Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Povestea  a inceput aici. A continuat aici, iar aici a atins punctul culminant.

Draga prieten, iti doresc o viata  luminoasa precum zambetul tau, frumoasa  precum sufletul tau, minunata ca tine. Sa fii sanatos, fericit si iubit, iar versurile  sa-ti fie intotdeauna pline de  speranta, dragoste si gingasie. Sa ramai mereu vesel, bun si optimist si sa imparti si cu ceilalti din preaplinul sufletesc.

LA MULTI ANI!!!

O scurta caracterizare a barbatului capricorn(preferatul meu din tot zodiacul):

Bãrbatul Capricorn este în general avantajat de un fizic aspectuos care atrage partenerele. Profund atasat de viatã pe care o priveste cu foarte mult pragmatism. Este genul de om care tace si face, la el dragostea nemanifestându-se prin cuvinte ci prin fapte, demonstrând cã este un om plin de afectiune si generozitate. La prima vedere poate fi considerat o persoanã nesociabilã, dar compenseazã lipsa de amabilitate în relatiile cu ceilalti prin hotãrârea cu care îsi duce planurile de înfãptuire. Este introvertit, emotiv în fond, si nu permite nimãnui sã afle ce se aflã dincolo de aparentele de om posac si plicticos. Foarte rezistent la eforturi sustinute, stie cum s-si foloseascã energia pentru cã în final sã obtinã victoria de care toti cei din jur se îndoiau. Siguranta sa aproape sfidãtoare pe care o afiseazã în fata femeilor este doar masca care trebuie sã ascundã vulnerabilitatea de care dã dovadã atunci când s-a îndrãgostit de cineva. Nu este persoana care sã aprecieze efuziunile sentimentale, pãrând din acest punct de vedere foarte rece. Îsi doreste, cu toate cã se manifestã tipic ca misogin, sã întâlneascã o femeie care sã-l înteleagã si care mai ales sã nu se foloseascã de el, pentru cã atunci va deveni cel mai înversunat dusman al ei. Preferã sã se lase cucerit decât sã facã el primul pas iar în cazul lui femeia idealã trebuie sã fie sincerã, linistitã care sã-i lase deplina libertate de miscare, neîncercând sã-si impunã propria vointã. Ar fi bine pentru el dacã si-ar gãsi o partenerã din acelasi semn pentru cã ar avea sansa ca în felul acesta sã formeze o uniune foarte solidã, durabilã, ambii având în comun dorinta de libertate personalã, dar si linistea, pacea interioarã si nevoia de singurãtate pentru a putea medita. Ca o concluzie, bãrbatul Capricorn este adeseori închis în el însusi, intolerant si refuzã sã comunice cu cei din jur, preferând sã se refugieze într-o lume irealã, pe care si-a construit-o singur. În ceea ce priveste relatiile cu copiii sãi va face tot ce îi stã în putintã pentru ca acestora sã nu lipseascã nimic, implicându-se în mod efectiv la educatia.

sursa:

www.dsclex.ro

Ploua torenţial. Tânărul intră grăbit în restaurantul cochet din centrul oraşului. Fu întâmpinat rapid de un garderobier amabil, care îi preluă îndată paltonul şi pălăria, ambele udate zdravăn de ploaie. Şeful de sală se apropie zâmbitor.

– Bună seara, bine aţi venit!

– Bună seara, am o rezervare pentru două persoane într-un separeu, pe numele Marius Dumitrescu..

– Numai o clipă, vă rog, să verific!

Individul se îndepărtă rapid şi, ajuns lângă un birou, preluă un registru, pe care începu să îl cerceteze cu atenţie. Marius aştepta liniştit în holul restaurantului, scrutând cu privirea întreaga încăpere, oarecum preocupat de faptul că aproape toate mesele erau ocupate şi fundalul sonor era dominat de un zumzet ce i se părea sâcâitor. Tresări uşor când auzi vocea şefului de sală.

– Domnule Dumitrescu, vă rog să mă urmaţi, vă voi conduce spre separeu. Domnişoara întârzie?

– Ah… domnişoara… da, se pare că da… o voi aştepta la masă, zise tânărul, întrebându-se în sinea lui de unde ştia omul acela că el urma să se vadă cu o domnişoară…de ce nu cu o doamnă sau cu un domn?… deh, omul părea experimentat şi multe mai învaţă omul la locul de muncă…

Marius se aşeză liniştit la masă şi fu rapid abordat de către un chelner, care îşi manifestă intenţia de a-i oferi meniul cu băuturi.

– Mulţumesc, dar nu este nevoie! O sticlă de Dom Pérignon, cea mai veche pe care o aveţi aici!

– Prea bine, domnule, spuse chelnerul, afişând o mină uimită, vă recomand Champagne Dom Pérignon 1949 Vintage.

– Fie, merci şi te rog să te grăbeşti!

– Am înţeles, vin imediat!

Chelnerul reapăru după 5 minute, ţinând în mână tava cu o sticlă şi două pahare de cristal.

– Şeful m-a rugat să vă transmit că domnişoara tocmai a sosit, vi se va alătura în foarte scurt timp.

– Ok, mulţumesc încă o dată, pentru tot!

– Cu mare plăcere, domnule!

O văzu pe tânără apropiindu-se, fiind atent la mersul unduit şi lent al acesteia dar, mai ales, la rochia superbă ce îi evidenţia formele generoase şi trupul suplu.

– Bună seara, Ligia!

– Eu aş zice că nu este bună deloc, afară este o vreme oribilă, şoferul a greşit drumul şi… Marius, iartă-mă pentru întârziere! Dar ce s-a întâmplat, de ce ai insistat aşa de mult să ne vedem? M-ai şi speriat la telefon, aveai o voce de parcă… Ia uite, ce avem noi aici?! Wow, Dom Pérignon; Marius, nu ştiu cum faci, dar nu încetezi să mă uimeşti, surâse Ligia. Sărbătorim ceva?

– Propun să cinăm întâi, apoi avem timp destul să vorbim!

Cei doi mâncară în linişte; Marius evita să întâlnească privirea tinerei. Era din ce în ce mai agitat, astfel că un uşor tremur al mâinii drepte, din ce în ce mai pronunţat, îi atrase atenţia Ligiei

– Marius, ce ai? Ce se întâmplă cu tine? De cum am venit, am observat că mă priveai ciudat, pari preocupat de ceva… pot să ştiu şi eu despre ce este vorba?

– Ligia… Ligia…eu nu mai pot aşa, simt că mă sufoc, nu mai am pic de linişte! Tânărul sorbi o gură de şampanie dar abia reuşi să înghită. Îndepărtă dezgustat paharul şi îl plasă înspre marginea mesei, semn că nu mai avea de gând să bea.

– Tu m-ai îmbolnăvit, Ligia, din cauza ta nu mai reuşesc să dorm noaptea! Tu nu mă iubeşti, îţi place doar să mă chinui, să te joci cu mine! Da, chiar aşa, să te joci, precum un animal de pradă cu o biată vieţuitoare!

– Marius, ce înseamnă asta?… …Ce sunt vorbele astea? Cum poţi să spui că……

– Lasă-mă să termin ce am de spus! Aseară, când te-am văzut cum flirtai cu Ştefan, îmi venea să… …dacă am fi trăit acum o sută de ani, l-aş fi provocat la duel!

– Ahahaha, auzi, la duel, văd că eşti pus pe glume în seara asta!

– Nu glumesc deloc! Îmi spui deseori că şi tu mă iubeşti, însă eşti aşa de distantă, de parcă m-ai iubi calculat, porţionat… Eu vreau să te am mereu lângă mine, să fiu mereu al tău, singurul şi doar al tău! Nu accept să vin doar când mă chemi tu, atunci când ai chef de atenţie! Ligia, tu te hrăneşti cu atenţia celor din jur, fără ea te-ai stinge mai repede decât o scânteie în noapte……Nu înţeleg însă un lucru, eu m-am oferit ţie în totalitate, pot fi mereu la dispoziţia ta, dar totuşi văd că te plictisesc! Unde e soluţia, care este cheia inimii tale? Ah, poate că tocmai cel care se va arăta indiferent faţă de tine îţi va capta atenţia, răceala lui îţi va aprinde sufletul! Atunci vei tânji după el, îl vei privi vorace, îl vei urî cu infinită dragoste şi nu va fi niciodată al tău! Auzi tu, NICIODATĂ!

– Marius, eu te iubesc în felul meu, ţi-am promis că mă voi mărita cu tine şi tu acum mă acuzi că…….

– Taci, Ligia, te rog să taci, nu mai spune nimic, căci acum ştiu! Ştiu tot!

Tot corpul lui Marius tremura. Faţa îi era roşie, ochii îi clipeau des şi buzele îi tremurau spasmodic. Plângea, plângea şi ochii lui senini, de lacrimi limpezi erau plini. Se ridică brusc de la masă şi îi ceru chelnerului să treacă nota de plată în contul său.

– Marius, unde te duci?

– O, mi-e sufletul plin de bucurie, Ligia! Mă duc să mă laud! Fii fericită, căci eşti necinstită sufleteşte!

Tânărul ieşi grăbit din restaurant, aproape alergând. Rămasă singură, Ligia culese cu două degete paharul ei de şampanie, ridicându-l cu grijă până în dreptul ochilor. Lumina candelabrului de deasupra sa se reflecta jucăuşă în pereţii de cristal ai cupei de samapanie, părând că dansează împreună cu bulele de aer din lichidul gălbui.

– Poate că ai dreptate, Marius…

Ce reprezintă, pentru voi, patima? Trăiţi pătimaş? Există iubire raţională sau iubirea este sinonimă cu patima?

Ada mi-a cerut un cuvant. Unul prin care sa rezum un intreg an. Si l-am gasit: eliberare. Un suflet chinuit, prins in capcana unui iubiri devastatoare, incercand zadarnic sa se strecoare printre coloanele  de marmura alba ale durerii. O nefericire cronica care-ti paralizeaza simturile si  ratiunea, iti distruge increderea in tine, iti submineaza pofta de viata, entuziasmul. O dragoste mistuitoare care te arunca fara mila in abisul disperarii.  Dupa doi ani imensi cat o eternitate, in care am experimentat forta distructiva a unei  iubiri fara limite si fara sens, mi-am dat seama ca trebuie sa lupt. Si am fost ajutata sa inving. Obiectivul era clar, fara echivoc, iar pentru atingerea lui eram in stare sa trec si prin foc. Si am trecut… Si am comis greseli pentru a indrepta o alta greseala. Dar este prima oara in viata cand nu regret nimic.

2010 a insemnat mai mult decat atat. A fost un an complex cu multe evenimente cruciale, a reprezentat desprinderea de un  trecut traumatizant, emotia si avantul specific unui nou inceput, constientizarea unei pasiuni ardente, implinirea unui vis, o mare reusita profesionala, abordarea unui stil de viata diferit, regasirea unei mari iubiri. Dar mai presus de eliberare, 2010 a insemnat gratitudine. Recunostinta care pare a fi  mai puternica decat orice alt sentiment incercat pana in prezent si care pare a se fi transformat intr-o iubire neconditionata.

Pentru Dragos, colegul meu de blog, anul 2010 a insemnat acceptare.

Dar 2010 e pe cale sa ne paraseasca. Eu ii multumesc pentru toate lucrurile bune pe care le-a adus cu el, pentru toate clipele de fericire daruite, pentru  toti prietenii dragi cunoscuti, pentru momentul de vis din aprilie-mai, Catalunya-Andorra, pentru toate sperantele sadite intr-un suflet indragostit de viata, frumos, vara si soare. Nu-mi ramane decat sa-l astept pe 2011 cel plin de surprize si rasturnari de situatie, sa ma gandesc la el cu bucurie si credinta, sa va urez  tuturor implinirea dorintei de maine de la ora 12 noaptea, un sincer si calduros LA MULTI ANI  cu sanatate si cu un strop de fericire sau  poate unul de iubire, poate unul de noroc, poate toate la un loc!

Goodbye 2010, Welcome 2011!

SUNT UN PACATOS, PARINTE !!!

I. Minulescu

La parintele Vintila
Vine-Arvinte, cam sfios
Si se roaga: – Fie-ti mila
De un suflet pacatos!

Chiar in saptamina mare
Cind tot omul e smerit
Si posteste cu-ndurare,
Uite, am pacatuit !

-Ai furat ? intreaba popa
-Nu, prea sfinte! Fara vrere
M-am dat raului si hopa
In gradina c’o muiere !

-Vai de mine, vai de mine…
Greu pacat ai savirsit…
Insa daca-mi spui cu cine,
Poate vei fi mantuit.

-Nu pot, a raspuns Arvinte
Sa-mi fac chinul si mai greu.
Nu pot s-o divulg Parinte
Ca ma bate Dumnezeu!

…….Era’nalta si frumoasa,
Parul blond si ochi de jar,
Gura dulce,voluptoasa,
Dintii de margaritar…

-Nu cumva ai fost cu Tantzi
Din Smirdan, de peste drum ?
-Nu pot s-o divulg, ca Domnul
Ma trazneste chiar acum !

……Si-avea flori la cingatoare,
Trup de crin imbobocit,
Mijlocel de fata mare,
Numai buna de iubit…

-Poate-ai fost cu Mitza Creatza
Cea usoara ca un fulg ?
-Cere-mi tot, ba chiar si viata,
Insa nu pot s-o divulg !

…….Durdulie, ‘mbujorata,
Numai cintec, numai joc,
Cind te-a strins in brate-odata,
Ai simtit in vine foc !

-Mai Arvinte-ai fost cu Leana
Care sade pe Neptun ?
-Oh! Degeaba-mi zgindari rana,
Fiindca tot nu pot sa spun !

..O comoara tainuita,
Fruct in dragoste scaldat,
Toata plina de ispita,
Toata plina de pacat!

– Bine, du-te ,mediteaza,
Si vii miine mai dispus,
Domnul sa te aibe-n paza!
-Sarut dreapta ! Si s-a dus.

Ajungind in colt, ca vintu’
S-a-ntilnit cu Calistrat
Care ntreaba: -Ei, Prea Sfintul
De pacat te-a dezlegat ?

-Inca nu ! raspunse Arvinte
Foarte vesel si vioi,
Dar aflai de la Parinte
Inca trei adrese noi !

Pentru mine, ca de altfel pentru toti crestin ortodocsii, postul nu are doar un aspect material, ci si unul spiritual, pentru ca postul nu inseamna doar abtinerea de la a manca anumite produse(carne, branza , oua), ci reprezinta o hrana a sufletului, prin rugaciune, prin retinerea de la ganduri, fapte rele, de la relatii conjugale si, in final, prin cainta si spovedanie. Insa aceasta ultima perioada din an a fost extrem de tumultoasa, cu multe evenimente si cu mii de ganduri, cu stari diferite, cu incercarea mea aproape disperata de a uita si ierta anumite fapte, esuata din pacate, astfel ca respectarea cu strictete a tuturor cerintelor sale imi era imposibila. Stiu, parea ocazia ideala pentru o curatenie generala a sufletului meu chinuit, o eliberare din chingile nemiloase ale trecutui, doar ca tot ce obtineam cand imi propuneam sa fiu mai buna si mai iertatoare, era sa ma trezesc cu…efectul contrar.
Totusi, din punct de vedere medical, trebuie sa recunoastem ca postul reprezinta o buna cura de detoxifiere a intregului organism, pentru ca in aceasta perioada se pot consuma multe fructe si legume crude. Iar daca spiritul mai trebuie sa astepte pana la mult visata vindecare, macar trupul sa fie putin ajutat. Asa ca, pe ultima suta de metri, am incercat sa nu mananc “de dulce”.

Ce reprezinta pentru voi Postul Craciunului? Obisnuiti sa-l respectati?

Azi dupa serviciu nu am rezistat tentatiei de a fi mangaiata poate pentru ultima data in 2010 de razele caldute si ocrotitoare ale soarelui. Asa ca am coborat la Izvor si m-am plimbat pret de cateva minute prin acea zona atat de draga mie, o ultima incercare disperata de a cuprinde in suflet toata frumusetea si eternitatea naturii ce vibra sub forta unui ocean de lumina aurie, solara.

Anticipam luni coltii vigurosi ai iernii, care abia asteapta sa muste cu nesat din aerul de decembrie si sa-l inghete, simteam indignarea crivatului, furios ca nu poate viscoli zapada si revarsa binecunoscuta-i asprime peste tinuturi impovarate de neclintirea anotimpului alb si m-am bucurat nespus cand am vazut ca am primit in dar o zi superba de toamna, in fapt, ultima rabufnire a acesteia inainte ca gerul hain sa devina atotstapanitor.

Imi aduc aminte cum timp de trei luni de zile am tot dispretuit si criticat toamna. Am detestat-o cu toata fiinta mea, i-am vazut mereu doar defectele, niciodata partile frumoase, nu am stiut sa ma bucur de culorile si bogatia ei, sa-i admir candoarea sau sa-i gust savoarea, sa-i recunosc meritele. Dezmierdata azi de inefabila-i splendoare ajung sa o regret. Inca o confirmare a  faptului ca pretuim un lucru abia dupa ce nu-l mai avem. Acum e prea tarziu, de vineri vine cu adevarat iarna. Adio, frumoasa toamna!

Fiecare dintre noi are o maniera proprie de a incheia un capitol din viata sa. Marturisesc ca toate gandurile mele de final de an se indreapta spre iubire si autocunoastere. Nici nu as putea sa visez  sau sa-mi doresc altceva, cum ar fi bunuri materiale, calatorii sau reusite in cariera, pentru ca mai important decat orice este sufletul. De el trebuie sa avem grija, sa-l protejam si sa-l rasfatam. Sfaturile initiale, de la inceputul lui 2010, sunau cam asa: “arata cine esti cu adevarat, intelege-te mai bine pe tine insati, descopera de ce esti in stare, prezinta-te lumii, reformuleaza-ti personalitatea, afirma-te, fii curajos, fa un pas înainte, incepe ceva nou!” Imi place sa cred ca am realizat cate putin din fiecare. Dar am si descoperit cu mare durere in suflet ca sunt o persoana slaba, ca nu stiu si nu pot sa iert, pentru ca, nu-i asa, iertarea este apanajul celor puternici. Ca nu sunt nici suficient de buna, generoasa si intelegatoare, ca  sunt mai mult trista decat fericita, ca inima nu-mi mai zambeste ca altadata, ca nu mai stiu sa ma bucur de realizari, de prezent, de o floare, o mana intinsa, un gest de prietenie. As vrea sa ma schimb, dar constientizez cat de greu este, vreau sa rad, dar sufletul mai mult imi plange. As vrea sa fiu senina ca o zi de vara si cand colo, tot ce reusesc e sa fiu nelinistita si macinata de indoieli, nehotarata, nechibzuita.

Pentru mine, cele mai frumoase momente din 2010 au fost:

– realizarea acestui blog impreuna cu Dragos incepand din luna martie.

– indeplinirea marelui meu vis, vizitarea Spaniei, in aprilie-mai.

– intoarcerea la serviciu din luna septembrie

– regasirea armoniei si a dragostei in octombrie.

In ansamblu, 2010 a fost un an bun, presarat cu mici satisfactii, bucurii, clipe de neuitat, dorinte realizate, visuri implinite. Un an al desprinderii de trecut, al uitarii si al iertarii. Un an al regasirii. 2010 a fost anul inceputurilor, oare voi reusi  sa continui totul in 2011? Regret trebuie sa ma despart de el si  il astept cu emotie pe urmatorul, pe controversatul 2011.

Ce sentimente va incearca la sfarsit de an? Care a fost cea mai mare realizare a voastra in 2010?

A realizat curand ca nu poate trai fara el.

Cand el era trist, era si ea, cand el era vesel , ea zambea fericita. Lumea se prabusea in jurul ei cand se certau sau atunci cand el se supara pe ea.

Constientiza ca era un risc imens  sa-l iubeasca, ca cel mai probabil va pierde totul si va iesi cu inima sfaramata din acest joc, dar daca exista o sansa pentru dragostea lor, nu ar fi regretat  mai apoi ca nu a luptat pentru ea?

Iar pentru el era doar un joc. Cand dragut si fermecator, cand ursuz si distant. Cand o chema, cand o alunga, cand un aprig vulcan in flacari, cand un iceberg plutitor pe marile indiferentei.

De ce ii era asa frica sa piarda ceva ce nici macar nu era al ei? Cu el era ca si cum ai pasi  pe nisipuri miscatoare, in fiecare zi se afunda tot mai mult in capcana dragostei si nu era nimeni  in jur ca s-o salveze din bratele ei din ce in ce mai viguroase.

Chiar si o simpla neintelegere poate distruge totul. Lucrurile simple, marunte, chiar conteaza!

Ajunse si in momentul in care realiza ca  era mai dureros sa plece decat sa ramana. De ce?  Pentru ca nu poti trai fara farama de fericire pe care o poti simti la un moment dat alaturi de cel pe care-l iubesti…

De ce lumea este in haos? Pentru ca omenii sunt fapturi menite sa fie iubite, iar lucrurile sunt create pentru a fi folosite, doar  ca acum e putin invers, oamenii sunt folositi, iar lucrurile(partea materiala) adorate.

Nu-l ura pe el, ci detesta faptele lui. Ar fi vrut sa fie din nou doar o fetita, pentru ca juliturile la genunchi se vindeca mai repede decat o inima franta.

Concluzii:

Lumea crede ca dragostea raneste, dar nu este adevarat. Singuratatea doare.  Respingerea. Umilinta, dispretul si  nepasarea.  Invidia si  gelozia. Pierderea cuiva drag. Acestia sunt dusmanii nostri reali, iar oamenii confunda respectivele  sentimente cu dragostea cand, de fapt, ea este singura din lume care reuseste sa inchida ranile sufletului si ne face sa ne simtim din nou minunat.

Sfarsit:

Fata a inchis pentru totdeauna acel capitol din viata ei. A mers mai departe fara sa se  mai uite niciodata inapoi. A gasit un baiat pe care-l iubeste la fel de mult, dar care o face fericita si are un mesaj pentru cel pe care l-a adorat in trecut: ai grija de sufletul tau, incearca sa fii fericit!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2UkO9viUEdc&feature=related]

Astept ziua de 24 noiembrie 2010 inca de cand m-am intors la serviciu. Stiam ca va veni si banuiam ce va implica ea. S-o numim ziua certitudinii si eliberarii, pentru ca maine voi sti exact ce se va intampla cu cariera mea profesionala, practic, cu viitorul meu.

Si normal ar fi fost sa ma incerce un amalgam  de emotii datorate apropierii marelui eveniment: teama, neliniste, neincredere, entuziasm, curaj, speranta, acceptare. Insa, o intamplare cu totul si cu totul neprevazuta a facut sa uit definitiv de cariera si sa-mi  experimentez emotia “preferata”, cea care a reusit sa fie omiprezenta pe parcursul intregii mele vieti: panica. De ce e ea infricosatoare? Pentru ca in momentul instalarii iti pierzi total luciditatea, logica, ratiunea. Desi problemele (aparent) de nerezolvat au raspunsuri extrem simple, evidente, eu nu am reusit nici de data asta sa imi inving coplesitorul sentiment de neputinta ce ma incearca de ori de cate ori nu gasesc rapid rezolvarea unei chestiuni relativ simple, de bun simt. Si atat de uriasa imi este frustrarea, dezamagirea si supararea, incat izbucnirea in lacrimi este inevitabila. Ca tot se spune ca nu este bine sa-ti reprimi emotiile… :P

Dar  fusese abia inceputul. Asa cum dupa cea mai  apriga furtuna soarele iese mai dogoritor si mai stralucitor, asa si dupa cea mai cumplita deznadejde te trezesti cu cea mai ireala fericire pe cap si nu stii cum s-o gestionezi, dupa aproape 10 luni de anestezie totala a simturilor, am plutit din nou in al 9-lea cer.   Dragostea este raspunzatoare pentru cele mai naucitoare emotii, azi  te arunca in abisul disperarii, maine  te inalta pe culmile extazului, euforica, visatoare si coplesita de atatea emotii pozitive am reusit performanta sa raman treaza intreaga  noapte. Stiu, cariera ma asteapta, dar dragostea e azi pe primul loc. Maine vom vedea ce va fi…

Care a fost emotia pe care ati experimentat-o pana acum cel mai des?

Idealista, visatoare, vesnic nemultumita si, implicit,  foarte rar fericita, nu am fost  nicidecum ocolita de cumplitele deceptii sentimentale. Am identificat mai jos cele mai grele si mai dureroase lucruri cu care se confrunta uneori sufletele noastre:

10. Sa stii ca trebuie sa renunti, dar sa nu poti deoarece astepti ca imposibilul sa se produca.

9. Amintirea vremurilor bune de altadata…cand prezentul e searbad, trist si  lipsit de speranta.

8. Dragostea adevarata venita exact la momentul inoportun(nepotrivit).

7. Incercarea disperata de a ascunde ceea ce simti cu adevarat.

6. Intrebarile de genul: ce-ar fi fost daca…

5. Singuratatea in doi.

4. Revenirea unor sentimente pe care tocmai invatasem sa le uitam.

3. Acceptarea unei relatii despre care  stim/banuim ca nu va dura.

2. Sa iubesti pe cineva care iubeste o alta persoana.

1.  Realizarea si acceptarea faptului ca… nu a fost menit sa fie.

Cum ati descrie intr-un singur cuvant relatia voastra de pana acum cu dragostea? Cum ati defini dragostea adevarata, una impartasita sau una neconditionata?