Trebuie sa va marturisesc ca pana sa intru in blogosfera toamna era un fel de sperietoare pentru mine, era anotimpul mohorat si greoi al angoaselor si depresiilor, al ploilor reci, interminabile, al cerului  mereu innegurat si al diminetilor cetoase, al racelilor, durerilor de cap si tristetilor infinite. Scenariul clasic se desfasura astfel: toamna imi intra in suflet, presara fiori de teama si suspine de dor si permanenta acolo pana ce primele raze de soare primavaratec isi faceau aparitia de dupa un nor plumburiu. Si sa mai spuneti ca oamenii nu se schimba. Dupa doi ani m-am trezit indragostita lulea de toamna. Cum necum azi o slavesc in imnuri si ii scriu ode. Summerday ar trebui sa se cheme autumnday. Si nu ar suna rau deloc, nu? :biggrin: Este de departe cel mai frumos anotimp, mai ales pentru un pasionat de fotografie ca mine.

Pana recent adoram vegetatia mediteraneana. Pe drumurile din Peninsula Balcanica nu-mi puteam lua ochii de la leandrii, pinii de Alep, smochinii, palmierii si mai ales de la bougainvillea cu bogatia ei de flori mov ce se revarsau spectaculos pe gardurile caselor. Arborii nostri seculari romanesti nu ma inspirau sub nicio forma, ba mai degraba ma plictiseau teribil. Insa, odata cu venirea toamnei 2012, s-a nascut o fascinatie incredibila pentru artarii, stejarii si mestecenii specifici climatului temperat continental.

Puteti sa ma contraziceti, dar in acest moment tind sa cred ca toamna romaneasca, cea rustica, cea autentica, cu elemente caracteristice precum moara de apa, bordeiul, fantana cu cumpana, piua, cherhanaua, coliba sau hanul este inegalabila. Nu stiu de cand n-ati mai fost la tara, dar astazi mi-am propus sa va introduc prin cateva peisaje de sezon in atmosfera satului romanesc de odinioara, intr-o lume atemporala, pe cat de simpla, pe atat de idilica, de pitoreasca. Aici, in imparatia lemnului si a pietrei, s-a nascut vesnicia.

Ei, cum va place toamna noastra rustica, romneasca?