Later edit: dupa o scurta inspectie am constatat ceva mai devreme ca mi s-a stricat umbrela. Maine imi cumpar una noua, ce culoare credeti ca ar trebuie sa fie? Se poate o parere? Si nu in ultimul rand, La Multi Ani tuturor barbatilor care citesc acest blog! :heart:

Anul trecut pe vremea asta va povesteam  intr-un articol peripetiile mele pe meleaguri catalane. Proaspat picata din paradisul ploilor(Costa Maresme la acea data) in mirificul colt de rai bucurestean, unde soarele, caldura si buna dispozitie erau deja instalate, am incercat sa ma adaptez oamenilor si locurilor. Fara prea mare succes insa, pentru ca gandurile mele se indreapta zilnic spre patria lui Gaudi si Dali, iar inima-mi bate cu putere cand  ceva sau cineva imi aminteste de taramuri spaniole.  Iar ploaia ce cade necontenit de cateva zile imi accentueaza nostalgia acelor timpuri. Azi plang nu doar dupa perioada aprilie-mai 2010 ci dupa intregul an 2010… 2011 a strecurat atata amaraciune si suferinta in suflete, incat pana si soarele a uitat sa mai iasa.

Iata un fragment din articolul scris pe 5 mai anul trecut:

Jurnal de calatorie– ultima zi la polul ( catalan, spaniol si european al) ploilor

4 mai 2010, ora 7:30 AM –  Santa Susana, Costa Maresme: ploaie, vant, frig

ora 10 AM – Tunel del Cadi (5026 de metri, al treilea ca marime din Spania), ninsoare, vant, zero grade, turisti zgribuliti de frig  in slapi si maieuri, inarmati cu ochelari de soare si multe vise spulberate prematur,  savureaza un capuccino incalzit printr-o originala metoda(cea a agitarii sarii),

ora 12: Andorra la Vella, Andorra: soare, frig, turisti veseli si optimisti, shopping(sau doar window shopping), 

ora 20:30 PM– Santa Susana: ploaie, frig, vant, same old story ,

5 mai 2010, ora 4:10 PM Bucuresti, Romania– aeroportul Henri Coanda: soare, cald, 25 de grade, vreme de plaja, oameni relaxati in tricouri si pantaloni scurti!!

Culmea turismului: sa pleci in Spania la mare, in mai, si in loc de costum de baie sa ai nevoie de costum de schi!

Concluzie: polul european al ploilor s-a mutat in Bucuresti. La acest tablou jalnic al deprimarii si deznadejdii cronice s-a mai adaugat azi o veste sinistra: se pare ca ploaia nu ne va parasi decat din iunie cand se va instala pentru trei luni seceta si canicula. Se prefigureaza o vara fierbinte, cel putin la propriu… In aceste conditii ce sa fac, sa ma bucur de stropii reci de ploaie pentru ca la vara le voi duce dorul sau sa sper ca totul nu e altceva decat o alarma falsa?

Cum este vremea in orasul vostru? Ce stari va imprima ploaia nesfarsita de primavara tarzie? Cum a fost pana acum 2011 pentru voi, bun sau rau? A adus el ceva nou in vietile voastre? Il regretati vreo clipa pe 2010?

O surpriza extrem de placuta mi-a facut Grapefruits in aceasta dupa-amiza cu o leapsa mai putin obisnuita. Deh, curiozitatea e mare, trebuie sa numesc lucrurile pe care le port in geanta si, eventual, sa atasez si o poza(facuta de mine) cu ele. Asa ceva imi este insa imposibil, astfel incat voi apela la google. Sa vedem ce iese.
Nu-mi lipseste niciodata din geanta:
– parfumul. Momentan folosesc preferatul meu, Wish of Luck de la Avon, un parfum din categoria fresh-fructata, o combinatie inspirata de mar verde, citrice, crin, mosc si vanilie.

– un portofel gri metalizat

–etui verde pentru telefonul mobil

–telefonul mobil

– portfard ce contine un gloss, fond de ten, pudra, mascara, diferite pensule

– o oglinda gri

– un pix albastru achizitionat din Girona(o amintire extrem de draga)

– o agenda micuta albastra

– un pachetel de servetele

– un gel pentru curatat mainile(Fresko)

– o cutiuta de bomboane fara zahar Winterfresh mints

– ochelarii de soare(cumparati din Spania).

– cheile de la casa

– abonamentul de metrou

Care sunt obiectele pe care le luati intotdeauna la voi cand plecati de acasa?

–         Ai mai slabit….

–         E un efect secundar al curei pe care am tinut-o, zic.

Cumnata mea are principii ferme. Daca nu esti macar un pic dolofan, e semn clar de boala si trebuie sa te tratezi imediat. Ma uit la sirul de cârnaciori, salamuri, brânzeturi si tot felul de alte preparate de gen. E dimineata. E cald. Abia am ajuns in Alba Iulia.

–         Nu vrei si niste tuica?

–         Ba da, multumesc.

In sfârsit!, ceva cu care ma pot confrunta fara mustrari de constiinta. Mâncam si discutam. Vorbim aproape saptamânal la telefon, dar când ne vedem discutam iar cu orele. Urmeaza masa de prânz. Ciorba de burta, cu un ardei iute din care am mâncat toata saptamâna, si sarmalute. Sunt delicioase. Sunt mâncarurile mele preferate si au vrut sa-mi faca o surpriza. Simt ca explodez.

Dam o tura prin oras.

–         Stai aici, imi zice Ioana si intra in magazin. Iar eu ma postez cuminte, ca un catel rosu ce sunt, in fata usii.

Ma uit in intersectie.  Pe trecerea de pietoni traverseaza strada un batrânel. Incet. Foarte incet. Atât de incet incât ma enerveaza pâna si pe mine, care n-am alta treaba decât sa ma uit la el. Il asteapta, cuminti, 3 masini. Un Mercedes, un BMW si o Dacie. Soferii sunt tineri, pâna in 20 de ani. Toti poarta ochelari de soare. E sapte seara si soare nu prea mai e. De fapt, n-a prea fost toata ziua. Sunt calmi, se uita si ei dupa trecator cu o intelegere mai degraba concilianta. Dupa ce batrânelul reuseste sa traverseze, masinile pornesc incet. Nicun semn de nervozitate, nicio turare exagerata a motorului in semn de „protest” pentru incetineala pietonului. Am mai vazut o intâmplare un pic mai devreme in piata, când doua cucoane s-au apucat sa vorbeasca in mijlocul drumului. Soferul automobilului care trecea pe acolo le-a lasat sa termine discutia. N-a claxonat frenetic, n-a scos capul pe geam sa le reproseze ceva damelor. Privesc mirat. Nu inteleg. In piata am fost sa cumpar niste tuica. „Dar nu gustati?”, ma intreaba vânzatoarea. Pai, n-ar trebui sa am incredere? „Pai daca nu va place? Sa stiti ca, daca nu gustati, nu va vând” imi raspunde, cu o hotarâre care ma face sa ma execut imediat.

In urmatoarea zi am program de plimbare pe dealurile din imprejurimi. Ca sa ajung la padure trebuie sa traversez un fel de câmp. Un localnic coseste fara graba. Are caciula, camasa si pulover de lâna. Afara sunt 35 de grade iar mie imi vine sa-mi scot si pielea de pe mine. Mai incolo trec pe lânga o pereche de tineri care fac dragoste la câtiva metri de drum. Eu ma fac ca nu-i vad, ei chiar nu ma vad. Fata e roscata, cu parul lung si pare hotarâta sa-si faca partenerul praf si pulbere in cât mai scurt timp. Se misca mult prea repede pentru o ardeleanca. O fi olteanca, imi zic.

Ah, padurea! E foioasa, racoroasa, frumoasa si doldora de gâze. Am intâlnit si o caprioara dar, pâna sa scot eu telefonul sa-i fac poza, a fugit cu o rapiditate dezarmanta. Si eu, care credeam ca in Ardeal caprioarele fug incet….

Reusesc sa ajung la panorama, cu jumatate de kil de musculite in ochi. O atmosfera patriarhala ma inconjoara. E liniste si un vânticel placut adie lenes. Frumoasa tara avem. Pacat….si mai departe va las pe voi sa ghiciti continuarea.

Cetatea! Alba-Iulia are o cetate. Initial a fost castrul Legiunii a XIII-a Gemina. Apoi a fost parasita, darâmata, reconstruita si cucerita de atâtea ori incât te minunezi ca a mai ramas piatra pe piatra. E sâmbata. Are loc schimbarea garzii si va urma ceremonia raportului catre viceprimar, plus salve de tun. „Unde o fi viceprimarul?” ma intreb eu, cu glas tare. „Daca vrei sa-l cunosti, vino aici”. Privesc inspre locul din care vine vocea. Lânga esplanada pe care va avea loc ceremonia se afla câteva mese si un fel de bar in stil medieval. Plus un car, pus de decor. O fatuca blonda, cu ochi albastri, imbracata astfel incât sa aduca a hangita medievala, este gata sa-si serveasca orice client doritor de bere, apa sau suc. Rochia lunga, cu sortulet alb si bonetica de pe cap nu sunt suficiente pentru a-i acoperi desavârsirea fizica. E tare frumusica si dragalasa. Iar la o masa – viceprimarul, in fata unui pahar de vin si a unei femei superbe. Interpelarea m-a facut sa ma fâstâcesc suficient incât sa bâlbâi niste scuze puerile. Viceprimarul zâmbeste ingaduitor si incropim un dialog de fatada.

Dupa terminarea ceremoniilor, eu mai stau un pic la masa, in fata unei cesti de lut plina cu bere. E o liniste dumnezeiasca, iar curtea cetatii e foarte ingrijita. Garzile puse din loc in loc sunt foarte cuviincioase si iti ofera tot felul de informatii in mod extrem de respectuos. Din când in când, una din garzile mai tinere se intinde la vorba cu vreuna din turiste mai mult decât, poate, ar trebui. Tine neaparat sa-i explice tot.

Vizitam mai multe locuri despre care suntem asigurati ca merita. Unul din ele e sala caznelor. In fata ei e alta fatuca blonda, care sare in picioare când ne vede si ne invita cu un zâmbet larg sa o vizitam (pe sala adica), ca e frumoasa! Insa eu niciodata nu m-am impacat cu situatia asta, oare de unde le-o fi venit oamenilor ideea sa faca atâta rau altor oameni? Vizitam si celula lui Horea, pusa deasupra uneia din Porti. Câteva lanturi in perete, un pat de fier si alte câteva obiecte de gen ne sugereaza tratamentul de care s-a „bucurat” pe perioada detentiei. Celula e dotata si cu o ferestruica. A fost inchis in locul ala periculos dar…ce minunata priveliste avea….

Si tot asa….

Ajungem inapoi in Bucuresti. Un taximetrist cefos si mult prea negricios isi urla frustrarea in trafic:

–         Da’ treci ba dracului mai repede, nu vezi ca m-am oprit ca sa treci tu??

Ah!, oras-bucurie, ce dor mi-a fost de tine!