Cuvintele au o forta de evocare infailibila a celor mai pretioase amintiri. Cu ajutorul lor rememoram cele mai dragi momente bine ascunse in negura timpului. Si tot ele ne faciliteaza relatarea pe blog a unor povesti de viata. Uneori, cuvintele au puteri tamaduitoare, asa cum nici 1000 de fotografii nu vor avea vreodata.

Paul mi-a cerut cinci cuvinte ce desemneaza lucruri cu mare valoare sentimentala pentru mine. Lucruri care au insemnat enorm candva, de care ma leaga amintiri deosebite si care si azi imi stranesc emotii intense.

Hartile

In clasa a VI-a, cand am inceput sa studiem pentru prima data la scoala continentul european, m-am indragostit de tot de inseamna geografie, de tari si orase mai ales, dar si de relief, clima, vegetatie sau soluri. Jocul cu harta ma fascina, atunci am constientizat ca fara ea era imposibil sa inveti si sa intelegi aceasta stiinta. Mai apoi am descoperit insulele exotice si am inceput sa visez la calatorii prin lumea larga. Dar nu pe harta, ci in realitate.

Cartile, in special cele de povesti. Nu ma mai saturam sa citesc, iar povestile cu printese, zane si Feti-Frumosi erau preferatele mele. Nu degeaba, in liceu, literatura a devenit materia mea favorita.

Si o intamplare ciudata, inexplicabila de la bac: din clasa a X-a pana intr-a XII am repetat aproape zilnic doua subiecte: o poezie a lui Goga si o povestire a lui Ion Creaga. Le facusem niste comentarii grozave pe care si noaptea in vis eram in stare sa le spun pe dinafara. Stupoare, la examenul oral tocmai cele doua mi-au picat! Va imaginati impactul, nu-mi venea sa cred ca asa ceva este posibil, am izbucnit in lacrimi (de fericire), iar comisia a interpretat reactia mea in mod eronat…

Apa

Asupra capricornului, semn de pamant, rezervat si statornic, apa exercita o atractie irezistibila, greu explicat in cuvinte. Element primordial, simbol al vietii, al regenerarii si al puritatii, apa este perceputa si ca element al nemuririi, tineretii vesnice si al invicibilitatii, al vitalitatii si invierii. O ador indiferent de ipostaza in care mi se dezvaluie, fie ca este vorba de un ocean navalnic, cu valuri salbatice, capabile sa-mi preia toate framantarile si temerile, fie ca e un lac de safir sau rau involburat de munte, cristalin si rece, care-mi dezleaga mistere ascunse si-mi poarta dorurile mistuitoare spre taramuri indepartate. Iubesc albastru infinit al apei, limezimea si profunzimea ei, claritatea si forta transmisa atunci cand parca totul se prabuseste in jurul tau si simti ca ai ajuns la capatul puterilor. Inca de mica am vrut sa stiu sa inot. Desi parintii m-au trimis la cursurile organizate la cel mai mare bazin din oras, pana la urma am invatat la strand de una singura.

Fragii

Ei bine, aceste delicioase fructe rosii, fragutele mici si parfumate, mi-au colorat mie vacantele la tara. Ascunse sub frunze verzi, in tufisuri la marginea padurii, constituiau cea mai pretioasa comoara a sufletului meu insetat de arome dulci si proaspete. Cautatul fragilor pe dealurile din jurul satului a fost activitatea mea favorita in copilarie. Curios lucru, doar pe ele le acceptam dintre fructele de padure. Niciodata n-am fost fan zmeura, mure sau coacaze.

Ultimul cuvant desemneaza bautura copilariei mele. Din motive lesne de inteles nu am sa-i dezvalui numele. Va pot spune doar ca nu a fost nici ceaiul, nici laptele si nici cacaoa cu lapte. Nici macar fresh-ul de portocale. Va dau cateva ponturi: e neagra, acidulata si dulce:

 Ce arome v-au insotit voua copilaria? Va regasiti in vreunul din cele cinci cuvinte de mai sus? Aveti un cuvant care atunci cand il pronuntati va trimite instant inapoi in copilarie?

sursa foto

Desi imi place sa calatoresc, per ansamblu m-as caracteriza ca fiind o persoana mai degraba sedentara. Dimineata, ma urc repede in metrou, ma duc la serviciu, iar la sfarsitul programului urmez acelasi tipar. Cand merg la cumparaturi, chiar si vara, astept cuminte in statie masina gratuita care ma lasa exact in fata hypermarketului favorit. Am insa colegi care insa vin la locul de munca pe jos, probabil in ideea de a face miscare atat de indicata pentru sanatate, iar dupa masa de seara, ies aproape zilnic la plimbare. In ultima vreme, de cand este atat de frig afara, abia astept sa intru in casa, la caldura. Insa, de cateva zile, dorul de duca imi mistuie intreaga fiinta, si cum nu pot sa-i rezist, m-am decis sa fac o calatorie saptamana viitoare la munte. N-am mai fost de secole… Pana atunci nu strica nici o mica incursiune pe trei continente pe aripile imaginatiei. Dar nici nu concep sa merg singura, asa ca va iau si pe voi cu mine!

Cunoasteti prea bine fascinatia mea pentru “batranul” continent. Cum romantica Italie pare un taram desprins dintr-o poveste cu zane in plina toamna,

iar soarele scalda sub razele sale tinuturi de vis,  incepem de aici

aventura noastra autumnala. Sa nu credeti ca ne vom plictisi, festivaluri ale culesului de struguri, degustarile de vin si paradele ne imbie sa participam din plin la spectacolul toamnei, fie ca e vorba de Toscana, Campania, Umbria sau Piemont.  Trecem apoi prin boema Germanie, prin orasele colarate, de un farmec inegalabil, imposibil de descris in cuvinte

Dupa un mic popas in doua orase medievale, Bruges si Gent, pentru a gusta din magia toamnei belgiene si din cea mai rafinata ciocolata din lume,

ne indreptam pasii spre orasul canalelor unduitoare, al podurilor ascunse si al cafenelelor intime, Amsterdam.

Ultima destinatie europeana este probabil si locul unde gasim toamna la ea acasa, dezvaluindu-se in toata splendoarei ei. In rustica Anglie sau in Tara Galilor, departe de civilizatie, departe de lumea dezlantuita avem un mic ragaz pentru a ne umpe sufletul de liniste si puritate.

Cine ar refuza o plimbare prin capricioasa si cosmopolita Londra?

Lasam in urma seducatoarea Europa pentru a savura frapanta si stralucitoarea toamna americana. Decolam spre New York, pentru a ne bucura de tot ce are mai frumos continentul american. Avem in plan si cateva popasuri canadiene.

Minnesota

New Jersey

New York

Quebec

Am ajuns, in final, la ultima noastra destinatie, ne vom infrupta din cea mai exotica si mai armonioasa atmosfera autumnala, cea asiatica, mai precis, cea japoneza. Locuitorii acestei tari serbeaza si transforma toamna in bogatie interioara. Este prilejul ideal pentru contemplare si a meditatie, pentru a ne incarca spiritual.

Aici se incheie calatoria noastra imaginara si totodata povestea toamnei. Pe parcursul a patru capitole, acordurile autumnale au vibrat pe summerday, v-am prezentat cele mai captivante peisaje, culori si simboluri, cele mai profunde si mai tainice sentimente provocate de fata cu cosite aurii (asa cum mi-a placut s-o numesc). Urmatoarea intalnire va fi cu regina cu inima de gheata, iarna. Blogul va imbraca alte straie, in deplin acord cu noul anotimp. Intre timp, eu ma voi bucura de aerul tare si rece al Muntilor Carpati. Poiana Brasov ma astepta cu bratele deschise.

Adio, frumoasa toamna!

Care popas v-a incantat vizual cel mai mult, cel european, cel american sau cel asiatic? Unde este cea mai frumoasa toamna in viziunea voastra, in Asia, in Europa sau in America? Va place sa calatoriti?

sursa poze

Autor: Joshua Ferris

Editura Humanitas, 2010

Marturisesc sincer ca habar n-am avut de semnificatia acestei sintagme, titlul unui cântec pe care-l fredonam de multa vreme, intrucât il cânta si Saragossa Band. In muzica e ca si in dragoste: pur si simplu ti se pune pata, asa ca va rog sa nu-mi criticati prea tare gusturile.

Pe vremea piratilor din Caraibe, acestia nu suportau sa-si execute prizonierii fara o umilire prealabila. Asa ca ii luau de guler (sau ce-or fi avut pe timpul ala) din gramada si ii transportau frumos ridicati, astfel incât nenorocitii sa nu ajunga pe pamânt decât cu vârful degetelor, pâna la locul executiei. “Plimbarea spaniola” se facea, bineinteles, prin fata unui public doritor de asemenea spectacole.

“Plimbarea spaniola” reprezinta, in contextul cartii, concedierea. Drumul pe care-l faci pe hol pâna in biroul sefului care-ti comunica sentinta….apoi, insotit de un om de ordine, ca un infractor periculos, iti iei lucrurile personale si trebuie sa pleci cât mai repede, urmarit de privirile fostilor colegi care se uita la tine cu sentimente amestecate, intrebându-se când le va veni si lor rândul.

Joshua Ferris stie sa-si tina cititorul captiv in universul neo-kafkian construit de el, o lume a frustrarilor, complexelor si framântarilor de care se lasa dominati simplii angajati ai unei societati corporatiste. O suma de comportamente infantile, situatii stupide, bârfe interminabile, intâmplari stranii, reactii hilare, decizii care par ilogice,  competitii acerbe…pentru ce? Poate ca, la inceput, erai mânat de intentii nobile. Aveai un birou (sau macar un cubicul) frumos aranjat, intr-o cladire cu zeci de etaje, salarii mari (cel putin in comparatie cu munca depusa), prime babane, tot felul de bonificatii, asigurari platite si un viitor rozaliu. Dar undeva, pe drumul dintre povestile cu zâne despre care ni s-a spus la angajarea intr-o multinationala si lumea hâda in care te trezesti parca brusc, filmul s-a rupt. Fardul a cazut si in locul printesei fabuloase pe care voiai sa ti-o vâri cât mai repede in pat  dai de vrajitoarea cocosata, cu nasul coroiat si calare pe matura. Te simti pângarit si o voce interioara iti ordona sa-ti redescoperi radacinile si sa-ti traiesti naibii propria viata asa cum trebuie. Nici nu e de mirare ca am ajuns la marginea Infernului.

Intâmplarile descrise de Joshua in romanul sau de debut se situeaza undeva la inceputul anilor 2000 (cartea a aparut in 2007, deci inaintea crizei care ne-a amarât viata in ultimii ani). Cu toate astea, logic, ai un acut sentiment al prezentului. Firme respectabile in spatele carora ni se releva greseli impardonabile. Birouri parasite, holuri pustii, concedieri care parca nu se mai opresc. Ce naiba s-a intâmplat, de unde au inceput lucrurile s-o ia razna? te intrebi, plimbându-te siderat prin cenusa Imperiului.

In caz ca ati lucrat intr-o firma corporatista….nu v-a venit niciodata sa va luati câmpii?

sursa foto