Nu va speriati, nu va parasesc pentru o intreaga saptamana. Doar ca…

Ieri seara imi faceam inca planuri pentru minivacanta de 1 mai. Visam la soare, distractie, libertate, fotografii. Ma gandeam cat de norocoasa pot fi ca am aceste zile la dispozitie pentru a ma mai linsti si odihni. Planificasem o plimbare prin unul din cele mai renumite locuri din oras. Totul s-a naruit intr-o clipa. In jur de ora 19 am primit o veste incredibila care m-a intristat peste masura. In cateva zile trebuie sa sustin un examen crucial pentru cariera mea. Am plans, m-am revoltat pentru ghinionul care m-a lovit, mi-am spus ca in lumea asta nu exista dreptate, dar pana la urma nu am avut ce face si a trebuit sa-mi accept soarta. In consecinta raman in casa si ma pregatesc pentru ziua z. Nu ma pot concentra la nimic altceva, imi doresc enorm sa iau examenul asta cu nota maxima. Orice alta nota in afara de 10 ma trimite la biroul de somaj. Sunt obligata sa fiu cea mai buna dintre cei mai buni.

Va doresc petrecere frumoasa de 1 mai si va promit ca va tin la curent cu deznodamantul.

De retinut: socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Voi reusiti sa intampinati vestile rele si surprizele neplacute cu zambetul pe buze, relaxati si linistiti? Cum reusiti sa va pastrati calmul, sa nu va enervati, sa nu plangeti?

Pentru mine bloggingul e pura pasiune, e relaxare si totodata distractie. E modalitatea mea de a ma juca. Iar blogosfera e terenul meu de joaca. Cand bucuria si entuziasmul vor disparea, imi voi lua jucariile si voi pleca. Mi-a placut mult primul an de blogging cand euforia mea atingea cote maxime. Cand totul era nou, cand inca ma chinuiau intrebari de genul: “oare ce mai pun azi pe blog?”. Cand incertitudinile si neprevazutul se iscau din te miri ce. Ma simt bine cu prietenii din online, dar nu pot spune ca suntem o adevarata familie, o comunitate stransa, puternica, indestructibila. Percep legaturile formate intre noi ca fiind fragile, superficiale. Pentru ca unii nu vor mai mult de atat, nu au niciun interes sa se implice pana la capat.

Azi cand am venit de la serviciu am intrat pe facebook si intamplator am vazut o declaratie pompoasa a unei tipe, cum ca blogosfera e una din cele mai frumoase comunitati din care face parte. Cum eram tare obosita nu am mers mai departe, nu am intrat pe link sa citesc tot interviul. Dar mi-au venit in minte urmatoarele intrebari:

1. Este blogosfera o frumoasa comunitate in care va simtiti ca in sanul unei familii mari si unite?

2. Ce va place mai mult, sa scrieti articole sau sa le cititi pe ale altora?

3. Cum veti proceda cand veti considera ca a venit momentul sa va incheiati activitatea pe propriul blog, il veti sterge sau il veti parola?

4. In opinia voastra, cine ar trebui sa-si deschida blog, oricine are chef sau doar cei talentati, cei care au ceva de transmis?

5. Sunteti cuprinsi de microbul facebook-ului? Sunteti dependeti de activitatea desfasurata acolo?

Nume: vara
Durata de desfasurare: trei luni pe an, intre 1 iunie si 31 august
Element definitoriu: soare
Culoare dominanta: verde
Caracteristica generala: timp frumos, vreme calda, insorita
Dorinta implinita: vacanta
Calitate definitorie: fun
Defecte: temperaturi excesiv de ridicate, arsita
Verbul caracteristic: a petrece
Locuri prielnice: malul marii, crestele muntilor inalti, paduri, orase turistice, la tara, la bunici
Bauturi indicate: cocktailuri, cafe frappe, apa plata cu lamaie
Desert ideal: inghetata
Ingrediente pentru un plus de savoare: cuburi de gheta, menta, aventura, mister, plimbari pe faleza, rasarit de soare pe plaja.

Ne-a prins in jocul ei minunat, jocul de-a copilaria, am urcat in trenul vacantei si am coborat acolo unde marea incepea sa sclipeasca la orizont in mii de tonuri argintii, iar seara, briza potoleste cu mangaierea sa discreta arsita din timpul zilei, ne-a imbatat cu opulenta de miresme de flori in culori vii si de arome exotice si dulci de fructe proaspete, zemoase, ne-a purtat intr-o lume parca ireala, irezistibila, care se inscrie pe trei coordonate: libertate, aventura, mister, o lume care te ademeneste sa-i gusti savoarea, sa-i adulmeci parfumul, sa-i inteleg esenta si sa-i simti pulsul, o lume care dispare brusc cu primii stropi reci de ploaie si intaia rafala mai puternica de vant…

Insa azi suntem la Miercurea fara prea mult cuvinte si e cazul sa lasam imaginile sa vorbeasca. Mai jos aveti cele mai sugestive ipostaze ale verii in opinia mea, probabil ultima sansa de a ne delecta cu farmecul sau inegalabil:

Lusio

Mihaela

Ada Pavel

Aliceee

Silvia

Colorbliss, Misce

Dragos

Andria

Diana

Paul, Torden

Lusio, Vacitim

Ce sentiment va incearca la trecerea dintre anotimpuri, regret pentru plecarea verii sau bucurie si nerabdare pentru venirea toamnei?

sursa poze

• Esti la scoala. Intra profesorul in clasa. Ghinion!, azi se da extemporal. E pe numere! Numarul unu cei de la fereastra, numarul doi cei de la usa. Am facut scoala generala, gimnaziu….. Am facut liceu. Am facut chiar si facultate. Politehnica ce-i drept, dar in sfârsit. Intotdeauna, fara exceptie, indiferent de nivel, de când am inceput eu sa constientizez fenomenul, s-a gasit câte un ratacit care sa intrebe: dar eu ce numar sunt? Profesorul, plictisit, incearca si el sa faca haz de necaz, asa ca se adreseaza calm habaucului (tot fara exceptie, habaucul a fost mereu un mascul; fetelor, mai ordonate din fire, le era cu desavârsire imposibil sa nu deosebeasca fereastra de usa), acompaniat de gesturi largi cu mâna, ca sa inteleaga orice cretin: am spus asa, numarul unu cei de la fereastra, numarul doi cei de la usa. Ia sa vedem, acum te descurci?

• Esti in metrou. E aproape liber. In fata ta, o baba. Nu se hotaraste unde sa se aseze. Are 5 locuri la dispozitie si penduleaza intre ele ca un cuc beat. I-e greu sa aleaga!

• Esti la volan. Pe banda din dreapta ta, unu’, care semnalizeaza de zor. Parca ar vrea sa treaca in fata ta, dar nu e convins ca il lasi. Incetinesti…incetinesti…incetinesti…aproape ca te opresti, ii faci semn cu farurile. Nimic, niente, nada. Omu’ opreste semnalu’ si continua sa mearga pe banda lui. Ridici din umeri, accelerezi si incerci sa-ti vezi de drum. Când, fara sa se asigure, fara sa mai semnalizeze (ca doar a tot semnalizat cu putin timp in urma!) omu’ face brusc la stânga, iti taie fata si mai sa te buseasca.

• Esti la un curs. E un curs optional, organizat de o …. organizatie cât se poate de neutra. Vine cine vrea, nu e obligat nimeni sa participe. Idea de baza a unui asemena curs este sa-ti deschida apetitul pentru subiectul in cauza, sa-ti aduca niste idei generale la cunostinta. Nu e masterat. Nu e doctorat. Nu e organizat pentru profesionisti. N-are legatura cu scoala. Am participat si eu la câteva! Intotdeauna s-a gasit unu’ smecher (sau una smechera in acest caz) care sa stie mai multe decât profesorul / instructorul / organizatorul. Când organizatorul vorbeste, smecherul / smechera il ingâna, il urmareste pas cu pas, doar-doar l-o prinde cu ceva! Nu asteapta sa termine, nu asteapta sa se treaca la dezbateri, dar incepe cu intrebarile “incuietoare”. Smecherul stie raspunsurile (sau are impresia ca le stie) si e curios: oare le stie si organizatorul? Organizatorul raspunde, smecherul continua cu intrebarile…e din ce in ce mai greu sa gasesti o iesire, se pare ca smecherul s-a specializat in intrebari imposibile! Dar de ce mai vii frate daca le stii pe toate?!?!?! Culmea e ca mai si costa. De ce mai dai banii daca esti asa bine pregatit, vrei sa vezi oamenii in incurcatura, vrei sa vezi daca poti baga in belea pe cineva? Sadicule!

• Uffff…..hai ca daca mai scriu mult cad in depresie si cine stie de ce mai sunt in stare, ca stau la opt.

Voi aveti experiente cu prosti ai satului pe care doriti sa ni le impartasiti si noua?

http://www.youtube.com/watch?v=xzSHRJ1nrcg&feature=related

A trecut si cea de-a doua saptamana din luna august. O saptamana cu gustul amaraciunii pe buze (si nu, nu e de la cafeaua black pe care obisnuiesc s-o savurez in momente mai delicate), cu ochii inecati in lacrimi surde, cu sufletul strivit sub povara uriasa a tristetii infinite. Afara, arsita parca s-a mai domolit, toamna este atat de aproape, parca simt vantul ei aspru cum imi alunga visul de vacanta vesnica si ma trezeste la realitate.

Dar depinde numai de mine sa ma ridic de jos, sa ignor supararea si sa lupt cu problemele. Nu voi lasa deznadejdea, neintelegerile si grijile sa-mi strice sfarsitul verii, trebuie sa gasesc o metoda sa inving norii negri de furtuna, sa depasesc criza. O sa ies eu cumva din impas si de data asta.

Nu, nu poate fi senin tot timpul. Uneori se mai porneste si cate o furtuna naprasnica, cu tunete si fulgere ce tulbura definitiv linistea noptilor de vara. Sunt zile cand nimic nu iti iese, cand tot ce cladesti cu migala dimineata se prabuseste ca un castel de nisip, sub furia unul serafic val, seara. Ceva de genul…simtiti iminenta pericolului?

Mi s-a reprosat de-a lungul timpului ca nu reusesc sa ma relaxez. Am replicat ca sunt domenii ale vietii in care ma implic total, in care investesc enorm, timp, energie, suflet, ca asa sunt eu construita, ca nu stiu sa fiu altfel. Dar o sa invat. Promit sa invat sa fiu nu neaparat indiferenta, dar mai relaxata, sa nu ma mai consum atat de tare pentru lucruri aparent fara insemnatate. Te-ai certat cu iubitul? Nu-i nimic, te impaci a doua zi, te-ai despartit de iubit? Care-i drama, totul raul spre bine, o sa ai mai mult timp de tine si de pasiunile tale, si oricum e clar ca nu era el ursitul. Nu-ti mai ajung banii? Noi sa fim sanatosi, reducem din cheltuieli, mancam mai putin, nu mai bem, nu mai fumam, shoppingul devine window shopping, si nu mai plecam nici in vacanta in Bora-Bora, ca oricum pericolele pandesc la tot pasul, si oricum, nu-i asa, unde-i mai bine ca acasa? Ti-am pierdut jobul? Cel mai simplu, iti deschizi blog ca am auzit ca se castiga bani frumosi din blogging. In viata, atat timp cat suntem sanatosi, totul are o rezolvare. De ce sa ne stresam inutil ca mai apoi sa ne si imbolnavim? :sick:

Care este atitudinea voastra in fata problemelor si a necazurilor?

a) Le privesc cu zambetul pe buze, cu detasare si imi spun nu-i nimic, trec ele.

b) Le privesc cu maturitate, caut cauzele si solutii concrete de rezolvare.

c) Ma consum pana la epuizare si incerc sa vad luminita de la capatul tunelului.

d) Intru in panica si disper, nu stiu sa manageriez situatii de criza.