Ieri, după ce întreaga dimineață am bântuit cu treabă prin oraș, iar după-amiază am fost la serviciu, am ajuns obosită acasă, și în loc să scriu un articol pe blog, așa cum îmi propusesem, am stat cu ochii pierduți în monitor până când mi-a apărut pe facebook un titlu ceva mai incitant, am accesat de îndată link-ul și am început să mă gândesc când sau dacă mi-am dorit vreodată să fiu cea mai bună. 

Nu oricine poate ajunge numărul 1. Nu este suficient să fii priceput într-un anumit domeniu, să fii talentat, să fii înzestrat, trebuie să și vrei, să-ți propui să devii cel mai bun. Și, poate, îți mai trebuie și o conjunctură favorabilă.

Să luăm ca exemplu bloggingul. Dacă v-aș întreba acum dacă ați visat vreodată să fiți nr. 1 în blogosfera, cu siguranță ați răspunde că nici prin cap nu v-a trecut ideea asta fantezistă. Cine, eu? Nu, nu vreau să fiu cel mai tare, nu vreau să fiu cel mai celebru sau cel care câștiga cei mai mulți bani, nu vreau nimic din toate astea. Poate, unii ar nuanța puțin și ar recunoaște că dacă totuși s-ar întâmpla, nu i-ar deranja și ar primi titul ca un bonus, pe lângă toate celelalate satisfacții și beneficii (prieteni, socializare, admirație, recunoaștere, relaxare, fun). Poate că cei mai mulți dintre noi ne dorim să avem un oarecare succes în orice am întreprinde. Dar nu ne avântăm atât de departe încât să vizăm chiar fotoliul de lider.

Și cum meditam eu la toate astea, un alt titlu interesant îmi apare pe facebook. Deschid repede articolul și ce să vezi, în motto-ul blogului, proprietarul recunoaște că el este numărul 1. Deci, iată, există și oameni care nu doar își doresc să fie cei mai buni, dar se și autoproclama astfel. Aroganță, încredere nemăsurată sau sinceritate dezarmantă?

Sunt momente în viață când nu este suficient să ai (un oarecare) succes. Să fii acolo, in grup, fluturând vesel diploma de participant. Este imperios necesar să fii cel mai bun pentru că locul 2, 3 sau 4 nu te ajută cu nimic. Vara asta mi-am dorit cu disperare să fiu numărul 1. Pe o lista care-mi putea aduce siguranța mult râvnită în profesie.

Și mai există un loc pe care ne străduim din răsputeri să-l cucerim și să rămânem numărul 1: inima persoanei iubite. Și aici, the winner takes it all.

Pentru fiecare dintre noi cel mai bun înseamnă altceva. Uneori, cel ales din mai multi concurenți sau primul care trece linia de sosire a unei competiții. Cel care câștiga o bătălie la primăria unui oraș sau președenția unei țări. Indiferent cum o face, căci scopul scuză mijloacele nu? Unii vor să fie cei mai buni IT-itisti, alții cei mai buni cosmonauți. La modă sunt cei mai buni actori și cântăreți. Mereu se fac topuri. Uneori alegerea e “€œpe bune”, alteori e pur subiectivă. Dar aspirația rămâne. Eram curioasă dacă în voi a încolțit vreodată dorința asta. Care până la urmă este firească!