Mă urc în microbuzul de Auchan, îmi sună telefonul și răspund. Mama, de la țara, îmi dă câteva indicații administrative. În jur, alături de mine în mașină, alte două-trei persoane. La un moment dat, un domn vizibil enervat de faptul că putea auzi tot ce discut eu la telefon, începe să vocifereze nervos că pe el nu-l interesează problemele mele gospodărești. Se uită mânios spre mine, iritat că nu este lăsat să se bucure în liniște de călătorie. Eu încep să vorbesc în șoaptă, mama nu mai aude nimic, iar la stația următoare urcă un puhoi de lume, dintre care o doamnă cu mobilul la ureche se așează exact lângă distinsul călător.

Câtă intoleranță, m-am gândit atunci, intrigată de reacția bărbatului. Când ai asemenea derapaje, când ești deranjat de orice zgomot din jurul tău, e clar că ai o problemă. Sau mai multe. Printre altele, e un indiciu că ești stresat rău.

Iar românii au toate motivele din lume să fie supărați, triști, demoralizați, iritați. E foarte greu să rămâi bun și blând, să-ți păstrezi calmul, buna dispoziția și chiar omenia când nu ai cu ce să-ți plătești facturile, când nici bani de-o pâine nu găsești în buzunare.

De pildă eu, dimineața devreme, sunt un car de nervi dacă se întâmplă ca în vagonul metroului în care mă aflu, să mă trezesc lângă mine cu cineva care ascultă muzică la căști. Dar nu oricum, ci la maxim, astfel încât să se audă în tot trenul. Cum nu prea am ce face, încerc fără succes să ignor zgomotul infernal.

Ieri eram în sediul unei bănci, chiar la ghișeu, făcând niște plăți. Dintr-o data, liniștea mormântala este străpunsă brutal de plânsul unui copilaș ce urla din tot rărunchii în brațele ocrotitoare ale mamei, care nici nu s-a sinchisit să-l potolească. Țipetele au continuat, vacarmul era deja instalat, iar eu nu-mi doream decât să scap cât mai repede de acolo.

Recunosc, mă deranjează multe lucruri în jurul meu. De pildă, cea mai mare intoleranță se manifestă în fața nedreptății de orice fel, indiferent de cel care o comite. În astfel de situații, de cele mai multe ori, chiar iau atitudine. Dar să fac observație oamenilor că ascultă muzică sau că vorbesc prea tare, niciodată!

De asemenea, am căpătat o intoleranță de toată frumusețea la caniculă. Astfel că, la intorcerea acasă, după o plimbare mai lungă sau mai scurtă prin soare, mă pricopsesc cu o durere cruntă de cap. E clar, vara nu-mi mai priește ca altădată.

Ar mai fi și altele, de mai mici sau mai mari intensități: intoleranță la violentă, răutăți gratuite, bârfe, aroganță, teribilism. Ah, și să nu uit, la manipulările de toată jena practicate de mass-media.

Voi la ce sunteți intoleranți?