Ideea acestui articol mi-a venit in clipa in care Vacitim mi-a facut cont pe facebook. Se intampla in preajma sarbatorilor, blogurile erau goale, eu ma intrebam unde a disparut toata lumea. Surpriza m-a izbit in moalele capului, m-a debusolat si m-a pus serios pe ganduri cand i-am  descoperit pe toti  “on chat” pe facebook, oferind cu generozitate, in stanga si-n dreapta, celebrele si “amuzantele” like-uri. Si concluzia a venit mai evidenta si mai dureroasa ca nicicand: oamenii adora facebook-ul. Il prefera blogului. Oare atat de insetati de comunicare sa fie ceilalti incat sa-si doreasca mai mult decat ce le ofera acesta din urma? Blog, facebook, twitter, mess…nu e prea mult? Cand ai timp de toate?

Este facebook-ul o societate virtuala sanatoasa? Unde va place mai mult sa socializati, pe blog sau pe facebook? Caruia ii acordati mai mult din timpul vostru?

“Umorul nu este o stare de spirit ci un fel de a privi lumea” Ludwig Wittgenstein

Este o certitudine, ne place umorul si adoram sa  radem. Poate pentru ca in acele clipe simtim ca traim cu adevarat.  Sau pentru ca in astfel de momente suntem capabili sa vedem viata cu alti ochi, capatam incredere in noi insine si devenim mai optimisti. Simtul umorului a devenit o trasatura de caracter in functie de care etichetam oamenii si tragem anumite concluzii. Cautam sa ne inconjuram de persoane care il poseda, mai ales in conditiile in care noua ne cam lipseste.  Studiile de psihologie au demonstrat ca oamenilor cu simtul umorului le este mult mai usor sa socializeze.  Folosit in doze moderate, fara exagerare, ironie sau sarcasm,  umorul face minuni, destinzand o atmosfera incarcata si ajutandu-ne sa ne relaxam. Tot prin umor ne  putem dovedi superioritatea fata de celalalt fara sa jignim sau putem stinge un conflict.

Va place sa faceti  glume sau sa va tachinati prietenii? V-ati gandit vreodata ce tip de umor aveti?  Eu recunosc ca nu(pana ieri), de aceea am cautat principalele tipuri  de umor si le-am gasit aici:

1. Umorul-deradere apartine acelor persoane care au tendinta de a nu lua lucrurile prea in serios si uneori nici pe ceilalti sau nici propria persoana. Persoanele inzestrate cu un astfel de umor interactioneaza usor cu ceilalti pentru ca au o viziune foarte colorata asupra vietii. Stiu sa redea stralucire vietii cand aceastea este prea fada. Intotdeauna vad partea plina a paharului. Nu vad viata doar in alb si negru, ci in mii de culori. Stiu sa ia partea usoara a lucrurilor si-si mentin echilibrul cand totul este haotic in jurul lor. Aceste persoane sunt foarte optimiste si debordeaza de viata si voie buna. Orice noua problema sau provocare este privita prin prisma unei atitudini pozitive: “Daca tot avem o singura viata, de ce sa ne-o petrecem in griji?”. Aceste persoane nu au nevoie de altcineva pentru a le binedispune, isi sunt suficiente. Chiar si atunci cand nu-si exteriorizeaza veselia, fiti sigure ca tot rad…in sine.

2.Umorul-depreciere – Exista persoane care vor sa fie amuzante cu orice pret si in permanenta pe placul celorlalti. Din dorinta de a fi starni rasul si aprecierea celor din jur, aceste persoane risca sa se depersonalizeze. In acele momente nu mai sunt ele insele. Sunt ele, dar incercand sa-i amuze pe ceilalti. Aceste persoane sunt genul bufon, dispuse sa faca din propria persoana calul de bataie al targului. Putin umor de acest gen nu strica, dar o cantitate prea mare poate duce la scaderea increderii in sine, la anxietate sau chiar la depresii cronice. In timp, si ceilalti isi pot pierd respectul pentru ele.

3.Umorul debordant – Ce poate fi mai reconfortant decat sa ai astfel de persoane in preajma? Sunt sarmante, spun lucruri cu adevarat amuzante, te fac sa razi din toata inima, au un talent deosebit de a spune glume si bancuri, aduc buna dispozitie, elibereaza tensiuni si starnesc lacrimi…de ras. Au un umor autentic, sunt mereu originali, mereu surprind prin spontaneitate si prin spiritul lor ludic. Sunt persoane deschise, cu picioarele pe pamant, intelegatoare, stiu sa faca haz de necaz, sunt capabile sa rada nu numai de ceilalti, dar si de ele insele. Percep propriile greseli drept instructive. Rad de ele, iar data viitoare le evita. Ironia lor nu jigneste pentru ca nu este de prost gust. Stiu cand si cum sa-si scoata umorul la atac.

4.Umorul sarcastic – acest tip de umor poate fi agresiv cand este impins spre extreme. De cele mai multe ori, persoanele cu acest tip de umor se folosesc de critici, de cuvinte dure, de tachinari si de sarcasm intr-un mod abuziv. Pentru a atrage atentia celor din jur, au tendinta de a trece peste vointa si sentimente. Sunt capabile sa povesteasca intimitatile unui prieten fara nicio jena, doar pentru a starni admiratia unui alt prieten. Si pentru a iesi in evidenta… Atunci cand sunt trase la raspundere pentru vorbele lor, nu isi asuma responsabilitate pentru cele spuse si au o atitudine defensiva: “Te-ai suparat? A fost doar o gluma”, cam asa suna replica lor. Au tendinta de a-i subestima in permanenta pe ceilalti si a se supraaprecia pe sine. Rad de celelalte persoane, dar nu si de ele insele. Cand sunt atacati prin propriile arme, dau inapoi. Percepute la inceput drept persoane foarte sociabile, in timp, cei care ii cunosc foarte bine, ii evita.

Trecand in evidenta cele patru tipuri de umor am constatat cu oarecare nedumerire ca nu ma incadrez in nici unul. In concluzie, nu am pic de umor.  Stabilind acest lucru, nu-mi ramane decat sa trec la treaba si sa caut persoane spontane, inzestrate cu mult umor. :)

Voi unde va plasati, in care din cele patru categorii? Cat de important este umorul pentru voi, in general in viata, si in special ca trasatura pe care trebuie s-o posede partenerul?

Si tot recent am primit din partea Adei un mic simbol al toamnei.

Si la ora actuala, desi au trecut, iata, mai bine de trei ani de zile, bloggingul a ramas  marea mea pasiune. Si va rog sa nu confundati blogul cu bloggingul. O sa intelegeti imediat de ce fac aceasta precizare.

Ce bloguri imi place sa citesc? Simplu, blogurile pe care ma simt bine, pentru ca mai presus de stilul abordat, de gramatica mai mult sau mai putin impecabila, de tematica, de subiectele propuse,  pentru mine conteaza oamenii din spatele acestor bloguri. Imi place  sa descopar si sa citesc  suflete.  Imi plac blogurile vii. Caut oameni calzi, prietenosi, comunicativi. Pentru mine bloggingul inseamna socializare…si cam atat. Ador  blogurile  unde imi pot spune punctul de vedere, unde am ce comenta. Si unde, extrem de important, proprietarul imi raspunde cu zambetul pe buze. Imi place sa fiu primita cu bratele deschise, sa simt ca omul se bucura de vizita mea. Cu aceasta ocazie as dori sa raspund si vesnicei acuze care circula prin blogosfera, si nu de ieri de azi, ca cei care lasa comentarii pe bloguri o fac din dorinta de a li se intoarce gestul. Ca fac spam, ca urmaresc sa-si asigure reciprocitatea si atat. Cum isi poate imagina cineva ca un om care a fost un simplu postator pe blogurile altora, din aprilie 2007 pana in martie 2010, nu comenteaza din pura placere? Da, aceeasi placere te determina sa lasi un comment de trei  cuvinte sau unul de 10 -15 randuri. Depinde de subiect, de starea de spirit de moment, de inspiratie, de timpul de care dispui. Am mai spus si cu alta ocazie, in momentul in care wordpress-ul imi va inchide blogul, pentru ca eu in ruptul capului n-o voi face din proprie initiativa,  ma voi intoarce la statutul de simplu postator, statut la care, repet pentru a mia ora, am fost obligata sa renunt in urma cu aproape opt luni. Asadar, ador sa comentez pe alte bloguri, pentru mine e o forma ideala de terapie si, sunt absolut convinsa ca cei care trec pragul acestui blog gandesc ca si mine. Altfel ar lasa un simplu comment si ar reveni cu ocazia urmatorului articol, lucru care nu se intampla, de vreme ce la un moment dat am tinut aici chiar si un mic party virtual desfasurat pe durata a doua zile.

Lumea probabil o sa gandeasca ca acesta nu este un blog adevarat. Si nici nu este, pentru ca eu nu sunt bloggerita, sunt doar o persoana care socializeaza in virtual.  Majoritatea bloggerilor gandesc astfel: hm, sunt extrem de talentat si vreau sa-mi fac cunoscute creatiile, sa fiu apreciat, sa devin cunoscut, sa primesc laude la scena deschisa. Sa afle lumea cum gandesc prin intermediul articolelor mele geniale. Si chiar sunt talentati… Posteaza articolul si astepta calmi, linistiti, feedback-ul.  Sau pur si simplu isi deschid blog din plictiseala sau pentru ca asa e trendul. Normal, e o diferenta de la cer la pamant intre un om care a inceput ca postator, si abia dupa ani de zile si-a deschis si el blog, si unul care a inceput direct prin a detine un blog. Mi se pare caraghios sa-l acuzi tocmai pe postator ca nu comenteaza din pura pasiune si la altii.

In concluzie, intru si citesc cu drag  blogurile celor pe care-i consider prieteni. Cei pe care ii simt aproape de inima mea. Cei care intotdeauna imi raspund la postari, indiferent ce si cat le scriu. Cer prea mult? Oare sunt eu prea pretentioasa? Stiu ca fiecare are stilul sau de a face blogging, ii respect fiecaruia alegerile, dar eu am intalnit si oameni care se incadreaza standardelor mele  si carora le ofer premiul cu  frunzulite de mai sus : Ada Pavel, Alina, Altcersenin Ana, Artificiality, Black Angel, ChocolatFollie, Cristian Dima, Delia, Diana Emma, Grapefruits,  Happygirls, Klausen, Lilly, Miscellaneous11, Molie, Ovi, Omlette du Fromage,Paul, QED, Silvia, Space Dust, Teo Negura, Vacitim, Wonderland, Zuzu.

Care sunt motivele pentru care va plac anumite bloguri  si alegeti sa postati pe ele. Puteti alege una sau mai multe variante:

a).  Blogul are  articole interesante, pe gustul meu, autorul lor este foarte talentat. Pur si simplu imi place cum scrie.

b). Sunt indragostit/a de proprietarul acelui blog.

c). Detinatorul blogului imi este prieten/a bun si in offline.

d). Pot invata din articolele sale, din experienta sa de viata.

e). Am ce comenta.

f). Articolele sunt amuzante, ma binedispun, imi readau pofta de viata.

g). Este un blog cald si primitor.

h). Comentez anumite subiecte, nu bloguri.

Dupa cum puteti constata, blogul are nick-ul meu drept nume, dar el este si al lui Dragos. El are articolele lui, eu pe ale mele. Blogul se adreseaza tuturor, imi place sa cred ca este un blog mai atipic pentru ca nu are decat o regula: nici o regula( poate doar  cea a bunului simt). Nu ne deranjeaza parerile off-topic, cautam sa ne relaxam si sa socializam, sa ne simtim bine impreuna. Acest blog nu este un jurnal intim, abordam subiecte din cele mai diverse, iar daca eu gasesc un material care-mi pare interesant si educativ in alta parte, il preiau si aici pe blog pentru a fi discutat cu voi(voi mentiona si sursa de fiecare data). Proprietarii blogului nu sunt nici jurnalisti, nici filosofi, nici scriitori sau poeti. Sunt doi oameni simpli care au fost trei ani de zile postatori pe alte bloguri.

Multumim pentru intelegere, va asteptam oricand cu drag!