Adolescenta

Plictiseala de a fi singur, dorinta de a fi in doi, teama de a fi in trei.

Ajutorul pentru lumea a treia

Ajutorul platit de saracii din tarile bogate pentru a ajuta bogatii din tarile sarace.

Amor

Cuvant din patru litere: doua vocale, doua consoane …si doi prosti.

Avocat

Singura persoana capabila sa scrie un document de 10.000 de cuvinte si sa-l intituleze ” Sumar”

Baby Sitteri

Adolescenti care trebuie se se comporte ca adultii, in asa fel incat adultii care pleaca de acasa sa se poata comporta ca adolescentii.

Bancher

Un tip care-ti imprumuta o umbrela cand e senin si care ti-o ia inapoi atunci cand incepe sa ploua (Mark Twain)

Bolero

Vesta spaniola pusa pe muzica de Ravel.

Capitalism

Regim in care omul il exploateaza pe om. In regimul socialist e invers.

Casatorie

Unire care face doua persoane sa suporte lucruri pe care n-ar fi trebuit sa le suporte vreodata daca ar fi ramas singure.

Celibatar

Barbat care poate avea mai multe femei pe genunchi, dar niciuna in brate.

Consultant

Specialist care-ti ia ceasul de la mana, iti spune cat e ora si te face sa-i platesti serviciul.

Curtea cu juri

Grup de persoane trase la sorti pentru a decide cine, dintre acuzat si victima, are cel mai bun avocat.

Dans

Expresie verticala a unei dorinte orizontale.

Democrat

Prea sarac pentru a fi capitalist si prea bogat pentru a fi comunist.

Democratie

Regim in care fiecare are dreptul sa sustina ca se afla sub dictatura.

Dictatura

Regim in care toata lumea trebuie sa spuna ca e democratie.

Deziluzie

Sentiment resimtit atunci cand posteriorul superb pe care-l admirai nu coincide cu fatza care se intoarce.

Diplomat

Cel care-ti spune sa te duci la dracu cu o asemenea eleganta incat iti si vine sa te duci.

Ecou

Fenomen natural care are intotdeauna ultimul cuvant, chiar si cu o femeie.

Economist

Expert care va fi capabil sa spuna maine de ce nu s-a intamplat azi ce a prezis ieri.

Femeie

Ansamblu de curbe care fac sa se indrepte o linie.

Flirt

Chestie in mana, mana in chestie, dar niciodata chestie in chestie.

Homosexual

Barbat care se distreaza acolo unde ceilalti se screm.

A horcai

Mod de propagarea zgomotelor(zvonurilor) de ultima ora.

Incredere

Libertatea acordata unei persoane pentru a face prostii.

Lana virgina

Lana unei oi care alearga mai repede decat ciobanul.

Mizerie

Situatie economica in care ai avantajul ca elimina teama de hoti.

Mostenitor

Ruda apropiata care va  ia pulsul de ficare data cand va strange mana.

Parinti

Cuplu care invata un copil sa vorbeasca si sa merga pentru ca mai tarziu sa-i spuna sa stea jos si sa taca din gura.

Parlament

Cuvant straniu format din doua verbe “parler”= “a vorbi” si “mentir”= “a minti”.

Pesimist

Un optimist cu experienta.

Prieten (a)

Este o persoana de sex opus care are acel “Nu stiu ce” care elimina orice dorinta de a te culca cu ea(el).

Programator

Cineva care rezolva o problema pe care n-o aveati intr-un mod pe care nu-l intelegeti.

Proba orala

Examen de admitere a stagiarelor la Casa Alba.

Pulover

Imbracaminte pe care trebuie s-o poarte copilul atunci cand e frig maica-sii.

Rabla

Automobil dintr-o alta epoca in care toate piesele fac zgomot cu exceptia radioului.

(Acelasi ) Refren

Arie care incepe prin a va intra pe ureche si va iese apoi pe nas.

Turism

Activitate ce consta in a transporta niste oameni care s-ar fi simtit  mai bine acasa, in locuri care ar arata mai bine fara ei.

Usoara

Se spune despre o femeie care aceeasi morala sexuala ca si barbatii.

Si preferata mea:  A complica

Nimic nu e mai complicat decat a simplifica, nimic nu e mai simplu decat a complica.

via mail. Multumesc Dragos.

Bun. Sa zicem ca am inteles ce vrea sa spuna cuvântul cu pricina, dar de unde provine? Ne lamureste Larousse-ul. In editia 1973 din care citez cu mândrie ori de câte ori am ocazia, nu exista „ostraciser”, dar exista „ostracisme”. Substantiv care provine din grescescul „ostrakon”, care inseamna „cochilie”. Asa. Siiiiiiii??? Mergem mai departe, nu ne dam batuti.

Legatura e ca, in democratia ateniana, Adunarea locala avea dreptul sa condamne la exil pentru o perioada de 10 ani (in principiu) pe cel care s-a facut vinovat (in ochii lor) de tendinte dictatoriale sau de tot felul de alte matrapazlâcuri considerate delicte grave. In locul buletinului de vot erau … cochiliile. Mai curat, mai ecologic, mai performant.

Daca v-ar sta in putere….care ar fi persoana pe care ati … ostraciza-o?

Incep eu. Pentru declaratiile mustind de competenta si bun gust, ca sa inteleaga toata lumea ce profesionisti desavârsiti vor lua locul guvernantilor ‚habarnamisti’ actuali daca va trece motiunea („jandarmii au fost anuntati ca va fi o lovitura de stat si li s-a dat munitie de razboi”), cupa de cucuta merge la domnu’ Ponta. Desi, fiind criza si cucuta greu de gasit, iar Victoras e doar micul Titulescu, nu si micul Socrate, cred ca i-ar fi suficienta o scoica un pic mai ascutita…..

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=h9SJsNEf5nU]

Autor: Giles Foden                                                      Regia:  Kevin Macdonald

Editura Allfa, 2008                                                     Coproductie SUA/UK;realizat chiar in Uganda

Asa cum am citit intr-un articol de-al lui M11, fraza “am vazut filmul, ce rost mai are sa citesc si cartea” reprezinta o atitudine paguboasa. Prin urmare am citit cartea, dar am vazut si filmul. Cel putin in acest caz, cartea pare mult mai buna, ofera mai multe informatii necesare pentru incadrarea si intelegerea actiunii si ne scuteste de vizionarea unor scene horror. Ca sa nu mai spun ca filmul e asemanator cu romanul doar la modul foarte general.

Pe fondul unor fapte reale (povestirea e plasata in anii ’70, in Uganda,  printre framântarile tribale si in conditiile interventiei diferitilor jucatori externi care voiau sa traga tara ba spre “lagarul socialist” pigmentat cu ceva revolutionarism arab, ba spre “lumea libera”), scriitorul reuseste sa construiasca o foarte interesanta intriga, care cuprinde de toate: iubire, ura, despartiri, jocuri politice facute de incompetenti ai serviciilor secrete britanice, aventuri si palpitatii “fara numar fara numar”, razboi, ceva crime realizate cu sadism profesionist, lovituri de stat si chiar  o operatiune a seviciilor secrete israeliene.  Peste toate insa e extraordinar de bine zugravita personalitatea acestui dictator sângeros care a fost Idi Amin Dada. Pentru rolul macabru jucat cu o perfectiune ingrijoratoare, actorul  Forest Whitaker a primit Oscarul in 2007.

Venit la putere printr-o obisnuita lovitura de stat conform  vremurilor si continentului, Idi pare initial un baiat de baiat. Se bate pe burta cu mai toata lumea, face bai de multime, rânjeste demagog si se da bine pe lânga reprezentantii Occidentului . Poporul e ultraincântat si topaie in ritmuri specific africane. Prin ochii tânarului si naivului medic scotian Nicholas Garrigan (devenit, cam fara voia lui, medicul personal al presedintelui si chiar un fel de consilier politic) vedem insa cum aceasta persoana, considerata in mod superficial un partener credibil de discutii si negocieri de catre democratiile occidentale, se transforma destul de vijelios in bruta. Si-a dat arama pe fata, cum ar zice proverbul. Si nu orice fel de bruta, ci una extrem de violenta chiar si pentru standardele africane. In sfârsit, pentru martorul nostru lucrurile se termina relativ cu bine si in carte si in film. Omul ramâne traumatizat psihic, dar viu.

Cum de a ajuns autorul la acest titlu? Idi Amin a venit la putere cu ajutor britanic in anul 1971, rasturnând un alt criminal de rasa, Milton Obote. Pe vremea aceea fusese foarte impresionat de  scotieni, iar pe masura indepartarii de politica guvernului Majestatii Sale a facut o paralela intre lupta lui pentru independenta si “suferintele” poporului scotian, considerând ca l-ar putea ajuta in “gâlceava” cu englezii din postura de rege. Pentru impresie, mai zicea ceva si de “miscarile de eliberare” ale galezilor si irlandezilor. Oricum, Idi nu s-a dat doar rege al scotienilor, ci si cuceritor al Imperiului Britanic sau suveranul tuturor animalelor de pe pamânt.

Idi Amin a fost inlaturat de la putere cam asa cum a venit. Tanzania, tara vecina cu care avea o hârjoneala mai veche, in genul celei dintre Kuweit si Iraq, intervine militar alaturi de rezistenta ugandeza la sfârsitul anului 1978 si il pune pe fuga. In mandatul sau de 8 ani, a omorât cam 300.000 de ugandezi (aceasta e versiunea oficiala), printre care si una bucata sotie. Pentru crimele sale n-a dat niciodata socoteala in fata justitiei, murind in 2003 de moarte buna, in exil si bogatie.

Intrebarea pe care mi-am pus-o citind cartea si vazând filmul e una foarte veche. Oare acesti bolnavi care ajung sa ne conduca sunt bolnavi si la momentul initial sau ii tâmpeste puterea? Cum de anumiti indivizi reusesc sa invârta pe degete sisteme politice considerate performante, cum de reusesc sa pacaleasca atâta “lume buna”? Ce i-a facut pe englezi sau pe americani (ca pe francezi n-are rost sa-i bagam in discutie) sa dea credit quasi-total unor dementi precum Idi Amin, Ceausescu, Noriega (in Panama),  Saddam Hussein (in Iraq) si multi altii? Sa fie doar strâmta “arie de selectie” de vina? E posibil ca asemenea oameni sa se fi comportat (constienti fiind ca vor doar sa “treaca puntea”) normal multa vreme, astfel incât sa adoarma vigilenta “aliatilor” si sa se fi descatusat atunci când nu mai era nimic de facut? Sau au innebunit pe parcurs?

Parerea voastra care e?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fvuEOIE4hGc]

Motto: Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oamenii – Heinrich Heine, Almansor

Ideea acestui articol mi-a fost data, in afara de vizionarea filmelor cam in aceeasi perioada de timp, de gâlceava iscata in jurul unui alt articol recent. M-a frapat faptul ca intre filmele cu pricina exista trei asemanari fundamentale si o deosebire flagranta. Deosebirea e data de faptul ca Ioana a inceput de la umilinta incolo, in familia unui preot bigot, pe când Hypatia, matematician, astronom si filozof, a inceput de la glorie incolo, fiind beneficiara conceptelor grecesti de „libertate” si „democratie”. Dar asemanarile sunt de fapt mult mai importante.

In primul rând ambele filme trateaza subiecte extrem de sensibile pentru crestinism. „Agora” se refera la modul brutal si samavolnic in care a fost impus crestinismul in Alexandria, cu o intreaga succesiune de fapte abominabile comandate de episcopul Chiril: arderea Bibliotecii din Alexandria, convertirea prin forta la crestinism si executarea neascultatorilor (reprezentati in primul rând de Hypatia), pentru delict de gândire. Ce s-a intâmplat mai departe cu Chiril? Nu, n-a dat niciodata socoteala pentru ce a facut. Pentru faptul ca a distrus sute de mii de manuscrise, pentru modul in care a inteles sa puna asasinatul in numele religiei si pentru intreaga sa râvna de a arunca in bezna umanitatea, ei bine, posteritatea n-a gasit altceva de cuviinta decât sa-l canonizeze.

„Papesa Ioana”  (Ion Anglicus) descrie modul in care a ajuns sa urce pe tronul papal o femeie (chestiune nerecunoscuta, evident, de Biserica). Legenda, scrisa la mai bine de doua secole de la presupusele evenimente, are la baza conceptul de Mater Eclesia, introdus si mimat in cadrul slujbei de alegerea papei folosind doua impunatoare scaune specifice pentru femeile care nasc (ceremonialul s-a desfasurat cam de la inceputul celui de-al X-lea secol pâna la 1566).

In al doilea rând rând niciunul din filme nu respecta cu scrupulozitate adevarul istoric. In cazul filmului „Agora” e de inteles. Prezentarea amanuntita a faptelor care au avut loc in 391-415 l-ar fi facut recomandabil in exclusivitate numai criminalior sadici. Pentru a-l face totusi vizionabil de catre un public mai larg, autorii au trebuit sa eludeze modul teribil in care a fost ucisa Hypatia. De neinteles este insa de ce oare n-o fi fost respectata istoria in cazul Papesei Ioana (desi, trebuie sa subliniez, acest lucru nu afecteaza calitatea filmului si nu altereaza mesajul spiritual transmis). In afara de faptul ca autorii lasa sa se inteleaga ca faptele descrise in film sunt certe (ceea ce e departe de adevar), plaseaza povestea cu pricina in timpul Papei Sergiu al II-lea (844-847), când de fapt intâmplarile din  legenda au loc in timpul Papei Leon al IV-lea (847-855). Si s-a stabilit deja cu certitudine ca vacanta pontificala dintre Leon al IV-lea si Benedict al III-lea n-a putut fi mai mare de doua saptamâni. E posibil insa ca, in setea lor de cunoastere, sa fi existat femei in rândul preotilor sau ordinelor calugaresti masculine din acea perioada, in mod conspirativ.

In al treilea rând libertatea spiritului este reprezentata, in ambele cazuri, de femei. Sa fie vorba de un razboi al sexelor? Foarte posibil. Sa nu uitam totusi ca aceste femei au avut lânga ele barbati care le-au inteles, le-au apreciat, le-au respectat, le-au tratat in mod egal si au incercat, pe cât posibil, sa le protejeze.

Dar…

Bineinteles ca in toate prezentarile de marketing ale religiei se specifica faptul ca „femeia detine un rol foarte important”. Despre expedierea femeilor in ginecee, haremuri sau „la cratita” nu se prea vorbeste. Asa erau vremurile! Rol foarte important? Ca un reflex al vechilor mituri misogine mesopotamiene (din care urmasii lui Abraham au copiat cam fara sa citeze sursa), in Biblie femeia este mai degraba ispita. Rol foarte important? Daca e supusa, daca-si „vede de treaba” (robot casnic, obiect de distractie, marfa, aparat reproducator) si nu indrazneste sa gândeasca are, desigur, un rol foarte important. Iacob (viitorul Israel) a avut 12 fii, din care au rezultat cele douasprezece triburi ulterioare. Dar de faptul ca a avut si o fiica, pe Dina, nu ni se spune decât atât: ca a existat (a!, si ca a fost obiect de disputa cu Sihem; uitasem). Pe Fecioara Maria au pus-o in rama, pe post de tablou decorativ. Iar pe Maria Magdalena au „executat-o sumar”, fiindu-i atribuit rolul de curva. Caci astea sunt normele cu care s-a operat: femeia e ori animal docil, ori târfa.

Cu o singura exceptie majora. Dar despre „Cartea Esterei” (si, eventual, filmul „One night with the king”) vom vorbi, poate, altadata.

Suntem norocosi. Azi se incearca o impacare cu trecutul pentru a cladi un prezent si un viitor armonios macar din acest punct de vedere, dar trebuie sa fim constienti ca fortele intunericului nu vor fi niciodata gonite cu adevarat. Rautatea, egoismul, abuzul salasuiesc in noi in stare embrionara si nu e nevoie decât de o schimbare subtila de mediu ca sa se dezvolte fulgerator. Traim intr-o epoca in care femeile sunt lideri, sefi de state sau guverne. In 1893 Noua Zeelanda e primul stat din lume care acorda drept de vot femeilor. In 1979 Margaret Thatcher (Regatul Unit) e prima femeie din Europa aleasa sef de guvern. Pe 29.06.1980 Vigidis Finnbogadottir (Islanda) este prima femeie sef de stat aleasa intr-o tara europeana. Imi fac o datorie de onoare de a o aminti aici si pe Benazir Bhutto, prima femeie sef de guvern intr-un stat musulman (Pakistan, 1988). Poate se va face si despre ea un film (daca nu s-o fi facut). A platit cu viata incercarea ei de reconciliere a islamului cu democratia si Occidentul.

Sunt doar câteva exemple.

„Agora” si „Papesa Ioana” sunt importante pentru ca trecutul trebuie cunoscut. Pentru invataminte. Pentru a nu fi nevoiti sa-i repetam gravele erori. Acele fapte s-au intâmplat in trecut – si in trecut trebuie sa ramâna.

Acum e criza? Nu. Criza este atunci când dialogul e inlocuit cu intoleranta, ratiunea cu dogma si libertatea spirituala cu rugul. Când cartile ard.

Agora

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=RbuEhwselE0]

Pope Joan

http://www.metacafe.com/watch/4387875/pope_joan/

Autor: Dragos