Luna aceasta se implinesc 4 ani de cand am facut primi pasi timizi in blogosfera.

De fapt, totul  a inceput prin toamna lui 2006 cand am intrat pentru prima data pe blogurile de fotbal ale gsp-ului. Pe atunci eram pasionata de sportul rege si citeam cu nesat orice articol aparea pe site-ul respectivului ziar. Iar comentariile aferente mi-au starnit curiozitatea si interesul dintr-un sigur motiv: pasiunea pusa in ele, uneori dusa la absurd, care genera o violenta a limbajului greu de imaginat si tolerat. Ma uitam efectiv ca la un spectacol, grotesc pe alocuri, dar care impresiona prin arsenalul aruncat in joc de combatanti. De cele mai multe ori, lupta de idei condusa excelent de persoane de o inteligenta si umor rar intalnite de mine degenera in jigniri si injurii nedemne pentru astfel de minti luminate. Si atunci, in plin razboi stelisto-dinamovist(nu uitati ca totul se petrecea in 2006, cele doua echipe erau inca la putere in fotbalul romanesc, provincia nu-si incepuse inca ascensiunea in Liga 1), printre tunuri si baionete, un gand funebru mi-a incoltit in minte: de ce nu as fi si eu parte integranta a acestui nemilos razboi? Oh, cat mi-ar fi placut…dar repede am realizat ca nici macar nu stiu sa scriu pe bloguri, d-apai sa ma iau la tranta cu adversari de asemenea calibru. Si am ramas un simplu spectator,  urmarind fiecare discutie si cunoscand in acest fel extrem de bine taberele beligerante. Stiam fiecare nick in parte, cat poate si ce poate. Si ma distram, ma delectam cu parerile lor, gandindu-ma ca niciodata nu voi fi in stare sa insir pe o foaie virtuala mai mult de doua fraze. Abia in primavara lui 2007 mi-am luat inima-n dinti si am lasat un prim comment pe un articol semnat chiar de redactorul sef al respectivei publicatii. Lasat e un fel de-a spune, din ratiuni care-mi scapa si acum, acel post al meu nu a aparut niciodata. Dar ce mai conta, imi gasisem curajul necesar si nimic nu ma mai putea opri. Au urmat zeci de batalii cu inamicii dinamovisti, rapidisti, ceferisti, din care am iesit de multe ori sifonata, dar distractia a fost de fiecare data la cote maxime. Mai ales ca semnam  cu nick neutru, nimeni nu stia ca in spatele acestuia se afla o fata. Nopti nedormite la calculator, tone de cafele dimineata pentru a putea face fata la job, si iata cum o alta dependenta se prefigura la orizont: cofeina.

Nice nu a fost mereu o postatoare blanda, surazatoare, inteleapta sau impaciuitoare.  Dimpotriva, fotbalul scoate tot ce e mai rau din oameni si nici eu nu am fost crutata de efectele sale nocive, nu de putine ori am  comis erori si poate am jignit oameni nevinovati. Am fost nedreapta si m-am comportat ca un copil razgaiat. Se presupune ca am avut 3 ani la dispozitie pentru a-mi consuma intreaga doza de agresivitate, rautate sau orgoliu. Pentru a ajunge aici…

In afara de blogging, dupa cum deja ati aflat, sunt pasionata de calatorii in tari europene si orase medievale, de inot si shopping. :wub:

Care sunt hobby-urile voastre?

Am observat că pensionarii militari şi-au coordonat acţiunile la nivel naţional, iar acestea au coincis cu festivităţile dedicate unirii Principatelor. Un prim fapt condamnabil, ruşinos şi nedemn, a fost huiduirea imnului naţional de către respectivii militari. Nu se cade, domnilor, ca cetăţeni care aţi jurat să apăraţi şi să respectaţi însemnele oficiale ale ţării, să vă pretaţi la un astfel de comportament. Înţeleg, vă nemulţumeşte profund clasa politică aflată la conducerea ţării, în frunte cu matelotul rămas fără şuviţă; îl apostrofaţi pe acesta, este dreptul dumneavoastră democratic, însă nu înţeleg ce vină are imnul naţional, care nu se confundă cu persoana aflată acum la conducerea statului. Probabil ar trebui să aruncaţi o privire la aliaţii noştri actuali, foştii dumneavoastră inamici, ştiţi prea bine, de pe vremea când patria dragă era membră a Pactului de la Varşovia, şi să observaţi atitudinea acestora în momentul intonării imnului naţional al SUA. În fine, ce să învăţăm noi, popor cu o tradiţie multimilenară, de la un stat ce există de doar câteva sute de ani……

România, ca multe alte state de pe mapamond, a fost afectată de criza financiară, provenită, da, aveţi dreptate, de la yankeii pe care i-aţi urât până în decembrie 1989 apoi, peste noapte, româneşte, aţi început să îi aclamaţi. Primele măsuri de redresare a economiei naţionale au vizat protejarea bugetului – s-au diminuat salariile angajaţilor statului cu 25%. N-a fost bai, dumneavoastră sunteţi pensionari, v-aţi făcut datoria faţă de ţară, acum vă odihniţi şi vă bucuraţi de pensia pentru care aţi muncit din greu. Păi cum, doar ştie toată lumea că armata a contribuit decisiv la realizarea canalului Dunăre – Marea Neagră, la Transfăgărăşan, la metrou, la Casa Poporului, etc. Mai mult decât atât, brava noastră armată română a oferit un ajutor ferm, hotărât socialist, agriculturii, grăbind anual recoltarea cerealelor, cartofilor, sfeclei, a strugurilor, la inundaţii, ş.a.m.d. Sunt perfect de acord, doamnelor şi domnilor militari pensionari, dar mă simt obligat să fac o precizare. Nu dumneavoastră, ofiţerii şi subofiţerii activi la vremea respectivă, aţi stat în arşiţă, ploaie şi frig, ci amărâţii de trupeţi, da, cei care mâncau fasole cu pietricele şi viermişori, cei ale căror raţii erau ajustate în mod constant, căci deh, ce le trebuie soldaţilor prea multă hrană, ei trebuie să fie supli şi să fie oricând pregătiţi să lupte pentru patrie. “Surplusul” îl luau bucătării, cu voia dumneavoastră. Cine spune că militarii nu se pricep la afaceri?

Ce se aude din mulţime? Un domn în vârstă se recomandă ferm, colonel X, fost comandant al regimentului Y, din cadrul armatei Z. Ce ne spune domnul? Că dânsul, în august 1968, se instalase ferm pe malul Prutului, fiind pregătit să respingă un eventual atac al sovieticilor, deranjaţi de celebrul discurs al lui Ceauşescu, cel ce acuzase intervenţia URSS şi a câtorva ţări aliate în Cehoslovacia. Zâmbesc cu dispreţ şi îi aduc aminte domnului că Marele Cârmaci, temerarul acuzator al ursului de la răsărit, în cazul în care ruşii ar fi atacat România, îşi pregătise atent ieşirea din scenă, apelând la amicul său iugoslav, Tito……şi domnul ofiţer în rezervă ne asigură că el şi camarazii săi puteau să respingă tăvălugul rusesc… ce contează că URSS, alături de SUA, avea o forţă armată formidabilă!

Observ că se repetă aceleaşi declaraţii: noi am fost la munci, noi am fost gata să ne sacrificăm pentru ţară, noi am dus-o foarte greu. Stau şi mă întreb, oare celelalte milioane de pensionari civili, având aceeaşi vechime în muncă, în condiţii cel puţin la fel de dificile şi contributori CAS, căci ei nu au fost scutiţi, precum domniile voastre, nu au dus-o greu?. Nu are rost să amintesc ce pensii au foştii muncitori din fabrici şi uzine, fostele cadre didactice, foştii lucrători la CAP, etc. Ce facem, domnilor, cu veteranii de război, amărâţii care s-au întors pe jos din lagărele siberiene apoi, ajunşi în ţară, au fost arestaţi şi încarceraţi, sub acuzaţia că au luptat împotriva Uniunii Sovietice? Lor le dăm pensii sub 100 de euro, căci sunt bătrâni, prea bătrâni, ce să mai facă ei cu banii…

Închei, aducând un elogiu tuturor soldaţilor români căzuţi în luptă, cărora le zac oasele în afara ţării, uitaţi de toată lumea, şi îmi exprim admiraţia faţă de pompieri şi echipajele SMURD, oameni care merită de zeci de ori mai mulţi bani decât primesc acum. Glorie eternă, eroii nu mor niciodată!

[youtube NHjo8Bc-npg]

Surse: http://www.zf.ro/eveniment/adevarul-statistic-al-pensiilor-speciale-de-la-interne-armata-si-securitate-3-din-pensionari-consuma-10-din-bugetul-total-7913077

http://www.zf.ro/profesii/recalcularea-primelor-25-000-de-pensii-speciale-ale-militarilor-a-marit-cheltuielile-statului-nu-le-a-micsorat-7906941