“Nimeni nu este bun pe termen lung atat timp cat bunatatea nu este o cerinta.”

Mereu m-am intrebat, de unde provine fascinatia asta a mea atat de puternica pentru tot ce inseamna blog si blogosfera? Nu degeaba v-am descusut pe articolul precedent in legatura cu cele mai stringente nevoi ale voastre in clipa de fata. Va marturiseam ca tanjesc dupa frumos si pe undeva e firesc ca omul sa caute sa-l introduca in viata sa intr-un fel sau altul. Aici imi pare la indemna, il ghicesc atat in randurile asternute cu atata talent si entuziasm pe foile virtuale, il gasesc in fotografiile ce surprind peisaje si locuri unde eu pot calatori doar in vis. Nu mai e niciun secret, caut oameni cu suflet frumos, cu ganduri albe, cum intuiesc rautatea, meschinaria, vulgarul dincolo de cuvinte, cum parasesc blogul respectiv. Nu sunt o naiva sa cred ca exista bunatate absoluta, dar macar aici, cei mai multi incearca sa-si ascunda sau macar sa-si diminueze doza nativa de rautate, invidie si egoism. Da, cred cu convingere, ca pe aceste taramuri virtuale unde ne facem noi veacul, bunatatea este o cerinta. 

Unii vor aprecia ca ma hranesc cu iluzii, dar personal am nevoie sa cred ca mai exista oameni buni. Nu stiu daca mai e cazul sa ma explic de ce. Daca am chef sa-mi fie servita o portie de rautate sau daca simt ca trebuie sa ma descarc cumva si printr-o cearta zdravana stiu ca as elibera tensiunile in exces, e suficient sa merg pe strada, cu tramvaiul, la cumparaturi in hypermarket sau la serviciu. Nu pot interactiona in conditii bune cu persoane pe care nu le simt cat de cat pe aceeasi lungime de unda cu mine, la care nu descopar un soi de sensibilitate, de fragilitate, care nu-mi trasmit caldura sufleteasca, cu care nu reusesc sub nicio forma sa empatizez. Nevoile si aspiratiile noastre trebuie sa coincida cat de cat pentru a se dezvolta o oarecare relatie, pentru a comunica armonios. Si am mai remarcat un lucru care nu poate decat sa ma bucure, anume ca persoanele fara blog care au poposit aici au fost intotdeauna de o tinuta morala ireprosabila.

Sunt curioasa de ce intrati voi pe bloguri, ce anume cautati?

a. relaxare si distractie

b. suflete (oameni buni, frumosi) cu care (eventual) sa empatizati

c. subiecte interesante din care sa invatati ceva, care sa va ajute mai departe in viata, care sa va imbogateasca spiritual

d. un loc unde sa va exprimati opiniile despre viata, sa dezbateti idei, (eventual) sa polemizati

e. locuri propice pentru promovarea intensiva a propriului blog

In definitiv ce cititi, oameni sau bloguri? Cat de important e pentru voi omul din spatele blogului? Aveti un blog de suflet (in afara de blogul vostru) pe care-l cititi “din scoarta in scoarta” cu sufletul la gura zi de zi si pe care eventual il mai si comentati cu o placere nedisimulata?