Editura Curtea Veche, 2009

Motto:  Nu ne retragem. Avansam intr-o alta directie.

(Generalul Douglas MacArthur)

Stanley Bing este un om care a reusit in viata. Un invingator. Prin urmare, sarcina de a-l contesta pare extrem de dificila. Asa ca nu-i putem imputa intelegerea superficiala pe care o are fatza de Sun Tzu atâta vreme cât calea pe care si-a ales-o s-a dovedit a fi valabila. Stanley incearca sa demonstreze ca strategiile construite de el pentru razboiul din lumea afacerilor sunt mai interesante (si mult mai bune, evident) decât strategiile ‘banale’ ale lui Sun Tzu pentru razboiul adevarat, asa cum era el conceput cu foarte multe sute de ani in urma.

Stanley este adeptul fortei desavârsite. Nu e nevoie de arte martiale când stii sa mânuiesti cum se cuvine o bâta de baseball. Nu e nevoie de mila si de intelegere pentru invinsi. Acestia trebuie striviti in numele interesului propriu. Are totusi meritul de a spune pe sleau ceea ce multi strategi in ale managementului ambaleaza in tot felul de expresii simandicoase. Luptele sângeroase din interiorul sau exteriorul companiilor nu sunt poate la fel de oribile ca un razboi adevarat – dar tot lupte teribile sunt.

Trebuie sa specificam totusi, pentru o justa intelegere, ca tacticile lui Sun Tzu, evident armonizate cu realitatea zilelor noastre, sunt considerate ca fiind corecte  in cadrul fortelor armate. Sun Tzu nu este doar un galbejit imbracat in cearceafuri, ci un genial strateg recunoscut ca atare.

Stanley ne sfatuieste sa nu uitam un adevar etern: istoria e scrisa de invingatori. De exemplu…care este acum conceptia actuala despre razboiul troian? Grecii eroici si inteligenti triumfa asupra unor troieni cam prosti si creduli sau ca grecii, trisori murdari si mincinosi, se strecoara in oras ca sa fure regina in scopuri lascive?

Sa nu uit….citez un paragraf care mi-a facut o deosebita placere: “Alcoolul construieste spiritul de echipa si falsul sentiment al intimitatii personale pe care se bazeaza unitatea in afaceri. El joaca totodata un rol crucial in inhibarea dilemelor morale si in zdrobirea sentimentelor de vina pâna, probabil, in dimineata de dupa”. Aha. Stiam eu ca alcoolul e bun la ceva. O zice ditamai managerul Bing, nu eu.

Cum sa antrenezi partea intunecata din tine? Cum sa-ti construiesti o armata? Conteaza marimea (hmmmmmm….evident ca la acest capitol asteptam parerea doamnelor si domnisoarelor care vin pe acest site – chiar asa, conteaza marimea?????)? Trebuie sa ne reprimam spiritul de ‘intelegere’ (“de mototol”, cum zice Stanley) sau mai bine nu? Cine sunt dusmanii, cum ne pozitionam si cum sa abordam razboiul nostru cel de toate zilele – toate astea le vom afla din cartea scrisa cu foarte mult umor si extrem de constiincios exemplificata de Stanley.  Definitii la care nu ne asteptam, strategii pe care poate ca le-am abordat dar niciodata nu le-am definit in mod clar, ce este prada si ce vrem de la ea – o carte care ne spune de ce mila este doar pentru cei slabi.

Oare asa sa fie?

Voi ce parere aveti?

In loc de epilog, citez aici sfârsitul introducerii:

“Adresez multumiri tuturor dobitocilor a caror prostie, lacomie si aroganta i-a facut in van sa creada ca au de câstigat ceva daca mi se opun in vreun fel. Vine si vremea lor”. Nu-i asa ca e un dulce?

Three Dog night – Black and white. Togheter they grow to see the light. Bing!

[youtube eOr4O66WZW0]

In aceste locuri a fost cândva o mare. Multa vreme dupa aia, pe aici au trecut si legiunile romane. Iar cea mai veche biserica din zona manastirii a fost zidita de calugarii eremiti pe la inceputul secolului al XIV-lea (de la acesti calugari se pare ca se trage denumirea locului). Eremiti, adica pustnici, pentru ca stateau initial in grotele din jur, ducând, evident, un trai ‚teribil’ de ascetic.

Manastirea Rimet e una din cele mai mari manastiri din Ardeal. Prima referire documentara e din 1377, iar de-a lungul timpului mai multi domnitori si mitropoliti au contribuit la sprijinirea lacasului. In 1785 manastirea e distrusa ca „pedeapsa”, intrucât calugarii antrenasera credinciosii care au participat la rascoala lui Horea. Intre 1792 si 1940 nu exista viata monahala; intre 1940 si 1955 aici au locuit calugari, dupa care o scurta perioada, 1955-1959, e transformata in manastire de maici. Intre 1959 si 1969 manastirea e desfiintata. Dupa 1969 maicile se intorc, incep sa renoveze cladirile vechi si sa construiasca altele noi. S-a ridicat chiar si o noua biserica (1982-1992). Picturile au fost executate in 1988.

Am facut acest istoric pentru ca te-ai fi asteptat ca cineva, inspirat fiind de suferintele prin care au trecut slujitorii acestui loc, sa fie tolerant. Dar…caci exista si un „dar”, intrarea in biserica e strajuita de „Rai” in stânga si de „Iad” in dreapta. Daca asupra „Raiului” nu exista dubii, acolo ducându-se exclusiv „drept-credinciosii”, ei bine, in Iad vor arde pentru eternitate grupuri de oameni definiti in mod multilateral. Hotii, fatarnicii, Arie (pentru ca a indraznit sa aiba alta opinie), criminalii  si toti evreii, of course. Lui Iuda i se rezerva un loc special, drept in bratele Diavolului. In afara de cei enumerati, vor mai primi pedeapsa vesnica „desfrânatele”.  Da, „desfrânatele”. Despre „desfrânati” nu se zice nimic, va jur ca m-am uitat extrem de atent. Sau probabil ca sunt inclusi la capitolul „fatarnici”?

Aici sunt impreuna cu ele, cu „desfrânatele”:

Manastirea:

Revenind pe drumul nostru, dam de casa unei familii de hobbiti

Inapoi in natura.

Avem o cascada….

…munti…

…ups!, aici n-avem curent electric. Basescu e de vina, stiu, stiu, stiu.

Iar aici sunt doi câini. Unul din ei abia are o luna….

Galda, Stremt, Geoagiu, Rimet. Nu mai ai nevoie de niciun indicator. Aici cu siguranta te afli in Paradis.