De ce Summer – un nou inceput

Pentru ca este anotimpul meu preferat, desi nascuta in mijlocul iernii, dintotdeauna am avut o slabiciune pentru vara cea calda, verde,  plina de aventura si mistere. Pentru ca cele mai frumoase amintiri sunt legate de vara, pentru ca imi este mereu dor de campurile de maci rubinii, pentru ca vara ma simt ca o copila, libera, fara griji, pentru ca vara incep cele mai frumoase povesti de dragoste, pentru ca valurile marii sunt mai prietenoase vara, chemandu-te sa te pierzi in racoarea si spuma lor sidefie, si doar vara nisipul incins iti frige talpile, iar scoicile te ademenesc sa le culegi si sa ti le prinzi in siraguri drept talismane. Pentru ca vara fructele sunt mai dulci, ciresile mai coapte si pepenii mai rosii, frappe-ul e mai rece si mai imbietor ca niciodata, terasele sunt pline de viata pana tarziu in noapte, prietenii mai buni si mai calzi. Pentru ca miresmele verii sunt unice, irepetabile, iar culorile  ei magice. Pentru ca oricat ai incerca sa gasesti motive pentru a declara iarna, toamna sau primavara pe gustul tau, nimic nu se va putea compara vreodata cu anotimpul iubirii: vara.

De azi inainte voi posta sub acest nick: Summer.

Si blogul are de azi un nou nume: Summerwine forever. Summer – eu, Wine – pentru ca asa i-a placut lui Dragos. Initial ma gandisem la Summertime, dar cum blogul ii apartine si lui Dragos… asa se cuvine, in plus e si mai haios. :)

Bun venit pe Summerwine Forever!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8Ks4IebsNuw&feature=related]

Share

Opriti blogosfera, vreau sa cobor!

Mi-am permis s-o parafrazez pe Orry, pentru ca titlul blogului ei se potriveste perfect cu ceea ce simt eu de foarte mult timp, iar adaptat astfel, este relevant pentru situatia in care ma aflu de cand am fost nevoita sa iau fraiele in mana si sa ma ocup cu adevarat de propriul meu blog. Un blog pe care nu l-am dorit niciodata, pentru ca eram constienta ca nu sunt in stare sa-l tin. Cel putin nu la standardele visate de mine. Nu sunt genul care se complace in mediocritate, sunt o perfectionista si sunt si foarte orgolioasa, dar totodata imi cunosc bine limitele. Un blog presupune insa dorinta de a impartasi cu ceilalti gandurile, ideile, framantarile tale. Presupune comunicare, deschidere, talent si pasiune pentru scris, viata ta devenind in timp o carte deschisa in mainile celorlalti. Ori toate astea-mi sunt straine mie, eu fiind o introvertita prin excelenta, o persoana case-si apara cu dintii intimitatea. Cu toate ca uneori exista momente cand tare as avea nevoie sa-mi descarc sufletul, sa-mi exprim frustrarile pe o pagina de blog si eventual sa inchid pentru comentarii. :) Dar nu pot s-o fac, pentru asta imi trebuie o noua blogosfera, unde sa nu ma cunoasca nimeni, unde sa fiu sigura ca nu ma gaseste nimeni din trecut, unde sa nu fiu judecata sau sa-mi fie rastalmacite cuvintele. Initial am deschis blogul din plictiseala, dorind sa-l tin exclusiv pentru materialele mele geografice. Scriam in alta parte si ma simtem excelent acolo, nu aveam de gand ca devin bloggerita, rolul de postatoare ma prindea de minune. Sincer, credeam ca voi imbatrani pe acel blog. Ce naiva… Viata avea insa alte planuri pentru mine, si iata-ma aici, in situatia de a scrie eu articole, lucru pe care-l refuzam cu inversunare in trecut, de fiecare data cand imi era propus. Asadar, cand visez cu ochii deschisi, visez la o noua blogosfera(a nu se intelege ca ma deranjeaza noile persoane pe care le-am cunoscut, dimpotriva), la mine fara trecut, la mine fara mii de regrete, la libertatea de a spune ce-mi trece prin cap fara teama ca cineva care ma cunoaste foarte bine sa ma citeasca, sa ma judece si sa-mi dea eventual replica. Nu vreau sa uit trecutul, pentru ca imi este imposibil, vreau ca el sa nu existe!

Share