Nu mai stiu cum am ajuns aici, dar nu are nicio importanta. Ma aflu pe malul unui lac de munte, iar din fundal se aude o muzica reggae divina. Apa e cristalina si nu ma mai satur privind-o. Drept in fata mea, dincolo de lac, este un munte cu vârful plin de zapada. In stânga si in dreapta lacului – paduri de brazi. Si, mai in dreapta, un râu de lapte, unul de miere, unul de vin rosu si unul de vin alb se varsa in lac, prin intermediul unor cascade minunate. Cerul e senin si imi e tocmai bine. Ma intind lenes pe iarba verde si catifelata…nici urma de gâze enervante…si exact atunci apare din cascada de lapte o negresa. Are trupul zvelt, buzele carnoase, picioarele lungi si drepte, sâni rotunzi si tari, un abdomen sculptural si ochi albastri. Sau verzi, intotdeauna am incurcat….Parul ca abanosul ii ajunge pâna la soldurile fermecatoare. Si e goala, bineinteles. Ma apuca un tremur de placere. Se aseaza lânga mine si facem cunostinta. O cheama Consuela. O intreb unde suntem. In Rai, fireste. In Raiul meu in care voi sta o eternitate. Si ea cine e? Ingerul meu insotitor, nu mi-am dorit eu asa ceva? Hmmm…nu tin minte  ca  o negresa cu ochi albastri si cu nume de telenovela sa-mi fi bântuit imaginatia, dar cine sunt eu sa stiu ce mi-am dorit si ce nu? O sorb din priviri pe Consuela. Arata extraordinar si nu ma intreb care o fi Raiul ei, conteaza ca ea e in al meu!

Si a fost ziua intâi.

Stau cu orele sub cascada de vin alb. E demi-dulce, exact cum imi place mie! Observ cum Consuela aseaza masa si ma duc la ea. Ce avem de mâncare? Banane, mere, ciorba de burta, sarmale cu mamaliguta si curmale. Ma uit cu precautie la curmale. Oare si pe astea mi le-am dorit? In fine, se pare ca fac parte din meniul “oficial”. Stând pe iarba si admirând peisajul, abia acum observ ca in spatele meu e un perete imens, albastru, cu o usa. O intreb pe Consuela ce e cu usa aia, unde duce. Imi spune ca n-are rost sa-mi bat capul cu asta si sa nu ma mai gândesc la asa ceva. La urma-urmei, nu am aici tot ce-mi doresc?

Parca ceva-ceva nu e in regula. Nu mai e nimeni? Nu, imi raspunde Consuela. Aici suntem numai noi doi, oare nu asta ti-ai dorit? Sa fii singur si linistit? La care Raiul m-a adaugat pe mine ca bonus. Da? Auzisem ca in alte Raiuri ar fi 40 de fecioare pentru un singur barbat….Consuela zâmbeste jucaus si imi spune ca aici nu e cazul, asta e ideea, o femeie si un barbat impreuna, nu? Numai doi… Si sa nu-mi fac griji, ca ea face cât 40. Mda, pare logic si n-am de ce sa ma plâng. Consuela e minunata! Spre amurg am inotat in lac, e o inotatoare desavârsita. Am ajuns la o insulita, am facut amor sub un palmier si ne-am odihnit un pic inainte de a ne intoarce.

Si a fost ziua a doua.

Azi vom dansa. Salsa, merengue, rumba, tangou, cha cha cha. Ah, tocmai bine, muzica reggae care se aude non-stop  incepuse sa ma cam sâcâie. Am intrebat-o pe Consuela daca se poate schimba si mi-a zis ca nu, nu mi-am dorit eu sa ascult reggae tot timpul? Bine ca in sfârsit vom asculta altceva!

Dupa dansuri mergem pe malul râului cu vin rosu si facem dragoste indelung sub un mar, dupa care stam imbratisati multa vreme. Dau sa intind mâna sa iau un fruct, dar brusc am o revelatie. Nu cumva asta e … acel pom? Consuela râde cu pofta si-mi face semn ca pot sa iau; nu e acel pom. Ce dinti frumosi are! Ah, e incredibil de apetisanta! Mai ales ca spre seara ne-am jucat in râul cu miere…

Si a fost ziua a treia.

Azi ar fi trebuit sa cântam la mandolina pe nori pufosi. Dar nu sunt nori….ciudat, nu ma asteptam sa existe asemenea defecte in Rai. In sfârsit, având in vedere ca e Raiul meu…Mergem prin padurea de brazi catre munte. Mirosul de cetina ma incânta. E o racoare placuta. Imi amintesc de ceva si o intreb pe Consuela: oare cum o mai arata Bucurestiul? Consuela consulta rapid agenda. Hmmmm…curios, nu observasem ca are o agenda. Oare unde si-o tine?!? Ei bine…nu se poate sa mai stiu ceva de Bucuresti. L-am parasit pentru totdeauna si asta e, nu voi primi niciun fel de informatie din punctul asta de vedere. Nu asta mi-am dorit? Ba da, aici are dreptate…totusi, nu stiu din ce motiv, raspunsul ei ma intristeaza suficient incât sa-mi dispara pentru o perioada din urechi porcaria aia de reggae.

Ajungem in vârf, ne hârjonim un pic si ne batem cu zapada. In departare pot vedea marea. Chiar, nu mergem la mare? Nu, nu se poate. Eu mi-am dorit intotdeauna un lac de munte, nu marea, remember? De data asta sunt sigur ca ceva nu e in regula, nu tin minte sa fi zis ca nu mai vreau la mare, ci ca refuz un anumit litoral. Consuela zâmbeste aratându-si din nou dantura perfecta. Imi spune ca, poate, n-am renuntat in mod constient la mare, dar in mod sigur am facut-o subconstient. Iar cand subconstientul si constientul se razboiesc, intotdeauna câstig de cauza are subconstientul.

Aha. Subconstientul deci…Nu conteaza. Bine c-o am pe Consuela! E minunata, fir-ar sa fie…Când ne intoarcem ma duc sa ma imbaiez in râul de vin rosu. Sper sa fie doar o parere…nu cumva incepe sa devina cam acru?

Si a fost ziua a patra.

Azi sunt nori albi, pufosi si, prin urmare, mergem pe ei sa cântam la mandolina. Adica….ea cânta si eu o ascult. Mda….muzica ar fi fost foarte interesanta daca ar fi tinut o ora, hai doua….dar douasprezece?? Douasprezece ore de zdranganeala stupida? Cica asa e programul…asta e, ea e inger, asta face, nu? Sunt insa fericit ca va urma iar o partida de amor si ma voi detensiona, Consuela e incredibil de priceputa, imi face masaj mereu dupa, desi uneori cam exagereaza…. Apoi ma duc iar sa beau din râu. Din cel cu vin alb, pentru ca ala cu vin rosu s-a acrit de tot.  Iar asta cu vin alb parca incepe sa se aciduleze.

Si a fost ziua a cincea.

O oarecare stare de satietate generala incepe sa ma cam agaseze. Cu chiu, cu vai, sorb din vinul alb care parca da in clocot, pentru ca de borsul ala rosu nu mai am curaj sa ma apropii. Ma uit la Consuela, mi se pare mie sau a inceput sa se ingrase? Bine ar fi daca ar pune ceva pe ea, un costum de baie macar, o rochie vaporoasa….Si de ce nu intelege ca vreau sa fiu lasat in pace, ma tot terorizeaza cu amorul si cu dansul, ce e asa disperata, ca doar avem o eternitate la dispozitie?!?!  Dar mi-e teama s-o intreb, ca iar o sa ma ia cu subconstientul si cu “nu asta ti-ai dorit?”. Azi toata ziua n-am facut decât sa ma ascund de ea.

Ma uit din ce in ce mai insistent catre usa. Oare ce-o fi acolo?

Si a fost ziua a sasea.

Imi iau inima in dinti si ma apropii de usa. E inchisa. Bat in ea. Se deschide, iar in prag apare un batrânel cu privirea severa, cu o barba alba si lunga, care tine in mâna un manunchi de chei imense. Cred ca stiu cine e…Ii spun abia soptit, sa n-o trezesc pe Consuela:

– Sfinte Petru….n-as putea sa merg putin in Iad?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GWwrPGDq45E&feature=related]

Mai presus de imaginatie, dincolo de vis, mai aproape de vesnicie, exista un loc unde explozia infailibila de puritate, neverosimila descatusare de emotie, viata si pasiune sunt rafinat deghizate intr-o cadere bulversanta de torente peste un amfiteatru de bazalt. Aici, totul lasa impresia de “suspendare”. Pana si timpul pare incremenit in clepsidre de roua si picaturi de apa, iar spectaculoase jerbe de lumina si culoare creaza jocuri vizuale inefabile. E probabil cea mai mare minune a lumii, e insusi paradisul.

Este deja o certitudine, asupra capricornului, semn de pamant, rezervat si statornic, apa exercita o atractie irezistibila, greu  explicat in cuvinte. Element primordial, simbol al vietii, al regenerarii si al puritatii, apa este perceputa si ca element al nemuririi, tineretii vesnice si al invicibilitatii, al  vitalitatii si invierii. Lumea apelor este una tainica si miraculoasa in acelasi timp. O ador indiferent de ipostaza in care mi se dezvaluie, fie ca este vorba de un ocean navalnic, cu valuri salbatice, capabile sa-mi preia toate framantarile si temerile si sa ma lase incredibil de senina si impacata,  de un lac de safir in care se oglindesc siluete de copaci, varfuri semete de munti inzapeziti sau  forme abstracte de norisori diafani, de un izvor proaspat, datator de viata si speranta  sau de un rau involburat de munte, cristalin si rece, care-mi dezleaga mistere ascunse  si-mi poarta dorurile mistuitoare spre taramuri indepartate. Iubesc albastru infinit al apei, limezimea si profunzimea ei, claritatea si forta transmisa atunci cand parca totul se prabuseste in jurul tau si simti ca ai ajuns la capatul puterilor. Ii sorb din priviri fiecare unduire, fiecare  freamat si ii ascult melodia vrajita cu care ma invaluie si ma tinutuieste in cea mai inexplicabila stare de beatitudine. Si atunci, gandul ma duce la EA.

Cand spun America de Sud, ii simt deja vibratia. Cand vine vorba de Paraguay, ma trezesc rostindu-i numele, daca visez la Brazilia inseamna ca imi este dor de ea, iar daca ma gandesc la Argentina, o vizualizez si ma imaginez langa EA. Daca trebuie sa aleg cel mai frumos si mai spectaculos loc de pe Terra, numele ei imi vine instantaneu in minte. Mai presus de canioane, de piramide, temple, delte, castele, constructii megalitice si insule exotice, mai presus de toate minunile infaptuite de om si natura, troneaza EA. Pentru ca sufletul meu este inundat de cea mai coplesitoare bucurie atunci cand ii vede grandoarea si ii simte magia, a desemnat-o  pe ea cea dintai minune a lumii. Un rau  se pravaleste in lungi siroaie care suiera si urla intr-o involburare inimaginabila oferind lumii intregi un  spectacol de inalta tinuta, greu de povestit in cuvinte.  Nemuritoare, fascinanata, sublima, ea imi indeplineste toate visele paradisiace si ma ademeneste sa-i descopar comorile.

In urma cu peste o suta de milioane de ani, o serie de eruptii de lava din cretacic s-au racit creand o formatiune in forma de scara care, exploatata de apa navalnica a devenit o serie de probabil 275 de cascade separate de insule stancoase, acoperite cu copaci, care se intind pe mai mult de 2 kilometri si jumatate din Brazilia in Argentina. Atunci, special pentru sufletul meu, a aparut EA: cascada Iguaçu.

Se spune ca Eleanore Roosevelt, cand a vazut pentru prima oara Cascada Iguaçu, a exclamat uimita: “Sarmana Niagara, pe langa aceasta pare un robinet de bucatarie”. Botanistul elvetian Robert Chodat descria astfel grandoarea peisajului: ”Cand stam la poalele acestei lumi de cascade si ne ridicam privirea, vedem la 269 de picioare deasupra noastra un orizont cu o linie de ape; colosalul spectacol al unui ocean care cade intr-un abis este aproape infricosator.”

Numele  Iguaçu vine din limbajul guarani al pieilor rosii ce au locuit intial in acest paradis acvatic si inseamna “marea apa”, cele peste 270 de caderi de apa putand a fi vizitate cu ajutorul pasarelelor (podetelor) si drumurilor care poarta turistul de la o cascada la alta si care ii permit sa le aprecieze din diferite perspective. Pe o latime de aproape 4 km, Cascada  Iguaçu se rostogoleste pe marginea platoului Parana si plonjeaza intr-un defileu, corect denumit La Garganta del Diablo (Beregata Diavolului), pana la 80 m adancime. Bubuitul permanent al apei furioase se aude de la 24 de kilometri.

Parcul national care inconjoara cea mai impunatoare cascada din lume are o suprafata de 670 kilometri patrati de padure luxurianta subtropicala formata din peste 2000 de specii de plante ( R. Chodat o descria astfel: “o vegetaţie exuberanta, aproape tropicala, frunze de ferigi uriase, elegante trunchiuri de palmieri si o mie de specii de copaci, cu coroanele aplecate spre golf, impodobite cu muschi, begonii roz, orhidee aurii, bromelii stralucitoare si liane cu flori-trompeta”) si  populata de pasari, furnicari, jaguari, tapiri si oceloti, ascunde ruinele unei misiuni de secol 18  si astfel, cascada Iguaçu pare rupta din acest timp si poate chiar din aceasta lume.

Cascada este impartita de catre insulele udate de raul Iguaçu intr-o multitudine  de cataracte, a caror inaltime variaza intre 60 si 82 de metri. Inaltimea nu este insa atat de impresionanta ca lungimea, cascada parand sa se intinda la infinit. Cand nivelul apei raului este ridicat, spectacolul este superb si in acelasi timp infricosator, toata creasta fiind acoperita de torent.

Raul  Iguaçu izvoraste din sudul Braziliei si curge mai bine de 1300 km inainte de a cadea intr-o prapastie de 80 de metri care alcatuieste cascadele din Iguaçu , sub forma unui amplu U de aproape 3 km in care vaporii (aburii) formeaza norii care, reflectati de catre soare, devin curcubeie uimitoare.

Pentru mine nu exista alte cascade pe Terra. Nu ma impresioneaza din inaltimea nefireasca a cascadei Angel din inima junglei venezuelene, nici celebritatea Niagarei sau zidul incredibil de apa al Victoriei. Insa, trebuie sa recunosc, ca inima mea a stat pentru cateva secunde cand am vazut  imagini cu cascada Plitvice, tinutul lacurilor si cascadelor din Croatia reprezentand deja un vis, care spre deosebire de  Iguaçu se poate transforma in realitate.

Va invit sa alegeti din lista de mai jos, cascada pe care o considerati voi cea mai frumoasa si mai spectaculoasa si cea pe care doriti cel mai mult s-o vizitati.

1. Havasu Falls, SUA

2. Cascada Tres Hermanas, Peru

3. Cascada Tugela, Africa de Sud

4. Cascada Angel, Venezuela

5. Cascada Victoria, Zimbabwe/Zambia

6. Cascada Niagara, Canada/SUA

7. Cascada Yosemite, SUA

8. Cascada Sutherland, Noua Zeelanda

9. Jog Falls, India

10. Cascada Kaieteur, Guyana

11. Cascada Plitvice, Croatia

12. Cascada Iguaçu , Brazilia/Argentina

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oOy5qJQmE8c&feature=related]