Nu cu mult timp în urmă, Centurion îmi transmitea de ziua mea o frumoasă și sinceră urare, în care aducea vorba, printre altele, și de împlinirea celor mai îndrăznețe aspirații.

Țin minte că, în adolescență, obișnuiam să-i întreb pe cei din jurul meu (părinți, bunici, rude în general) cu ocazia aceluiași moment aniversar, ce își doresc cel mai mult, ce vis grandios au și vor să-l realizeze, și rămâneam mută de uimire și chiar dezamăgire când primeam același răspuns de fiecare dată, pe care în ruptul capului nu-l puteam înțelege. Cum e posibil ca oamenii ăștia să nu-şi dorească nimic altceva decât sănătate? Ei bine da, se poate, căci acesta este și singurul meu țel pentru 2014. Și tocmai de aici mi se trage supărarea.

Viața mea este la fel de cenușie precum vremea mohorâta de ianuarie. Azi, în drum spre hipermarket, mă gândeam ce-mi lipsește pentru a ieși din starea de amorțeală, de apatie totală care a pus stăpânire pe întreagă mea ființă și mă face atât de nefericită.

Am realizat, în cele din urmă, că am pierdut bucuria de a trăi. Actualmente, sunt un om fără dorințe, fără aspirații, fără visuri. Știu că este o afirmație dură, dar o să va explic îndată cum se poate ieși din criză. Căci mai toate problemele au și o rezolvare, nu? Și trebuie să vă mărturisesc că, deși toată lumea s-a pus de acord că fericirea vine din interior, eu nu am aflat-o încă. Poate nu sunt suficient de înțeleaptă sau de împlinită, dar încă am nevoie de lucruri din exterior care să mă entuziasmeze, care să-mi coloreze existența, care să-mi păstreze intactă speranța și pofta de viață.

Am nevoie de un motiv pentru care să aștept ziua de mâine cu înfrigurare, să-mi provoace senzații unice, intense, puternice. Vreau ceva nou, vreau altceva, dar încă nu am descoperit exact ce.

În 2011 a fost summerday, trecerea pe domeniu, o nouă căsuță virtuală cu toată înflăcărarea generată de schimbarea majoră ce avusese loc.

În 2012 a fost excursia în Croația şi Muntenegru. Tot anul mi-am făcut planuri, am visat la turcoazul Cascadelor Plitvice, am tresărit de încantare la gândul plimbărilor romantice pe străduțele înguste ale Dubrovnikului și am așteptat cu sufletul la gură luna septembrie să plec în marea aventură.

În 2013 a venit rândul DSLR-ului să mă scoată din impas. Fie că așteptam venirea primăverii pentru a fotografia puritatea şi gingaşia naturii înverzite, fie că pândeam apariția pictorului favorit, toamna, am găsit mereu ceva care să-mi provoace imaginația și să mă facă să vibrez.

Doar 2014 nu anunță nimic nou sub soare. Mă rog, momentan sub ceaţa deasă ce îmi învăluie orașul și chiar viața.

Punct și de la capăt. Lâncezeala și monotonia mă deprimă crunt. O viață fără culoare, fără iubire și pasiune, fără călătorii, hobby-uri și satisfacții, fara ţeluri măreţe si determinare, fără suspans şi mister, e un surogat. Culorile sunt ca niște stele pe bolta cerească, uneori ne luminează existența cu focul lor arzător, alteori strălucesc intermitent cât să nu ne pierdem de tot speranța. Dar ce ne facem, însă, când ele apun pentru totdeauna?

Care sunt lucrurile care dau culoare vieții voastre? Sclipesc ele continuu sau cu intermitență?

sursa foto