Elisabeta Rizea a fost o luptatoare anticomunista, care a sprijinit grupul de rezistenta Arsenescu-Arnautoiu din Muntii Fagaras. Cine e interesat sa stie mai multe, se gasesc amanunte pe internet, dar un articol foarte bun e acesta.
Prima data când am auzit de Elisabeta a fost in 1991, in urma unui material publicat de Academia Catavencu. Apoi, in 1992, Lucia Hossu-Longin a facut un episod cu Elisabeta in cadrul Memorialului Durerii.

Dupa vizionarea materialului, am ramas socat de-a dreptul. O femeie aparent fragila, cu o basma acoperindu-i capul chel, care isi povestea teribila viata printre sughituri, lacrimi si oftaturi lungi. Nu am reusit sa-mi revin câteva zile, apoi mi-am revenit doar partial. A fost o femeie onesta, morala, demna, in cele mai profunde intelesuri ale acestor cuvinte …si cu ce s-a ales?

Cu trupul mutilat si cu viata distrusa.

In 1990 a avut de infruntat aproape intregul ei sat intrucât voia sa ridice o troita in memoria fostilor ei camarazi si nu a fost lasata.
In 1996, folosind-o drept simbol moral, alaturi de Corneliu Coposu, CDR câstiga in mod prestigios alegerile, singurul vot moral dat in istoria post-decembrista (ca restul au fost mai degraba voturi ‘din razbunare’). E de prisos sa mai spun ca moralitatea guvernarii CDR nu s-a ridicat nici macar pâna la glezna Elisabetei. Ca nu si-au tinut cuvântul nici fata de ea si nici fata de alegatori (chiar daca, cu vai si chiu, au indreptat România in directia corecta).
In 2001, Regele Mihai I a vizitat-o si au luat masa impreuna. Apoi, fara nicio urma de jena, acelasi Rege Mihai a facut stânga (ce altceva?) imprejur si a luat mai multe prânzuri cu Dan Voiculescu, securist si turnator dovedit, si cu Ion Iliescu, comunist si criminal de profesie.
In 2012 a tradat-o pâna si Lucia Hossu-Longin, facând din infractorul de drept comun Adrian Nastase un detinut…politic. Nici mai mult, nici mai putin!
Nu mai bine si-ar fi vazut de viata ei? Sa-si fi renegat familia (a fost nepoata lui Gheorghe Suta, fruntas taranist ucis de comunisti in 1948)? Sa-si fi tradat cunostintele, prietenii si vechii ei colaboratori? Sa-i fi turnat la securitate fara sa clipeasca? Sa fi renuntat la toate valorile ei morale initiale? Sa-i fi lins in fund pe comunisti, cu vivacitate si obedienta? Sa se fi dovedit ‘comunista de omenie’?

Poate ca ar fi ajuns chiar si parlamentar. Si inainte, si dupa 1990.
Sau poate ca Sergiu Nicolaescu s-ar fi interesat de aceasta tovarasa comunista de nadejde si ar fi facut chiar un film pornind de la viata ei (pusa in slujba construirii societatii socialiste multilateral dezvoltate) si de la lupta impotriva ‘banditilor’ si ‘legionarilor’. Cu comisarul Moldovan.

Dar asa… a ramas o femeie schiloada, de care isi aminteau uneori politicienii si regii, intre doua batai pe burta cu false valori precum ‘maestrul’ Sergiu Nicolaescu.

Nu. Nu trebuie sa incurcam valorile. Trebuie sa ne imbratisam cu drag adevaratele valori. “Restul e tacere”.

(dupa ideea Florentinei Nastasel)