A fost o toamnă plină de neprevăzut. Și pot să vorbesc despre ea la timpul trecut fără teama de a greşi de vreme ce deja am ascultat prin magazine primele colinde și am admirat brăduții împodobiți. Și am primit cu nespusă emoție și bucurie și cel mai frumos cadou din lume, nu-i așa? Un nou președinte…

Nu, din punctul meu de vedere, persoana aleasă de români pentru a-i conduce spre un viitor glorios nu este o surpriză. Nebănuite au fost, însă, întâmplările din viața mea care m-au adus aici, în pragul despărțirii de o veche și imensă pasiune, scrisul pe blog.

Pentru că toamna 2014 a marcat distanțarea mea de locul altădată preferat, locul unde îmi plăcea să poposesc, să mă încarc de energie pozitivă, să mă relaxez. Și cum să mai am timp de blog când toată ziua umblu prin magazine? Ce caut cu atâta înverşunare, poate veți întreba? Ei bine, secretul va fi dezvăluit cât de curând, în următorul articol.

Și tot atunci veți afla cum a fost posibilă această uimitoare transformare a mea, de la ce a pornit totul. Sper că v-am făcut curioși!

În rest mi-e o foame nebună. Da, da, o foame neostoită de momente de răgaz, de clipe de tihnă, de vacanță, de zile libere cu soare, de fotografiat.

Aș da orice pentru dimineți calme în care să mă trezesc după 7:30, să-mi savurez știrile matinale la o cafeluță fierbinte, să uit pentru o clipă de condică, de întârziatul la serviciu, de așteptatul tamvaiului 15-20 de minute în frig.

Aș da orice pentru o rază de soare, pentru un colț senin de cer. Deja a trecut o lună, o lună interminabilă de când nu l-am mai văzut, de când stă bine ascuns după norii plumburii. Tocmai când aveam mai mare nevoie de el pentru a admira și surprinde magia toamnei. Ceață, ploi, viscol, am avut de toate. Și se pare că e doar începutul…

Merg zilnic la serviciu. La noul meu loc de muncă mai bine zis. După vreo câteva săptămâni de la angajare am avut un sentiment ciudat. Atmosfera de acolo m-a trimis cu gândul la cea din filmul “Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Și brusc am avut senzația că am nimerit la balamuc. Culmea e că am avut șansa să scap din infern și am refuzat. Mi s-a oferit un alt job, într-un loc mai liniștit, mai civilizat, pe un salariu mai bun. Exact cum vă spuneam, o toamnă bulversantă, confuză, cu decizii greu de explicat.

Sănătatea a fost punctul meu forte. La superlativ, ca de obicei. N-am răcit decât de vreo două ori, am înregistrat o tensiune record de 15 cu 8 și am avut săptămânal migrene cumplite. În rest nu s-au semnalat evenimente deosebite. Ah, doar o mică febră musculară obținută datorită unei ședințe foto.

Până la urmă am reușit să-mi smulg câteva minute (vreo 50) din timpul prețios destinat perindatului prin magazine și am ajuns, într-o zi geroasă și mohorâta de noiembrie, în parc. Ce mai rămăsese din culorile vibrante ale toamnei vă las pe voi să judecaţi!

Fără nici cea mai mică intenție, se pare că până și eu m-am asortat cu toamna.

Cum a fost pentru voi toamna 2014? Cum ați putea s-o caracterizați în câteva cuvinte?