Autor: Irvin D. Yalom

Editura Trei, 2008

Valeleu!, si eu care credeam ca am probleme…o femeie in vârsta care se indragosteste de un psiholog cu câteva zeci de ani mai tânar…un bolnav de cancer care ar dori ca violul sa fie legalizat, macar pentru o scurta perioada…personalitati multiple…nu credea ca i se va intâmpla chiar ei (stiti cum e, ne consideram speciali si nu ne vine sa credem ca o nenorocire care se abate asupra altora se va abate, la un moment dat, si asupra noastra). Si asa mai departe.

Nu stiu daca povestile sunt sau nu complet reale, dar reputatul psihoterapeut Irvin Yalom ne prezinta o alta fata a relatiei dintre pacient si medic. Psihoterapia nu merge intr-o singura directie, medicul este si el afectat emotional de relatia cu pacientul, are preferinte, simpatii si antipatii, este si el om, in felul lui. In afara curiozitatii pur profesionale si a incercarii de a-si face treaba cât mai bine, intr-un domeniu in care, ca lucrurile sa mearga asa cum trebuie, ai nevoie de intreaga deschidere si sinceritate a omului cu care, ei da, colaborezi, tu, ca medic, esti una din cele mai privilegiate persoane din viata lui, având acces la toate ‘butoanele’ si ‘cheitele’ care-i contureaza existenta.  Pentru ca asta reprezinta de fapt psihoterapia, mai mult decât in orice alte domenii. O colaborare intre doi parteneri, chiar daca din pozitii diferite. In acest tip de …’travaliu’ (asa se cheama perioada sedintelor terapeutice, ‘travaliu’!) vindecatorul nu te trateaza de sus si nu-ti impune o anumita reteta fara sa stie tot despre tine, ca orice alt medic obisnuit, relatia nu e monotona, de la un individ atoatecunoscator la un pacient lipsit de optiuni si pareri, in afara de aceea de a urma cu strictete ce-i spune geniul.

Sigur, cei din afara domeniului, noi, amatorii, suntem invatati cu personajele caraghioase zugravite in filmele americane mai mult sau mai putin indoielnice. Psihologul e o aparitie comica, plina de frustrari si complexe, sau una caricaturala, care nu reuseste sa-si vindece pacientul, ci doar sa profite de slabiciunea lui si, in cel mai bun caz, sa-i ia banii degeaba.

Nu. Chiar daca, la prima vedere, pare mai degraba o sarlatanie (ceva in genul certificatelor ISO, care costa o gramada de bani si nu folosesc la nimic), nu tu sânge, nu tu dureri atroce care sa-ti faca parul maciuca, nu tu analize sadice, nu tu moarte reala, ce medici or mai fi si astia?, psihoterapia poate invinge acolo unde niciun bisturiu nu are cum sa ajunga, pentru ca nimic fizic nu e de taiat, extirpat sau reparat.

Care ar fi procedurile? Trebuie sa recunosc, caile ‘clasice’ descrise in carte nu ma conving. Terapia in grup mi se pare absurda (adica, in afara psihologului tau, trebuie sa-ti expui problemele intime si altora, care si ei sunt dusi cu sorcova, probabil mai mult decât tine), iar in legatura cu interpretarea viselor am o alta parere. Sigur, or fi visele niste mesaje, dar ca sa le traduci trebuie sa stii semnificatia simbolurilor, iar aceasta difera de la individ la individ. Ma rog, Yalom stie ce vise sa interpreteze, nu se incurca in detalii.

Dintre toate povestirile, cel mai mult ma simt atasat de “Doua zâmbete”. Nu doar ca e vorba de tratarea unei paciente extrem de frumoase (si care barbat n-a visat macar o data in viata sa aiba de-a face cu o femeie atragatoare aflata 100% la dispozitia lui, ranita sentimental si nici prea normala, careia sa-i stie aproape toate secretele?), nu doar ca sugereaza cât de mult conteaza sa stii amanuntele ca sa n-o dai in bara cu semnificatia gesturilor (in acest caz, doua zâmbete), dar dovedeste imposibilitatea clasificarii ‘clinice’ a subiectului, fara sa faci compromisuri care ar putea eroda insasi esenta problemei de rezolvat. Zice Yalom: “Pâna si cel mai liberal sistem de nomenclatura psihiatrica comite un act de violenta la adresa fiintei altcuiva. Daca ne raportam la ceilalti cu convingerea ca putem sa-i categorisim, atunci nu vom putea niciodata sa identificam, nici sa protejam, partile celulalt, partile vitale care transcend categoria. Relatia capacitanta porneste de la premisa ca ‘celalalt’ nu poate fi niciodata cunoscut pe deplin”. Daca minte Yalom, mint si eu!

Ati apelat (sau ati fost la un moment dat aproape sa apelati) la serviciile unui psiholog? Ce parere aveti despre psihologi? Nu va sfiiti sa raspundeti. Oricum….toti suntem putin luati!

http://www.youtube.com/watch?v=bCBRXWXnytE&feature=related