Am observat că pensionarii militari şi-au coordonat acţiunile la nivel naţional, iar acestea au coincis cu festivităţile dedicate unirii Principatelor. Un prim fapt condamnabil, ruşinos şi nedemn, a fost huiduirea imnului naţional de către respectivii militari. Nu se cade, domnilor, ca cetăţeni care aţi jurat să apăraţi şi să respectaţi însemnele oficiale ale ţării, să vă pretaţi la un astfel de comportament. Înţeleg, vă nemulţumeşte profund clasa politică aflată la conducerea ţării, în frunte cu matelotul rămas fără şuviţă; îl apostrofaţi pe acesta, este dreptul dumneavoastră democratic, însă nu înţeleg ce vină are imnul naţional, care nu se confundă cu persoana aflată acum la conducerea statului. Probabil ar trebui să aruncaţi o privire la aliaţii noştri actuali, foştii dumneavoastră inamici, ştiţi prea bine, de pe vremea când patria dragă era membră a Pactului de la Varşovia, şi să observaţi atitudinea acestora în momentul intonării imnului naţional al SUA. În fine, ce să învăţăm noi, popor cu o tradiţie multimilenară, de la un stat ce există de doar câteva sute de ani……

România, ca multe alte state de pe mapamond, a fost afectată de criza financiară, provenită, da, aveţi dreptate, de la yankeii pe care i-aţi urât până în decembrie 1989 apoi, peste noapte, româneşte, aţi început să îi aclamaţi. Primele măsuri de redresare a economiei naţionale au vizat protejarea bugetului – s-au diminuat salariile angajaţilor statului cu 25%. N-a fost bai, dumneavoastră sunteţi pensionari, v-aţi făcut datoria faţă de ţară, acum vă odihniţi şi vă bucuraţi de pensia pentru care aţi muncit din greu. Păi cum, doar ştie toată lumea că armata a contribuit decisiv la realizarea canalului Dunăre – Marea Neagră, la Transfăgărăşan, la metrou, la Casa Poporului, etc. Mai mult decât atât, brava noastră armată română a oferit un ajutor ferm, hotărât socialist, agriculturii, grăbind anual recoltarea cerealelor, cartofilor, sfeclei, a strugurilor, la inundaţii, ş.a.m.d. Sunt perfect de acord, doamnelor şi domnilor militari pensionari, dar mă simt obligat să fac o precizare. Nu dumneavoastră, ofiţerii şi subofiţerii activi la vremea respectivă, aţi stat în arşiţă, ploaie şi frig, ci amărâţii de trupeţi, da, cei care mâncau fasole cu pietricele şi viermişori, cei ale căror raţii erau ajustate în mod constant, căci deh, ce le trebuie soldaţilor prea multă hrană, ei trebuie să fie supli şi să fie oricând pregătiţi să lupte pentru patrie. “Surplusul” îl luau bucătării, cu voia dumneavoastră. Cine spune că militarii nu se pricep la afaceri?

Ce se aude din mulţime? Un domn în vârstă se recomandă ferm, colonel X, fost comandant al regimentului Y, din cadrul armatei Z. Ce ne spune domnul? Că dânsul, în august 1968, se instalase ferm pe malul Prutului, fiind pregătit să respingă un eventual atac al sovieticilor, deranjaţi de celebrul discurs al lui Ceauşescu, cel ce acuzase intervenţia URSS şi a câtorva ţări aliate în Cehoslovacia. Zâmbesc cu dispreţ şi îi aduc aminte domnului că Marele Cârmaci, temerarul acuzator al ursului de la răsărit, în cazul în care ruşii ar fi atacat România, îşi pregătise atent ieşirea din scenă, apelând la amicul său iugoslav, Tito……şi domnul ofiţer în rezervă ne asigură că el şi camarazii săi puteau să respingă tăvălugul rusesc… ce contează că URSS, alături de SUA, avea o forţă armată formidabilă!

Observ că se repetă aceleaşi declaraţii: noi am fost la munci, noi am fost gata să ne sacrificăm pentru ţară, noi am dus-o foarte greu. Stau şi mă întreb, oare celelalte milioane de pensionari civili, având aceeaşi vechime în muncă, în condiţii cel puţin la fel de dificile şi contributori CAS, căci ei nu au fost scutiţi, precum domniile voastre, nu au dus-o greu?. Nu are rost să amintesc ce pensii au foştii muncitori din fabrici şi uzine, fostele cadre didactice, foştii lucrători la CAP, etc. Ce facem, domnilor, cu veteranii de război, amărâţii care s-au întors pe jos din lagărele siberiene apoi, ajunşi în ţară, au fost arestaţi şi încarceraţi, sub acuzaţia că au luptat împotriva Uniunii Sovietice? Lor le dăm pensii sub 100 de euro, căci sunt bătrâni, prea bătrâni, ce să mai facă ei cu banii…

Închei, aducând un elogiu tuturor soldaţilor români căzuţi în luptă, cărora le zac oasele în afara ţării, uitaţi de toată lumea, şi îmi exprim admiraţia faţă de pompieri şi echipajele SMURD, oameni care merită de zeci de ori mai mulţi bani decât primesc acum. Glorie eternă, eroii nu mor niciodată!

[youtube NHjo8Bc-npg]

Surse: http://www.zf.ro/eveniment/adevarul-statistic-al-pensiilor-speciale-de-la-interne-armata-si-securitate-3-din-pensionari-consuma-10-din-bugetul-total-7913077

http://www.zf.ro/profesii/recalcularea-primelor-25-000-de-pensii-speciale-ale-militarilor-a-marit-cheltuielile-statului-nu-le-a-micsorat-7906941

Pamflet. Personajele si institutiile din text nu exista. Si nici faptele lor.

Pahontu era fiul fostului secretar de partid cu propaganda, care aranja vizitele in judet ale lui Nicolae Ceausescu si bun prieten de pahar cu Nicu Ceausescu. Pahontu junior fusese prim-secretar adjunct UTC pe judet si a intrat (unde in alta parte?) in FSN in 1990. Apoi FDSN. Apoi PDSR. Si, in sfârsit, PSD. In 2001 l-a luat Adrian Nastase de-o aripioara, simtindu-l “cu potential”, l-a pus sa faca un pic de practica pe lânga Miki Spaga si guzganul Hrebenciuc, l-a bagat in masonerie, dupa care l-a trimis la un curs despre combaterea evaziunii fiscale sustinut la Roma de Garda Financiara din Italia (la sediul acesteia) in colaborare cu carabinierii. Atâta doar ca acel “curs” era de fapt sustinut de mafia siciliana in colaborare cu ‘Ndranghetta si nu era vorba despre combaterea evaziunii fiscale, ci despre cele mai noi si fiabile tactici din domeniu in legatura cu fraudarea fondurilor europene, despre modul in care banii publici devin bani privati in mod legal si alte asemenea discutii prestigioase. Caci mafia se mai stileaza si ea, nu prea mai merge cu impuscaturi in plina strada sau cu TNT pus sub drumurile pe care urmeaza sa treaca politistii si procurorii cei mai inversunati si incoruptibili. Garda Financiara nu facuse altceva decât sa ia conferinta sub pulpana ei, de ochii Europei, sa inchirieze sediul si numele cursului, in schimbul unei donatii generoase catre partidul de guvernamânt. Caci toate partidele din lume au nevoie de donatii, mai ales in vreme de criza – ori Italia e in criza permanenta inca de la caderea Imperiului Roman, daca nu chiar de dinainte. Asa ca liderii s-au gândit “what the fuck?”, la urma urmei fraudarea fondurilor europene inseamna un trai mai bun pentru reprezentantii poporului Italian. Deci pentru italieni.

Perfect instruit in tainele acestui sport dupa 6 luni de curs intensiv, Pahontu s-a pus pe treaba si a inceput sa colecteze bani pentru partid de la firmele din zona lui. Aranja licitatii, dadea contracte ba pentru construire de drumuri, ba pentru construire de sali de sport, ba pentru programul “laptele si cornul”.  Totul mergea ca uns, intr-o aparenta forma de legalitate, numai ca s-a intâmplat o mica defectiune, in 2004 au câstigat altii alegerile. Si s-a trezit pe cap cu un reprezentant al PNL, in a carui zona de influenta cazuse “mosia” lui. “Varsa tot”, i-a spus penelistul, “si ramâi in functie”. Zis si facut. Pahontu a ciripit tot ce stia (amanuntele au facut subiectul unui dosar care a ajuns la procuratura si care e si in ziua de azi tot acolo), a trecut la PNL si a facut mai departe colectare de fonduri. Spre deosebire insa de PSD, care jefuia centralizat, care dicta cât e pretul unui contract de achizitii publice si care sunt comisioanele fiecaruia, la PNL era deranj mare. Când a vazut cât de amatori sunt liberalii, Pahontu s-a luat cu mâinile de cap. Parca fiecare membru nu avea in cap decât cum sa fure mai mult fara sa-i treaca prin minte sa-si acopere urmele cât de cât legal. Orice functionar isi punea comisioane de care “centrul” nu stia, sau se facea ca nu stie. Astfel, un contract de servicii IT, care initial nu trebuia sa fie achizitionat decât cu 500.000 eur, ajunsese sa fie “câstigat” de minister cu 10.000.000, de parca “licitatie” ar fi insemnat cine vine cu pretul cel mai mare, nu cu pretul cel mai mic. Fiecare veriga prin care trecea contractul il chemase pe licitant sa mai adauge un comision in plus.

Pahontu n-a avut incotro, s-a resemnat si a continuat sa fure pentru penelisti. Apoi au venit pedelistii, si mai avizi. A fost chemat de liderul zonal PDL: “Varsa tot”. Deja stia lectia, a trecut la PDL si … a varsat tot. A dat o gramada de amanunte. Aceste amanunte au facut (bineinteles) subiectul unui dosar gros cu care Traian Basescu a trântit in biroul de la B1TV intr-o noapte din 2010 de era sa-l spulbere, tunând: “Am aici o multime de dovezi despre evaziuni si fraude multilaterale”. Bineinteles ca dosarul a ramas in continuare gros si din ce in ce mai prafuit, pe undeva printr-un sertar la DNA, ca doar dosarele sunt facute pentru santaj, nu pentru a fi rezolvate. In plus a devenit un fel de material predat in secret activului de baza PDL despre cum trebuie sa se procedeze la colectarea rapida de bani negri pentru un partid care domneste in vreme de criza. Nu se stie ce se poate intâmpla din zi in zi, lumea e cam nervoasa, e nevoie de bani, hai pe ei! PDL  a conceput un plan naucitor de colectare a taxelor de protectie, unde se imbina perfect profesionismul pesedist cu amatorismul penelist. Pe ordinea de zi, un singur punct, mare si lat: un milliard de euro colectati pentru partid pâna la sfârsitul lui 2011. “Creierul” acestui plan a fost Pahontu, bineinteles.

Pentru ca…

…adevaratii profesionisti merita respectati intotdeauna, indiferent de culoarea politica.

5.30 dimineata. Mobilul imi da desteptarea. Incerc sa ma dezmeticesc. Nebuloasa. Oare pe ce planeta ma aflu? A, da, tot pe Terra! :( Nimic nu s-a schimbat de aseara…

Dorinta mea cea tainica este sa emigrez pe o alta galaxie. Ma multumesc si cu un alt Sistem Solar, singura conditie este ca locul  sa fie cat mai departe de planeta actuala.

7.30. Ajung la job. Surpriza de proportii: fara sa intarzii! Nu s-a mai intamplat asta de ani de zile, sentimentul este placut, reconfortant, incurajator. Hai ca se poate, imi zic, ce-ar fi sa-mi reuseasca si maine figura?

Dupa job, sesiune de shopping(6 ore). Pranz in oras. Ajung acasa cu doua sacose care mi-au rupt mainile. Detest sa car  lucruri grele. Printre cumparaturi o sticla de apa de izvor…

Cu ultimele forte deschid calculatorul… Si blogul???

Acest articol este dedicat tuturor celor care au si blog si serviciu, si care reusesc sa obtina performante maxime cu ambele. Celor care desi merg  la job sau scoala(liceu, facultate), posteaza zilnic pe blog articole de calitate si nu se opresc aici, isi viziteaza si prietenii din blogosfera lasandu-le comentarii. Aveti toata admiratia si respectul meu!

Eu nu voi reusi niciodata sa le impac pe amandoua.

Intotdeauna m-am confruntat cu aceasta dilema, cum este mai bine, sa faci un singur lucru, dar bine sau doua ori mai multe, dar…prost? Bine, poate am folosit un termen cam dur, sa zicem mediocru, astfel incat sa nu inregistrezi succese notabile sau performante iesite din comun. Iar satisfactiile sa fie pe masura.

Filosofia aloha:

“Lumea este ceea ce credeti ca este.”
“Nu exista limite.”
“Energia curge acolo unde este indreptata atentia.”
“Acum este momentul puterii.”
“Toata puterea vine dinauntru.”
“Efectivitatea este masura adevarului.”

O bijuterie pierduta in imensitatea Oceanului Pacific. Un spatiu polineziano-asiatico-american cu influente latine, europene si nu numai. O inlantuire a contrariilor: luxurian si frust, modern si stravechi, simplu si exotic. Hawaii. Si precum fatetele unei pietre pretioase, insulele aflate in componenta ei se disting prin trasaturi inimitabile. Oahu este ametitoare, trepidanta, sofisticata si rustica, Maui este visatoare, Insula Mare este usor barbara, cu spatii excedentare si plina de energie creativa. Statiuni luxoase au inmugurit din obsidianul calit in inima vulcanilor. Kauai este batrana, inteleapta si verde. Molokai sfideaza timpul, incapatanandu-se sa ramana in afara tendintelor, si tocmai in aceasta detasare rezida farmecul ei.  Cei care doresc sa descopere toate tipurile de piesaj – incluzand vulcani, deserturi, coaste insorite, varfuri inzapezite de munte, paduri de ferigi si curcubeie – se vor indragosti cu siguranta de Hawaii.

Dar mai presus de un spatiu geografic, Hawaii reprezinta un spirit. Spiritul Aloha.

Aloha este un cuvant delicat, inzestrat cu forta de a contura o viata. Este singurul cuvant care diferentiaza Hawaii de orice alt loc din lume, dand multor rase posibilitatea de a se aduna laolalta si de a trai pasnic, nu doar tolerandu-se, ci si bucurandu-se de atmosfera de sarbatoare si apreciere reciproca. Cand spui Aloha admiti ca va aflati in prezenta lui Dumnezeu, astfel incat cuvintele, gandurile si faptele voastre trebuie sa fie neprihanite. Nu este un cuvant usor de tradus, cu toate ca defineste si contine esenta unei natiuni. Analizand radacinile sale, alo inseamna “in prezenta(cuiva)”, iar ha este “suflarea vietii”, cu referire la darul divin. Pilahi Paki a definit aloha litera cu litera:

A este akahai, bunatate

L este lokani, unitate

O este oluolu, farmec

H este haahaa, smerenie

A este ahonoi, rabdare

Oamenii se tem de disparitia spiritului aloha. Ca orice alta relatie, aloha implica grija si angajament. Reflecta sufletul unui om si al unei societati. Pentru a practica aloha, trebuie mai intai sa te respecti pe tine insuti. Este un cuvant datator de viata.

Cred ca in momentul de fata, mai mult ca oricand, noua, romanilor, un astfel de spirit ne lipseste. O forta care sa ne uneasca, pentru ca suntem atat de dezbinati. Care sa ne faca mai buni, pentru ca invidia si rautatea ne-au invadat sufletele si le macina incet , dar sigur. Care sa ne faca mai rabdatori, atat cu noi insine cat si cu ceilalti. Care sa ne redea respectul de sine pierdut. Oare exista in limba romana un cuvant asemanator cu aloha? Cred ca nu. Dar daca l-am avea, am tine cont de el? Am incerca sa punem in practica  semnificatiile lui profunde? Avem nevoie de ceva pentru a renaste. Ca natie, ca popor, ca oameni. Ca romani.

In sentimentele ei domneste ordinea. Ele sunt pasionale, dar le lipseste curajul de a fi imorale. De aceea ele trebuiesc pur si simplu seduse. Sunt prea precaute, precautie pe care in cele din urma o extind asupra precautiei insasi. Sunt in general retrase, dar increderea in sine odata castigata isi vor schimba comportamentul. Le place sa fie iubite. Femeia capricorn pluteste cu capul in nori, dar este cu picioarele pe pamant. Nu poate fi impulsiva in problemele sexuale. Este pregatita pentru a se lasa admirata si adorata, dar nici un barbat nu o va putea stapani total. Ea stie ce is doreste un barbat, acesta insa nu va sti nicoadata ce gandeste ea. Altii gasesc distantarea ei ca pe ceva chinuitor, poate ca si faptul ca-si ascunde bine sentimentele ei extraordinare. Si cu toate acestea este femeia la care toti barbatii se intorc dupa ce le trece gustul dupa aventura. In realitate, comportamentul ei ascunde frica de iubire, pentru ca vrea sa fie sigura ca alesul ei este cel adevarat. Are nevoiede aparare si siguranta. Partenerul odata ales va simti intreaga ei dragoste. Este deosebit de credincioasa. Pe de alta parte, simte nevoia de a fi iubita si admirata. De aceea este la inceput atat de distanta si precauta; ea incearca sa evalueze posibilitatile si riscurile inainte de a se lasa sedusa. Daca face o greseala in alegerea partenerului sau, este de obicei o greseala mare. Va incerca insa sa scoata din aceasta ceva pozitiv, are rabdare si rezistenta. Sa ne ferim in a o rani caci nu uita si nu iarta. Razbunarea ei nu are limite. Ramane intotdeauna o singuratica independenta si va persista in a-si conduce singura viata. Intr-o casnicie va avea pretentia la o masina si la propriul cont bancar. Si totusi stie sa fie femeie si cunoaste valoarea frumusetii. Are instinct pentru curatenie, machiaj bine studiat si imbracaminte cu acesorii. Multe femei ii vor cere sfatul in acest domeniu. Este foarte calculata. Ea va incerca sa domine barbatul si sa-l domine si sa-l foloseasca in propriul sau interes. Barbatii slabi se simt atrasi puternic de femeia capricorn. In tinerete este de obicei retrasa, dar cu timpul devine tot mai sigura de sine. In general se casatoreste mai tarziu dupa ce a avut cateva aventuri fara sa devina obiectul sexual al barbatilor. Pasiunea ei este insa atat de profunda incat nu poate fara dragoste. Ramane insa credincioasa partenerului de viata. Isi doreste un barbat care sa-i satisfaca toate nevoile. Pentru a fi fericita trebuie sa fie ocupata tot timpul. De multe ori se va dedica operelor de binefacere. Ia viata foarte in serios si este convinsa ca are capacitatea de a atinge teluri foarte inalte.  Este foarte ambitioasa si niciodata multumita. Respecta oamenii de succes si primeste cu placere sfaturi de la ei. Ingamfarea ei se poate usor dezlega facandu-i complimente. De-abia atunci devine mai umana. Femeia capricorn, linistita, competenta, nu obtine intotdeauna ceea ce i se cuvine. Oameni mai putin talentati o vor depasi dar pentru un scurt timp, caci rabdarea ei iese victorioasa.