Asa cum v-am mai spus de câteva sute de ori, sunt inginer chimist. Statutul de student la Politehnica mi-a creat mari neajunsuri in relatiile sociale ale vremii, fiind mereu socotiti (noi, viitorii ingineri) niste intrusi deloc bineveniti in categoria ‘intelectualilor’. ‘Discriminarea’ a inceput inca din familie, unde tatal meu se ‘gratula’ deseori la modul ‘in ce hal am ajuns eu, profesor…sa am fii ingineri’ si a continuat in cadrul petrecerilor studentesti, unde fetele de la Filo sau Mate ne masurau cu niste priviri plictisite, care parca spuneau ‘astia-s ingineri, daca le iei clorura de sodiu de sub nas ii bagi in ceata, cum sa auda ei de Tristan si Isolda?’
Uneori am fost curios sa aflu ce am…pierdut din asa-zisa cultura generala, pe care mai toti oricum presupuneau din start ca ne lipseste cu desavârsire.
Sa luam de exemplu “Cântecul Nibelungilor”, carte care face parte, cica, din colectia “Cartile esentiale ale omenirii” (ca de Shakespeare v-a vorbit Nice, in urma cu câteva articole). S-au facut si tablouri in perioada medievala, infatisând ‘eroii’. Si mi se pare ca s-a compus cel putin o opera. Filme nu cred insa ca s-au facut.
Ce aflam din ea? Siegfried (eroul central, care moare in prima parte a lucrarii, din fericire pentru el) o cere (si o primeste) de sotie pe Kriemhilda, printesa burgunzilor din Worms. Cererea in sine a fost formulata in mod cât se poate de cavalereste: ba, daca nu mi-o dati, Continuă să citești Din ‘delirismul’ altor popoare. Azi: Cântecul nibelungilor
