Este clar că lepșele nu mai sunt la modă, însă îmi doream să scriu despre acest subiect încă din decembrie, dar cum sărbătorile au dat buzna peste noi, m-am văzut nevoită să amân puțin publicarea unui material mai amplu. Acum, Redsky îmi da ocazia să sintetizez avalanșa de gânduri legate de schimbarea modului meu de a face blogging.

1. Cam câte bloguri citești într-o săptămână? Unde le găsești?

Dacă la începuturi, prin 2009-2010, curiozitatea mă determina să explorez chiar și cele mai obscure cotloane ale blogosferei, citeam tot ce găseam, avidă de a afla cât mai multe informații, păreri, de cunoaștere până la urmă, acum, poate pentru că am ajuns la o saturație, nu mai am timp și chef decât pentru cei cu care am reușit să stabilesc o legătură sufletească și, care, întâmplător sau nu, au cele mai frumoase și mai captivante bloguri din lume. Și sunt și niște persoane extraordinare. Nu mă interesează să citesc ce au de spus niște străini, nu îmi pasă de metafore, de floricele, de mesaje optimiste sau inspiraționale, nu vreau să mă minunez de măiestria cu care își aștern unii cuvintele. Nici măcar nu mai caut oameni cu care să rezonez, texte în care să mă regăsesc până la identificare.

Vreau să îmi beau cafeaua dimineața în compania prietenilor mei buni, care au fost alături de mine pe tot parcursul anului 2013, care atunci când am fost bolnavă au sărit să-mi ureze însănătoșire grabnică sau când am avut o oarecare realizare s-au bucurat pentru mine. Îmi face mare plăcere s-o citesc de exemplu pe Lilly care îmi trece pragul casei de patru ani de zile, pe Creve care îmi povestește că a așteptat cu nerăbdare un nou articol de-al meu și mi-a accesat de trei ori blogul duminică sau pe Larisa care îmi mărturisește că m-a vizitat chiar și în vacanța de sărbători petrecută în Munții Alpi. Pe Centurion care scrie fabulos sau pe Antonela care tratează cu mult umor subiecte serioase și îmi lasă de fiecare dată niște comentarii delicioase, realisto-drăgălașe. Pe ultimii doi și pe Alex Stan, un tânăr de o maturitate ieșită din comun, i-am descoperit relativ recent și sunt tare incantată. Deci, să concluzionăm, blogurile preferate sunt ale celor pe care i-am întâlnit aici, pe summerday.

În general, sunt mai rezervată în a-mi manifesta sentimentele, cel puțin în primele faze ale unei relații, indiferent de natura ei, iar timiditatea nativă mă îndeamnă să stau de cele mai multe ori în banca mea. Nu dau buzna, nu mă bag în seamă cu necunoscuții, nici măcar nu mă insinuez în viața reală sau virtuală a cuiva, dar dacă îmi atingi coarda sensibilă și îmi demonstrezi că ai intenții bune și ești serios, îți pot deveni un prieten fidel pe care te poți baza oricând la nevoie. Dacă îți dorești.

2. Cum știe un blogger că l-ai citit?

Se uită la referenți. Glumesc, mă străduiesc să comentez, chiar și atunci când nu am multe de spus și nu sunt foarte inspirată la toți cei care mă vizitează. Uneori adorm la două noaptea, dar mă asigur că am trecut pe la toată lumea. În ziua respectivă, nu după trei săptămâni. Sunt și cazuri în care, în ciuda eforturilor mele, nu am ce zice. Dar mă revanșez eu cumva.

3. Daca tu comentezi la un blogger, te aștepți ca și bloggerul respectiv să comenteze la tine?

Deja i-am învățat pe cei la care merg în vizită. Știu foarte bine cum reacționează fiecare. În general e bine să nu avem așteptări (prea mari) de la ceilalți. Dacă eu procedez într-un fel, nu e musai să fie toți că mine. Și chiar nu sunt.

4. Ce bloguri nu citești? De ce?

Am precizat mai sus, blogurile celor pe care nu-i cunosc, cu care nu comunic niciodată, cu care nu interacționez. Efectiv, nu mai am timp de hoinărit prin blogosferă.

5. Ca sa încheiem mai optimist, cum iți recompensezi comentatorii de pe blog?

Faptul că cineva își rupe din timpul lui prețios chiar și câteva secunde pentru a-mi lăsa o părere pe blog mi se pare fantastic. Practic, bucuria cea mai mare e să discut cu oamenii interesați de ce mă preocupă pe mine cel mai mult. Comentatorii summerday.ro au tot respectul și admirația mea, sunt întâmpinați întotdeauna cu brațele deschise, încerc să le răspund prompt, elaborat (dacă am ce), îi fac (sper) să se simtă bine aici, îmi place să cred că sunt o gazdă primitoare, îi pot răsplăti uneori cu un zâmbet, o îmbrățișare, o vorbă bună, o glumiță, căci trebuie să ne mai și destindem sau, de ce nu, un premiu nice.

Îmi face plăcere să-i salut pe cei care mi-au fost alături pe parcursul lui 2013 (în afară de cei menționați la punctul 1):  Adriana, Alexandra, Aliceee, Ana Q, Anda, Bucur, Cornelia, Colorbliss, Daniel C, Drugwash, Ella, Elly, Fairytale, Javra, Lucian, Marin, Marius(ex-silentio), Mary, Mâzgalica, Mărgeluța, Mihaela Anghel, Mihaela Pojogu, Minnie, Oana, Ovi, Pato, Raluca, Zdwub, Silvia, Silving, Sonia, Tina, Tury, Torden, Vienela, Vlad Tepes. Nu toți sunt comentatori constanți, evident. O mențiune specială pentru Luminița (cel mai nou prieten al blogului) și Dragoș  FRD (cel mai vechi).

Cum procedați voi în real și virtual, obișnuiți să faceți primul pas sau așteptați de la ceilalți un semn de prietenie? Sunteți timizi sau mai degrabă îndrăzneți?