Va intrebati, probabil, ce subiect o mai fi si asta. De unde pâna unde legatura intre aceste doua …domenii care par, la prima vedere, din lumi diferite?

Exista cel putin una. In vremuri imemoriale, când eram eu copil mic (intrucât acum sunt copil mare), tatal meu mi-a zis: daca tot freci ziarul ala toata ziua (era vorba despre „Sportul”, din care s-a nascut ulterior „Gazeta Sporturilor”), sa stii ca poti sa si inveti din el. Si mi-a dat ca exemplu nume de echipe. Petrolul Ploiesti – adica in judetul Prahova, al carui oras de resedinta e Ploiesti, se gaseste petrol. Apoi au aparut altele: Industria Sârmei Câmpia Turzii, Cimentul Fieni, Sticla Ariesul Turda (astia i-au scos la un moment dat din Cupa pe Steaua J ), Aurul Brad, Chimia Râmnicu-Vâlcea, FC Baia-Mare („baie” adica „mina”),  etc etc etc. A fost foarte instructiv, intrucât altfel mi-ar fi fost destul de dificil sa invat geografia economica a minunatei noastre patrii.

Nu toate numele aveau legatura cu o industrie propriu-zisa, bineinteles. Echipele straine nu prea imi erau de mare folos. Ce sa inteleg eu din Liverpool, Arsenal, Real sau Juventus? Mai exista, desigur, un PSV de exemplu, dar, la modul general, parea ca echipele vestice (mai ales) sunt botezate mai degraba dupa tot felul de personalitati si nu, in mod tovarasesc, dupa industrii locale.

Asa ca o perioada mi-am luat gândul ca se poate invata ceva de real folos dupa denumirea unei echipe vestice.

Pâna in 1994, când Steaua a jucat cu o anumita Servette Geneva. M-am tot intrebat eu de unde vine o asemenea denumire, dar nu am gasit raspuns atunci. Mi-am inchipuit ca o fi având vreo legatura oculta cu „servieta”, daca tot se invârt atâtia bani pe acolo. L-am gasit insa mai târziu. Servette este un district al orasului Geneva si se pare ca vine de la latinul „silva”. Servette inseamna „mica padure”.

Dar mai exista si o alta explicatie. S-ar putea ca denumirea sa vina de la Michel Servet si asta e de fapt cu adevarat interesant. De ce? Pentru ca pentru a-l face scrum pe acest umanist s-au unit doi dusmani teroetic de neimpacat: calvinismul si catolicismul. Dar oare care sunt dedesubturile acestei afaceri, ce gest minor (dar pe care, de buna seama, calvinistii l-au considerat major) i-a enervat atât de tare incât sa treaca peste rafuiala cu catolicii si sa apeleze la mijloace extreme, cum ar fi arderea pe rug, mijloace pe care, de altfel, le detestau in mod oficial?

Miguel Serveto s-a nascut in Spania (Villanueva, lânga Zaragoza) si intra de foarte timpuriu in slujba lui Juan Quintana, calugar franciscan si duhovnic al lui Carol Quintul. Curând isi formeaza un imens bagaj de cunostinte, care se suprapune peste o fire impetuoasa si hotarâta. In plus, are un rationament brici. Isi desavârseste pregatirea multilaterala la Paris si Lyon, preda matematica, publica o editie critica a Bibliei in 7 volume si o editie din Geografia lui Ptolemeu, face studii de medicina si descopera mecansimul circulatiei pulmonare a sângelui si pe cel al ventilarii sângelui. Se baga si in astronomie. Peste toate insa, ramâne un credincios profund si incearca sa impace pe toata lumea cu toata lumea.

Spania de dupa intoleranta criminala a Inchizitiei lui Toequemada cunoaste o perioada de acalmie, iar Miguel, fire profund liberala, incearca sa gaseasca obstacolele care se afla intre crestini, musulmani si evrei si care-i impiedica pe acestia din urma sa se uneasca sub umbrela crestina. Identifica dogma Sfintei Treimi ca fiind posibila piedica in incercarea de reconciliere. In 1531 publica De Trinitas erroribus si intra, bineinteles, in colimatorul Inchizitiei. Miguel nu se lasa intimidat si dovedeste faptul ca acest concept este strain Evangheliei, el aparând doar la Consiliul de la Niceea (325), in contextul luptei impotriva ereziei ariene. E convins ca Biserica a tradat spiritul Evangheliei, ridica in slavi o intoarcere la Biserica primitiva si cu asta isi pune in cap toate cultele crestine. Dupa calculele lui, 1585 trebuia sa fie anul unei apocalipse astronomice si a renasterii Bisericii. Fiind suficient de aproape de acel an, discursul sau capata accente radical milenariste. Nu il impresioneaza fortele care s-au aliat impotriva lui. Asa ca mai comite o „boacana”: scrie cartea „Restaurarea crestinismului” si isi face un dusman neimpacat din Calvin, care considera ca numai el are dreptul sa … restaureze.

De prin 1536, Geneva, „Cetatea Domnului”, reprezinta o republica teocratica dominata de personalitatea lui Calvin. In acest loc se asociaza si se intrepatrund imprumutul cu dobânda, spiritul burgheziei nascânde, scrisorile Sfântului Pavel si Evanghelia. Este sansa celor persecutati in Europa, care fug de Inchizitie si care ar vrea sa-si exprime opiniile personale in domeniul religios fara sa se simta in pericol iminent.

In 1553, haituit de Inchizitie, Servet ajunge si el acolo, fiind convins ca dreptatea e de partea lui. Din ordinul lui Calvin, este arestat si intemnitat. In 27 octombrie 1553 este ars pe rug.

Miguel reprezinta chintesenta spiritului liber, care nu-si negociaza independenta si principiile. Este un om cult si deschis, un reprezentant perfect al Renasterii. Mare pericol! Atât de mare incât i-a facut pe catolici sa-si dea mâna cu protestantii pentru un scop comun: refuzul libertatii de gândire si dominatia puterii asupra constiintei individuale.

Sursa: „Istoria secreta a Inchizitiei”, Natalie Benazzi si Matteo D’Amico, Editura Pro Editura si Tipografie

De aceea eu sper ca „Servette” sa vina de la „Servet”. As prefera omagiul adus unui ilustru renascentist in locul unei denumiri comune.

De-asta imi place mie fotbalul. Poti invata multe din el. Inclusiv sa gândesti pozitiv. De exemplu, cum s-a comentat meciul Liverpool – Steaua 4-1? „Steaua e prima echipa din istorie care marcheaza pe Anfield”, plus o gama larga de osanale adresate lui Dodel. S-a trecut extrem de usor peste faptul ca e cea mai grava infrângere din istorie (daca tot facem recurs la „istorie” pâna ne doare gura) a unei echipe românesti in fata lui Liverpool. Ce inseamna sa vezi numai partea plina a paharului….

Voi cunoasteti vreun nume cu o istorie interesanta?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hDEvTw6t8To]

De ce a trebuit sa faca ea asta? O detest!  A venit pe furis, mi-a patruns in suflet si,  pe deasupra, mi-a furat si ce aveam mai de pret: libertatea. Mi-a daruit in schimb o ploaie de responsabilitati, un vant al schimbarilor si o bruma de speranta. Interminabila mea  vacanta a plecat pe un norisor diafan spre zari mai senine si am ramas  incremenita, bulversata, incapabila sa fac un  gest  cat de mic, s-o impiedic cumva sa nu ma paraseasca, privind cum adorata vara imi spune nemilos si indecent de nepasator un scurt adio. Nici macar anotimpurile nu mai sunt ce erau odata…si in acest moment nimic nu ma mai poate consola.  Inevitabilul s-a produs si nu-mi ramane decat sa incerc sa accept ca nu e cale de intoarcere. Imi este greu, imi va fi greu, sunt sigura  de asta, pur si simplu o simt. Incerc sa nu ma mai gandesc, dar imi este imposibil si o stare de nervozitate si neliniste pune stapanire pe intraga-mi fiinta.  As apela la meloterapie, dar asta ar insemna sa abuzez, ar mai fi talasoterapia, care mereu da rezultatele scontate, cel putin in cazul meu, dar marea, nisipul, soarele, namolul, algele sunt mai departe ca niciodata in aceste momente. Asa ca nu-mi ramane decat sa recurg la cromoterapie. Dar si aici e o problema.  Una destul de mare. O sa intelegeti la sfarsit de ce.

Se spune ca daca esti nervos sau nelinistit trebuie sa apelezi cu incredere la portocaliu sau ruginiu. Este o nuanta care sugereaza siguranta si linistea. Ei da, dupa ele am tanjit eu intreaga viata. La care as putea adauga stabilitatea.  Mai ales in astfel de momente dificile.

Daca sunteti bantuit de ganduri negative – galbenul este culoarea predilecta pentru a fi mai destins si pentru a gandi pozitiv, avand un efect calmant asupra mentalului. Galbenul este cea mai vesela culoare din tot spectrul si semnifica perseverenta, curaj, atentie si generozitate. Deci e clar, pentru a alunga gandurile negative ce nu ma lasa sa ma relaxez nici macar o clipa am nevoie de asa ceva:

Sau poate mai degraba de asa ceva?!!!

Fuge micuta asta cu viteza luminii, cand sa mai ai timp sa te mai si gandesti la ceva, la orice? 8O Si chiar reprezinta toate atuurile insirate mai sus, curaj si perseverenta daca apartine domnilor, atentie si generoziatate daca acestia o ofera doamnelor.

Daca esti surmenat(ma inscriu si la aceasta categorie), sunt indicate turcoazul si albastrul. Sunt culori care ne ajuta sa ne destindem. Nu exista elixir mai bun pentru suflet decat ridicarea privirii catre albastrul cerului. Este culoarea aspiratiilor inalte( asa cum  aspir spre o vacanta permanenta), a libertatii launtrice, a calmului, a iubirii altruiste, lipsite de gelozie si posesivitate(exista asa ceva?). Ador albastrul, mai ales cel al oceanului. Pacific de preferat. :P

Culoarea verde destinde  considerabil  atat fizicul, cat si psihicul. Ea ne permite sa  echilibram structura somatica cu cea psihica si face posibila o rapida diminuare a stresului. Cu alte cuvinte avem nevoie de verde ca de aer, stiind ca stresul este boala secolelor 20, 21, 22..

Daca ne lipseste energia suntem sfatuiti sa apelam cu mare incredere la rosu. Pentru a ne armoniza chi-ul care circula in corpul nostru avem nevoie sa fim stimulati printr-o culoare excitanta, asa cum este rosul.

Si special pentru Delia:

Personal as inclina spre asa ceva(si prim planul si ce se observa in fundal)

Sunteti suparat si stresat? Simtiti nevoia sa vedeti “viata in roz”? Rozul, folosit impreuna cu o alta culoare, cum ar fi albul, ajuta la indepartarea stresului.

Albul este simbolul tineretii si al frumusetii eterne. Albul florilor de primavara este un adevarat izvor de pace, liniste si puritate spirituala.

Culoarea indigo este un foarte bun eliberator mental si un factor extraordinar de rafinare, care permite un control profund la nivel psihic si subtil.

Si special pentru Dragos, mult discutata si controversata flacara violet:

La o scurta trecere in revista a tuturor indicatiilor pe care le au culorile, se desprinde o concluzie unica, totala, de necontestat, fiind si suparata si nelinistita, si lipsita de energie si bantuita de ganduri negative, am nevoie urgent de o terapie. Iar  medicul mi-a prescris reteta ideala: o noua vacanta. :P :)

Care este starea sufleteasca pe care o incercati in acest moment(cand cititi acest material) si care credeti ca este culoarea care  se potriveste cel mai bine personalitatii voastre?

Motto:  Reporter: „How did you find America, John?”

John: „Turn left at Greenland”

Un articol „3 in 1”

1. Explicatia motto-ului.

Dialogul cu pricina l-am auzit pentru prima data reprodus de Florian Pittis la „Poezia muzicii tinere”, in urma cu multi ani. Când componentii grupului Beatles au ajuns prima data in America, in 1964, au fost perceputi de reporterii locali ca niste pustani si, intr-un acces paternalist, reporterii cu pricina au simtit nevoia sa ii mângâie usor pe crestet (cum ar veni) si sa le puna intrebari tâmpite. Numai ca nu stiau cu cine au de-a face….Si ceilalti (Paul, Ringo, George) au dat raspunsuri ironice, dar ne indepartam de subiect. Raspunsul din motto apartine lui John Lennon si pentru mine are doua semnificatii. Prima e apropiata de sintagma „oul lui Columb” si inseamna sa faci un lucru pe care oricine il poate face, dar exista un numar infim de oameni carora le trece prin cap asa ceva. Sau care au curaj pentru asa ceva. Iar a doua – cum sa dai un raspuns ironic, scurt si spumos unei intrebari care se vrea smechera. In cazul acestui articol ne vom ocupa de prima semnificatie – „just do it”.

2. Preambul

Acum ceva vreme eram la un party in casa unei prietene, Ofelia. Motivul teoretic era ziua sotului ei, dar la Ofelia nu era nevoie de motive; tot timpul era câte un party, mereu avea tot felul de prieteni in jurul ei. La un moment dat se deschide usa si apare un grup mai aparte: 3 baieti si o fata. Era vara. Fata era blonda, imbracata in niste pantaloni strâmti albi (cred ca de in) si o bluza alba. Purta sandale. Iar ochii….multa vreme mi-a fost greu sa-i uit, desi atunci i-am vazut prima si ultima data. Un cenusiu-albastru metalic, de obersturmbannführer  SS. Efectiv simteai ca-ti ard retina daca-i priveai in mod direct, ba chiar iti aparea din senin un gust metalic. S-au asezat discret intr-un colt si au inceput sa povesteasca de-ale lor. La un moment dat, intâmplator, m-am asezat lânga ei. Grupul dadea dovada de o coeziune interna foarte puternica, dar de nedefinit. Nimeni nu parea sa aiba in mod clar vreo legatura diferita, intre ei domnea o buna intelegere omogena si ingrozitor de nefireasca. Iar fata…fata nu parea sa apartina vreunuia din ei in mod cert. Era una de-a lor si o tratau ca atare. Erau practicanti de sporturi pe care le-am putea cataloga ciudate, faceau parasutism, diving….nu e asa simplu. Si n-o faceau din când in când, asta era modul lor de viata. Ea era singura dintre ei care mai avea o experienta in plus la activ: mersese cu picioarele goale pe carbuni incinsi. Firma la care lucra pregatise un fel de team building care includea si aceasta proba iar ea, impreuna cu foarte putini colegi, se oferisera sa faca acest act de curaj. Restul colegilor, oripilati, n-au facut altceva decât sa priveasca de la minimum 10 metri distanta. Instantaneu m-am uitat la picioarele ei. Imi era cu neputinta sa cred ca niste picioare atât de mici, delicate si perfecte, cu unghiile pictate de natura intr-un roz atât de copilaresc, au putut fi supuse unui asemenea supliciu fara nicio urma vizibila. La un moment dat a inceput un blues. Reusind sa-mi depasesc timiditatea, am invitat-o la dans. A acceptat. Nicio tensiune. Se misca perfect. Am intrebat-o daca e adevarat ce a povestit, daca a mers pe carbuni aprinsi. Da, desigur, dar nu e nicio filozofie, „just do it”. Bine, dar…a facut vreo pregatire psihologica inainte? A alergat pe carbuni sau s-a deplasat lent? Erau chiar incandescenti carbunii? Uite ce, mi-a spus, in felul asta n-ai sa reusesti niciodata. Pui prea multe intrebari. Evident, observatia cu pricina mi-a turnat plumb in picioare. Vezi ca nu esti pe ritm, m-a taxat la un moment dat, ceea ce m-a derutat si mai mult; nici nu stiam ca trebuie sa am un ritm, era un blues! Sau nu era blues?!?!? Am asteptat finalul izbavitor cu o dorinta mai mare decât a unui boxer in corzi.

La fel de nebagat in seama cum venise, grupul a plecat dupa putina vreme. Am intrebat-o pe Ofelia cine sunt. A!, niste prieteni de-ai mei. Niste ciudati, stii cum sunt toti prietenii mei…Stiam. Ca doar si eu eram un prieten de-al Ofeliei….

Vremea a trecut. La un moment dat insa mi-am amintit de ideea cu carbunii aprinsi. Am intrebat-o pe Ofelia pe unde mai sunt prietenii ei. Nu puteau fi contactati. Faceau alpinism pe undeva prin Africa….Dupa inca o perioada, toate contactele disparusera. Nu mai puteau fi gasiti.

3. Si ca sa fim totusi on-topic,

Ei bine, pâna in acest moment n-am reusit sa merg pe carbuni aprinsi. Dar am incercat sa contactez persoane care au facut-o si n-am reusit nici asta. Parca au intrat cu totii in pamânt.

Intr-un articol precedent imi manifestasem incântarea pe care am avut-o atunci când am observat ca, interesat fiind de un subiect, Universul „comploteaza” sa-ti aduca informatiile.

Nu si de data asta.

Omul se naste de la mama natura cu doua frici, mari si late: frica de inaltime si frica de zgomot. Celelalte frici, printre care si frica de foc, sunt induse fie prin experienta directa, fie prin mesajele repetate ale parintilor care reusesc sa-ti patrunda in subconstient. Dar in majoritatea covârsitoare a cazurilor e vorba de experienta directa, pentru ca imi e greu sa cred ca exista vreo persoana care sa nu se fi ars intr-un mod mai mult sau mai putin neplacut.

Cu toate ca fricile initiale „se vindeca” destul de repede (mai putin cazurile relativ patologice), una din cele mai acerbe frici ramâne cea legata de foc. Si totusi exista oameni care forteaza limitele si in acest caz. De la incercari (sa le zicem) soft precum cele de la team-building, pâna la experienta „hard” a calugarului budist Thich Quang, anumiti indivizi vor sa demonstreze ca si aceasta frica poate fi invinsa. Ce-i impinge oare sa faca acest lucru (evident, vorbim aici de experiente autoimpuse)? Si cum se explica ceea ce se intâmpla atunci când mergi pe carbuni incinsi? E vorba de mult laudata si neinteleasa „gândire pozitiva” sau e vorba de o explicatie 100% stiintifica? De ce unii din „temerari” se ard si altii nu? E ceva care are legatura cu modul de gândire sau exista o explicatie de natura fizica?

Trebuie sa mentionez ca n-am gasit o opinie „asa si-asa”. Taberele ori se ignora reciproc, ori se persifleaza.

Sa dam cuvântul unora din cei care au studiat problema. Si incercam sa luam exemple din ambele parti, pentru o mai justa judecata.

In „Biologia credintei”, Bruce Lipton e convins: energia gândurilor sta la baza faptului ca poti merge pe carbuni incinsi fara sa te arzi. „Gândurile – energia mintii – influenteaza direct modul in care creierul fizic controleaza fiziologia corpului”. Cei care isi directioneaza gândurile in mod corect nu se ard, iar „ezitantii’ se ard. Bruce da si un citat relevant din Henry Ford: „Daca crezi ca poti, sau daca crezi ca nu poti….ai dreptate”.

Intreaga carte a lui Bruce, perfect argumentata in mod logic, converge catre suprematia energiei (deci a gândului) asupra materiei (deci a corpului). Mecanismele de semnalizare energetica – zice el – sunt de o suta de ori mai eficiente in transmiterea informatiei din mediu decât semnalele fizice, cum ar fi neurotransmitatorii.  In plus…daca stii cum sa gândesti, atunci se formeaza un strat energetic protector intre corp si mediu care te fereste de riscul arsurilor.

Bruce Lipton nu vorbeste din proprie experienta in legatura cu mersul pe carbuni incinsi, ci din a altora.

„Aiureli!”, sare Michael Shermer din „De ce cred oamenii in bazaconii”. Gândurile n-au nicio treaba, e vorba de un fenomen pur fizic si destul de simplu (am observat in mai multe rânduri asta, se tot accentueaza faptul ca toate explicatiile sunt „simple”, pentru a lua cât mai mult in derâdere „adversarul”, pe principiul „pai astia nu sunt in stare nici macar sa inteleaga chestii elementare, ce pretentii sa mai avem de la ei?”). In seara zilei de 16 mai 1996 el chiar a facut-o, a calcat cu picioarele goale pe carbuni incinsi in cadrul unei emisiuni. Inainte de asta primise insa asigurari de la Bernard Leikind, specialist in fizica plasmei (care si el a mers cu picioarele goale pe carbuni incinsi) ca nu are ce sa i se intâmple, chiar daca temperatura in mijlocul carbunilor e de 400 de grade Celsius (dar se poate ajunge si la 1.000 grade Celsius). De ce? Carbunii au o conductivitate termica relativ scazuta si, daca parcurgi distanta suficient de repede (el a parcurs-o in 3 secunde), nu patesti nimic. De când incepi si pâna la final trebuie sa fii in permanenta miscare. E ca si in cazul unei prajituri in forma de metal abia scoasa din cuptor – daca atingi prajitura, care are conductivitate scazuta, nu te arzi; daca atingi forma de metal insa….

O alta explicatie stiintifica are la baza stratul izolator dintre corp si carbune produs de efectul Leidenfrost (mai multe aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Leidenfrost_effect). Apoi, trebuie avut grija cum e facut „patul de carbuni”. In principiu, inainte de experiment, carbunii sunt acoperiti cu cenusa (iar cenusa e un izolator termic). In plus, carbunii au forma neregulata, contactul cu talpa facându-se pe o suprafata mica.

Deci Michael a facut-o fara sa psalmodieze, fara sa mediteze si fara alte chestii de genul acesta intrucât, zice el si o tot repeta, mersul pe carbuni incinsi n-are legatura cu puterea mintii.

„Just do it”

DAR – ma intreb si va intreb – faptul ca reusesti sa depasesti o asemenea bariera psihologica si risti sa-ti infrunti una din cele mai grozave temeri, nu e suficient sa se numeasca „gândire pozitiva”? Adica de ce trebuie persiflat un asemenea act de vointa doar pentru ca poate fi explicat, eventual, prin „fizica simpla”? De ce trebuie ironizat cineva doar pentru ca abordeaza aceeasi problema pe alta cale? Ce a facut Bernard cu Michael nu e tot un fel de „pregatire psihologica”, asa cum fac instructorii cu elevii lor atunci când le vorbesc de puterea gândirii pozitive? Ar mai fi mers Michael pe carbuni incinsi daca Bernard nu i-ar fi explicat „pe limba lui” cum stau lucrurile? Ma indoiesc!

Sa-l lasam pe Michael Shermer sa ne explice el cum e cu fachirii si team-building-urile. O experienta insa ca a lui Thich Quang n-are cum s-o explice prin niciun fel de fizica, fie ea simpla sau complicata.

0 Concluzii

Dupa cum vedeti, acest articol e compus din mai multe parti, astfel incât sa vorbiti on-topic aproape indiferent de subiect. Despre muzica. Despre petreceri. Despre sporturi extreme. Adica despre orice sport, având in vedere ca, in lumea de azi, trecerea pe zebra, pe verde, a ajuns un fel de sport extrem. Sau….puteti sa alegeti sa nu vorbiti deloc.

Dar mi-ar placea sa stiu daca a existat in viata voastra un anume eveniment care v-a marcat. Ceva ce erati convinsi ca nu puteti face si pâna la urma ati facut.

Fire Walk with Me (Questions In a World of Blue)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zCV_kTjuguQ]

Autor: Dragos