Suntem topiti dupa ele. Chiar si in miez de iarna. Ne fascineaza, ne fac sa visam, ne aprind imaginatia. Ne atrag ca un magnet si nu ne putem impotrivi, desi nu stim exact cum s-a ajuns atat de departe.

Le studiem sau le ascultam vrajiti ore in sir fara sa ne saturam de personalitatea, dragalasenia sau farmecul lor irezistibil. Suntem hiponotizati si cu greu ne revenim. Cand le avem alaturi, chiar si pentru cateva momente, suntem fericiti, transpusi in alta lume, le privim cu un amestec de admiratie, incantare si exaltare de neinfranat. De afectiune si pasiune pana la urma. Suntem prinsi in mrejele lor pe viata si nu mai avem scapare. Dar e un sentiment placut, inofensiv. Sunt acele caractere, atitudini sau lucruri pentru care avem o slabiciune. Care ne-au cucerit cu ceva, cu acel “Je ne sais quoi”.

De mica mi-a placut fotbalul. Mai tarziu, atentia mea s-a indreptat spre jurnalistii si analistii sportivi, cei specializati pe fotbal, care uneori sunt si prezentatori sau realizatori de emisiuni tv. In momentul in care incep sa disece fiecare faza a jocului, sa explice tactica aleasa de antrenor, sa prezinte fotbalul, sportul acela pe care unii il considera banal, in care cativa baieti alearga dupa o minge, care in realitate e o intreaga filosofie, acesti ziaristi imi par cei mai sexy barbati din lume. Poate pentru felul cum gandesc si cum vorbesc? Am si preferatii mei, desigur, Andrei Vochin si Vali Moraru, pentru care am o slabiciune aparte. Convingatori, cultivati, simpatici, emana inteligenta prin toti porii. Ca sa nu mai spun ca lor, jurnalistilor sportivi, le datorez intrarea in blogosfera. Ca initial pe ei ii citeam cu nesat. Ca sa intelegeti mai bine, asa cum tinerele fete fac o pasiune fulgeratoare pentru actori sau cantareti celebri, mie imi cad cu tronc jurnalistii.

O alta slabiciune o am pentru trandafirii rosii. Ii gasesc prea frumosi ca sa le rezist. Sunt perfecti, nu am ce sa le reprosez. In urma cu multi ani, la serviciu, o colega a primit un buchet imens de trandafiri rosii superbi. Din acea clipa, subconstientul meu astepta sa aiba parte de aceeasi uriasa bucurie intr-o buna zi. S-a intamplat abia martea asta, pe 4 iunie, si de atunci plutesc in al noualea cer de fericire. Sunt 11 trandafiri rosii ca focul, de care m-am indragostit pe loc, si carora am tinut mortis sa le dedic acest articol.

Si, special pentru Dragos, un trandafir cu mai putini stropi

Ah, sa nu uit de marea mea slabiciune pentru catelusii albi, pufosi si jucausi. Imi amintesc cu drag si azi, cum un astfel de animalut dragalas mi-a sarit in brate pe un pod din Spania, in urma cu trei ani. Cum sa nu-i adori si sa nu-ti doresti sa-i iei acasa?

Mai am si alte slabiciuni, pentru adolescentii seriosi, modesti si cu bun simt, pe care, din fericire, ii mai intalnesc, chiar si in blogosfera, pentru un anume oras medieval despre care o sa va povestesc mai multe intr-un viitor articol, pe care-l pregatesc de cca un an si pentru muzica difuzata de postul Kiss TV, pe care o ascult non-stop in ultima vreme.

Voi ce slabiciuni aveti? Mai exact pentru cine sau pentru ce?