Nu am văzut niciodată atâția tineri (inclusiv copii și adolescenți) și atâția chinezi laolaltă ca în Praga. Pentru că ei dominau (vizual și sonor) peisajul. Foarte gălăgioși, extrem de binedispusi și unii și ceilalți. Râdeau, gesticulau, umblau mereu în grupuri imense de peste 50 de persoane. Și nu ratau niciun moment pentru un selfie de vacanță postat rapid pe facebook.

Cum mi-am făcut eu planurile, am crezut că, vizitând Orașul de Aur în extrasezon, o să reușesc să evit aglomerația ucigătoare. Inițial am fost neplăcut surprinsă. Am fost bulversată, supărată, indignată. M-am simțit sufocată! Visam să fiu doar eu cu clădirile istorice pe care să le pot fotografia de zor și să izbutesc niște cadre artistice, memorabile. Naivitate pură!

Acesta era scenariul cel mai adesea întâlnit: îmi pregăteam aparatul, îmi făceam setările corespunzătoare în funcție de luminozitate, nimeni în jur, totul ok, și dintr-o dată, când să focalizez, năvălind ca turcii la Rovine, îmi apăreau în cadru, hoardele “furioase” de turiști.

Și pentru prima dată mi-a trecut un gând năstrușnic prin minte. Oare care este reacția praghezilor când își văd orașul natal luat cu asalt de atâția turiști? De mândrie, wow ce oraș tare avem sau de stres, nemulțumire?

Voi cum suportați aglomerația în general? Cum v-ați simți dacă ați ajunge să nu puteți respira în orașul natal din cauza milioanelor de turiști care-l vizitează anual, fie iarnă fie vară: mândri sau agasați?