Este ora cand somnul e mai dulce si mai odihnitor ca oricand si cand vantul curajos al diminetii iti invaluie trupul incins dupa o noapte tropicala intr-o racoare suava si binefacatoare. E ora 6:30 AM si e prima zi dintr-o vacanta (prea) mult asteptata. Visul cel mare, de liniste si pace, e pe cale sa se implineasca. De acum incolo nimeni nu te va putea necaji, tulbura sau stresa, nimic nu va putea sta in calea fericirii tale. Sunt indeplinite toate premisele pentru un concediu in care vei avea in sfarsit ocazia sa te relaxezi si sa te odihnesti in voie dupa un an de munca plin de sacrificii, renuntari, neimpliniri, frustrari si necazuri. Un an in care nimic nu a mers cum trebuia. Ai nevoie mai mult ca oricand de un moment de respiro. Si iata-l ca a sosit! Esti pregatita sa profiti din plin de el!

Insa magia momentului este curmata brusc, pentru ca in aerul parfumat al orasului in plina vara, rasuna cristalin un murmur continuu si monoton, care se transforma treptat intr-un zgomot asurzitor ce te trezeste inopinat din cel mai frumos vis si te arunca in cel mai negru cosmar. E nemilosul picamer care are grija, zi de vara pana-n seara, sa-ti distruga nervii, sa-ti zdruncine creierii si sa te trimita direct in prapastia disperarii dis-de-dimineata pana hat, tarziu catre ora 17. In arsita verii se aude urletul lui prelung, asurzitor, sfasietor, geamurile trepideaza in ritmul lui si la fel sufletul meu…

Dimineata, pe racoare, utilajele ies la atac, pregatite sa perforeze (poate) cea mai mare intersectie din capitala. Doamne fereste sa lase un loc neatins! Se fac gropi, se astupa si se fac altele noi. Se lucreaza cu  drag si spor in ciuda celor 45 de grade din termometru (ups, dar asta e la umbra, nici nu vreau sa stiu cate sunt la soare). Chiar si cand pleaca, senzatia de disconfort ramane, pentru ca in creier iti ramane pecetea zgomotului de picamer. Cam asa ma “distrez” eu in vacanta. Printre basculante, excavatoare, buldozere si picamere. Iar scenariul groazei se repeta an de an, pe timp de vara.

( Scuzati calitatea pozelor, sunt facute din balcon  folosind zoom-ul)

Concluzie: vremurile s-au schimbat, instrumentele s-au tehnologizat si modernizat, tortura (psihica) a ramas.

Aveti parte de liniste si pace in zona unde locuiti sau e un permanent santier, deci vacarm si la voi? Cum suportati poluarea fonica? Va deranjeaza zgomotul asurzitor si continuu sau aveti nervi de otel? Puteti sa studiati/invatati/cititi in galagie? Un sfat pentru situatia in care ma aflu?