Fiecare dintre noi are o maniera proprie de a incheia un capitol din viata sa. Marturisesc ca toate gandurile mele de final de an se indreapta spre iubire si autocunoastere. Nici nu as putea sa visez  sau sa-mi doresc altceva, cum ar fi bunuri materiale, calatorii sau reusite in cariera, pentru ca mai important decat orice este sufletul. De el trebuie sa avem grija, sa-l protejam si sa-l rasfatam. Sfaturile initiale, de la inceputul lui 2010, sunau cam asa: “arata cine esti cu adevarat, intelege-te mai bine pe tine insati, descopera de ce esti in stare, prezinta-te lumii, reformuleaza-ti personalitatea, afirma-te, fii curajos, fa un pas înainte, incepe ceva nou!” Imi place sa cred ca am realizat cate putin din fiecare. Dar am si descoperit cu mare durere in suflet ca sunt o persoana slaba, ca nu stiu si nu pot sa iert, pentru ca, nu-i asa, iertarea este apanajul celor puternici. Ca nu sunt nici suficient de buna, generoasa si intelegatoare, ca  sunt mai mult trista decat fericita, ca inima nu-mi mai zambeste ca altadata, ca nu mai stiu sa ma bucur de realizari, de prezent, de o floare, o mana intinsa, un gest de prietenie. As vrea sa ma schimb, dar constientizez cat de greu este, vreau sa rad, dar sufletul mai mult imi plange. As vrea sa fiu senina ca o zi de vara si cand colo, tot ce reusesc e sa fiu nelinistita si macinata de indoieli, nehotarata, nechibzuita.

Pentru mine, cele mai frumoase momente din 2010 au fost:

– realizarea acestui blog impreuna cu Dragos incepand din luna martie.

– indeplinirea marelui meu vis, vizitarea Spaniei, in aprilie-mai.

– intoarcerea la serviciu din luna septembrie

– regasirea armoniei si a dragostei in octombrie.

In ansamblu, 2010 a fost un an bun, presarat cu mici satisfactii, bucurii, clipe de neuitat, dorinte realizate, visuri implinite. Un an al desprinderii de trecut, al uitarii si al iertarii. Un an al regasirii. 2010 a fost anul inceputurilor, oare voi reusi  sa continui totul in 2011? Regret trebuie sa ma despart de el si  il astept cu emotie pe urmatorul, pe controversatul 2011.

Ce sentimente va incearca la sfarsit de an? Care a fost cea mai mare realizare a voastra in 2010?

Pamflet

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=H1asxbvkaaM]

Nu mai stiu cum am ajuns aici, dar nu are nicio importanta. Ma aflu pe malul unui lac de munte, iar din fundal se aude o muzica reggae divina. Apa e cristalina si nu ma mai satur privind-o. Drept in fata mea, dincolo de lac, este un munte cu vârful plin de zapada. In stânga si in dreapta lacului – paduri de brazi. Si, mai in dreapta, un râu de lapte, unul de miere, unul de vin rosu si unul de vin alb se varsa in lac, prin intermediul unor cascade minunate. Cerul e senin si imi e tocmai bine. Ma intind lenes pe iarba verde si catifelata…nici urma de gâze enervante…si exact atunci apare din cascada de lapte o negresa. Are trupul zvelt, buzele carnoase, picioarele lungi si drepte, sâni rotunzi si tari, un abdomen sculptural si ochi albastri. Sau verzi, intotdeauna am incurcat….Parul ca abanosul ii ajunge pâna la soldurile fermecatoare. Si e goala, bineinteles. Ma apuca un tremur de placere. Se aseaza lânga mine si facem cunostinta. O cheama Consuela. O intreb unde suntem. In Rai, fireste. In Raiul meu in care voi sta o eternitate. Si ea cine e? Ingerul meu insotitor, nu mi-am dorit eu asa ceva? Hmmm…nu tin minte  ca  o negresa cu ochi albastri si cu nume de telenovela sa-mi fi bântuit imaginatia, dar cine sunt eu sa stiu ce mi-am dorit si ce nu? O sorb din priviri pe Consuela. Arata extraordinar si nu ma intreb care o fi Raiul ei, conteaza ca ea e in al meu!

Si a fost ziua intâi.

Stau cu orele sub cascada de vin alb. E demi-dulce, exact cum imi place mie! Observ cum Consuela aseaza masa si ma duc la ea. Ce avem de mâncare? Banane, mere, ciorba de burta, sarmale cu mamaliguta si curmale. Ma uit cu precautie la curmale. Oare si pe astea mi le-am dorit? In fine, se pare ca fac parte din meniul “oficial”. Stând pe iarba si admirând peisajul, abia acum observ ca in spatele meu e un perete imens, albastru, cu o usa. O intreb pe Consuela ce e cu usa aia, unde duce. Imi spune ca n-are rost sa-mi bat capul cu asta si sa nu ma mai gândesc la asa ceva. La urma-urmei, nu am aici tot ce-mi doresc?

Parca ceva-ceva nu e in regula. Nu mai e nimeni? Nu, imi raspunde Consuela. Aici suntem numai noi doi, oare nu asta ti-ai dorit? Sa fii singur si linistit? La care Raiul m-a adaugat pe mine ca bonus. Da? Auzisem ca in alte Raiuri ar fi 40 de fecioare pentru un singur barbat….Consuela zâmbeste jucaus si imi spune ca aici nu e cazul, asta e ideea, o femeie si un barbat impreuna, nu? Numai doi… Si sa nu-mi fac griji, ca ea face cât 40. Mda, pare logic si n-am de ce sa ma plâng. Consuela e minunata! Spre amurg am inotat in lac, e o inotatoare desavârsita. Am ajuns la o insulita, am facut amor sub un palmier si ne-am odihnit un pic inainte de a ne intoarce.

Si a fost ziua a doua.

Azi vom dansa. Salsa, merengue, rumba, tangou, cha cha cha. Ah, tocmai bine, muzica reggae care se aude non-stop  incepuse sa ma cam sâcâie. Am intrebat-o pe Consuela daca se poate schimba si mi-a zis ca nu, nu mi-am dorit eu sa ascult reggae tot timpul? Bine ca in sfârsit vom asculta altceva!

Dupa dansuri mergem pe malul râului cu vin rosu si facem dragoste indelung sub un mar, dupa care stam imbratisati multa vreme. Dau sa intind mâna sa iau un fruct, dar brusc am o revelatie. Nu cumva asta e … acel pom? Consuela râde cu pofta si-mi face semn ca pot sa iau; nu e acel pom. Ce dinti frumosi are! Ah, e incredibil de apetisanta! Mai ales ca spre seara ne-am jucat in râul cu miere…

Si a fost ziua a treia.

Azi ar fi trebuit sa cântam la mandolina pe nori pufosi. Dar nu sunt nori….ciudat, nu ma asteptam sa existe asemenea defecte in Rai. In sfârsit, având in vedere ca e Raiul meu…Mergem prin padurea de brazi catre munte. Mirosul de cetina ma incânta. E o racoare placuta. Imi amintesc de ceva si o intreb pe Consuela: oare cum o mai arata Bucurestiul? Consuela consulta rapid agenda. Hmmmm…curios, nu observasem ca are o agenda. Oare unde si-o tine?!? Ei bine…nu se poate sa mai stiu ceva de Bucuresti. L-am parasit pentru totdeauna si asta e, nu voi primi niciun fel de informatie din punctul asta de vedere. Nu asta mi-am dorit? Ba da, aici are dreptate…totusi, nu stiu din ce motiv, raspunsul ei ma intristeaza suficient incât sa-mi dispara pentru o perioada din urechi porcaria aia de reggae.

Ajungem in vârf, ne hârjonim un pic si ne batem cu zapada. In departare pot vedea marea. Chiar, nu mergem la mare? Nu, nu se poate. Eu mi-am dorit intotdeauna un lac de munte, nu marea, remember? De data asta sunt sigur ca ceva nu e in regula, nu tin minte sa fi zis ca nu mai vreau la mare, ci ca refuz un anumit litoral. Consuela zâmbeste aratându-si din nou dantura perfecta. Imi spune ca, poate, n-am renuntat in mod constient la mare, dar in mod sigur am facut-o subconstient. Iar cand subconstientul si constientul se razboiesc, intotdeauna câstig de cauza are subconstientul.

Aha. Subconstientul deci…Nu conteaza. Bine c-o am pe Consuela! E minunata, fir-ar sa fie…Când ne intoarcem ma duc sa ma imbaiez in râul de vin rosu. Sper sa fie doar o parere…nu cumva incepe sa devina cam acru?

Si a fost ziua a patra.

Azi sunt nori albi, pufosi si, prin urmare, mergem pe ei sa cântam la mandolina. Adica….ea cânta si eu o ascult. Mda….muzica ar fi fost foarte interesanta daca ar fi tinut o ora, hai doua….dar douasprezece?? Douasprezece ore de zdranganeala stupida? Cica asa e programul…asta e, ea e inger, asta face, nu? Sunt insa fericit ca va urma iar o partida de amor si ma voi detensiona, Consuela e incredibil de priceputa, imi face masaj mereu dupa, desi uneori cam exagereaza…. Apoi ma duc iar sa beau din râu. Din cel cu vin alb, pentru ca ala cu vin rosu s-a acrit de tot.  Iar asta cu vin alb parca incepe sa se aciduleze.

Si a fost ziua a cincea.

O oarecare stare de satietate generala incepe sa ma cam agaseze. Cu chiu, cu vai, sorb din vinul alb care parca da in clocot, pentru ca de borsul ala rosu nu mai am curaj sa ma apropii. Ma uit la Consuela, mi se pare mie sau a inceput sa se ingrase? Bine ar fi daca ar pune ceva pe ea, un costum de baie macar, o rochie vaporoasa….Si de ce nu intelege ca vreau sa fiu lasat in pace, ma tot terorizeaza cu amorul si cu dansul, ce e asa disperata, ca doar avem o eternitate la dispozitie?!?!  Dar mi-e teama s-o intreb, ca iar o sa ma ia cu subconstientul si cu “nu asta ti-ai dorit?”. Azi toata ziua n-am facut decât sa ma ascund de ea.

Ma uit din ce in ce mai insistent catre usa. Oare ce-o fi acolo?

Si a fost ziua a sasea.

Imi iau inima in dinti si ma apropii de usa. E inchisa. Bat in ea. Se deschide, iar in prag apare un batrânel cu privirea severa, cu o barba alba si lunga, care tine in mâna un manunchi de chei imense. Cred ca stiu cine e…Ii spun abia soptit, sa n-o trezesc pe Consuela:

– Sfinte Petru….n-as putea sa merg putin in Iad?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GWwrPGDq45E&feature=related]

Rataceste absent printr-un parc  fermecat

Dorul mistuindu-l cu fiecare pas pe care-l face pe aleile lui pustii

Degetele-i danseaza in ritmul strengar al vantului

Asteptand nerabdatoare atingerea ei

Imaginandu-si silueta diafana a fetei

Aude fosnetul frunzelor vestede; Se intoarce brusc asteptand s-o vada aparand

Se opreste in acel loc special, creat parca doar pentru ei doi

Sprijinandu-se de trunchiul unui copac batran

Se trezeste cateva momente mai tarziu

In soapte suave

Senzatia il face sa zambeasca

Acum stie ca ea nu-l va parasi niciodata.

Toamna este anotimpul visarii si al nostalgiei.  El viseaza la o ea care sa-i fie mereu alaturi. Eu, toamna, aud glasul fraged al primaverii, ma infior de amintirea fierbinte a verii, ma resemnez in asteptarea iernii  si imi imaginez ca pot transforma vremelnicia in eternitate, intunericul in lumina, tristetea in bucurie, batranetea in tinerete,  inconstanta in statornicie, nepasarea in solicitudine, adversitatea in simpatie, uratul in frumos, raul in bine, esecul in succes,visele in realitate,  ura ta in…indiferenta, dragostea mea intr-o dulce-amara amintire.

Care este visul vostru de toamna?

–

“Rareori influenţa unui popor asupra altuia a fost mai completă, mai cuprinzătoare decât influenţa franceză în România…. Este recunoscută în toate manifestările spiritului uman, în politică cât şi în legislaţie, în literatură cât şi în organizarea administrativă sau în viaţa sociala”. P. Eliade

–

Va mai aduceti aminte de sondajul propus de mine in urma cu ceva timp in care va rugam sa-mi numiti tara voastra preferata? Ei bine, din cei 151 de participanti, 27 au optat pentru Franta. Pe locul doi s-a clasat Romania cu 21 de voturi. Anglia, SUA si Olanda sunt alte tari foarte apreciate de voi. Asa cum am promis atunci, tarii care va intruni cel mai mare numar de voturi ii va fi dedicat un articol. De fapt, este un material pentru toti cei implicati in sondaj, indiferent de tara aleasa drept favorita. Sper sa va placa.

_

“Unul  dintre cele mai minunate rauri din lume, ce oglindeste de la izvoare pana la varsare, o suta de cetati si cinci sute de turnuri” Oscar Wilde(1880).

Valea Loarei – chintesenta regiunilor franceze.

Loara este cel mai lung rau al Frantei, avand in jur de 1000 de km, de la izvorul sau din Ardeche si pana la varsare in estuarul St. Nazaire, pe coasta Atlanticului. Desi Loara a fost secole la rand o ruta comerciala si comunicationala importanta, astazi ea este plina de namol si putin adanca incat abia se mai poate naviga pe ea.  Regiunea Loarei este impartita in doua zone administrative: Centre si Pays de la Loire. Centre are drept capitala orasul Orleans, peisajele sale cuprinzand intinse lanuri de grau la Beauce, zona din nordul Loarei, iar in sudul raului, lacurile si padurile din Sologne, teritoriul preferat de vanatoare al regilor. Dealurile domoale din regiunea Berry reprezinta una din cele mai rurale zone ale Frantei. Touraine, vechea denumire a zonei din jurului Toursului, este inima Valii Loarei, solul sau bogat permitand cultivarea de pepeni, sparanghel, prune, capsuni precum si vita de vie.

Pays de la Loire incepe de la vest de Tours si cuprinde Angers, Le Mans, Nantes(capitala) si Vandee in sud. Anjou, fosta denumire a regiunii din jurul Angersului, a fost candva un ducat puternic, cu teritorii indepartate precum Provence si Sicilia. Chiar aici, in Valea Loarei, englezii au suferit cea mai grea infrangere, fiind invinsi de Ioana d’Arc la Oreleans, memoria acesteia fiind inca venerata in toata regiunea.

Secole la rand, poetii au ridicat in slavi la douce vie, viata dulce din aceasta vale din inima Frantei, ce separa net nordul de sud. Solul aluvionar fertil si clima extraordinar de blanda s-au asociat pentru a da nastere unor vinuri foarte bune si unui corn al abundentei de legume si fructe.

Gloria suprema a Vaii Loarei – recent integrata in patrimoniul UNESCO- este data de magnificele castele ce domina malurile raului si afluentii sai ca niste bijuterii. Loc de distractie al regilor si nobililor din Evul Mediu, valea urma sa devina leaganul exploziei artistice a renasterii franceze. Astazi, acele palate si castele somptuase si nobilele lor gradini se numara printre punctele majore de atractie ale Frantei; cele mai mici ofera chiar gazduire, astfel incat vizitatorii sa traiasca pe pielea lor la vie de chateau.

Pentru ca nu am vizitat regiunea, voi intocmi un clasament al celor mai frumoase castele de pe Valea Loarei in opinia mea, din ceea ce am observat in imagini si clipuri pe net. Fiecare prieten al acestui blog va primi azi in dar un castel. :)

Chenonceau– probabil cel mai romantic castel din Franta.  Prelungindu-si arcadele gratioase pe malul raului Cher,  construit de Catherine Briconnet la inceputul secolului al XVI-lea pe fundatiile unui conac si ale unei mori, aceasta bijuterie  de arhitectura renascentista a fost daruita de Henric al II-lea iubitei sale Diane de Poitier.

Acest castel ii este oferit Dianei. :)

Villandry.  Faima acestui castel o reprezinta gradinile sale, recreate fidel in stilul renascentist al secolului al XVI-lea, cu flori, legume si tufisuri in forme geometrice. De azi inainte el apartine Andreei. :)

Cel mai mare dintre castele Loarei, Chambord este o capodopera renascentista de proportii uriase, cu 440 de camere, 86 de scari si 365 de seminee – cate unul pentru fiecare zi a anului. Pana in 1519 a fost un simplu pavilion de vanatoare, cand Francisc I a decis sa-si construiasca cel mai modern castel. Se pare ca cel care ar fi desenat primele planuri ale castelului, inclusiv schema cu privire la devierea cursului Loarei pentru a curge pe langa castel  a fost insusi Leonardo da Vinci.  De azi inainte Nora se poate instala confortabil in acest palat, pentru ca acesta este cadoul meu pentru ea. :)

Saumur – unul din cele mai fermecatoare orase de pe Valea Loarei este renumit pentru vinul sau spumos, pentru castel si pentru scolile sale de calarie. Gratioasele turnuri ale castelului datand din secolul al IV-lea se inalta azi peste oras si peste rau, la fel cu o faceau odinioara in ilustratiile cartii “Tres Riches Heures du Duc du  Berry”, carte ce se gaseste acum intr-unul dintre castelele de la Chantilly. Proprietarul acestui castel este de azi inainte Dragos. :)

Azay-le-Rideau este unul dintre cele mai frumoase castele ale Loarei, descris de Balzac drept “un diamant cu multe fatete asezat pe Indre”.  Cu turnurile sale delicate si cu fortificatiile pur decorative ce se reflecta in apele linistite ale raului, avand in spate padurea, este un castel construit mai degraba pentru placeri decat pentru aparare. In vreme ce linia constructiei este una gotica, decoratiunile sunt inspirate din Renasterea italiana. Probabil cea mai impresionanta caracteristica este armonia dintre Chateau si pozitionarea sa, o combinatie plina de virtuozitate intre piatra galbuie, apa limpede si vegetatia luxurianta. Asezat pe o insula intre doua brate ale raului Indre, castelul este aproape in intregime inconjurat de ape.

Ada, te rog sa vii sa-ti iei cheile, de azi inainte castelul este al tau! :P

Chateau D’ Amboise a reprezentat resedinta regilor de Valois in secolele XV – XVI. Ofera o priveliste incantatoare  dominand Loara si stradutele inguste si romantice ale vechiului oras. Este cadoul meu pentru Orry. :)

Blois.  Daca urci dealurile ce domina Loara, Blois devine un extraordinar loc de agrement. Stradutele sale abrupte si intortocheate, marginite de constructii medievale, aleile mici si curtile ascunse au pastrat si arhitectura si atmosfera trecutului glorios al acestui oras, inca dominat de castelul lui maiestuos.  Marele turn gotic si sala s-au pastrat de la fortareata originala, din secolul al XIII-lea. Adaosurile facute in secollele urmatoare infatiseaza un amestec neobisnuit de stiluri arhitecturale. Ludovic al XII-lea a transformat fortareata intr-un palat renascentist opulent.

De azi inainte Blois are o noua stapana: Happygirls. :)

Trecand pe Valea Loarei nu poti sa nu fi impresionat de stralucirea si simetria castelului Cheverny, unul dintre cele mai elegante din Franta. Edificiul, realizat in linii drepte, este alcatuit din doua pavilioane patrate, cu acoperisul presarat de lucarne.

Noua lui proprietara este Alexandra. :)

Beauregard este un castel de tip clasic construit in secolul al – XVI – lea, ce se compune dintr-o galerie legata de doua pavilioane rectangulare, care adaposteste o interesanta colectie de portrete istorice.

Este darul meu pentru Iulia Mihai. :)

Constructia castelului  de Serrant situat in apropiere de Angers, inconjurat de un sant acum cu lebede, a durat mai bine de doua secole – desi nu ti-ai da seama de asta, datorita coerentei designului. In interior, castelul este decorat opulent si impresioneaza prin imensa biblioteca si prin dormitorul conceput pentru Napoleon.

Castelul de Serrant a fost retrocedat incepand de azi  italianului meu preferat,  Black Angel. :P

Castelul Sully-sur-Loire este situat la portile Vaii Regilor pe Valea Loarei in inima unui vast parc fiind construit in stilul Renasterii si reprezentand totodata un bun exemplu de fortareata medievala. De acum apartine lui Un nou sens. :)

Din pacate nu am mai gasit castele frumoase, pe gustul meu, pe Valea Loarei, asa ca ma vad nevoita sa ma opresc aici cu enumerarea. Au ramas multi prieteni ai acestui blog fara castel. :( Pe acestia ii  invit intr-o  calatorie pe Valea Loarei

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1q2DEmZHviA&feature=related]

Sa le stapaniti sanatosi si bon voyage!  :) Multumesc tuturor participantilor la acest sondaj!

P.S. Astept sesizarile si doleantele voastre pana la miezul noptii, dar ganditi-va de doua ori inainte, pentru ca stiti cum se spune, nemultumitului i se ia darul. :P

Tocmai am descoperit doua articole extrem de frumoase, scrise din suflet, vi le recomand si voua, sunt sigura ca le veti citi cu mare placere. Le gasiti aici si aici.

“A trăi înseamnă să poţi supravieţui strivit între două imagini despre tine: a ta şi a celorlalţi.” (G. Liiceanu)

Se mai ascunde ceva dincolo de aparente? Sau nu  a mai ramas nimic? Si chiar  daca mai exista ceva, oricum nu prea mai intereseaza pe nimeni. Da, suntem atat de ocupati cu aparenta, incat prea putin ne mai pasa de realitate. Nu mai stim cine suntem de fapt, nu reusim sa scapam de masca pe care o purtam in societate nici macar cand suntem doar cu noi insine, departe de privirile iscoditoare si de aprecierile critice ale celor din jur.

Am mai spus pe blog si cu alte ocazii ca nu-mi place sa judec oamenii pentru actiunile sau gandurile lor. De asemenea evit etichetarile de tot felul, mai ales dupa primul contact cu persoana. Citeam pe blogul lui Chocolate Follie, intr-un articol foarte interesant, ca pe ea intuitia nu o prea tradeaza si nu se inseala des in privinta oamenilor. Dupa multe prietenii dizolvate si certuri de pomina, am ajuns la concluzia ca eu nu dispun de acest fler. Da, de fiecare data aparentele au inselat, m-au inselat si m-au determinat sa fac cele mai proaste alegeri in privinta prietenilor astfel dobanditi. Primul scenariu, cel trist si aparent inexplicabil, se desfasura astfel: intalneam o persoana noua, ne simpatizam reciproc, gaseam o multime de puncte comune, pasiuni si interese identice,  aceleasi lucruri care ne deranjau sau pe care le detestam de-a dreptul, acelasi tip de umor, ce mai, simtem ca ne cunoastem dintotdeauna si sesizam o usurinta in a ne impartasi banalitati sau a ne destanui secrete. De obicei nu dura mult. O data cu trecerea timpului magia disparea, iar poleiala aurita care ne imbraca relatia se rupea brusc intr-o zi si oricat am fi incercat s-o tesem la loc, esuam lamentabil.  Descopeream uimita ca in realitate nu avem nimic in comun, ca nu suntem decat doi straini pe care viata i-a adus din greseala pe acelasi drum. Si din acel moment, caile nostre  se desparteau pentru a nu se mai intersecta vreodata. Al doilea scenariu, cel cu final fericit, avea urmatoarea traiectorie: cunoasteam o persoana pe care o antipatizam fara un motiv intemeiat din prima clipa. Pur si simplu nu-mi placea de ea. Evitam sa-i fiu prin preajma si uneori spuneam lucruri rautacioase la adresa ei. Nici ea nu parea prea incantata sa ma vada, sa vorbeasca cu mine. Inevitabil ajungeam la un conflict deschis si puteam jura ca nu vom fi niciodata prietene. Exact aceste persoane pe care intial le-am privit cu reticenta, ba chiar mi-au parut nesuferite, au ajuns sa-mi devina cele mai bune prietene. Pe parcurs ceva se intampla. O chestie banala care ne demonstra cat de multe avem in comun si ne irosim in ura si dispret. O intamplare a vietii ne unea pentru a nu ne mai desparti niciodata.

Nu am cum sa-mi explic aceste intorsaturi de situatie, dar parca de prea multe ori m-am inselat, grabindu-ma sa dau verdicte si sa-mi fac prieteni bazandu-ma pe prima impresie, pe feeling, pe fler si apoi am  regretat amarnic. Probabil asta se intampla pentru ca de cele mai multe ori uitam sa privim dincolo de aparente, vedem doar ce ne convine noua sa vedem, iar cand oamenii isi arata adevarata fata, ramanem consternati si uluiti ca  nu am putut observa si noi asta mai devreme. Uneori cand ne decidem sa deschidem ochii este mult prea tarziu, raul fusese deja produs.

Autor: Nice

Inchei azi seria articolelor destinate celor mai importante orase romanesti.
Constanta este cel mai mare oras al regiunii istorice Dobrogea, avand o populatie de 302.171 de locuitori(la 1 ianuarie 2009), fiind depasit de catre Bucuresti, Timisoara, Iasi si Cluj-Napoca. Este cel mai vechi oras(pe locul anticului Tomis) cu continuitate de locuire pana in prezent. Constanta este a doua zona urbana a tarii dupa Bucuresti, avand o suprafata de peste 2100 kmp si jumatate de milion de locuitori. Zona metropolitana Constanta reuneste in afara orasului alte 13 localitati: Agigea, Corbu, Cumpana, Eforie, Lumina, M. Kogalniceanu, Murfatlar, Navodari, Ovidiu, Poarta Alba, Techirghiol, Tuzla si Valu lui Traian.

Brasov este cel mai mare oras din Carpatii Romanesti. La 1 ianuarie 2009 avea 278.048 locuitori(populatia sa fiind in scadere in ultimele decenii din cauza exodului sasilor si a reducerii activitatilor industriale). Statiunea de iarna Poiana Brasov se află la 12 km distanta de centrul municipiului, dispunand de o infrastructura dezvoltata pentru practicarea sporturilor de iarna. Patron al orasului este considerata a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, indreptat spre Casa Sfatului, avand stema Brasovului sculptata dedesubt în relief. In acest oras a fost confectionată si instalata o copie a “Statuii Lupoaicei” („Lupa Capitolina”), simbolul latinitatii poporului roman. In anul 1539 se construieste aici prima fabrica de hartie din tara noastra.

Cluj Napoca este cel mai mare oras al Transilvaniei avand la data de 1 ianuarie 2009 306 474 locuitori, fiind al 4-lea oras al tarii dupa Bucuresti, Timisoara si Iasi. Castrum clus, denumirea latina a cetatii, a devenit Cluj in romana, Kolozsvar in maghiara si Klausenburg in germana; originea ar putea fi latinescul “clus” care inseamna “inchis”, sau din cuvintele germene “klaus” ori “klause” (care desemneaza o trecatoare intre munti), respectiv “clusa” (stavilar, baraj); in 1974, Ceausescu decide sa adauge si vechea denumire Napoca la numele orasului. Clujul a fost distrus de navalirea mongola in 1241, fiind repopulat cu colonisti adusi din vestul Europei, in special sasi. In 1655, trei sferturi din cladirile orasului au fost distruse de un incendiu devastator. Biserica Sf. Mihail fost inceputa in 1316 si continuata timp de 150 de ani; este a doua biserica gotica ca marime din Transilvania, dupa Biserica Neagra din Brasov, si a devenit cladirea-emblema a Clujului.

Craiova este cel mai mare oras al regiunii istorice Oltenia. Conform ultimului comunicat al Institutului National de Statistică, la data de 1 ianuarie 2009 orasul avea o populatie de 298.928 de locuitori. Municipiul Craiova este situat în sudul Romaniei, pe malul stang al Jiului, la iesirea acestuia din regiunea deluroasa, la o altitudine cuprinsa între 75 şi 116 m.

Constantinesti este cel mai lung nume de localitate din Romania format dintr-un singur cuvant(14 caractere). Se afla in judetul Braila.

Colti(comuna din judetul Buzau) gazduieste singurul muzeu al chihlimbarului din Romania. Fala colectiei (una dintre cele mai valoroase din lume), este o piatra de 1,857 kg. Desi rosturile de chihlimbar de la Colti sunt inguste si sarace, nicaieri nu se intalnesc atatea nuante de culori… de la negru opac la negru verde, negru galben, maron sidefat pana la galben stralucitor. Muzeul a fost infiintat in anul 1979 intr-o casa in stil popular. Colectia adaposteste o varietate de mostre de chihlimbar provenite din zacamintele extrase din Muntii Buzaului si un bogat material iconografic, unelte, instrumente, documente, fotografii, bijuterii din epoca moderna si contemporana, obiecte de etnografie si arta populara: piese decorative (stergare), port popular si mobilier, unelte de tesut, obiecte de uz casnic, pentru pastorit si unelte agricole. La Colti a fost singura exploatare de chihlimbar din Romania, exploatare închisă în 1948. Muzeul Chihlimbarului din Colti, administrat de Muzeul Judetean Buzău, a fost deschis în 1973 şi este singurul astfel de muzeu din tara.

Chihlimbarul (sau ambra) este o rasina fosila divers colorata (mai ales in nuante de galben), provenita din mai multe specii de pini; varsta sa este estimata la 50-60 milioane de ani. In structura sa se gasesc adesea fosile animale sau vegetale. Prin traditie, este considerat a avea proprietati terpautice speciale, dar este si un material foarte apreciat pentru bijuterii.

Oravita este orasul cu cel mai vechi teatru din Romania. El a fost construit in  1816 dupa modelul teatrului din Viena, intr-un raport de la 1 la 6, astfel ca orasul Oravita beneficiaza de  o minunata cladire reprezentand teatrul din Viena in miniatura. Personalitati importante ale culturii romanesti au ajuns aici, printre acestea aflandu-se Mihai Eminescu si George Enescu. Teatrul din Oravita nu este doar cel mai vechi teatru din Romania, ci si primul teatru construit din piatra din sud-estul Europei si prima cladire din Europa luminata cu lampi de acetilena.

Orasul situat la cea mai mare altitudine(1060m) in Romania este Predeal. Este singurul oras aflat la peste 1000 de m, fiind asezat pe Valea Prahovei, langa trecatoarea cu acelasi nume din Carpatii Meridionali. Prin Predeal trece Drumul National DN1 si o cale ferata electrificata pe doua sensuri. Orasul este delimitat de 5 masive: Postavarul, Piatra Mare, Bucegi, Baiului si Fetifoi. In trecut, Predeal a fost localitatea de frontiera cu Imperiul Austro-Ungar, cladirea postului de graniceri existand si astazi. In anul 1916 a primului Razboi Mondial s-au desfasurat lupte grele în acesta zona. In prezent, Predealul este cunoscut mai ales iarna datorita telescaunului si teleschiurilor de care dispune, oferind posibilitatea de a schia pe 5 partii. Statiunea Predeal este recomandata tratamentului neuroasteniei, pentru revigorarea organismelor slabite, pentru recuperarea ulterioara suprasolicitarilor fizice sau intelectuale, pentru tratamentul tulburarilor endocrine si a problemelor de crestere a copiilor. Principalii factori de cura sunt aerul curat, fara praf si alti agenti alergici, bogat in ozon si radiatii ultraviolete, atmosfera ionizata si presiunea relativ scazuta a aerului.

Baia Mare(regiunea) detine cele mai intinse suprafete de castani comestibili din Romania. Rezervatia de castani de la Baia Mare are o suprafata de cca 500 de ha. In ceea ce priveste originea castanului in aceste locuri nordice, unii cercetatori sustin ca acest arbore a fost adus in zona Maramuresului de calugarii greci sau colonistii romani. Prezenta lui este atestata documentar inca din secolul XIV, iar frunza castanului este prezenta in stema orasului Baia Mare. In fiecare an are loc Sarbatoarea Castanelor, sarbatoare dedicata acestei specii emblematice pentru zona.

Statiunea Climaterica Sambata(27 de caractere) este cea mai lunga denumire a unui oras din tara noastra.

Timisoara este cel mai mare oras din vestul tarii.  Numele localitatii vine de la raul Timis, numit de romani in antichitate Tibisis sau Tibiscus.  Timisoara este situata în sud-estul Câmpiei Panonice (respectiv în sudul Campiei de Vest), în zona de divagare a raurilor Timis si Bega. Apele celor doua rauri au format aici un tinut foarte mlastinos si frecvent inundat. Timisoara insa s-a dezvoltat într-unul din putinele locuri pe unde se puteau trece mlastinile. Acestea au constituit pentru mult timp o autentica fortificatie în jurul cetatii, insa au favorizat si o atmosfera umeda si insalubra, precum si proliferarea epidemiilor de ciuma si holera, care au mentinut relativ scazut numarul de locuitori si au impiedicat semnificativ dezvoltarea cetatii. Cu timpul însa reteaua hidrografica a zonei a fost desecata, indiguita si deviata. In urma acestor lucrari raul Timis a încetat sa mai strabata orasul. Imbunatatirea terenului a fost realizata în mod ireversibil prin construirea Canalului Bega începând cu 1728 si desecarea completa a mlastinilor din împrejurimi. Totusi, terenul de pe raza orasului mosteneste o panza freatica aflata la o adancime de numai 0,5 – 5 metri, factor care nu permite construirea edificiilor înalte. Ora locala este în avans cu 1 h 25 min 8 sec fata de ora meridianului 0, dar se afla în întarziere cu 34 min 52 sec fata de ora oficiala a Romaniei. La 1 ianuarie 2009 avea  311.586 de locuitori, fiind al doilea oras al tarii ca populatie.

Superlativele orasului:

1718 – atestarea fabricii de bere, cea mai veche de pe teritoriul actual al Romaniei.

1728 – inceputul canalizarii Begai, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul tarii noastre.

1760 – primul oras al monarhiei cu strazile iluminate cu lampi

1771 – primul ziar care a aparut pe teritoriul actual al Romaniei si totodata primul ziar german din sud-estul Europei: “Temeswarer Nachrichten”.

1854 – primul serviciu telegrafic intr-un oras al Romaniei de azi.

1855 – primul oras al monarhiei habsburgice cu strazile iluminate cu gaz.

1881 – prima retea de telefonie de pe actualul teritoriu al tarii.

1884 – primul oras din Europa continentala cu strazile iluminate electric cu 731 de lampi.

1886 – prima statie de salvare din Ungaria si Romania.

1895 – prima strada asfaltata de pe teritoriul Romaniei de azi.

1897 – primele proiectii cinematografice.

1899 – primul tramvai electric intr-un oras din Romania de azi.

1953 – singurul oras european cu trei teatre de stat: in romana, maghiara, germana.

Sibiu este primul oras al Romaniei ce a fost ales capitala culturala europeana in anul 2007 alaturi de orasul Luxembourg. In Sibiu au avut loc numeroase alte lucruri in premiera:

1292 – primul spital din Romania

1340 – prima scoala certificata documentar din Romania

1494 – prima farmacie din Romania

1544 – prima carte tiparita din Romania

1551 – prima incercare mondiala de a lansa racheta

1797 – primul laborator homeopat din lume

1817 – infiintarea Muzeului Brukenthal, primul din Romania

1859 – Podul Mincinosilor, primul pod de fier din tara

1896 – primul oras electrificat din tara

1928 – prima Gradina Zoologica din Romania