In schimb, natura ma lasa rece. Copacii mi se pareau banali, niciodata nu am fost in stare sa identific un artar, un frasin sau un stejar pedunculat, iarba total neinteresanta, muntii ma iritau, florile erau dragute si atat, fenomenele orajoase ma ingrozeau. Nici macar in imagini nu-mi placea s-o imortalizez, fotografiile cu peisaje mi se pareau de-a dreptul plictisitoare. Chiar nu pricepeam obsesia celorlalti  pentru a surprinde magia apusului de soare!

De la un timp, insa, oamenii nu mi se mai par atat de captivanti. Nici ei si nici ispravile lor. Nu mai am chef sa-i ascult si sa-i descopar ca altadata. Analizele minutioase si-au pierdut farmecul. Nu pot spune ca am aflat tot ce era de aflat, ca stiu totul despre ei. Nu pot afirma ca din cauza dezamagirilor oamenii imi sunt mai putin dragi. Dar ceva ma tine departe de ei zilele astea. In schimb imi gasesc din ce in ce mai mult linistea si bucuria de a trai in sanul naturii, locul ideal pentru desfatarea simturilor si dobandirea armoniei interioare. Ador sa privesc, sa admir si sa fotografiez norisorii pufosi ca vata de zahar:

Apa, in toate ipostazele ei:

Apusul sau rasaritul de soare, momentele cele mai romantice din zi:

M-am imprietenit cu natura, acum pe ea vreau s-o cunosc mai bine, de ea sunt atrasa si fascinata. Acum, chiar si cel mai mic si fragil fir de iarba imi spune o poveste. Exact ce ziceam la inceput, natura umana e de vina! Atat de imprevizibila, atat de surprinzatoare…

Ce va fascineaza si intereseaza pe voi mai mult, natura sau natura umana? Despre care din cele doua vreti sa aflati mai multe? Care detine mai multe mistere pentru voi?