Titlu: Germenii, mâncarea miraculoasa

Editura: Benefica, 2009

Autor: Steve Meyerowitz

Motto: „Importanta nu e mâncarea din viata ta, ci viata din mâncarea ta”

Era o nuvela a lui Baiesu cam asa: intr-un sat exista un batrân intelept, la care satenii se duceau sa-i ceara sfatul ori de câte ori aveau o problema. La un moment dat vine la el un satean caruia incepusera sa-i moara gainile. Inteleptul ii tot da sfaturi, dar gainile mor in continuare, pâna când nu mai ramâne niciuna. Catranit, sateanul se duce la intelept si ii spune: „Mi-au murit toate gainile. Acum, ce sfat imi dai?”. La care inteleptul ii raspunde: „Dragul meu, eu sfaturi as mai avea, dar nu mai ai tu gaini”.

Cam asa si cu germenii. De 20 de ani se scriu articole intr-o multime de reviste, de când cu utilizarea intensiva a internetului apar si pe aici sute de mii de postari si mereu avem de-a face cu tot felul de descrieri (in general copiate intr-un sir care tinde catre infinit) ale calitatilor extraordinare ale diferitelor alimente. Cu retete si sfaturi. Cu diete minune. Desi, daca ma uit eu bine la cum a evoluat natiunea româna in acesti 20 de ani, la cât de burtoasa, cefoasa si strâmba a devenit (la modul general, bineinteles ca exista si exceptii), la invadarea naturii (si nu numai) cu sute de mii de gratare in fiecare week-end din aprilie si pâna-n octombrie, la meniurile majoritatii restaurantelor, as zice ca utilitatea lor tinde in mod apasat catre zero.

Ei bine…acum vin si eu cu o idee. Germenii. Acest articol nu este o „recenzie”. Cartea „Germenii, mâncarea miraculoasa” am pus-o acolo doar ca sa vedeti ca nu e o inventie a mea, ca e o treaba suficient de serioasa (exista si o Asociatie Internationala a Crescatorilor de Germeni). Sincer sa fiu, nici nu o recomand decât celor cu foarte multa rabdare si interesati cumva de domeniu, sau celor care au ceva cunostinte despre nutritie. Altfel e imposibil sa mai iesi viu din jungla de enzime, lanul de vitamine, din razboiul cu statisticile si cu experientele pe sobolani pe care-l organizeaza autorul. Te apuca disperarea si nu mai stii incotro s-o apuci. Asta si dintr-un motiv intemeiat. Germenii nu sunt foarte bine studiati si nu se pot trage concluzii clare, stiintifice, asupra efectelor lor. Pentru ca, pur si simplu, nu poti organiza un experiment pe esantioane de oameni care sa dureze timp de 30 de ani in legatura cu niste produse care, in cel mai rau caz, n-au niciun efect. Si totusi…Sunt germenii sursa de vitamine? Si inca cum! Au efecte anti-cancerigene? Valeleu, o gramada! Ajuta la detoxifierea organismului? Bineinteles. Intaresc sistemul imunitar? Certamente. Si asa mai departe. Aici trebuie sa deschid o paranteza si sa spun ca am intrebat câtiva medici, sau medici in devenire, de parerea lor in legatura cu efectele „miraculoase” ale germenilor. Am fost privit cu un zâmbet superior si cu un sfat suierat printre dinti din care am inteles ca, daca vreau sa-mi pierd timpul, n-am decât. Inchid paranteza.

http://www.librariaonline.ro/product_info.php?products_id=10014839&view=&osCsid=3h9c7mhjtec3jv7pnnbmvs0pk0

Eu am fost obsedat de subiect de foarte multa vreme, inca de pe când auzisem de retetele cu grâu incoltit ale lui Valeriu Popa. Domnul Popa avea insa un stil de lucru de-a dreptul imposibil din punctul meu de vedere. Trebuia sa incepi cura de detoxifiere cu 3 saptamâni in care sa nu manânci nimic si sa bei doar apa distilata. Asa ca am „sarit peste”, dar mi-a ramas in cap ideea cu grâul, cu efectele lui miraculoase si cu incoltitul. O perioada m-am concentrat numai pe grâu, pâna când m-am intrebat daca numai grâul poate incolti. Bineinteles ca nu. Am incercat si cu secara, cu ovaz si cu alte cereale. Nu erau la fel de bune precum grâul, care capata un gust usor dulceag atunci când incolteste. Ma rog, timp de mai multi ani am mai consumat, pe sarite, grâu incoltit, pâna când am dat de cartea de mai sus. Cum ideea ma interesa, am cumparat-o, am citit-o, dar n-am urmat intru totul sfaturile din ea, printre altele si pentru ca acolo se vorbeste si de tehnici ciudate de germinare. Eu mi-am cumparat un germinator. E mai simplu, mai igienic si chiar da bine in casa.

Asa am aflat insa diferenta intre „a germina” si „a incolti”, am aflat cât trebuie lasati lastarii sa creasca, cum trebuie ingrijiti, care e perioada optima de consum si ca se pot germina si legume, nu doar cereale. Din ce am experimentat eu, germenii de floarea soarelui sunt cei mai gustosi. Urmeaza germenii de ridiche, de linte, de mazare, de fasole, de usturoi…totusi, e evident ca gusturile nu se discuta si fiecarei persoane ii poate placea altceva. Inclusiv germenii de trifoi sau lucerna, imbibati de vitamine, dar cu un gust fad. Asa ca e bine sa fie mâncati impreuna cu legume obisnuite, ceapa, rosii…

Teoretic semintele de germinat vin din culturi sigure (atâta cât mai poate fi ceva sigur in ziua de azi). Ii uzi tu cu apa ta (eu folosesc apa trecuta printr-un filtru Zepter, dar in principiu e bun orice filtru). Ii cresti tu. Ai un oarecare control, prin urmare.

Ar ramâne o problema, mineralele (intrucât germenii despre care vorbesc nu cresc in pamânt), dar se poate rezolva si asta. Exista fertilizatoare speciale pentru germeni, naturale, sau se poate pune argila in apa cu care se uda germenii.

Germenii pot fi consumati pe toata durata anului, dar cel mai bine ar fi in perioada octombrie – mai.

Bineinteles ca nici subiectul asta nu trebuie fetisizat. Nimeni nu trebuie sa renunte la restul alimentelor si sa manânce doar germeni. Dar eu cred ca sunt utili, din efectele pe care le-am observat asupra mea. Pentru ca fibra germenilor e mai usor digerabila. Pentru ca au un continut de vitamine mai mare decât leguma adulta. Pentru ca mai variezi meniurile. Pentru ca au efect energizant.

Ca sa nu mai zic de altele….