Undeva prin 2010, cocotata pe zidurile romane ale Gironei si minunandu-ma cu glas tare de privelistea oferita, am fost imediat reperata de o doamna din grup, care s-a apropiat  si mi-a recomandat calduros o fortareata celebra: “asta nu-i nimic, du-te in Croatia, la Dubrovnik, si cu siguranta iti va placea, este de mii de ori mai frumos ca aici”.

Si cum un sfat bun, venit de la cineva de incredere, trebuie urmat intocmai, iata-ma la numai doi ani de la acel moment calatorind spre Ragusa de odinioara, cetatea ce concura economic si comercial Venetia in secolele XV-XVI, Dubrovnik-ul de azi, oras inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO.

Nu este nevoie sa-i admiri constructiile superbe, sa-i vizitezi bisericile, palatele, pietele si muzeele, sa-i strabati stradutele inguste (ulitele) sau sa-i cunosti istoria zbuciumata. Nici macar nu trebuie sa te plimbi pe cei 2 km de ziduri medievale ce inconjoara Stari Gradul, orasul vechi. De el te indragostesti iremediabil de indata ce il observi din goana masinii, de pe soseaua serpuita care te poarta inevitabil spre paradisul Dalmatiei. Pentru ca undeva jos, asezat pe o peninsula stancoasa a Adriaticii, se desfasoara privirii turistului ametit de atata frumusete, orasul pe care nu-l va uita niciodata, batranul seducator Dubrovnik.

Visul meu de a vedea live cea mai bine conservata cetate medievala a Europei era pe cale sa se indeplineasca. Iar ceea ce am vazut a intrecut orice imaginatie. Si nu cred ca exista cineva care sa ramana imun farmecului sau incontestabil.

Ce m-a impresionat cel mai mult in Dubrovnik:

1. Curatenia impecabila din orasul vechi, influentele venetiene resimtite la tot pasul si arhitectura armonioasa. Aici, totul stralucea la propriu si la figurat, aproape ca imi era teama sa pasesc pe bulevardul principal al Stari Gradului, Placa (sau Stradun, denumire venetiana, inseamna strada mare), pavat cu marmura alba, alunecoasa si lucioasa. Stradunul dateaza din secolul XIII, este incadrat de case in stil baroc, identice ca arhitectura, lucru ce contribuie din plin la estetica locului. Aglomeratia era naucitoare, alaturi de turistii veniti ca in pelerinaj la Mecca, erau si localnici extrem de eleganti, in special tineri iesiti la parada modei  promenada. Chiar la intrarea prin Poarta Pile am gasit Fantana lui Onofrio, construita in 1438 de un arhitect italian, loc perfect de odihna si ostoire a setei pentru vizitatorii cetatii. In partea opusa se inalta Turnul Clopotului. Am apreciat Biserica Sf Blaise (patronul spiritual al orasului), construita tot in stil baroc la inceputul secolului XVIII, dar si resedinta Rectorului, reprezentant al Republicii Ragusa, un palat proiectat initial de acelasi arhitect italian, Onofrio della Cava, ce adaposteste azi muzeul orasului.

Stradun

Fantana lui Onofrio

Turnul Clopotului 

Catedrala in stil roman din Dubrovnik (sec XVII)

Palatul Rectorului

Biserica Sf Blaise

 Stari Grad

2. Atmosfera medievala savurata din plin pe zidurile ce inconjoara orasul, construite din piatra alba, extrem de bine conservate (ridicate in secolul X si consolidate cinci veacuri mai tarziu), fara indoiala, cea mai importanta atractie turistica a Dubrovnikului. Datorita lor acesta a fost denumit “Perla Alba a Adriaticii”. Iar eu pentru ele am venit aici, nu? Calatoria pe zidurile groase de 6 metri si inalte de 25 metri a durat doua ore, m-a costat 70 kuna (10 euro) si fost realizata in pas alert. Am urcat pe ziduri prin cel mai neinspirat loc, escaladand treptele extrem de abrupte, interminabile, din imediata apropiere a Portii Pile. Cand supliciul a luat sfarsit si am ajuns sus, simteam ca ma doare tot corpul si muream de sete. Strategic amplasat, un chiosc cu diverse bauturi ma astepta chiar aproape de scari, asa ca am cumparat o sticla 0.5 l de apa plata ( 14 kuna adica 2 euro), mi-am tras sufletul si am continuat aventura. Si a fost una memorabila, pentru ca am purtat discutii agreabile, amuzante si interesante pe tot traseul cu doi domni simpatici din grup, am admirat si fotografiat forturile, turnurile si bastioanele incluse in zidurile cetatii, insula Lokrum, vasele de croaziera si albastrul infinit al Marii Adriatice:

Casele din orasul nou pe versantii Muntelui Srd

O familie de spanioli venind dinspre Fortul Minceta

Fortul Lovrijenac

Manastirea Franciscana

Forturile Bokar si Lovrijenac

Pe zidurile Dubrovnik-ului admirand peisajul

Terase pe stanci

Panorama superba de pe scarile zidurilor

Vegetatia din cetate

Pe acoperisurile caselor

Scaldatul nu e interzis in Dubrovnik

Idila pe ziduri

Panorama Dubrovnik si Insula Lokrum de pe Fortareata Minceta

In cetate

3. Portul Vechi este cu siguranta minunea Dubrovnik-ului. Cel putin din punctul meu de vedere pentru ca dintotdeauna am fost fascinata de mare si de ambarcatiunile ce plutesc pe ea. Aici, unde sunt debarcati pasagerii vaselor de croaziera, ai parte de cele mai spectaculoase si romantice privelisti, dar si de cea mai mare forfota posibila.

Vase de croaziera parasind portul

Ce m-as fi imbarcat si eu intr-un astfel de vaporas cu destinatia Lokrum…

Panorama Portul Vechi si Orasul Nou

4. Un alt lucru care m-a impresionat a fost emotionanta povestea a orasului-muzeu supus unui asediu nemilos timp de 80 de zile, distrus in proportie de 70% de bombardamentele sarbesti in razboiul din 1991 si reconstruit rapid, care azi, mai frumos si mai stralucitor ca niciodata, te invita sa-i descoperi comorile.

5. Si nu in ultimul rand am fost incantata de aerul de vacanta resimtit la fiecare pas in Cetatea Fericirii Eterne, asa cum imi place mie sa numesc Dubrovnik-ul. Pentru ca intrand aici uiti pe loc de griji si de probleme si nimic nu se poate compara cu aceasta stare de beatitudine.

Turisti fotografiind monumentele orasului

Stradutele inguste ale Dubrovnik-ului

Suveniruri din Dubrovnik

Mi-am facut curaj aproape un an de zile pentru a scrie acest articol. Stiam ca am o misiune ingrata, aproape imposibila. Pentru ca Dubrovnik-ul nu poate fi inteles din fotografii si clipuri de pe net, nu poate fi citit in brosuri sau explicat pe bloguri. Dubrovnik-ul trebuie trait!