Sunt clipe cand simtim atat de pregnant cum viata ni se scurge printre degete, cum timpul, un cavaler ratacitor pe carari de vis se pierde in genuni albastre, de nimeni vreodata stiute, privim cuminti la dalbe feresti cum anotimpurile se succed grabite, cum frunzele altadata verzi sunt acum vestede si triste, cazute pe aleile tainice ale parcurilor goale, gustam cu nesat din seva amintirilor unei tinereti glorioase, demult apuse, ne imbatam cu mirajul unor vremuri mai bune, a unui viitor stralucitor, prindem din zbor soapte dulci de iubire, invaluite in negura noptii.

Sunt momente cand viata vibreaza frenetic prin fiece fibra a corpului nostru, dar si momente de apatie totala, cand plictiseala ne doboara, cand nimic parca nu ne multumeste, cand simtim ca totul e inutil, fara rost.

Dar oare cine reuseste sa ne rascoleasca simturile, sa le ascuta si le incite? Cine sau ce le provoaca?

Imi place sa aud uneori valurile marii spargandu-se furioase de tarm, ador sa ascult “Anotimpurile” lui Vivaldi sau fosnetul vantului printre frunze aramii toamna, dar de un singur lucru nu m-as satura vreodata: sa ascult vocea ta blanda, cuvinte de alinare ce au puteri tamaduitoare. Un adevarat balsam pentru suflet.

Cateodata imi place sa vad cerul in flacari la apus, orase medievale romantice, exuberanta naturii trezite la viata primavara, dar de un singur lucru nu m-as satura vreodata: sa te vad pe tine zambind fericit.

Ador mirosul aerului proaspat si curat imediat dupa ploaie sau cel de fan recent cosit, dar de un singur lucru nu m-as satura vreodata: de parfumul tau inconfundabil.

Iubesc gustul strugurilor sau cireselor parguite si, de asemenea, ma tenteaza savoarea unica a unui cafe frappe racoros intr-o seara fierbinte de vara, dar exista un singur lucru de care nu m-as satura niciodata: sa gust buzele tale dulci.

Imi place sa simt din cand in cand razele soarelui alintandu-mi chipul bronzat, pe nisipul fin, la mare, sau sa ating usor clapele unui pian si sunete magice sa rasune in jur, dar nimic nu se compara cu senzatia unica incercata atunci cand mangai pielea ta catifelata.

Dintre cele cinci simturi, auz, vaz, miros, pipait si gust, pe care il folositi preponderent pentru a va bucura din plin de viata? Exista vreun lucru de care nu v-ati satura niciodata?

Unii au nevoie de ea tot timpul, nu pot sa traiasca, sa respire in absenta ei. Indiferent de activitatea desfasurata, in fundal, undeva, se aude o melodie. Muzica este prietenul lor cel mai bun, tovaras nepretuit de zi, de noapte, la bine si la greu, la suferinta sau bucurie, elixirul  la care aspira orice suflet framantat si chinuit, balsam pentru orice rana din dragoste, picatura tamaduitoare de apa dupa care tanjeste un suflet insetat pierdut in mijlocul unui pustiu de deznadejde, soapta divina ce alina sufletul obosit de taceri. In muzica isi gasesc raspunsurile la dileme, puterea necesara pentru a o lua de la capat, inspiratie, ragaz, forta de a sterge lacrima si sansa de a potoli dorul mistuitor din inima.

Nu fac parte din categoria celor care traiesc prin si pentru muzica. Sunt zile intregi cand nu simt nevoia s-o ascult, de fapt, singurele momente cand mi-e necesara, sunt acelea in care sufletul meu freamata de iubire.  Cand sunt indragostita si neaparat fericita. Deci…foarte rar. Atunci imi caut cate o melodie in care sa-mi regasesc trairile profunde, una in versurile careia sa ma identific plenar. Si daca se intalmpla s-o gasesc, o pun pe repeat si o ascult doar pe aceea cateva zile la rand pana ma plictisesc iremediabil de ea.

Zilele trecute am auzit la serviciu aceasta melodie:

http://www.youtube.com/watch?v=FrKPvjdxGEw

Yes, it’s gonna be a cold lonely Summer
But I’ll heal the emptiness
I’ll send you all my dreams every day in a letter
Sealed with a kiss

I’ll see you in the sunlight
I’ll hear your voice everywhere
I’ll run to tenderly hold you
But, darling, you won’t be there

Si de atunci traiesc cu spaima in suflet, pentru ca se prefigureaza inca o vara lunga, rece, petrecuta in cea mai cumplita singuratate. Si e ultimul lucru pe care mi-l doresc. Visez cu ochii deschisi la  o vara fierbinte, incendiara, plina de iubire si pasiune, la o vara colorata, aromata, parfumata, o vara pe care sa n-o uit niciodata, de fapt, asa as vrea sa-mi fie toate verile, memorabile.

Dupa ce m-am saturat de ea, am gasit o alta, pe care o ascult si in prezent, si care imi defineste perfect sentimentele trecute, actuale, sper, nu si viitoare:

Esti vantul care poarta gandul meu
Esti ploaia care-mi stinge inima
Am doua anotimpuri in suflet mereu
Cand vii Sau pleci din viata mea

Doua anotimpuri…fericirea si tristetea.

Voi cand aveti nevoie de muzica, tot timpul, cand sunteti fericiti sau, dimpotriva, cand sunteti tristi? Puteti trai fara ea? Ce melodie aveti acum pe repeat?