impreii praga – Wish of Love. Summer Love http://www.summerday.ro O viaţă fără iubire este ca un an fără vară Tue, 15 Aug 2017 03:42:30 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=4.6.28 Praga – impresii și recomandări turistice http://www.summerday.ro/2015/05/20/praga-impresii-si-recomandari-turistice/ http://www.summerday.ro/2015/05/20/praga-impresii-si-recomandari-turistice/#comments Tue, 19 May 2015 22:15:41 +0000 http://www.summerday.ro/?p=23873 Continuă să citești Praga – impresii și recomandări turistice]]> praga-recomandari-turistice

Niciodată nu am crezut că voi ajunge, într-o bună zi, la Praga. Mi-am imaginat că este un oraș mult prea scump pentru buzunarul meu și că alături de Paris sau Londra face și el parte, cumva, din galeria orașelor “interzise”, exclusiviste.

De aceea am decis să vă împărtășesc din experiența mea pragheza. M-am gândit că poate există cel puțin o persoană, așa ca mine, care va citi și va fi tentată să încerce o aventură în capitala Cehiei. Și că cele relatate mai jos îi vor fi de ajutor.

O persoană cu venituri modeste. O persoană lipsită de avântul tinereții, de curajul de a cuceri lumea. O persoană care niciodată nu și-a imaginat că va călători pe cont propriu, care a mers toată viața în excursii organizate, în circuite și sejururi acontate prin agenții de turism, care îl urma și asculta orbește pe ghid. Care nu concepea vacanța în străinătate fără existența în peisaj a acestuia.

Eu sunt persoana aceea care se panichează doar la ideea că se rătăcește instant, odată rămasă singură, într-o mare metropolă. Care se teme de zborul cu avionul, care uită să gândească pozitiv și se așteaptă mereu la ce-i mai rău. Care nu are deloc încredere în forțele proprii și consideră că este incapabilă să se descurce singură.

Care credea. Care nu avea. La timpul trecut. Pentru că această excursie de 6 zile în Praga mi-a folosit pentru a-mi demonstra mie că pot. Că sunt descurcăreață, că nimic nu-mi stă în cale când îmi pun ceva în minte, că știu să-mi planific o vacanță în străinătate și aceasta să fie un real succes. Ei bine, pentru nimic în lume nu-mi închipuiam că dacă stau eu la calculator și-mi organizez călătoria în detaliu, lucrurile se vor înfăptui aievea așa cum le-am gândit eu. Și așa a fost, totul a mers șnur, nimeni și nimic nu a intervenit să-mi strice planurile.

De mică am tot auzit sintagma “Primăvara la Praga”. Și mi-a plăcut mult, avea o rezonanță fascinantă pentru mine. Și nu am putut niciodată să mi-o scot din minte. Abia acum am înțeles de ce.

Așadar, dacă vreți să vizitați Praga, recomand cu mare căldură să mergeți primăvara, în luna aprilie, pentru că farmecul medievalului este accentuat de rozul, albul și galbenul vibrant al pomisorilor înfloriți ce împânzesc străduțele și decorează în mod uimitor zidurile ce-l apăra de sute de ani. Spectacolul pus în scenă de magnolii și cireșii japonezi care-și desfășoară bogăția de petale printre castele, catedrale și palate e grandios, la înălțimea unei foste capitale de imperiu. Și pentru că prețurile, cel puțin la cazare și transport sunt rezonabile, mai scăzute decât în plin sezon. Iar vremea, cu puțin noroc, e ideală pentru a savura pe jos un oraș super ofertant precum Praga. Eu am prins cinci zile cu soare și temperaturi de peste 20 de grade, doar vineri, când am plecat, începuse să bureze.

Țin să precizez de la început că la fața locului totul arată mult mai bine decât în fotografiile mele. Că e diferență de la cer la pământ între imagine și realitate (în favoarea celei din urmă). Și că dacă vorbesc la superlativ despre ce am găsit acolo nu înseamnă că acest articol este o reclamă și că eu sunt plătită de booking, tarom, primăria orașului Praga sau mai știu eu ce hotel pe care îl voi pomeni în articol. Nu este o poveste romanțată, ci e doar o întâmplare adevărată. O întâmplare fericită.

E simplu să mergi într-o excursie în străinătate pe cont propriu?

Nu. Dacă vrei să iasă totul perfect, să ai cea mai bună cazare la cel mai avantajos preț, să găsești cel mai ieftin bilet de avion, să nu ratezi cele mai interesante obiective și să mănânci bine la restaurante cu prețuri modice, e de muncă. E un volum uriaș de informație pe care trebuie să-l aprofundezi, practic să te dedici, așa cum am făcut eu, 100% proiectului. E un consum imens de timp și energie. Spre finalul celor trei luni de documentare, care implică citit ghiduri și bloguri turistice, opinii pe tripadvisor, căutat oferte de cazare pe booking, de transport pe diferite site-uri, agenții cfr, autogări, călătorit zilnic, ore întregi, cu google maps, eram obosită psihic.

Dar Praga merită toate eforturile. Pentru că te lasă fără cuvinte. Pentru că este acel oraș care nu dezamăgeste nici cel mai pretențios turist. Pentru că are de toate pentru toți. În primul rând e un oraș cald, prietenos, în care nu te simți o clipă stingher, ba mai mult, te simți ca acasă. Sau un pic mai bine.

Pentru că pasionatului de fotografie îi oferă la orice colț de stradă șansa de a izbuti cadre artistice așa cum a visat dintotdeauna, iar celui care îndrăgește natura îi pune la dispoziție unele din cele mai încântătoare grădini, de are impresia că a aterizat în paradis(și nu e departe de adevăr), pentru că pe îndrăgostitul de medieval îl duce pe culmile extazului cu ale sale castele rupte din basme cu prințese și cavaleri la curți regești, pentru că devoratorului de artă îi deschide larg porțile celor mai rafinate expoziții și muzee, iar iubitorul de muzică și cultură e chemat să participe la cele mai selecte concerte și cele mai explozive evenimente. Ca să nu mai zic de gurmandul absolut care găsește în Praga raiul culinar. Bucătăria cehă este un adevărat deliciu și o masă la un restaurant cu preparate tradiționale se transformă într-un festin memorabil.

Cu ce ajungem la Praga?

Ei bine, inițial am optat pentru autocar (care face cca 24 de ore sau chiar mai mult în funcție de firma transportatoare), apoi ne-am gândit la avion, mai ales că Taromul avea și o super ofertă pentru Praga de 159 euro dus-întors, dar oricum era prea scump, iar în final am ales trenul. Cca 700 de lei/persoană la cușetă cu 4 paturi (cam 23 de ore până la destinație cu schimb în Budapesta). Chiar înainte de a plăti biletele de tren am mai făcut o ultimă simulare pe site-ul taromului și am găsit un zbor operat de Czech Airlines la 130 de euro. Mi s-a părut un preț acceptabil și am cumpărat imediat biletele (la agenția din Unirii). Zborul în sine, mai ales la dus, a fost…palpitant. Pentru că am plecat chiar în duminica Paștelui și am fost puțini călători, ne-au repartizat un avionaș amărât de ziceai că e de pe timpul celui de-al doilea Război Mondial, care tremura din toate balamalele și care lua niște viraje spectaculoase de parcă eram la un show aviatic. Evident că mi s-au înmuiat instat picioarele, iar în primele două ore(călătoria a durat trei ore din cauza vitezei reduse a vehiculului) am avut senzația că dintr-o clipă în alta ne vom prăbuși. Ca să nu mai spun că toate anunțurile erau făcute în cehă și nu înțelegeam nimic. Însă, la un moment dat, singura însoțitoare prezentă la bord ne-a oferit un păhărel de cola rece și niște cafea și parcă mi-am mai revenit.

În fine, am scăpat teferi, iar la aeroport ne aștepta, cu o plăcuță pe care era trecut numele unuia dintre noi, șoferul unui microbuz care ne-a transportat până în fața hotelului. Rezervarea am făcut-o aici încă de acasă, am ales varianta pentru trei persoane (călătorie la comun, am fost în total 7 turiști, toți români, în mașină) și pe mine m-a costat 12 euro drumul dus-întors. Evident că ieșeam mai ieftin dacă mergeam cu autobuzul și metroul, însă trolerele de 20 de kg au cântărit greu în luarea deciziei. La destinație am primit din partea firmei un ghid turistic și o hartă. Recomand cu mare încredere, noi am fost super mulțumiți de serviciile lor, la plecare am apelat tot la ei și s-au prezentat în fața hotelului fix la ora trecută în rezervare (chiar puțin mai devreme). Am plătit cash, la față locului, în euro(se putea și în coroane cehești sau în dolari).

Unde ne cazăm în Praga?

Eu am vrut neapărat în centru, cât mai aproape de Piața Orașului Vechi (Old Town Square), pentru a avea la îndemână principalele obiective turistice și mai ales pentru a scăpa măcar în vacanță de metrou și tramvai.

Centru înseamnă Praga 1. Centru, înseamnă, totodată, și cele trei cartiere istorice, Stare Mesto(Orașul Vechi), Nove Mesto(Orașul Nou) și Mala Strana(Orașul Mic).

Prețurile sunt însă prohibitive în Stare Mesto și în Mala Strana. Cel puțin pentru bugetul meu. Așa că m-am orientat, când am început căutările, prin luna ianuarie, spre Nove Mesto și Praga 2. Din acea clipă bookingul a devenit site-ul cel mai accesat, nu trecea o zi fără să studiez toate ofertele, să trec în revistă toate cele 1600 de unități de cazare disponibile, fără să rezerv sau să anulez, fără să sper că în final, adică aproape de 12 aprilie, voi găsi ceva pe gustul meu.

Așadar, sfatul meu este să rezervați fie cu trei-patru luni înainte de plecare, fie cu o săptămână înainte pentru că atunci apar cele mai bune oferte. De-a lungul celor trei luni am făcut rezervări la diverse hoteluri (am ținut morțiș să avem mic dejun inclus și recepție) cum ar fi : Tivoli, Adeba, Jurys Inn, Residence Bene, Bohemia Plaza Residence, La Fenice, dar în final m-am oprit la Hotel Trevi situat în Praha 2, lângă stația de metrou Namesti Miru. Toate de la 3 stele în sus, toate erau foarte bine amplasate, cu un plus pentru Residence Bene care e pe Dlouha, o stradă ce dă direct în Old Town Square. Și încă un amănunt, am căutat doar hoteluri cu anulare gratuită și, deci, cu plata în euro la fața locului.

Însă, cu o săptămână înainte de plecare, într-o sâmbătă seara, am găsit ceva și mai bun, în Praha 1. Un apartament de patru stele, o suită pentru familie de patru persoane, de 80 mp, cu două dormitoare, două băi, bucătarie complet utilată și terasă/ balcon, într-un aparthotel cu recepție deschisă zilnic între 9 și 21, situat în Petrska Namesti la doi pași de Namesti Republiky (Piața Republicii) și de Celetna și Dlouha, practic în buricul târgului.

Namesti-Republiky-Prague

( Piața Republicii) Oasis-Prague-Apartments  ( Strada Petrska)

Iar cazarea la Oasis Prague Apartments a fost impecabilă, cu excepția furnicilor nu am avut ce-i reproșa. Desigur, nu am avut mic dejun, dar am avut Billa la cinci minunte distanță, un apartament spațios, wi-fi gratuit care funcționa perfect și, ce-i mai important, propria mea baie. Și propriul meu pat matrimonial. Toate la doar 114 euro/persoană/cinci nopți.

apartament-oasis-prague

(camera mea)

Imaginea de mai jos înfățișează o parte din hol. Pe stânga este prima baie, apoi urmează cea de-a doua baie (separate de o ușă) un spațiu cu două cuiere și două oglinzi plus seif și încă o cameră care se continuă cu chicinetă.

cazare-praga

 cazare-ieftina-praga           ( terasa apartamentului)

mic-dejun-praga                                                 (mic dejun praghez)

Clădirea are 4 etaje, lift și două uși alăturate, una prin care intră turiștii și cealaltă care dă la recepție (așadar am avut două chei, una pentru apartament, alta pentru ușa de la intrarea în hotel). Pe toată durata sejurului am avut parte de multă liniște, de curățenie zilnică și, un aspect demn de menționat, nu i-am văzut sau simțit pe ceilalți turiști. În apropiere se găsesc numeroase restaurante, hipermarketuri (Penny, Albert, Lidl), cel mai nou mall din Praga, dar și o stație de metrou.

Palladium-Prague

costa-coffee

             (pentru prima dată în viață la Costa Coffee)

Oasis face parte dintr-un lanț hotelier ce deține mai multe clădiri de apartamente în Praga, toate strategic plasate și foarte frumos mobilate, de patru stele: Charming Prague Apartments, Prague Holiday Apartments, Emporio Prague Apartments etc. De ce vă recomand aceste apartamente? În primul rând pentru că sunt superbe, pentru că nu veți fi dezamăgiți, mergeți la sigur cu ele, pentru că puteți găsi și oferte bune (atenție, în general prețurile lor sunt destul de piperate, dar înainte cu o săptămâna de începerea sejurului le ieftinesc considerabil) și pentru că cei de la recepție sunt foarte amabili, calzi, dispuși să-ți răspundă la orice întrebare, să te ajute în orice problemă. Am schimbat cu ei numeroase mailuri și am rămas super încântată de profesionalismul lor.

Alte ponturi turistice (ce și unde se mănâncă bine în Praga, transportul în Praga și descrierea principalelor obiective vizitate) în viitoarele articole pe blog. Am creat special o nouă categorie, Vacanță la Praga.

Share

]]>
http://www.summerday.ro/2015/05/20/praga-impresii-si-recomandari-turistice/feed/ 17