“Regretul pentru lucrurile pe care le-ai facut se poate stinge cu timpul, insa regretul pentru ce nu ai facut nu are consolare.”

Mi-am trait viata dupa principiul lui Sydney J. Harris. Intotdeauna am gandit ca e mai bine sa fac  sau sa spun un anumit lucru decat sa nu-l fac si mai apoi sa regret. Mi-am spus mereu ca trebuie sa risc, si chiar daca va fi  sa pierd, nu e o drama, sunt impacata cu faptul ca macar am incercat. Am stat si am meditat daca fac bine sau nu, daca ma avantajeaza sau nu, daca am de pierdut sau de castigat, si de fiecare data am ales sa fac  acel  lucru, dupa care am constatat ca era infinit mai bine daca stateam cuminte in banca mea si nu ma aruncam ca bezmetica in abisul neprevazutului. Si nu am castigat niciodata nimic, ba da, mint, m-am pricopsit cu  miliarde  de regrete. Intelegeti paradoxul? Regret ca  mi-am dorit sa NU am regrete. Am pierdut totul, de la demnitate la placerea de a trai viata. Pentru ca niciodata nu a iesit bine. Regret ca nu am fost mai inteleapta, ci doar cumplit de nesabuita.  Nu-mi pasa ce spun ceilalti, oricum, atat le trebuie sa ma judece , imi pasa ce-mi spune mie constiinta,  cum ma simt eu cu mine insami, ma deranjeaza fiecare greseala, fiecare initiativa, fiecare compromis facut.

Sa nu regreti nimic din ce ai facut, pentru ca la un moment dat a fost EXACT ceea ce ti-ai dorit sa faci!

Reconfortanta cugetarea de mai sus, nu? Ce bine suna! Ce rost are sa-ti otravesti viata cu regrete, daca intr-un anumit punct al vietii tale ai considerat potrivita, corecta respectiva alegere? Da, si aici apare marea mea drama, eu am stiut mereu ca nu era bine ceea ce urma sa fac, deci niciodata nu mi-am dorit sa fac acel lucru, l-am facut doar de frica regretelor, cu gandul  ca, cine stie prin ce minune ar putea sa iasa bine…si nu doream sa-mi reprosez mai tarziu ca din lipsa curajului mi-am irosit viata, ca am trecut pe langa ocazii fara sa profit de ele.

Stiu…acum o sa-mi spuneti ca e vina mea ca lucrurile nu au iesit tocmai bine, pentru ca am gandit negativ, pentru ca nu am avut incredere in mine, pentru ca gandurile noastre sunt energii capabile sa atraga in realitate situatia pe care ne-am imaginat-o. Si iata cum ne invartim intr-un cerc vicios. Ce ar trebui sa fac, sa nu mai gandesc?

Sa nu intelegeti gresit, repet, nu regret chiar totul. Regret doar acele actiuni pe care le-am facut eu cu buna stiinta crezand ca sunt datoare sa le incerc pentru linistea mea sufleteasca. Pentru ca in loc de pacea mult visata, am gasit infernul.

Cand regretele ma bantuie, imi aduc aminte de cuvintele lui Leonard Cohen: “Pentru ca exista lucruri in viata pe care nimeni nu le poate controla, cum este “un soi de noroc” pe care il ai sau nu, reteta de a fi impacat cu tine insuti este sa eviti nemultumirea. Nu stii niciodata cu adevarat daca vei fi capabil sa devii persoana care vrei sa fii, pentru ca excelenta depinde de atatea conjuncturi si “mistere conectate”,  incat nu poti sa fii artizanul deplin al propriei vieti”. In ele-mi  gasesc alinarea si unele explicatii dupa care tanjesc atat de mult.

Nu, nici nu are rost sa va intreb daca aveti regrete…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Q3Kvu6Kgp88&feature=related]