Azi ma suna o colega si pe un ton foarte intrigat ma chestioneaza:

“Narcisa, tu ai cumva un blog?”

“Da“, ii raspund eu oarecum ezitant

“Si despre ce e“, continua ea

“Despre viata, sunt ganduri personale” zic eu. Chiar asa, despre ce este blogul asta? Niciodata n-am fost capabila sa-l descriu…

“Dar tu de unde stii de el?”, e randul meu sa intreb contrariata

“Ah, de la o colega” si imi dezvaluie numele persoanei care ii povestise despre blog.

Mi s-a parut foarte ciudat, nu doar pentru ca nu ma confesasem vreodata acelei persoane, dar nici macar nu schimbasem cu ea doua cuvinte in cele sase luni cat am fost colege in aceeasi institutie.

“Da, ea mi-a povestit ca ai un blog si castigi bani buni din el“, a fost replica de la telefon care m-a lasat perplexa.

Nu ma intelegeti gresit, mi-ar fi placut sa fi fost adevarat, probabil as fi recunoscut cu oarecare mandrie ca am si o alta activitate care-mi aduce profituri considerabile, ca nu stau sa astept dupa un amarat de salariu o luna intreaga… Dar eu nu am scos niciodata un leu din blog si, mai mult decat atat, n-am pomenit prea des la job despre acest hobby, si nu pentru ca n-am vrut, ci pentru ca nimeni nu parea interesat sa ma asculte, mai ales pe aceasta tema. De cate ori aduc discutia despre blogging, oamenii incep sa caste plictisiti si dau repede sa schimbe subiectul. Asta in cazul in care nu se uita la mine ca la un extraterestru si simt nevoia sa ma compatimeasca sincer…

Nu-mi ramane decat sa ma intreb: oare de unde apar aceste plasmuiri, ce-i determina pe oameni sa fabuleze, oare n-au altceva mai bun de facut, oare din dorinta de a face rau sau de a parea ca le stiu ei pe toate? Ce-o fi in mintea lor? Or fi rodul imaginatiei lor debordante, cum ajung sa lanseze asemenea zvonuri, in fapt niste minciuni sfruntate? Oare tot asa se intampla si in presa?

Vi s-a intamplat vreodata sa fiti victima unor astfel de intrigi, rautati, inventii, in online, dar si in offline? Cum ati reactionat? Va lasa indiferenti sau va deranjeaza?

In alta ordine de idei, tocmai am fost contactata in legatura cu o reclama pe acest blog. Va invit sa ghiciti cat am cerut pentru un banner pe summerday :blush: :angel: si care a fost raspunsul clientului meu. :biggrin:

Iata ca a sosit timpul si pentru rubricuta noastra saptamanala, cea in care, de regula, va povestesc ce mai e nou in viata mea, ce am mai descoperit si ce mi-am mai cumparat.  De data asta voi incepe cu ce mi-a placut in mod deosebit si voi lasa pentru partea a doua a articolului acele lucruri sau intamplari care m-au deranjat sau m-au indispus. Asadar:

Like: 

Am suferit, am inghetat, am suspinat si am sperat. Ne-am luat la tranta cu gerul, viscolul si zapada. Si am invins. Oceanul alb e de acum istorie, primavara e doar la un ghiocel si un fir verde de iarba distanta. Azi a dat semne clare ca ii este dor de noi si ne-a trimis in dar un soare cald, stralucitor, un cer senin si multe grade in termometru. Vremea frumoasa m-a scos la pranz din barlog, primavara a dat navala in sufletul si pe strazile orasului meu.

Sunt unele seri cand oboseala ma rapune, dar tot nu ma indur sa ma culc. Tot as mai sta pe net… Pentru momente de genu’, exista si solutia salvatoare: imi iau laptopul si hop in pat, sub plapumioara. Numai ca acesta se incinge nepermis de tare, chiar din primele minute de la deschidere. Si am nevoie fie de o masuta, fie de un cooler. Azi mi-am achizitionat un astfel de ventilator si abia astept sa-l testez de indata ce termin de publicat articolul.

Dislike

Au inceput sa ma irite oamenii cu toane. Azi sunt zambitori si afectuosi, maine nu te mai baga in seama. Azi te asigura de toata prietenia si suportul lor, a doua zi se fac ca ploua, nici nu mai existi pentru ei. Dupa o perioda, se intorc spasiti si te intreaba ce s-a intamplat, daca cumva te-ai suparat, daca totul e ok. De ce ar trebui eu sa am ingaduinta fata de ei, de ce trebuie sa le suport eu iesirile in decor, perioadele de ratacire? Vin mereu cu replica celebra: “stii, asa sunt eu, dar am suflet bun si tin la tine” si de fiecare data ii ierti. Dar te mai si saturi… 

Am afirmat de atatea ori ca detest minciuna. Dar, se intampla ca oamenii sa mai aiba si secrete, lucruri pe care nu vor cu niciun pret sa le divulge. Si, de obicei, au motivele lor foarte intemeiate pentru care fac asta. Insa, se trezesc unii ca insista sa le spui exact acel lucru pe care tu vrei sa-l tii doar pentru tine. Vad bine ca tu nu esti dispus la dezvaluri si, cu toate astea, nu se dau batuti. Deh, curiosii sunt consecventi, iar misterul ii intriga si le aprinde imaginatia. Uneori, au impresia ca au tot dreptul din lume sa afle acel lucru. Ei bine, intrebarea mea este, ce faci in acest caz? Te faci ca ploua in continuare sau ii minti, inventezi ceva sa scapi de gura lor? E condamnabila o astfel de minciuna?