamenii obisnuiti. Alarmele care se mai organizeaza ocazional pe la diferite institutii sau locuri publice sunt de fapt motive de chermeze, discutii si bârfe, fara nicio implicare relevanta in actiunea organizata, considerata din capul locului o pierdere de timp. Consecintele neimplicarii s-au vazut cu adevarat in cazul teribilelor atentate de la 11 septembrie 2001. Oameni care nu stiau unde sunt scarile, „ofiteri de pompieri voluntari” care nici macar nu si-au amintit ca sunt asa ceva si habar n-aveau ce trebuie sa faca. Instructiunile li se evaporasera din minte.

De aceea e foarte important ca, atunci când se intâmpla câte un dezastru, din toata lumea asta de somnambuli apare cineva mai cu capul pe umeri, cu spirit de initiativa, care organizeaza restul turmei. Pentru ca da!, asta este concluzia la care s-a ajuns, atunci când sunt speriati, oamenii reactioneaza exact ca niste oi, urmând un lider care pare mai hotarât si care pare ca stie incotro se indreapta. Uneori, alaturi de acest lider apare un vice, responsabil cu mentinerea unei oarecare ordini. Si inca ceva interesant si ciudat in acelasi timp. In prima faza a dezastrului, când inca nu constientizeaza cu adevarat cu ce au de-a face, sau chiar si dupa aia, oamenii sunt amabili unii cu altii, mai amabili decât in viata de zi cu zi, si incearca sa se ajute reciproc (asta am observat si eu in timpul Revolutiei, când, in perioada 22-25 decembrie, au fost o pace si o intrajutorare quasi-generale). Fiecare incearca sa faca ce poate pentru binele celuilalt. In prima linie se afla medicii si cei care au o oarecare pregatire specifica.

Si totusi, aceste aspecte nu trebuie neglijate. Trebuie luate foarte in serios, pentru ca, zilnic, trecem pe lânga o serie de dezastre potentiale. Un exemplu. Paul Heck, in vârsta de 65 de ani (la data de 27 martie 1977) se afla intr-un avion Pan Am 747, impreuna cu sotia, si astepta sa decoleze din Tenerife, când un avion nemtesc, KLM, s-a prabusit peste primul. Cei din KLM au murit toti. Din cei 396 de oameni din Pan Am, au murit 326. Dar Paul si sotia sa s-au aflat printre supravietuitori. Ce a facut Paul in timp ce astepta avionul, imbarcarea, decolarea si cum a trecut el peste toate aceste aspecte plictisitoare anterioare decolarii? Pai s-a uitat peste planul de evacuare, peste instructiuni, s-a plimbat prin avion si a ochit cele mai apropiate iesiri. Din plictiseala si din cauza faptului ca in copilarie fusese surprins de un incendiu intr-un teatru si de atunci a ramas cu fixul asta, sa gaseasca mereu cele mai apropiate iesiri dintr-un loc necunoscut. In momentul impactului si-a desfacut centura, si-a luat de-o aripa sotia traumatizata si au zbughit-o pe pe cea mai apropiata iesire, fara sa astepte sa-i spuna cineva.

Care e „traiectoria supravietuirii” in caz de dezastru?

–      Prima faza e cea a negarii. „Asa ceva nu mi se poate intâmpla, nu e adevarat, e un cosmar”.  Durata acestei faze depinde de modul in care evaluam riscul si are implicatii serioase asupra urmatorilor pasi.

–      A doua faza e cea a dezbaterii. Ce facem, totusi? In general ne apuca frica, dar inca nu este foarte rau. Daca stim cum sa o directionam, frica ne poate mobiliza si, la limita, se poate transforma chiar in curaj. Ea e rotita vigilentei in mecanismul vietii. Totul e sa nu puna stapânire absoluta pe noi. Sa nu paralizam. Desi…si paralizia („sa faci pe mortul”) s-a dovedit a fi o cale onorabila de scapare in anumite cazuri. Mecanismele fricii, panicii si paraliziei sunt foarte bine disecate in carte.

–      A treia faza e momentul decisiv. Trebuie sa actionam. Cum o facem? Asta e greu de spus, pentru ca in unele cazuri s-a dovedit ca nici macar experienta altor dezastre nu e intotdeauna un sfatuitor bun. Fiecare dezastru are particularitatile lui, iar atitudinea relaxata de tipul „am mai trecut prin asa ceva, stiu cu ce se manânca” nu e chiar teribil de inteligenta. Chiar daca exista niste sfaturi generale „ce sa facem in caz de…”, pe care, sa zicem, ni le insusim, pâna la urma tot nu stii cum vei actiona decât aflându-te in mijlocul evenimentelor.

Cartea Amandei este plina de exemple, de dezbateri cu psihologi si de discutii cu participanti, cu sau fara voia lor, la tot felul de catastrofe. Este scrisa delicat, intr-un stil accesibil oricui si, ceea ce eu apreciez in mod deosebit la o carte, se fereste de concluzii categorice. Amanda ii lasa pe specialisti sau actori sa-si spuna cuvântul si ea nu face decât sa imbine diferitele parti intr-un tot unitar.

Voi ati trecut printr-un dezastru? Daca da, cum ati reactionat? Daca nu, cum credeti ca ati reactiona, de exemplu, in cazul unui cutremur? Intreb asta pentru ca am sentimentul ca lumea nu prea ia in serios posibilitatea unui cutremur major, dar care sigur va veni.

Mie  mi s-a intâmplat. Am „prins” cutremurul din 4 martie 1977 si, desi pe atunci eram copil si a trecut atâta amar de vreme, simt si acum frisoane când ma gândesc. Stateam la bloc in Balta Alba, ma jucam cu fratele meu suficient de hard incât sa nu simtim ditamai zgâltiala, dar am fost intrerupti din zbenguiala de parinti, care ne-au scos urgent pe scari – stateam la etajul 8 – si am inceput sa coborâm (abia dupa multa vreme am aflat ca este cea mai proasta decizie). Am avut noroc. Blocul nostru nu a cazut. Fiindu-ne frica sa urcam in apartament, am mers spre casa bunicilor si am ramas inmarmuriti de ce am vazut in centru. Blocul in care statea Toma Caragiu cazuse. Toma saracul nu a reusit sa iasa in timp util din bloc, dar vizualizez si acum masa din sufragerie care se vedea prin peretele cazut. Ramasese intacta, iar sticla si paharele de vin inca erau acolo. Intregi.

Creedence Clearwater Revival. Bad moon rising…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4YlTUDnsWMo&feature=related]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=7SWxTatqMcU]

Doi scotieni in compartimentul unui tren: -Stiti, sunt in voiaj de nunta, fac o calatorie in Italia, spune unul. – Dar sotia dv. unde este? intreaba celalalt. – A, pe sotie am lasat-o acasa, ea a mai fost maritata si a mai vazut Italia!

“O vacanta este asemeni dragostei : anticipata cu placere , traita cu disconfort si amintita cu nostalgie.”

“Vacanta trebuie sa fie indeajuns de lunga ca seful tau sa iti simta lipsa , si indeajuns de scurta ca el sa nu observe ca se poate descurca si fara tine.”

“Nimeni nu are mai mare nevoie de o vacanta precum acela care abia si-a terminat-o.” Elbert Hubbard

“Zilele ploioase harazite fiecarui om sosesc de obicei atunci cand este in vacanta.”

Indiferent ce se intampla, o calatorie iti ofera intotdeauna o poveste de spus. Proverb ebraic.

Un grup de turisti italieni viziteaza cascada Niagara. Ghidul ii face atenti:
– Signiori e signorine daca ati dori sa intrerupeti pentru un moment conversatia, ati putea auzi sunetul colosal ce il fac masele de apa ce se pravalesc langa noi!…

Cum si unde va imaginati voi vacanta perfecta? Exista un loc anume pe care-l indragiti atat de mult incat sa reveniti an de an la el sau optati pentru  o noua destinatie de fiecare data?

Cu ceva timp in urma anuntam pe blog ca voi pleca in Spania. Si iata ca momentul “mult visat” a sosit.  Veti intelege catre sfarsit rostul ghilimelelor. De azi intr-o saptamana voi fi in Costa Brava. Zona din nordul Barcelonei care cuprinde Costa Brava si Costa Maresme este definita cel mai bine de cuvantul diversitate. Nci vorba de  peisaje uniforme sau un anume tip de vegetatie. O multitudine de imagini diferite: golfulete, plaje izolate, paduri de pini, zone stancoase se succed pe masura ce turistul avanseaza intr-o directie sau alta pe coasta.

Lloret de Mar este cea mai mare si mai animata statiune de pe Costa Brava si este renumita pentru numeroasele posibilitati de distractie si viata de noapte. Calella este una dintre primele statiuni turistice din Catalunia si capitala turistica a Costei Maresme. Plaja larga cu nisip granulat, echipamente adecvate si proximitatea orasului Barcelona fac din aceasta statiune locul ideal de petrecere a vacantei. Santa Susana este una dintre cele mai noi statiuni de pe Costa Maresme si  ofera o plaja larga, o atmosfera moderna si cele mai noi si mai confortabile hoteluri.

Intalnirea cu toate aceste locuri, cu Spania insasi, ma lasa indiferenta, nu-mi provoaca nici cea mai mica emotie.  Tarmurile dantelate cu golfulete limpezi nu-mi spun nicio poveste, stancile maiestoase nu-mi dau fiori, iar coastele salbatice scaldate de soare nu ma ispitesc sa ma odihnesc pe nisipul auriu. Castelele romantice nu ma invita sa le trec pragul, marea, in diferitele ei ipostaze, fie rostogolindu-se bland si suspinand pe tarm, fie spumegand in furia furtunii, altadata o sursa a vietii, va fi acum o sursa de  nemarginita tristete si desertaciune. Nici briza nu va reusi sa-mi alunge gandurile istovitoare si nici soarele sa-mi incalzeasca sufletul impietrit. Doar la 60 de km distanta, Barcelona lui Gaudi, atat de laudata si admirata, desemnata cel mai frumos oras european,  nu va reusi sa-mi straneasca interesul, iar farmecul ei va incanta alte inimi. Ironia sortii, altadata terifiata de posibilitatea zborului cu avionul, aceasta perspectiva ma lasa acum rece. Am devenit dintr-o data mult prea curajoasa sau prea indiferenta, gata de a infrunta senina moartea.

Sunt curioasa care va fi discursul la intoarcere…

Vulcanul islandez Eyjafjallajokull a inceput sa erupa cu cca o luna in urma, insa a captat atentia lumii intregi abia miercuri, cand a improscat in aer un nor de cenusa care a paralizat traficul aerian in Europa. De asemenea, eruptia  vulcanului ar putea dura cateva luni, ba chiar un an intreg. Ultima eruptie, din 1821, a durat doi ani, astfel ca expertii au inceput sa analizeze efectele pe care fenomenul le va avea asupra climei terestre.

Temperatura medie pe Glog poate scadea cu 0,5 grade, spun specialistii, asta din cauza ca, odata ajunse in stratosfera particulele din nor pot duce la scaderea radiatiei solare directe.

“Norul nu ar raci prea mult atmosfera, caci persistenta pulberilor in aer nu e foarte mare“, spune sefa sectiei de Climatologie de la ANMH. Situarea vulcanului islandez la latitudini inalte, acolo unde circulatia generala a atmosferei nu favorizeaza injectia pulberilor in stratosfera, face ca persistenta pulberilor actuale sa nu fie deosebit de mare si astfel efectul sa nu fie deosebit de puternic.

“Eruptia vulcanului de sub ghetarul Eyjafjallajokull nu va avea un impact grav asupra climei Pamantului, deoarece praful nu a atins straturile superioare ale stratosferei” a declarat si un meteorolog rus.  “Acum, norul de praf provenind din vulcanul islandez tocmai a atins primul strat atmosferic, troposfera”. Sunt perturbate zborurile avioanelor, dar nu are nicio influenta asupra climei si va ajunge pe pamant odata cu ploaia in cateva zile. Daca ar fi ajuns in stratosfera ar fi putut ramane acolo 2 ani, reflectand anumite radiatii solare, ceea ce ar fi provocat schimbari climatice, a spus omul de stiinta Alexei Kokorin. Teza acestuia contrazice o declaratie a sefului programului de clima al World Wildlife Fund, care a declarat anterior ca praful vulcanic ar putea incetini inclazirea globala pentru cativa ani. Ambii cercetatori au estimat ca cenusa va ramane in atmosfera timp de doua saptamani.

Actualmente, circulatia aerului se realizeaza dinspre NV, dinspre Islanda catre Europa, ceea ce favorizeaza avansul norului de cenusa indeosebi catre vestul, centru si nordul continentului. Printre efectele catastrofale ale unei eruptii vulcanice de amploare, perturbarea traficului aerian este cea mai putin importanta. Mai importante sunt ploile abundente – multe dintre ele acide – cauzate de cenusa ale carei particule foarte fine actioneaza ca nuclee de condensare pentru umezeala din atmosfera. Totodata, depozitele de materiale vulcanice duc la defertilizarea pamanturilor, distrugerea recoltelor, foamete, moartea animalelor.

Se pare ca vazut din spatiu, vulcanul Eyjafjallajakull cu cele trei cratere ale sale prin care scuipa foc are aspectul unui craniu.

Scary, isn’t it?

Ma rog. Sa trecem mai departe. Prin urmare cititi, sa va amuzati, credeti si nu cercetati. Ca sursa nu conteaza!

1. Exista unele legi care interzic anumite lucruri pe care si noi constientizam ca, poate, sunt gresite, dar pedeapsa e cam mare (cel putin dupa parerea mea).

In Indonezia, pedeapsa pentru masturbare e decapitarea.

Iar in Hong Kong o femeie inselata are voie sa-si omoare sotul infidel, DAR doar cu mâinile goale.

In Anglia exista o lege (intre timp a fost abrogata) prin care erai condamnat la moarte prin spânzurare daca incercai sa te sinucizi.

In Bangladesh e interzis chiulitul de la scoala. In caz ca esti prins chiulind, ajungi direct la inchisoare.

2. Apoi exista legi care interzic lucruri suficient de gresite pentru a fi interzise, dar curios este ca unii s-au gândit sa le interzica in mod explicit.

In Bolivia (Santa Cruz) barbatii nu au voie sa faca sex in acelasi timp cu mama si fiica ei.

In Florida nu ai voie sa faci sex cu un porc spinos.

In Connecticut nu ai voie sa treci strada in mâini.

In Nebraska nu ai voie sa pilotezi un avion daca esti beat.

3. Unele legi poate ca le dorim aplicate si la noi. Acestea interzic lucruri care noua ni se par cât se poate de normale.

In Franta e ilegal sarutul in metrou.

In Israel e ilegal sa mergi pe bicicleta pe drumurile publice, daca nu ai licenta speciala.

In Elvetia e interzisa trântirea portierelor (ce obsedati!).

In New Mexico idiotii nu pot vota (asta da lege!). Dar, probabil, au voie sa candideze….

Daca in spatele tuturor acestor legi banuim o oarecare logica, chiar daca deplasata uneori, ei bine, exista legi (si aceasta e cea mai interesanta categorie) care interzic tot felul de nimicuri stupide. Oricât am incercat, n-am reusit sa-mi dau seama cum de intâmplari minore au declansat asemenea probleme majore incât legislatorii s-au simtit obligati sa le interzica.

4. Legi cu totul si cu totul ciudate.

In Arizona n-ai voie sa vânezi camile.

In Miami (Florida) e interzis sa imiti animale. Iar in Nebraska n-ai voie sa vânezi balene!

In Hawaii n-ai voie sa-ti pui monede in urechi.

In Idaho nu ai voie sa pescuiesti stând pe spatele unei camile.

In Illinois e interzis sa oferi tigari aprinse pisicilor, câinilor sau altor animale domesticite (adica animalelor salbatice ai voie!).

In Iowa le e interzis barbatilor care poarta mustata sa sarute o femeie in public.

In Indiana e interzis scaldatul pe timp de iarna.

In Iowa un sarut nu are voie sa dureze mai mult de 5 minute.

In Kansas nu ai voie sa impusti soareci dintr-o barca cu motor.

In Louisiana e interzis sa impusti casierul bancii pe care o jefuiesti cu un pistol cu apa.

Tot in Louisiana se considera ca, daca musti pe cineva cu dintii tai adevarati, e „atac simplu”. Dar, daca o faci cu dinti falsi, e „atac cu circumstante agravante”….

Si tot in Louisiana n-ai voie sa faci gargara intr-un loc public.

In Florida le e interzis femeilor nemaritate sa sara cu parasuta in zi de duminica.

In Maryland nu ai voie sa cresti scaieti in gradina.

In Massachusetts, daca esti in doliu, iti e interzis sa manânci mai mult de 3 sandwichuri in cadrul priveghiului.

In Minnesota nu ai voie sa treci granita statului daca porti o rata pe cap.

In New Mexico le e interzis femeilor sa apara neepilate in public (hmmmmm, legea asta nu e chiar asa rea; bine ca nu se pomeneste nimic de machiaj).

In Montana le e interzis femeilor maritate sa pescuiasca duminica, iar femeile nemaritate nu au voie sa pescuiasca decât daca sunt insotite.

In Carolina de Nord le e interzis câinilor si pisicilor sa se bata (câini cu pisici sau câini cu câini si pisici cu pisici?).

In California animalele nu au voie sa se imperecheze lânga taverne, scoli sau lacasuri de cult.

Si tot asa….

Mai sunt unele legi ciudate, dar uneori acestea iti vin in ajutor când ai nevoie mai mare. In Anglia barbatii pot urina in public, cu doua conditii: sa se usureze pe roata din spate a masinii personale si sa tina mâna dreapta pe automobil. Si o femeie poate sa urineze in public, dar doar daca e gravida. Ca bonus, legea ii da dreptul sa o faca inclusiv in cascheta unui politist, daca tine neaparat.

Bine bine, veti zice, dar la noi exista legi stupide? Exista, bineinteles. Dam cu nasul de ele zi de zi si ceas de ceas. Sunt totusi prea prezente si ne privesc prea direct pentru a le mentiona intr-un articol care se vrea, la urma urmei, un pic mai vesel. Dar, pentru a incheia cu ceva de pe la noi, cititi cum era redactata o lege cu ceva vreme in urma:

„Celui care va fi prins cu stromeleagul invârtosat primprejurul partilor fatatoare ale muierii i se va taia scârbavnicul madular intru vesnica lui nefolosinta” (text de lege care sanctiona violul in timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat).