In urma cu doua saptamani am decis sa-mi pun viata “on hold”, crezand ca va merita sa fac acest sacrificiu. De fapt nu prea aveam de ales, caci am o constiinta ce nu doarme niciodata si care ma mustra ori de cate ori gresesc, in acele momente sentimentul de vinovatie fiind imposibil de stavilit. El invinge intotdeauna.

Cum a fost in tot acest rastimp? Infinit mai greu decat prognozam. Dificil, stresant, epuizant? Sunt cuvinte care nici pe departe nu reusesc sa descrie situatia. Am uitat sa zambesc, sa visez, sa ma bucur de diminetile racoroase de vara. Acum, cand totul a revenit la normal, realizez cat de dor imi este sa respir aerul libertatii. Mi-e atat de dor de scrisul pe blog, de socializare. Indubitabil, mi-e dor de voi. Am nevoie sa incep sa traiesc din nou. Probabil o sa am nevoie de cateva zile de readaptare la sentimentul de bine, de liniste, de relaxare. De vacanta pana la urma.

Nu sunt multe de spus. Conteaza doar mesajul. Acum sunt aici si sper sa nu mai fiu obligata sa-mi abandonez blogul si vara viitoare pentru cateva zile/saptamani. E tot ce-mi doresc in aceasta clipa.

Bine v-am regasit!