Titlu:    Oamenii Cartii

Autor:   Geraldine Brooks

Editura LEDA, 2009

Aceasta carte am tot recomandat-o cu ocazia unor comentarii la unele articole de pe diverse bloguri, al caror subiect general era “eu ce sa mai citesc?”. Cum n-am primit niciun fel de feedback, ma vad nevoit sa presupun ca propunerea nu a fost tentanta.

Asa ca mi-am spus ca poate n-ar fi rau daca ii voi face o descriere mai ampla. Pentru ca vorbeste de evenimente despre care ar trebui sa se stie.

Cartea este o fictiune grefata pe o intâmplare reala,  salvarea “Hagadei din Sarajevo” (o carte religioasa evreieasca) . Geraldine a ajuns sa afle istoria zbuciumata a cartii pe vremea când era reporter de razboi in fosta Iugoslavie, pe la inceputul anilor ‘9o. A umplut ceea ce nu se stia despre codex cu intâmplari fictive, dar care ar putea fi adevarate. Iar ceea ce a rezultat a impachetat cu viata personajului Hanna, experta australiana in conservarea si restaurarea manuscriselor vechi, profesionista desavârsita, dar cu o viata particulara frustranta. Operatiunea a reusit cu succes, fara sa lase cicatrici vizibile. Rezulta o poveste palpitanta, de la alcatuirea cartii, undeva prin Spania secolului al XIV-lea, pâna la biblioteca din Sarajevo a anilor 1992-1993-1994. Incercarile prin care trece Hagada lasa urme pe care Hanna le analizeaza cu precizie de detectiv. Un fir de par aici, o pata de vin acolo, o inscriptie a unui preot catolic pe nume Vistorini (“Revisto per mi”), care a salvat cartea de la arderile publice din Venetia la inceputul secolului al XVII-lea. In 1941 Dervis Korkut, cercetator cunoscut al Islamului, fura manuscrisul din muzeul din Sarajevo, chiar de sub nasul generalului german Johann Hans Fortner, venit sa distruga toate cartile evreiesti, si il ascunde intr-o moschee din munti. Si iarasi o urma: o aripa de insecta.

A urmat o perioada de relativa acalmie. Apoi fortele intunericului s-au napustit asupra Iugoslaviei descarnate. Trupele sârbe au tras cu gloante cu fosfor asupra bibliotecii din Sarajevo. Au incendiat-o. Bibliotecarii…au incercat sa salveze ce se mai putea, punându-si viata in pericol. Au carat cartile cu cârca, s-au strecurat printre bombe si gloante cu manuscrisele dupa ei. Unii au murit in acele cumplite evenimente. Aida Buturovic a fost ucisa de o grenada. Enver Imamovic, bibliotecar musulman, a salvat insa codexul, ascuzându-l in seiful unei banci.

Spre sfârsitul evenimentelor care conduc la certificarea Hagadei ca fiind cea originala, Hanna simte nevoia sa lase si ea un semn. Pentru cei din viitor.

Imi cer scuze ca nu pot reda ceea ce inseamna pentru mine aceasta carte.

Acum Hagada e la loc sigur. Dar…nu se stie niciodata.

Un omagiu dedicat celor care ingrijesc si salveaza carti.

Hatikva – Speranta. Imnul Statului Israel. Melodia este preluata din folclorul românesc.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Bw9bAvMpiE0&feature=related]

Pamflet. Personajele si intâmplarile sunt imaginare.

Ora 8.00. Trezirea, cu chiu cu vai. Uai mânca-ti-as….ce durere de cap…si de stomac…o fi de la whisky sau de la cele 3 rânduri citite din “Critica ratiunii pure”? Ah, si i-au zis consilierii ca acum isi poate permite si whisky adevarat, scotian, de la mama lui, dar deh!, meteahna veche, de marinar de apa sarata, tot whisky-ul libanez e al mai bun!

De afara se aud urlete: “Iesi afara, bestie ordinara!”. Corul celor cincizeci de babe si mosnegi  e condus cu maxima precizie de dirijorul Ciutacu si spagatofilul Mircea Badea, care si-a sacrificat o zi de sala ca sa vina aici, la intrarea Cotroceniului. Presedintele zâmbeste multumit. Noua versiune ii place mai mult.

Ora 8.30. Proba de injuraturi viteza. “Nasul” a venit special sa-l cronometreze pe Presedinte. Da din cap total nesatisfacut. Presedintele a injurat un timp mai scurt si mai putin variat ca ieri. E intr-o vadita si ingrijoratoare scadere de forma.

Ora 11.00. Discutii intelectuale in compania consilierilor si companionilor. Primul abordat,  Peter Eckstein Kovacs.

– Bai Petre…cum e la voi la unguri, va bateti nevestele?

Peter (ingrozit):

– Nu domnule Presedinte…De ce? Ar trebui?

–  Aha. Pai la noi cine nu-si bate nevasta macar o data pe saptamâna e considerat fatalau, nu barbat. Si asta n-o spune altu’, ci chiar nevasta. Ha ha ha…..

Cu Sever Voinescu nu se poate discuta. E cazut cu capul in tastatura. Presedintele ii trage o palma dupa ceafa.

– Bai Severe, te-am facut praf azi-noapte, nu esti deloc de cursa lunga, asa cum te laudai! Mai ai mult pâna sa ma intreci ba baiatule! Ha ha ha….

Isi face ochii roata in incapere. Hiiii….in coltul din dreapta o consiliera noua! “Astia de la Resurse Umane au adus prospaturi”. Cap-compas catre ea! Incearca s-o mângâie pe picioare, consiliera sare ca arsa:

– Cum va permiteti, domnule Presedinte?

– Ho fa, ce sari asa, voiam sa-ti urez bun venit! Nu vrei sa te mângâi?

In drum spre iesire, consiliera trânteste replica:

– Mai bine as vrea sa ma violeze o armata de turci in calduri!

Presedintele devine brusc melancolic. Cine n-ar vrea….

Ora 12.00 Presedintele il primeste in vizita pe presedintele Siriei. Ce nevasta teapana are…ce fund bombat…si ce sâni a bagat la inaintare!

– Domnule presedinte Hafez al-Assad…

Consilierul simte ca trebuie sa intervina. Pe presedintele Siriei il cheama Bashar….Hafez a fost taica-su si a murit de vreo zece ani saracu’…..

– Deci domnule presedinte Bashar, va multumesc pentru semnarea tratatului de extradare. Dar va rog eu, hai sa inceapa peste 5 ani, ca m-au rugat si pe mine niste prieteni, multumesc de intelegere. Si acum va invit la o bauta la restaurantul Bucur.

– Domnule presedinte Basescu, eu sunt musulman….nu beau! Si ati putea va rog sa va uitati la mine când vorbim, nu la sotia mea? Multumesc! Oricum, parca de la ora 14.00 era un concert de muzica de camera…

– Ha ha ha….petrecere de intelectuali gaozari, da-i dracu’! Hai, mergem la restaurant, va duc eu cu masina. Daca nu beti nu-i problema, stati sa va uitati la mine cum beau, ha ha ha.

Dupa masa Presedintele ii sopteste la ureche consilierului:

– Auzi, du-l tu la aeroport pe arabul asta imputit, ca eu am treaba. Ai grija cum ma scoti, ca daca aud ca nu te-ai descurcat te dau cu capul de toti peretii, ai inteles?

Ora 16.00. Presedintele primeste delegatia coalitiei de la putere, in frunte cu primul ministru Boc. Boc se plânge Presedintelui ca nu poate sa-si faca treaba, Curtea Constitutionala declara ca neconstitutional tot ce misca.

– Lasa ca ma ocup eu de trântorii aia basinosi de la Curtea Constitutionala! Severe, cauta-mi ceva de care sa ma leg, vreau sa declar neconstitutionala Curtea Constitutionala, da! Dar daca nu gasesti nimic nu-ti face griji, ce nu trece de aia am sa promulg eu. Hai sa vedem care e mai tare!

Se uita amenintator la Boc:

– Si tu ce mai stai ca proasta-n târg? Hai, treceti la treaba, ca tara e saraca!

Ora 18.00. Presedintele primeste delegatia opozitiei, condusa de Victor Ponta. Presedintele ia cuvântul:

– Mai intâi de toate vreau sa va raspund la prima intrebare pe care stiu sigur ca ati vrea sa mi-o puneti, Elena Udrea nu e aici, i-am dat drumu’ sa mai stea si cu barbat’su. Acum, ca v-am satisfacut curiozitatea asta morbida, am putea trece si la discutii serioase, va rog? Apropo…. bai…ia mai lasati-ma cu demonstratiile, grevele si prostia cu motiunea de cenzura! Vreti la guvernare? Poftim, veniti!

– Daca o dati afara pe Roberta Anastase, promitem sa ne gândim.

– O dau, veniti la guvernare!

– Daca il dati afara si pe Boc…

– Il dau, veniti la guvernare!

– Domnule Presedinte, dar chiar nu se poate discuta cu dumneavoastra, ce e asa greu de priceput? De ce credeti ca va propunem noi toate cacaturile astea? Cum sa venim la guvernare pe criza asta nenorocita?!?!?

Presedintele ridica aratatorul si il dojeneste parinteste pe Ponta.

– Mai micule Titulescu, tie nu-ti prea sta bine sa vorbesti urât. Lasa-i pe oamenii mari s-o faca. Asa. Si…daca nu vreti sa veniti la guvernare… atunci ce -mi frecati ridichea cu mitingurile si motiunile?

– Ca sa nu uite lumea de noi…dar nu va suparati…25% reducerea salariilor, impozitarea bonurilor de masa…va marturisesc sincer ca asemenea tâmpenii nu ne-au trecut prin cap nici macar noua! Cum sa venim la guvernare, noi ce mai impozitam?

Presedintele da din cap intelegator. A fost si el in opozitie, nu prea mult, ce-i drept, si stie cum e, cât scandal trebuie sa faci ca sa mentii atentia publicului treaza. Ca electoratul asta român are tot timpul tendinta sa doarma pe el. Apoi il priveste intrebator pe Crin.

– Tu ce mai vrei?

– Domnule Presedinte, cu tot respectul….legea asta a invatamântului a ajuns sa enerveze pe toata lumea.

– Tocmai asta e dovada ca e o lege buna, raspunde logic Presedintele.

– Sa stiti ca, daca o promulgati…voi fi nevoit sa…nu va suparati pe mine, nu e ideea mea, dar stiti, partidul din care fac parte si-l reprezint aici…deci voi fi nevoit sa fac toate diligentele pentru suspendarea dumneavoastra!

Na c-a spus-o!

Presedintele pare induiosat. Se apropie si-l mângâie dragastos pe cap.

– Mai Crin … valeleu!, dar ce par frumos ai!, mai baiatule… tu nu te-ai saturat de câte castane ai luat de la mine? N-am maturat eu terenul cu tine pe unde te-am prins? Adica ce diligente vrei sa faci, mai exact?

– Domnule Presedinte, nu eu…dar stiti…partidul…interesele poporului o cer…de curiozitate…cum ati primi cererea de suspendare?

– Cu placere! Hai, gata, ca si asa a durat destul iar eu am treaba, nu ca voi. La revedere!

Dupa plecarea delegatiei, Presedintele se uita pe agenda. Avea atâtea de pus la punct si a rezolvat asa putine….offfff…e inconjurat numai de idioti…Daca ar fi avut un Guvern capabil, un Parlament cu care sa se inteleaga si daca n-ar fi avut deloc o Curte Constitutionala, ar fi mutat si muntii din loc, dar asa….Si ce nenoroc pe capul lui, sa ajunga presedintele poporului român…Si-ar fi dorit alt popor, poporul englez bunaoara….

Victor Ponta, cu ochelarii aburiti de emotie, afisând rânjetul de jur imprejur al lui Iliescu si având in priviri inteligenta patrunzatoare a Prostanacului din noaptea de Sfântul Nicolae a anului trecut, iese afara si face semnul victoriei catre demonstranti. Imediat Victor Ciutacu se repede la el si-l intreaba cum a fost.

– Cum sa fie? Am dat tare si cu forta, ne-am impus toate punctele de vedere, va garantez ca presedintele e prabusit total!

Crin Antonescu lacrimeaza.  E rupt in doua de o suferinta sufleteasca nepereche. A fost mângâiat pe cap de insusi Presedintele…si nu poate sa spuna nimanui asta…

Chumbawamba…Tubthumping!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=56iPy81N6fw]

–

Autor: Amanda Ripley

–

Editura House of Guides, 2008

–

Prima parte. Omul sfinteste locul.

Probabil ca v-ati obisnuit. Asa-zisle mele „recenzii” nu sunt chiar recenzii adevarate. Incerc doar sa extrag niste idei care mi se par interesante, pe baza carora, eventual, sa putem discuta.

Avem o presa fericita. Nu trebuie sa caute prea departe, ea stie mereu cine e de vina. Daca explodeaza un vulcan in Papua Noua Guinee, daca intra vreun tântar din vestul (sau estul?) Nilului in România, daca se intâmpla un incendiu la o maternitate sau daca pica o bordura dintr-un trotuar, in mod categoric vinovatul principal e chiriasul de la Cotroceni, cu tot cu bocii care-l inconjoara (pe politicienii contras nu-i punem la socoteala; in fond, e de datoria politicienilor sa se sfâsie intre ei).

Ei bine…am sa va dau o veste „buna”: incompetenti si rauvoitori se gasesc peste tot in lume in posturi cheie. Un exemplu graitor este dezastrul produs de uraganul Katrina in august 2005. Desi se stia exact când, unde si in ce fel va lovi, in acest mod factorul „surpriza” fiind exclus total, autoritatile nu au luat masurile care s-ar fi impus, fiind responsabile direct de moartea a aproape 2.000 de oameni si distrugeri de aproape 81 de miliarde de dolari americani (la valoarea din 2005). Primarul a intârziat cu doua zile ordinul de evacuare obligatorie a orasului New Orleans deoarece consilierii lui juridici n-au gasit o solutie adecvata la problema „dar oare comerciantii nu vor da in judecata primaria pentru pagubele produse din cauza evacuarii premeditate a populatiei?”. Ca o ironie, orasul oricum a fost dat in judecata dupa trecerea uraganului. In plus, ca sa stiti, in cadrul departamentului federal care se ocupa cu evacuarile in situatii de urgenta nu exista niciun psiholog!

In Arabia Saudita lucrurile sunt si mai simple. Pâna in 2007 se intâmpla, din cauza aglomeratiei si proastei organizari, aproape an de an un carnagiu cu final asteptat cu ocazia pelerinajului de hajj, pelerinaj pe care orice musulman e dator sa-l faca o data in viata. In 1990 au murit 1.426 de oameni. Cum „explicau” autoritatile evenimentele? Pai a fost vointa lui Allah ca acei oameni sa moara. Si, daca n-ar fi murit acum si aici, ar fi murit altadata si in alt loc. Dar asa…cu siguranta vor ajunge in Rai, intrucât orice musulman care moare in timpul pelerinajului ajunge in Rai. Scurt si la obiect!

Ce ar putea face oamenii obisnuiti când au de-a face cu asemenea monumente de prostie coplesitoare? Exista un proverb: omul sfinteste locul. Câteva exemple, culese din carte.

In 1996 localitatea Persons a fost maturata de inundatie pentru a doua oara in 11 ani. Credeti ca au aparut oamenii la televizor sa se tânguie ca apa le-a luat „agoniseala de-o viata”, ca li s-au distrus recoltele si ca nu mai au nici dupa ce bea tuica? Nu. 3 femei, in jur de 80 de ani (la acea data), au inceput sa vânda fursecuri in fiecare vineri in fata bancii din localitate. Au organizat concerte religioase. Au vândut un porc numit „Ape Noroioase” la licitatie. Intr-un an au facut 40.000 de dolari. Si nu s-au oprit pâna nu au facut 1,5 milioane de dolari. Cu acesti bani au platit constructia unui dig.

In data de 31 august 1986 Ronn Langford a fost instiintat ca fiica sa a murit intr-un accident de masina. In timp ce traversa o intersectie, o alta masina a trecut pe rosu. Soferul masinii care a initiat accidentul avea 19 ani si bause. Ce credeti ca a facut Ronn? Credeti ca si-a luat o mitraliera si a inceput sa traga in centrul Manhattan-ului, sau ca a venit la „Realitatea” (lor) ca sa-si urle durerea? Nu. Fiind sofer profesionist, a infiintat o scoala de soferi. A realizat lacunele sistemului de invatamânt si a incercat sa le acopere. O scoala unde se invatau inclusiv derapaje controlate, cum poti evita ciocnirile si unde se acorda un timp mai indelungat insusirii cunostintelor de baza. 26 de ore petreci la volan in cazul scolii lui Ronn, spre deosebire de mai putin de 10 ore, in majoritatea statelor. In plus, Ronn a inteles cât de importante sunt tehnicile de vizualizare precum si cele de respiratie, pentru un sofat lipsit de griji.

Ati vazut filmul „We were soldiers once”? A fost facut dupa o carte, scrisa de generalul Harold Moore, care este considerata obligatorie pentru ofiterii din armata si descrie, printre altele, si intâmplarile unui anumit soldat, Rick Rescorla, care a luptat in armata americana impotriva comunistilor in Vietnam (el fiind, de fapt, englez).

Tipul care tine arma pe coperta cartii este Rick. Ei bine, acest Rescorla si-a dat seama cât de importanta este paza reala si pregatirea angajatilor pentru situatii neprevazute. Nu si-a luat meseria in bataie de joc si, asa cum s-a manifestat pe câmpul de lupta, a incercat sa se manifeste si in profesie. In data de 11 septembrie 2001 Rick Rescorla era seful de securitate al Bancii de Investitii Morgan Stanley, care avea sediul in WTC. Pâna atunci insa, cam de prin 1988, a tot incercat sa atraga atentia Administratiei Porturilor, de care apartinea WTC, ca exista niste probleme de siguranta majore in legatura cu turnurile (pentru verificarea situatiei Rick a adus, in 1990, un fost camarad de arme, expert in antiterorism, ca sa inspecteze turnurile si sa-i spuna cum ar ataca el cladirile, daca ar fi fost terorist; dupa vizita, fostul camarad a raspuns cu lehamite: „nici macar nu e o provocare”). Nu i s-a raspuns la planurile pe care le-a facut, intrucât erau cam costisitoare. In 1993 a avut loc primul atentat, ceea ce lui Rescorla i-a crescut frustrarea, dar a stiut sa o directioneze in mod pozitiv. Era convins ca teroristii nu se vor limita la doar atât. Si mai stia ceva: ca angajatii trebuie sa-si poarte singuri de grija, ca este o prostie sa te bazezi pe cei care trebuiau sa fie cei dintâi responsabili. Asa ca a organizat pregatirea sistematica a personalului pe care-l avea de protejat. A facut exercitii cu ei si, bazându-se pe statura atletica si pregatirea militara, i-a facut sa inteleaga cât de importante sunt si ca trebuie sa te implici total, intrucât nu se stie niciodata. In plus, i-a invatat o regula de baza: in cazul unui incendiu, intotdeauna trebuie sa coboare. Intotdeauna. Exercitiile lui i-au cam iritat pe sefii bancii, intrucât se trezeau cu alarme in mijlocul a tot felul de sedinte importante (iar Rescorla nu se sfia sa-i ia de guler si sa-i scoata cu forta), dar…când a venit 11 septembrie, 2.687 din angajati au reusit sa iasa la timp din cladire. Spre deosebire de angajatii altor companii cu sediul acolo, ei stiau ca trebuie sa lase totul balta si sa iasa urgent, stiau unde se afla scarile de evacuare, stiau ca trebuie sa coboare si stiau ca trebuie sa o faca repede. Au murit numai 13, printre care si Rescorla cu patru din ofiterii lui de securitate, care se aflau in cautarea ultimilor ramasi.

Ramasitele nu i-au fost gasite niciodata.

„Fiecare om ar trebui sa poata fi scos in strada gol pusca. Pâna la sfârsitul zilei, omul ar trebui sa fie imbracat si satul. Pâna la sfârsitul saptamânii ar trebui sa aiba un cal, iar pâna la sfârsitul anului – o afacere si un cont in banca”.

Rick Rescorla

Voi cunoasteti un exemplu de om care sfinteste locul? Eu…nu.

Motto: „O, profetule, lupta-te impotriva necredinciosilor si a fatarnicilor si fii crunt cu ei, caci locuinta lor e iadul si rau este drumul”

Sura Oprelistii, 66, 9. Coran.

Fiul Hamasului

Autor: Mossab Hassan Yousef impreuna cu Ron Brackin

Grupul Editorial Trei, 2010

Am vazut-o la ultima manifestare Bookfest. Desi organizatorii au incercat sa o promoveze cum s-au priceput mai bine, cu tot titlul ei agresiv si cu tot avertismentul „reality shock”…standul cu pricina nu prea atragea vizitatori. Avem teroristii nostri de zi cu zi, cui ii mai pasa de Orientul Mijlociu?

Din punctul meu de vedere, inainte de a fi o carte de aventuri, calatoria lui Mosab este una spirituala. Se aseamana cumva cu „Alchimistul” lui Coelho. Profit de momentul „off-topic” pe care mi l-am creat pentru a face o precizare care mi se pare necesara. Povestea lui Coelho este copiata dupa o poveste hasidica a rabinului Bunam din Pžysha, numita „Comoara”. Asa. Acum, ca m-am mai racorit, sa trecem mai departe.

Aceasta insa nu e o poveste inventata. Si nu este una furata. Este chiar viata lui Mosab.

S-a nascut in 1978, in Ramallah, iar tatal lui, seicul Hassan Yousef, a fost unul din intemeietorii temutei organizatii Hamas.

Timp de 10 ani, intre 1997 si 2007, Mosab a fost „Printul Verde”, spionul serviciului israelian de securitate interna  Shin Bet. Având in vedere ca era fiul unuia din cei mai importanti lideri palestinieni ai perioadei in care se intâmpla actiunea, Mosab a fost cea mai importanta sursa de spionaj pe care israelienii au avut-o infiltrata la vârful Hamas, a avut acces la intâlnirile organizatiei cu Yasser Arafat si a reusit sa afle informatii de prima mâna despre celulele teroriste care activau in interiorul organizatiei sau chiar in cercurile cele mai inalte ale puterii palestiniene. A salvat sute de vieti israeliene prin faptul ca, bazându-se pe informatiile lui, Shin Bet a reusit sa impiedice (de multe ori in ultimul moment) unele din atacurile sinucigase. Mai presus de toate, Mosab a dovedit o realitate pe care „capetele luminate” care ghideaza politica internationala au refuzat sa o observe cu o indârjire demna de o cauza mai buna: Arafat a ramas, pâna la sfârsitul vietii, un criminal odios si un imbogatit de razboi.

De ce este interesanta aceasta carte, in afara pasajelor demne de un film de spionaj de inalta clasa? Pentru ca Mosab, in urma experientelor prin care a trecut, s-a botezat si s-a convertit la crestinism. Cum de s-a intâmplat? Mi-a fost destul de greu sa inteleg. Dar, cu ajutorul lui Mosab….am facut un efort in plus.

Jihadul….sunt convins ca ati auzit acest cuvânt. Radacina triconsonatica „jhd”, din care s-a dezvoltat si substantivul cu pricina, inseamna, la obârsie, „a fi harnic”, „a face efort”. Iar „juhd”, un alt substantiv derivat din aceeasi radacina, inseamna „efortul pentru atingerea unui scop”. Din acest trunchi initial s-au ramificat noi intelesuri, printre care si „actiunea credinciosului (musulman) pentru a-si dovedi credinta”. Dupa care… totul a luat-o razna.

In Coran radacina „jhd” apare de 35 de ori, de 22 de ori la modul general, de 3 ori la modul spiritual si de 10 ori la modul razboinic.

Cam in acest mediu a fost crescut Mosab. A invatat sa urasca, i s-a tot repetat ca evreii sunt raul absolut, care le-au furat pamânturile. Evreii mereu inarmati, mereu mai curati, mai organizati si mai evoluati.

Din cauza unei prostii (a vrut sa procure in mod ilegal niste arme) Mosab a intrat la inchisoare si acolo l-a cunoscut pe viitorul lui contact din Shin Bet. Dar a mai cunoscut ceva: adevarata faţă a Hamas, pe care n-o stia.

Chiar daca initial Mosab a acceptat colaborarea cu gândul ferm de a se razbuna, intr-o buna zi, pe israelieni, intentiile lui se topesc atunci când incepe sa-si dea seama ca tot ce stia el despre evrei este eronat. Lumea lui interioara se clatina.

Cum evreii stiu de multa vreme un lucru, si anume ca nu se poate face treaba cu analfabetii, prima lor grija a fost ca Mosab sa-si termine studiile liceale si sa mearga la facultate (studiile fusesera intrerupte din cauza detentiei). Israelienii cunosteau araba (care e limba oficiala in Israel), cunosteau foarte multe despre cultura araba si se aratau prietenosi. N-au incercat sa-l dreseze sa infaptuiasca lucruri rele: i-au spus ca trebuie sa aibe o conduita ireprosabila, sa nu comita adulter (cel putin pe perioada colaborarii) si…sa se tina de carte. Asa ca, dupa absolvirea liceului, s-a inscris la Al-Quds Open University.

O intâmplare ciudata sadeste in el germenele care ulterior avea sa duca la convertire. Trecând pe lânga Poarta Damascului se intâlneste cu cineva care-l invita sa ia parte la un grup de studiu crestin. Si, cum invatase deja multe lucruri noi despre „necredinciosii” israelieni, se hotaraste sa-i cunoasca si pe crestini. Si asa descopera Predica de pe Munte. Apoi…”iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei care va blestema, faceti bine celor care va urasc si rugati-va pentru cei care va insulta si va prigonesc” (Matei, 5:44). Era mesajul pe care Mosab il cautase toata viata. Incercase mereu sa-si caute „vrajmasii” in afara Islamului, in afara Palestinei, in afara Hamasului. Dar „vrajmasii”…nu pot fi definiti intotdeauna in termeni de religie, nationalitate sau culoare. „Vrajmasul” este lacomia, mândria, ticalosia care traieste in noi. O lectie pe care Mosab a inteles-o mai bine decât foarte multi dintre crestini.

Eu nu cred ca e nevoie sa te convertesti pentru a fi tolerant. Poti fi un om bun, intelegator, in orice religie. Exista musulmani care fac eforturi in aceasta directie. Din nefericire, glasul lor e acoperit de trupele de zgomote care propovaduiesc intoleranta, terorismul, fanatismul si „vor totul”. Ori asta nu se poate. Israelul si Palestina impart o suprafata de cam 20.000 kmp si nu exista alternativa. Vor trebui sa se inteleaga. In asta au si constat de fapt esecurile repetate, pentru ca au existat doar compromisuri cu parfum de santaj, niciodata intelegeri acceptate de ambele parti.

Evreii au inteles ca ceva nu e in regula si au indraznit chiar sa modifice textele sfinte, subliniind ca Legea Talionului e mai degraba aparenta decât efectiva  (Baba Kama, 83b-84a – Talmudul Babilonian). De asemenea, crestinii au inteles si ei (cam târziu, desi aici lucrurile ar fi trebuit sa fie mai simple, intrucât intregul mesaj al lui Isus este despre iubire) ca nu pot fi condamnati toti evreii pentru uciderea lui Isus, ci doar cei care au participat la desfasurarea evenimentelor de atunci (Documentul Nostra Aetate 4, adoptat la Conciliul Vatican 2 de catre papa Paul VI in data de 28.10.1965). Mai mult de atât nu se putea, e concesia maxima. Daca ar fi mers mai departe ar fi insemnat sa declare ca mincionoase Evangheliile oficiale. Evreii si crestinii au inteles ca nimic durabil nu se poate cladi pe ura. E cazul s-o priceapa si musulmanii, in special palestinienii.

Si nu numai ei. Ci toti cei care au impresia ca raul e doar in afara lor.

Aviz amatorilor!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GYw0TWlvECI]

Autor: Dragos