Imposibil sa nu fi auzit scuza aceea penibila celebra a barbatilor care insala. Domnii isi justifica aventurile pretinzand ca nimeni nu poate sa manance in fiecare zi acelasi fel de mancare, indiferent cat de bun este. La un moment dat te saturi si vrei altceva. Nu conteaza ce, diferit sa fie!

Apropos de asta, voi ati putea servi aceeasi mancare zilnic? Ei bine, eu am descoperit, cu mare uimire, recunosc, ca da, as putea.

Inainte de ’89, un slogan comunist ne indemna sa manacam zilnic peste. Eu l-am adoptat de ceva timp, dar putin schimbat, am inlocuit pestele cu branza. Asadar, noua mea deviza este: nicio masa fara branza!

Pasiunea pentru acest produs alimentar este oarecum recenta, mai exact de cand s-au diversificat sortimentele de branza. Inainte aveam clasica telemea de vaca sau oaie care ramanea cu saptamanile prin frigider. Ori prea sarata, ori prea grasa, deloc gustoasa, nici nu vroiam sa aud de ea. Insa acum gasim pe piata crema de branza cu verdeata (imi place si Almette, dar si Ceva fin de la Delaco), cu smantana, sub forma de cubulete (fara conservanti si fara E-uri), miez de lapte (branza calcica), emmentalerul (ador tot ce are legatura cu Elvetia) mozzarela perfecta in zilele toride de vara ca ingredient in racoroasa salata caprese. As putea manca zilnic sandwich-uri delicioase cu branza topita (Apetito de 240 de grame e ideala ca pret), iar peste cartofii wedges condimentati aleg sa presar uneori telemea cu verdeturi de la Hochland. De asemenea, apreciez si urda italiana, ricotta. Deseori o servesc alaturi de broccoli sau conopida.

Insa, mai nou, ma declar fan absolut branza de capra. Bogata in proteine si vitamine, se digera mai usor si are mai putine calorii decat alte branzeturi. Cam scumpa totusi, de aceea nu este mereu prima mea alegere, cumparam si in functie de buget, nu? Dar o apreciez pentru gustul ei diferit, dens, patrunzator, delicios, mai ales cand detine si un invelis aromat de ierburi de Provence. Desi pana acum La Colline imi furniza destule specialitati de branza de capra, recent am gasit si am fost multumita si de produsele Delaco.

Ce branza nu imi place si nu as manca niciodata? Nu suport branza albastra (cu mucegai), indiferent de tip: Roquefort, Bleu d’Auverge, Brie sau Camembert. Stiu ca nu este (mereu) stricata, dar asa pare. Aspectul sau dubios, mirosul groaznic, aroma iute si puternica o fac indezirabila. Cel putin pentru mine, caci altii o considera delicatesa.

Inclusa in salate, mancaruri si chiar in prajituri, branza este produsul omniprezent in alimentatia mea. Poate parea ciudat, dar este imposibil sa ma satur de ea, oricat de des as manca.

Aveti si voi un asemenea aliment de care sa nu va plictisiti si pe care-l puteti consuma zilnic? Care este relatia voastra cu branza, ce sortimente de mai sus va plac?

P.S.

Dupa atata branza, se impune si putina miscare. Maine ies la fotografiat.

sursa foto:weheartit.com

De-a lungul timpului am intalnit tot felul de barbati. Cei mai multi mi-au fost indiferenti. Pe unii i-am simpatizat si chiar indragit pentru felul lor de-a fi, pe altii am ajuns, in timp, sa-i iubesc, pe cativa i-am judecat gresit si am regretat apoi, dar au existat si cazuri, cand, in final, pe unii i-am ignorat sau chiar detestat. Sau, ca sa nu para prea dur termenul, sa zicem ca nu i-am placut atat de mult. Sa vedem mai exact in ce conditii s-a intamplat asta:

1. Cand am remarcat intransigenta in sensul de inflexibilitate. Sunt barbati care nu vor recunoaste ei ca au gresit sau ca s-au pripit cu o anumita judecata sau concluzie nici in ruptul capului. Barbatii sunt mult mai orgoliosi decat femeile. Eu insami sunt o femeie orgolioasa (din pacate, pentru ca nu e motiv de lauda) si doua nuci tari rar se pot intelege. Dar cand imi aduci argumente zdrobitoare, de necontestat, admit ca nu am avut dreptate. Si nu mi se pare deloc o umilinta. Un barbat poate merge pana in panzele albe pentru ideea sustinuta. Se cred detinatorii adevarului absolut, nu au pareri ci doar convingeri si nu ar renunta la ele nici cu pretul vietii.

2. Cand am sesizat idei putine si fixe. Asta s-ar incadra tot la punctul 1. Am intalnit barbati care nu fac altceva decat sa repete la infinit doua trei lucruri pe care le-au invatat ei de prin carti sau ca urmare a catorva experiente traumatizante si care in mintea lor echivaleaza cu marile adevaruri despre viata, om si univers. In rest nu mai stiu nimic. Nici morti nu-i scoti din ale lor, nu cedeaza, nu se lasa impresionati de argumente, iar cand incerci initierea unei discutii pe marginea unui subiect care nu le convine, pe care nu-l stapanesc, dau bir cu fugitii, te lasa cu buza umflata in drum. Si, culmea, tot ei se supara. Sunt unii care nici nu se sinchisesc sa se certe cu o femeie. Considera ca nu merita osteneala…

3. Cand am fost mintita si nu oricum ci cu zambetul pe buze, fara remuscari, fara sa se realizeze penibilul situatiei.  Pentru ca nimeni nu e asa de prost sa creada in baliverne, ca uneori preferam sau suntem nevoite din anumite motive sa inghitim gogosile lor, temporar, e partea a doua. Vin cu scuza clasica: “mintim sa va protejam”, cand in fapt, o fac sa iasa ei cu basmaua curata, sa nu trebuiasca sa dea explicatii, sa nu-si stirbeasca aura de om corect si responsabil, de barbat de casa. Mint dintr-un egoism pur si un tupeu dus la extrem.

Aroganta, prepotenta, sfatosenia, afisarea ostentativa a aerului de superioritate, tupeul si inselaciunea sunt naravuri specifice mai degraba barbatilor. Mai sunt si altele, dar acestea ma deranjeaza pe mine in mod deosebit. Mai ales cand sunt extrem de evidente, se manifeste plenar cu orice ocazie si vin la pachet.

Pe voi ce va deranjeaza cel mai mult la sexul opus?