Am observat că pensionarii militari şi-au coordonat acţiunile la nivel naţional, iar acestea au coincis cu festivităţile dedicate unirii Principatelor. Un prim fapt condamnabil, ruşinos şi nedemn, a fost huiduirea imnului naţional de către respectivii militari. Nu se cade, domnilor, ca cetăţeni care aţi jurat să apăraţi şi să respectaţi însemnele oficiale ale ţării, să vă pretaţi la un astfel de comportament. Înţeleg, vă nemulţumeşte profund clasa politică aflată la conducerea ţării, în frunte cu matelotul rămas fără şuviţă; îl apostrofaţi pe acesta, este dreptul dumneavoastră democratic, însă nu înţeleg ce vină are imnul naţional, care nu se confundă cu persoana aflată acum la conducerea statului. Probabil ar trebui să aruncaţi o privire la aliaţii noştri actuali, foştii dumneavoastră inamici, ştiţi prea bine, de pe vremea când patria dragă era membră a Pactului de la Varşovia, şi să observaţi atitudinea acestora în momentul intonării imnului naţional al SUA. În fine, ce să învăţăm noi, popor cu o tradiţie multimilenară, de la un stat ce există de doar câteva sute de ani……

România, ca multe alte state de pe mapamond, a fost afectată de criza financiară, provenită, da, aveţi dreptate, de la yankeii pe care i-aţi urât până în decembrie 1989 apoi, peste noapte, româneşte, aţi început să îi aclamaţi. Primele măsuri de redresare a economiei naţionale au vizat protejarea bugetului – s-au diminuat salariile angajaţilor statului cu 25%. N-a fost bai, dumneavoastră sunteţi pensionari, v-aţi făcut datoria faţă de ţară, acum vă odihniţi şi vă bucuraţi de pensia pentru care aţi muncit din greu. Păi cum, doar ştie toată lumea că armata a contribuit decisiv la realizarea canalului Dunăre – Marea Neagră, la Transfăgărăşan, la metrou, la Casa Poporului, etc. Mai mult decât atât, brava noastră armată română a oferit un ajutor ferm, hotărât socialist, agriculturii, grăbind anual recoltarea cerealelor, cartofilor, sfeclei, a strugurilor, la inundaţii, ş.a.m.d. Sunt perfect de acord, doamnelor şi domnilor militari pensionari, dar mă simt obligat să fac o precizare. Nu dumneavoastră, ofiţerii şi subofiţerii activi la vremea respectivă, aţi stat în arşiţă, ploaie şi frig, ci amărâţii de trupeţi, da, cei care mâncau fasole cu pietricele şi viermişori, cei ale căror raţii erau ajustate în mod constant, căci deh, ce le trebuie soldaţilor prea multă hrană, ei trebuie să fie supli şi să fie oricând pregătiţi să lupte pentru patrie. “Surplusul” îl luau bucătării, cu voia dumneavoastră. Cine spune că militarii nu se pricep la afaceri?

Ce se aude din mulţime? Un domn în vârstă se recomandă ferm, colonel X, fost comandant al regimentului Y, din cadrul armatei Z. Ce ne spune domnul? Că dânsul, în august 1968, se instalase ferm pe malul Prutului, fiind pregătit să respingă un eventual atac al sovieticilor, deranjaţi de celebrul discurs al lui Ceauşescu, cel ce acuzase intervenţia URSS şi a câtorva ţări aliate în Cehoslovacia. Zâmbesc cu dispreţ şi îi aduc aminte domnului că Marele Cârmaci, temerarul acuzator al ursului de la răsărit, în cazul în care ruşii ar fi atacat România, îşi pregătise atent ieşirea din scenă, apelând la amicul său iugoslav, Tito……şi domnul ofiţer în rezervă ne asigură că el şi camarazii săi puteau să respingă tăvălugul rusesc… ce contează că URSS, alături de SUA, avea o forţă armată formidabilă!

Observ că se repetă aceleaşi declaraţii: noi am fost la munci, noi am fost gata să ne sacrificăm pentru ţară, noi am dus-o foarte greu. Stau şi mă întreb, oare celelalte milioane de pensionari civili, având aceeaşi vechime în muncă, în condiţii cel puţin la fel de dificile şi contributori CAS, căci ei nu au fost scutiţi, precum domniile voastre, nu au dus-o greu?. Nu are rost să amintesc ce pensii au foştii muncitori din fabrici şi uzine, fostele cadre didactice, foştii lucrători la CAP, etc. Ce facem, domnilor, cu veteranii de război, amărâţii care s-au întors pe jos din lagărele siberiene apoi, ajunşi în ţară, au fost arestaţi şi încarceraţi, sub acuzaţia că au luptat împotriva Uniunii Sovietice? Lor le dăm pensii sub 100 de euro, căci sunt bătrâni, prea bătrâni, ce să mai facă ei cu banii…

Închei, aducând un elogiu tuturor soldaţilor români căzuţi în luptă, cărora le zac oasele în afara ţării, uitaţi de toată lumea, şi îmi exprim admiraţia faţă de pompieri şi echipajele SMURD, oameni care merită de zeci de ori mai mulţi bani decât primesc acum. Glorie eternă, eroii nu mor niciodată!

[youtube NHjo8Bc-npg]

Surse: http://www.zf.ro/eveniment/adevarul-statistic-al-pensiilor-speciale-de-la-interne-armata-si-securitate-3-din-pensionari-consuma-10-din-bugetul-total-7913077

http://www.zf.ro/profesii/recalcularea-primelor-25-000-de-pensii-speciale-ale-militarilor-a-marit-cheltuielile-statului-nu-le-a-micsorat-7906941

–

Autor: Amanda Ripley

–

Editura House of Guides, 2008

–

Prima parte. Omul sfinteste locul.

Probabil ca v-ati obisnuit. Asa-zisle mele „recenzii” nu sunt chiar recenzii adevarate. Incerc doar sa extrag niste idei care mi se par interesante, pe baza carora, eventual, sa putem discuta.

Avem o presa fericita. Nu trebuie sa caute prea departe, ea stie mereu cine e de vina. Daca explodeaza un vulcan in Papua Noua Guinee, daca intra vreun tântar din vestul (sau estul?) Nilului in România, daca se intâmpla un incendiu la o maternitate sau daca pica o bordura dintr-un trotuar, in mod categoric vinovatul principal e chiriasul de la Cotroceni, cu tot cu bocii care-l inconjoara (pe politicienii contras nu-i punem la socoteala; in fond, e de datoria politicienilor sa se sfâsie intre ei).

Ei bine…am sa va dau o veste „buna”: incompetenti si rauvoitori se gasesc peste tot in lume in posturi cheie. Un exemplu graitor este dezastrul produs de uraganul Katrina in august 2005. Desi se stia exact când, unde si in ce fel va lovi, in acest mod factorul „surpriza” fiind exclus total, autoritatile nu au luat masurile care s-ar fi impus, fiind responsabile direct de moartea a aproape 2.000 de oameni si distrugeri de aproape 81 de miliarde de dolari americani (la valoarea din 2005). Primarul a intârziat cu doua zile ordinul de evacuare obligatorie a orasului New Orleans deoarece consilierii lui juridici n-au gasit o solutie adecvata la problema „dar oare comerciantii nu vor da in judecata primaria pentru pagubele produse din cauza evacuarii premeditate a populatiei?”. Ca o ironie, orasul oricum a fost dat in judecata dupa trecerea uraganului. In plus, ca sa stiti, in cadrul departamentului federal care se ocupa cu evacuarile in situatii de urgenta nu exista niciun psiholog!

In Arabia Saudita lucrurile sunt si mai simple. Pâna in 2007 se intâmpla, din cauza aglomeratiei si proastei organizari, aproape an de an un carnagiu cu final asteptat cu ocazia pelerinajului de hajj, pelerinaj pe care orice musulman e dator sa-l faca o data in viata. In 1990 au murit 1.426 de oameni. Cum „explicau” autoritatile evenimentele? Pai a fost vointa lui Allah ca acei oameni sa moara. Si, daca n-ar fi murit acum si aici, ar fi murit altadata si in alt loc. Dar asa…cu siguranta vor ajunge in Rai, intrucât orice musulman care moare in timpul pelerinajului ajunge in Rai. Scurt si la obiect!

Ce ar putea face oamenii obisnuiti când au de-a face cu asemenea monumente de prostie coplesitoare? Exista un proverb: omul sfinteste locul. Câteva exemple, culese din carte.

In 1996 localitatea Persons a fost maturata de inundatie pentru a doua oara in 11 ani. Credeti ca au aparut oamenii la televizor sa se tânguie ca apa le-a luat „agoniseala de-o viata”, ca li s-au distrus recoltele si ca nu mai au nici dupa ce bea tuica? Nu. 3 femei, in jur de 80 de ani (la acea data), au inceput sa vânda fursecuri in fiecare vineri in fata bancii din localitate. Au organizat concerte religioase. Au vândut un porc numit „Ape Noroioase” la licitatie. Intr-un an au facut 40.000 de dolari. Si nu s-au oprit pâna nu au facut 1,5 milioane de dolari. Cu acesti bani au platit constructia unui dig.

In data de 31 august 1986 Ronn Langford a fost instiintat ca fiica sa a murit intr-un accident de masina. In timp ce traversa o intersectie, o alta masina a trecut pe rosu. Soferul masinii care a initiat accidentul avea 19 ani si bause. Ce credeti ca a facut Ronn? Credeti ca si-a luat o mitraliera si a inceput sa traga in centrul Manhattan-ului, sau ca a venit la „Realitatea” (lor) ca sa-si urle durerea? Nu. Fiind sofer profesionist, a infiintat o scoala de soferi. A realizat lacunele sistemului de invatamânt si a incercat sa le acopere. O scoala unde se invatau inclusiv derapaje controlate, cum poti evita ciocnirile si unde se acorda un timp mai indelungat insusirii cunostintelor de baza. 26 de ore petreci la volan in cazul scolii lui Ronn, spre deosebire de mai putin de 10 ore, in majoritatea statelor. In plus, Ronn a inteles cât de importante sunt tehnicile de vizualizare precum si cele de respiratie, pentru un sofat lipsit de griji.

Ati vazut filmul „We were soldiers once”? A fost facut dupa o carte, scrisa de generalul Harold Moore, care este considerata obligatorie pentru ofiterii din armata si descrie, printre altele, si intâmplarile unui anumit soldat, Rick Rescorla, care a luptat in armata americana impotriva comunistilor in Vietnam (el fiind, de fapt, englez).

Tipul care tine arma pe coperta cartii este Rick. Ei bine, acest Rescorla si-a dat seama cât de importanta este paza reala si pregatirea angajatilor pentru situatii neprevazute. Nu si-a luat meseria in bataie de joc si, asa cum s-a manifestat pe câmpul de lupta, a incercat sa se manifeste si in profesie. In data de 11 septembrie 2001 Rick Rescorla era seful de securitate al Bancii de Investitii Morgan Stanley, care avea sediul in WTC. Pâna atunci insa, cam de prin 1988, a tot incercat sa atraga atentia Administratiei Porturilor, de care apartinea WTC, ca exista niste probleme de siguranta majore in legatura cu turnurile (pentru verificarea situatiei Rick a adus, in 1990, un fost camarad de arme, expert in antiterorism, ca sa inspecteze turnurile si sa-i spuna cum ar ataca el cladirile, daca ar fi fost terorist; dupa vizita, fostul camarad a raspuns cu lehamite: „nici macar nu e o provocare”). Nu i s-a raspuns la planurile pe care le-a facut, intrucât erau cam costisitoare. In 1993 a avut loc primul atentat, ceea ce lui Rescorla i-a crescut frustrarea, dar a stiut sa o directioneze in mod pozitiv. Era convins ca teroristii nu se vor limita la doar atât. Si mai stia ceva: ca angajatii trebuie sa-si poarte singuri de grija, ca este o prostie sa te bazezi pe cei care trebuiau sa fie cei dintâi responsabili. Asa ca a organizat pregatirea sistematica a personalului pe care-l avea de protejat. A facut exercitii cu ei si, bazându-se pe statura atletica si pregatirea militara, i-a facut sa inteleaga cât de importante sunt si ca trebuie sa te implici total, intrucât nu se stie niciodata. In plus, i-a invatat o regula de baza: in cazul unui incendiu, intotdeauna trebuie sa coboare. Intotdeauna. Exercitiile lui i-au cam iritat pe sefii bancii, intrucât se trezeau cu alarme in mijlocul a tot felul de sedinte importante (iar Rescorla nu se sfia sa-i ia de guler si sa-i scoata cu forta), dar…când a venit 11 septembrie, 2.687 din angajati au reusit sa iasa la timp din cladire. Spre deosebire de angajatii altor companii cu sediul acolo, ei stiau ca trebuie sa lase totul balta si sa iasa urgent, stiau unde se afla scarile de evacuare, stiau ca trebuie sa coboare si stiau ca trebuie sa o faca repede. Au murit numai 13, printre care si Rescorla cu patru din ofiterii lui de securitate, care se aflau in cautarea ultimilor ramasi.

Ramasitele nu i-au fost gasite niciodata.

„Fiecare om ar trebui sa poata fi scos in strada gol pusca. Pâna la sfârsitul zilei, omul ar trebui sa fie imbracat si satul. Pâna la sfârsitul saptamânii ar trebui sa aiba un cal, iar pâna la sfârsitul anului – o afacere si un cont in banca”.

Rick Rescorla

Voi cunoasteti un exemplu de om care sfinteste locul? Eu…nu.