Promisiune

promisiune

Nici vara asta nu am reuşit să evadez din Bucureştiul natal. Din păcate, serviciul mă ţine prizoniera unui oraş mare, prăfuit şi tare aglomerat.

Într-o dimineaţă răcoroasă de iulie, m-a cuprins nostalgia vremurilor de altădată, a vacanţelor de vară petrecute la ţară, copil fiind, a incursiunilor facute pe dealurile înverzite din jurul casei unde stăteam, pentru a admira florile de câmp viu colorate sau pentru a privi fascinată cositul ierbii, a gustului de mere verzi si parfumului de frăguţe mici si aromate, fructele de pădure pe care tocmai le descoperisem şi pe care deja le adoram, a universului satului românesc cu toate obiceiurile si elementele sale caracteristice. Aventurile la scăldat, la gârla din sat, flirturile nevinovate cu vecinii mei simpatici şi neastâmpăraţi, caţăratul prin pomi după cireşe amare, culesul dudelor sau corcoduşelor, nenumăratele năzbâtii pe care le imaginam sau chiar înfăptuiam, stârnind panică prin bătătură, toate m-au determinat să-mi scot DSLR-ul de la naftalină şi să pornesc iute spre singurul loc din oraş unde-mi puteam alina dorul nebun ce mă copleşise. Şi dupa tot ce am văzut si fotografiat, dorul parca si mai mult s-a inteţit, asa că, m-am intors acasă cu o promisiune, aceea de a ajunge la ţară cât mai curând posibil, poate chiar la toamnă. Continuă să citești Promisiune

Share