Asupra firii mele impresionabile, dublata si de inocenta specifica varstei, povestea executiei sangeroase a domnului Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu, si a celor patru fii ai sai, citita in copilarie, a avut un impact greu de imaginat. Nu am inteles mult timp de ce sultanul a trebuit sa recurga la o metoda atat de sadica pentru a-l inlatura pe “tradator” si de ce un neam atat de viteaz si neinfricat ca al nostru, care castiga, cel putin in cartile de istorie, batalie dupa batalie, nimicindu-si dusmanii veniti sa ne cotropeasca tarisoara, a trebuit sa accepte statutul de vasal al strainilor atata amar de vreme. De aici pana la caderea in dizgratie a turcilor nu a fost decat un pas. Pe scurt, nu agreez turcii, nu-i detest, dar nici fana lor sau a tarii lor nu sunt, orice ar face, nu pot sa-i simpatizez, desi am avut cateva contacte cu urmasii ienicerilor si spahiilor de altadata si nu a fost chiar atat de rau. Poate si unde un spirit pacifist ca al meu vine in contradictie cu cel razboinic, cuceritor, al locuitorilor Asiei Mici.

De Mogosoaia am auzit prima data in 2008, pe cand ma aflam in fata parcului “Mini-Europa” din Bruxelles. Tocmai admirasem simbolul capitalei Belgiei, vestitul Atomium si mi se parea interesant sa vizitez si cele mai importante obiective turistice ale batranului continent, la scara mica, evident, situate chiar langa acesta, unde Romania era reprezentata de Palatul Brancovenesc, dar timpul scurt pana la decolarea avionului si pretul piperat al biletului de intrare m-au determinat sa renunt la idee.

Din acea clipa am inceput sa visez la Mogosoaia, dar nu la miniatura sa, ci la vizitarea adevaratului palat, cel de langa Bucuresti, din judetul Ilfov. Minunea s-a produs ieri, de 8 martie, desi aveam in plan o iesire in zona abia in aprilie, pentru a-l surprinde mai seducator ca niciodata, inconjurat de verdele crud al primaverii. Mai multe detalii si fotografii intr-un articol viitor destinat si noului DSLR. Azi doar un mic episod, o intamplare bulversanta, la care nu m-as fi asteptat niciodata, o intalnire surprinzatoare pe care habar nu am cum s-o interpretez.

Am pasit incantati pe poarta Palatului, constatand fericita ca eram singurii vizitatori. Imi doream nespus sa pot face fotografii in voie, fara oameni care sa patrunda intempestiv in cadru, sa ma pot bucura de liniste, de ziua calda si partial insorita, sa pot admira nestingherita frumusetea elementelor decorative venetiene si bizantine. Eram doar eu cu istoria in curtea imensa de la Mogosoaia. Emotionata, am descoperit o scara ce ducea spre un superb foisor, plasat chiar pe fatada principala, am urcat si am privit in jos.

Si nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut curtea invadata de turci. Era un grup numeros de turisti, si ce mi-a atras atentia era faptul ca nu existau decat barbati. Pana am coborat eu, ei deja erau la piciorul scarilor si ma studiau cu interes. De indata ce le-am auzit discutiile, am aflat si tara de provenienta.

Ce sansa aveam sa dau nas in nas la Palatul lui C. Brancoveanu tocmai cu “prietenii” mei turcii? Ai mei si ai domnitorului… Puteau sa fie orice altceva, elvetieni, americani, sarbi sau chinezi. Dar nu, “intamplarea” a facut sa fie tocmai turci. Credeti in coincidente?