Amicul meu scotian, Garry, membru in grupul pasionatilor de fotografie de pe facebook, Photo Art, m-a rugat zilele trecute sa-i postez cateva imagini cu orasul meu natal, Bucuresti. Asa ca, am profitat de vremea insorita si deosebit de calda pentru aceasta perioada a anului si de ziua mai lejera de la serviciu, si cu micul Canon in buzunar am pornit spre centrul vechi. Nu mai ajunsesem in zona de peste zece ani si speram la o schimbare in bine. Iar surpriza a fost de proportii. M-am plimbat agale pe stradutele Bucurestiului de altadata, am admirat cladirile in stilul renasterii franceze sau italiene, am facut cunostinta pentru prima data in viata cu una din cele mai vechi berarii ale orasului, Carul cu Bere, mi-au facut cu ochiul nenumarate cafenele si restaurante cochete, am remarcat biserici si muzee impresionante, monumente arhitectonice deosebite. Am descoperit o zona extrem de pitoreasca, de boema si de tinereasca pentru ca Centrul Vechi al Capitalei pulseaza de viata indiferent de ora din zi sau din noapte. O asemenea densitate de oameni pe metru patrat nu mai vazusem din 2010, cand m-a socat aglomeratia de pe Rambla barceloneza. Va invit, asadar, sa ma insotiti intr-o calatorie inedita prin centrul istoric al Bucurestiului.

Ei, ce ziceti, isi merita titulatura de Micul Paris ori ba? 

Schimbarea serviciului a determinat, printre altele, si schimbarea atmosferei bucurestene obisnuite. Am lasat blocurile gri, comuniste, deprimante, pentru o lume care sta marturie unor vremuri demult apuse, o lume boema care respira prin toti porii linistea si eleganta inceputului de secol XX, cu case vechi construite intr-un stil autentic romanesc, blocuri moderniste, balcoane din fier forjat, un univers desprins parca din Enigma Otiliei. Un labirint format din zeci de stradute inguste in care risti sa te pierzi la cea mai mica neatentie.

Zilele trecute, cufundata in ganduri, cu capul plecat si pas domol, mergeam spre casa. Deodata m-am trezit in fata unui indicator, l-am citit si inima a inceput sa bata mai tare. M-am oprit putin incurcata, cum este posibil, mi-am spus, deci chiar exista! Si mi-au rasunat in minte, instantaneu, celebrele versuri:

“Sa-i amintiti va rog frumos adresa mea
Cand va intalniti cu fericirea
Casa cu flori , strada sperantei la parter
O mai astept si mai sper …”

Initial am crezut ca visez, asa ca am pornit sa ma conving ca este adevarat, ca ma aflu pe cea mai faimoasa strada a Bucurestiului, strada Sperantei.

Si apoi m-a convins placuta de pe o casa situata chiar pe colt.

Atunci am realizat ca nimic nu e intamplator in viata, un vis devenea realitate, aveam sa vad in premiera absoluta casa unde a locuit pentru o perioda, si unde s-a intalnit cu marele povestitor Ion Creanga, poetul neamului romanesc si favoritul meu, Mihai Eminescu. Si am inaintat cu pasi increzatori, asteptand savarsirea minunii.

Inca putin…

Iat-o! Vazand-o, emotia mi-a invadat trupul, mi-a paralizat simturile, pentru o secunda am incetat sa mai respir. Am privit-o minute bune cu gandul departe…la Sara pe Deal.

Eminescu a locuit pe strada Sperantei nr 4, in casa situata chiar langa restaurantul roz. Incantata de descoperirea mea, am purces la drum spre Piata Rosetti si apoi spre zona draga mie din oras, Piata Izvor.

Ma indrept spre Universitate

Si am ajuns si la Izvor…

Si popasul binemeritat:

Daca vreti sa o intalniti pe Nice, o gasiti in fiecare dimineata pe Strada Sperantei…paseste agale in cautarea fericirii.

Faceti tot ce va sta in puteri, simtiti ca puteti muta si muntii din loc, mergeti pana la capat cand va doriti ceva sau la primul esec va pierdeti increderea si speranta si renuntati rapid la cauza pentru care luptati? Ati simtit vreodata ca viata este un sir infinit de iluzii desarte?